15 – Beție

Acestea sunt cuvintele sfinte ale lui Dumnezeu Atotputernic.
Nu ne interesează cuvintele oamenilor.
Pentru oricine îl iubește pe Dumnezeu... iată ce spune Dumnezeu despre: Beție.

Top 3 cele mai semnificative versete

Şi faptele firii pămînteşti sînt cunoscute, şi sînt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mîniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Treziţi-vă, beţivilor, şi plîngeţi! Văitaţi-vă toţi cei ce beţi vin, căci vi s-a luat mustul dela gură!

Ci v’am scris să n’aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcarcă îşi zice „frate“, totuş este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau răpareţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mîncaţi.

Fiecare verset în ordine canonică – 79 pasaje

Noe a început să fie lucrător de pămînt, şi a sădit o vie. A băut vin, s’a îmbătat şi s’a desgolit în mijlocul cortului său. Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său, şi a spus celor doi fraţi ai lui afară.

„Tu şi fiii tăi împreună cu tine, să nu beţi vin, nici băutură ameţitoare, cînd veţi intra în cortul întîlnirii, ca să nu muriţi: aceasta va fi o lege vecinică printre urmaşii voştri, ca să puteţi deosebi ce este sfînt de ce nu este sfînt, ce este necurat de ce nu este curat,

să se ferească de vin şi de băutură îmbătătoare; să nu bea nici oţet făcut din vin, nici oţet făcut din vreo băutură îmbătătoare; să nu bea nicio băutură stoarsă din struguri, şi să nu mănînce struguri proaspeţi nici uscaţi.

Să spună bătrînilor cetăţii lui: „Iată, fiul nostru este neascultător şi îndărătnic, n’ascultă de glasul nostru, şi este lacom şi beţiv.“

Ci viţa lor este din sadul SodomeiŞi din ţinutul Gomorei;Strugurii lor sînt struguri otrăviţi,Bobiţele lor sînt amare; Vinul lor este venin de şerpi,Este otravă cumplită de aspidă.

Acum ia bine seama, să nu bei nici vin, nici băutură tare, şi să nu mănînci nimic necurat.

Ai făcut pe poporul Tău să treacă prin lucruri grele,ne-ai adăpat cu un vin de amorţire.

În mîna Domnului este un potir, în care fierbe un vin plin de amestecătură.Cînd îl varsă,toţi cei răi de pe pămînt sug, îl sorb şi-l beau pînă în fund!

căci ei mănîncă pîne nelegiuită,şi beau vin stors cu sila.

Vinul este batjocoritor, băuturile tari sînt gălăgioase;oricine se îmbată cu ele nu este înţelept. –

Cine iubeşte petrecerile va duce lipsă,şi cine iubeşte vinul şi untdelemnul dresurilor nu se îmbogăţeşte. –

Nu fi printre ceice beau vin,nici printre ceice se îmbuibează cu carne. Căci beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc,şi aţipirea te face să porţi zdrenţe.

Ale cui sînt vaietele? Ale cui sînt oftările? Ale cui sînt neînţelegerile?Ale cui sînt plîngerile? Ale cui sînt rănirile fără pricină?Ai cui sînt ochii roşi? Ale celor ce întîrzie la vin,şi se duc să golească paharul cu vin amestecat. Nu te uita la vin cînd curge roşşi face mărgăritare în pahar;el alunecă uşor, dar pe urmă ca un şarpe muşcăşi înţeapă ca un basilisc. Ochii ţi se vor uita după femeile altora,şi inima îţi va vorbi prostii. Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării,ca un om culcat pe vîrful unui catarg. „M’a lovit … dar nu mă doare! …M’a bătut … dar nu simt nimic!Cînd mă voi trezi? Mai vreau vin!“

Nu se cade împăraţilor, Lemuele, nu se cade împăraţilor să bea vin,nici voivozilor să umble după băuturi tari; ca nu cumva, bînd, să uite legea,şi să calce drepturile tuturor celor nenorociţi. Daţi băuturi tari celui ce piere,şi vin, celui cu sufletul amărît; ca să bea să-şi uite sărăcia,şi să nu-şi mai aducă aminte de necazurile lui. –

Ferice de tine ţară, al cărei împărat este de neam mare, şi ai cărei voivozi mănîncă la vremea potrivită, ca să-şi întărească puterile, nu ca să se dedea la beţie!

