29 – Demoni

Şarpele era mai şiret decît toate fiarele cîmpului pe care i le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mîncaţi din toţi pomii din grădină?“ Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mîncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.“ Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mîncaţi din el, şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.“ Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărît, că nu veţi muri: dar Dumnezeu ştie că, în ziua cînd veţi mînca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscînd binele şi răul“. Femeia a văzut că pomul era bun de mîncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, şi a mîncat; a dat şi bărbatului ei, care era lîngă ea, şi bărbatul a mîncat şi el.

Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?“ Femeia a răspuns: „Şarpele mea amăgit, şi am mîncat din pom.“ Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe cîmp; în toate zilele vieţii tale să te tîrăşti pe pîntece, şi să mănînci ţărînă. Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămînţa ta şi sămînţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcîiul.“

Cînd au început oamenii să se înmulţească pe faţa pămîntului, şi li s’au născut fete, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care care şi le-au ales. Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămînea pururea în om, căci şi omul nu este decît carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.“ Uriaşii erau pe pămînt în vremurile acelea, şi chiar şi după ce s’au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.

Să nu-şi mai aducă jertfele lor la idolii cu cari curvesc. Aceasta va fi o lege vecinică pentru ei şi pentru urmaşii lor.

Să nu vă duceţi la ceice cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori: să nu-i întrebaţi, ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.

Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morţi şi la ghicitori, ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia, şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui.

Dar dacă un om sau o femeie cheamă duhul unui mort, sau se îndeletniceşte cu ghicirea, să fie pedepsiţi cu moartea; să-i ucideţi cu pietre: sîngele lor să cadă asupra lor.“

Ele au poftit poporul la jertfele dumnezeilor lor; şi poporul a mîncat, şi s’a închinat pînă la pămînt înaintea dumnezeilor lor. Israel s’a alipit de Baal-Peor, şi Domnul S’a aprins de mînie împotriva lui Israel.

Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descîntător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi.

Au adus jertfe dracilor, unor idoli cari nu sînt dumnezei,Unor dumnezei pe cari nu-i cunoşteau,Dumnezei noi, veniţi de curînd,De cari nu se temuseră părinţii voştri.

Copiii lui Israel au făcut atunci ce nu plăcea Domnului, şi au slujit Baalilor.

Filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu, şi l-au dus din Eben-Ezer la Asdod După ce au pus mîna pe chivotul lui Dumnezeu, Filistenii l-au dus în casa lui Dagon şi l-au aşezat lîngă Dagon. A doua zi, Asdodenii, cari se sculaseră dis de dimineaţă, au găsit pe Dagon întins cu faţa la pămînt, înaintea chivotului Domnului. Au luat pe Dagon, şi l-au pus înapoi la locul lui. Şi a doua zi, sculîndu-se disdedimineaţă, au găsit pe Dagon întins cu faţa la pămînt, înaintea chivotului Domnului; capul lui Dagon şi cele două mîni ale lui erau tăiate pe prag, şi nu-i rămăsese decît trunchiul. De aceea, pînă în ziua de azi, preoţii lui Dagon şi toţi ceice intră în casa lui Dagon, la Asdod, nu calcă pe prag. Mîna Domnului a apăsat asupra celor din Asdod, şi i-a pustiit; i-a lovit cu bube la şezut, atît în Asdod cît şi în ţinutul lui. Cînd au văzut că aşa stau lucrurile, oamenii din Asdod au zis: „Chivotul Dumnezeului lui Israel să nu rămînă la noi, căci mîna Lui apasă asupra noastră şi asupra lui Dagon, dumnezeul nostru.“

Duhul Domnului S’a depărtat dela Saul; şi a fost muncit de un duh rău care venea dela Domnul. Slujitorii lui Saul i-au zis: „Iată că un duh rău dela Dumnezeu te munceşte. Poruncească numai domnul nostru! Robii tăi sînt înaintea ta. Ei vor căuta un om care să ştie să cînte cu arfa; şi, cînd duhul rău trimes de Dumnezeu, va fi peste tine, el va cînta cu mîna, şi vei fi uşurat.“

Şi cînd duhul trimes de Dumnezeu venea peste Saul, David lua arfa şi cînta cu mîna lui; Saul răsufla atunci mai uşor, se simţea uşurat, şi duhul cel rău pleca dela el.

A doua zi, duhul cel rău, trimes de Dumnezeu, a apucat pe Saul, care s’a înfuriat în mijlocul casei. David cînta, ca şi în celelalte zile, şi Saul era cu suliţa în mînă.

Atunci duhul cel rău, trimes de Domnul, a venit peste Saul, care şedea în casă, cu suliţa în mînă. David cînta,

Solomon s’a dus după Astartea, zeiţa Sidonienilor, şi după Milcom, urîciunea Amoniţilor. Şi Solomon a făcut ce este rău înaintea Domnului, şi n’a urmat în totul pe Domnul, ca tatăl său David. Atunci Solomon a zidit pe muntele din faţa Ierusalimului un loc înalt pentru Chemoş, urîciunea Moabului, pentru Moloc, urîciunea fiilor lui Amon.

Şi Mica a zis: „Ascultă dar cuvîntul Domnului! Am văzut pe Domnul stînd pe scaunul Lui de domnie, şi toată oştirea cerurilor stînd lîngă El, la dreapta şi la stînga Lui. Şi Domnul a zis: «Cine va amăgi pe Ahab, ca să se suie la Ramot din Galaad şi să piară acolo?» Şi au răspuns unul într’un fel, altul într’altul. Şi un duh a venit şi s’a înfăţişat înaintea Domnului, şi a zis: «Eu îl voi amăgi.» Domnul i-a zis: «Cum?» «Voi ieşi», a răspuns el, «şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor proorocilor lui.» Domnul a zis: Îl vei amăgi, şi-ţi vei ajunge ţinta; ieşi, şi fă aşa!“ Şi acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor proorocilor tăi cari sînt de faţă. Dar Domnul a hotărît lucruri rele împotriva ta.“

Au părăsit toate poruncile Domnului, Dumnezeul lor, şi-au făcut viţei turnaţi, au făcut idoli de ai Astarteei, s’au închinat înaintea întregei oştiri a cerurilor, şi au slujit lui Baal. Au trecut prin foc pe fiii şi fiicele lor, s’au dedat la ghicire şi vrăjitorii, şi s’au vîndut ca să facă ce este rău înaintea Domnului, mîniindu-L.

Mai mult, Iosia a stîrpit pe cei ce chemau duhurile, pe cei ce spuneau viitorul, terafimii, idolii, şi toate urîciunile cari se vedeau în ţara lui Iuda şi la Ierusalim, ca să împlinească astfel cuvintele legii, scrise în cartea pe care o găsise preotul Hilchia în Casa Domnului.

Saul a murit, pentrucă s’a făcut vinovat de fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvînt nu l-a păzit, şi pentrucă a întrebat şi cerut sfatul celor ce cheamă morţii.

Satana s’a sculat împotriva lui Israel, şi a aţîţat pe David să facă numărătoarea lui Israel.

Ieroboam a pus preoţi pentru înălţimile, pentru ţapii şi pentru viţeii pe cari îi făcuse.

Şi-a trecut fiii prin foc în valea fiilor lui Hinom; umbla cu descîntece şi vrăjitorii, şi ţinea la el oameni cari chemau duhurile şi cari-i spuneau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, ca să-L mînie.

Fiii lui Dumnezeu au venit într’o zi de s’au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor. Domnul a zis Satanei: „De unde vii?“ Şi Satana a răspuns Domnului: „Dela cutreerarea pămîntului şi dela