Vai de cei ce disdedimineaţă aleargă după băuturi ameţitoare, şi şed pînă tîrziu noaptea şi se înferbîntă de vin! Arfa şi alăuta, timpana, flautul şi vinul le înveselesc ospeţele; dar nu iau seama la lucrarea Domnului, şi nu văd lucrul mînilor Lui.

Vai de cei tari cînd este vorba de băut vin, şi viteji cînd este vorba de amestecat băuturi tari;

Domnul a răspîndit în mijlocul lui un duh de ameţeală ca să facă pe Egipteni să se clatine în toate faptele lor, cum se clatină un om beat şi varsă,

Nu se mai cîntă cînd se bea vin, şi băuturile tari li se par amare celor ce le beau. Cetatea pustie este dărîmată; toate casele sînt închise, nu mai intră nimeni în ele. Pe uliţe se strigă după vin; s’a dus orice desfătare, nu mai este nicio veselie în ţară. Numai pustiire a mai rămas în cetate, şi porţile stau dărîmate.

pămîntul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade, şi nu se mai ridică.

Vai de cununa îngîmfată a beţivilor lui Efraim, de floarea veştejită, care este strălucirea podoabei sale, pe culmea văii mănoase a celor ce se îmbată!

Va fi călcată în picioare, cununa îngîmfată a beţivilor lui Efraim;

Dar şi ei, se clatină de vin, şi băuturile tari îi ameţesc; preoţi şi prooroci sînt îmbătaţi de băuturi tari, sînt stăpîniţi de vin, au ameţeli din pricina băuturilor tari; se clatină cînd proorocesc, se poticnesc cînd judecă. Toate mesele sînt pline de vărsături murdare, şi nu mai este nici un loc curat. –

„Rămîneţi încremeniţi şi uimiţi! Închideţi ochii şi fiţi orbi!“ „Ei sînt beţi; dar nu de vin; se clatină, dar nu din pricina băuturilor tari.

«Veniţi, – zic ei – am să caut vin, şi ne vom îmbăta cu băuturi tari! Mîne vom face tot ca azi, ba încă şi mai rău!“ –

De aceea spune-le cuvintele acestea: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Toate vasele se vor umplea cu vin!» Şi ei îţi vor zice: «Crezi că noi nu ştim, că toate vasele se vor umplea cu vin?» Atunci spune-le: «Aşa vorbeşte Domnul: «Iată, voi umplea pe toţi locuitorii ţării acesteia, pe împăraţii cari stau pe scaunul de domnie al lui David, pe preoţi, pe prooroci, şi pe toţi locuitorii Ierusalimului, îi voi umplea de beţie. Îi voi sfărîma pe unii de alţii, pe părinţi şi pe fii laolaltă, zice Domnul. «Nu-i voi cruţa, nu voi avea milă de ei, nu Mă voi îndura de ei, nimic nu Mă va împedeca să-i nimicesc.“

Asupra proorocilor.„Inima îmi este zdrobită în mine, toate oasele îmi tremură; sînt ca un om beat, ca un om ameţit de vin, din pricina Domnului şi din pricina sfintelor Lui cuvinte.

Căci aşa mi-a vorbit Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Ia din mîna Mea, acest potir plin cu vinul mîniei Mele şi dă-l să bea toate neamurile la cari te voi trimite. Vor bea, şi se vor ameţi şi vor fi ca nişte nebuni, la vederea săbiei, pe care o voi trimite în mijlocul lor!

«Să le spui: «Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: «Beţi, îmbătaţi-vă, şi vărsaţi, şi cădeţi fără să vă mai ridicaţi, la vederea săbiei pe care o voi trimite în mijlocul vostru!»

Am pus înaintea fiilor casei Recabiţilor nişte vase pline cu vin, şi pahare, şi le-am zis: «Beţi vin!» Dar ei au răspuns: «Noi nu bem vin! Căci Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru, ne-a dat următoarea poruncă: «Să nu beţi niciodată vin, nici voi, nici fiii voştri;

M’a săturat de amărăciune, m’a îmbătat cu pelin.

Ai mers pe calea sorei tale, deaceea, şi Eu îţi pun potirul ei în mînă. Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Vei bea potirul sorei tale, cel larg şi adînc; vei ajunge de rîs şi de batjocură. Încape mult în el! Te vei umplea de beţie şi durere; căci potirul sorei tale Samaria este un potir de groază şi spaimă! Îl vei bea şi îl vei goli, îi vei roade cioburile, şi-ţi vei sfîşia tîţele. Căci Eu am vorbit, zice Domnul, Dumnezeu.“ Deaceea aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Pentrucă M’ai uitat, pentrucă M-ai aruncat la spate-ţi, poartă-ţi şi tu acum pedeapsa nelegiuirilor şi curviilor tale.“

Niciun preot nu va bea vin cînd va intra în curtea dinlăuntru.

Daniel s’a hotărît să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul, şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce.

Îngrijitorul lua bucatele şi vinul cari le erau rînduite, şi le dădea zazavaturi.

Ci te-ai înălţat împotriva Domnului cerurilor; vasele din casa Lui au fost aduse înaintea ta, şi aţi băut vin cu ele, tu şi mai marii tăi, nevestele şi ţiitoarele tale; ai lăudat pe dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fer, de lemn şi de piatră, cari nici nu văd, nici n’aud, şi nici nu pricep nimic, şi n’ai slăvit pe Dumnezeul în mîna căruia este suflarea ta şi toate căile tale!

Curvia, vinul şi mustul iau minţile omului.

În ziua împăratului nostru, căpeteniile se îmbolnăvesc de prea mult vin, împăratul dă mîna cu batjocoritorii.

Treziţi-vă, beţivilor, şi plîngeţi! Văitaţi-vă toţi cei ce beţi vin, căci vi s-a luat mustul dela gură!

Se întind lîngă fiecare altar pe haine luate ca zălog, şi beau în casa dumnezeilor lor amenda celor osîndiţi de ei.

Iar voi aţi dat Nazireilor să bea vin, şi proorocilor le-aţi poruncit: «Nu proorociţi!»

Beau vin cu pahare largi, se ung cu cel mai bun untdelemn, şi nu se întristează de prăpădul lui Iosif!

Da, dacă ar veni un om cu vînt şi minciuni, şi ar zice: „Îţi voi prooroci despre vin, şi despre băuturi tari!“ acela ar fi un prooroc pentru poporul acesta!

Căci vor fi ca nişte mănunchiuri de spini încîlciţi, şi tocmai cînd vor fi beţi de vinul lor, vor fi mistuiţi de foc, ca o mirişte de tot uscată.

Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni băutură spumoasă şi-l ameţeşti, ca să-i vezi goliciunea! Te vei sătura de ruşine în loc de slavă; bea şi tu, şi desveleşte-te! Îţi va veni şi ţie rîndul să iei paharul din dreapta Domnului, şi va veni ruşinea peste slava ta.

Căci a venit Ioan, nici mîncînd, nici bînd, şi ei zic: «Are drac!» A venit Fiul omului mîncînd şi bînd, şi ei zic: «Iată un om mîncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor!» Totuş, Înţelepciunea a fost îndreptăţită din lucrările ei.“

Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: «Stăpînul meu zăboveşte să vină!» Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă, şi să mănînce şi să bea cu beţivii, stăpînul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă, şi în ceasul pe care nu-l ştie, îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.

Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare, şi se va umplea de Duhul Sfînt încă din pîntecele maicii sale.

În adevăr, a venit Ioan Botezătorul, nici mîncînd pîne, nici bînd vin, şi ziceţi: «Are drac.» A venit Fiul omului, mîncînd şi bînd, şi ziceţi: «Iată un om mîncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor.»

Dar dacă robul acela zice în inima lui: «Stăpînul meu zăboveşte să vină»; dacă va începe să bată pe slugi şi pe slujnice, să mănînce, să bea şi să se îmbete, stăpînul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă, şi în ceasul în care nu ştie, şi-l va tăia în bucăţi; şi soarta lui va fi soarta celor necredincioşi în lucrul încredinţat lor.

Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mîncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.

Nunul, dupăce a gustat apa făcută vin, – el nu ştia de unde vine vinul acesta (slugile însă, cari scoseseră apa, ştiau), – a chemat pe mire, şi i-a zis: „Orice om pune la masă întîi vinul cel bun; şi, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puţin bun; dar tu ai ţinut vinul cel bun pînă acum.“

Dar alţii îşi băteau joc, şi ziceau: „Sînt plini de must!“ Atunci Petru s’a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul, şi le-a zis: „Bărbaţi Iudei şi voi toţi cei cari locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta, şi ascultaţi cuvintele mele! Oamenii aceştia nu sînt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decît al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel:

Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos, şi nu purtaţi grijă de firea pămîntească, pentruca să-i treziţi poftele.

Bine este să nu mănînci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru, care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire.

Nu ştiţi că voi sînteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfînt: şi aşa sînteţi voi.

Ci v’am scris să n’aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcarcă îşi zice „frate“, totuş este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau răpareţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mîncaţi.

Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu?Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici răpareţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru.

Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfînt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit dela Dumnezeu? Şi că voi nu sînteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, cari sînt ale lui Dumnezeu.

Nu v’a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s’o puteţi răbda.

Dacă, vorbind în felul oamenilor, m’am luptat cu fiarele în Efes, care-mi este folosul? Dacă nu înviază morţii, atunci „să mîncăm şi să bem, căci mîne vom muri“. Nu vă înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune“. Veniţi-vă în fire, cum se cuvine, şi nu păcătuiţi! Căci sînt între voi unii, cari nu cunosc pe Dumnezeu: spre ruşinea voastră o spun.

Şi faptele firii pămînteşti sînt cunoscute, şi sînt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mîniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh. Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cîntări de laudă şi cu cîntări duhovniceşti, şi cîntaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.

De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji. Căci ceice dorm, dorm noaptea; şi ceice se îmbată, se îmbată noaptea. Dar noi, cari sîntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei, şi să avem drept coif nădejdea mîntuirii. Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rînduit la mînie, ci ca să căpătăm mîntuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos,

Dar trebuie ca episcopul să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii. Să nu fie nici beţiv, nici bătăuş, nici doritor de cîştig mîrşav, ci să fie blînd, nu gîlcevitor, nu iubitor de bani;

Diaconii, deasemenea, trebuie să fie cinstiţi, nu cu două feţe, nu băutori de mult vin, nu doritori de cîştig mîrşav:

Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.

Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist, şi împlineşte-ţi bine slujba. Căci eu sînt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape.

Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană; nu încăpăţînat, nici mînios, nici dedat la vin, nici bătăuş, nici lacom de cîştig mîrşav; ci să fie primitor de oaspeţi, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfînt, înfrînat;

Spune că cei bătrîni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare. Spune că femeile în vîrstă trebuie să aibă o purtare cuvincioasă, să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin; să înveţe pe alţii ce este bine,

Sfătuieşte de asemenea pe tineri să fie cumpătaţi,

şi ne învaţă s’o rupem cu păgînătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,

De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji, şi puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos. Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi tîrîţi în poftele, pe cari le aveaţi altădată, cînd eraţi în neştiinţă. Ci, după cum Cel ce v’a chemat este sfînt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sînt sfînt“.

Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia Neamurilor, şi aţi trăit în desfrînări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite.

Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentrucă protivnicul vostru, diavolul, dă tîrcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi.

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.

Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mîniei curviei ei!“

Cu ea au curvit împăraţii pămîntului; şi locuitorii pămîntului s’au îmbătat de vinul curviei ei!“

pentrucă toate neamurile au băut din vinul mîniei curviei ei, şi împăraţii pămîntului au curvit cu ea, şi negustorii pămîntului s’au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.“

Romanian - Română - RO

VDC - Versiunea Dumitru Cornilescu - 1924

Public Domain
https://find.bible/bibles/RONC31/
Languages are made available to you by www.ipedge.net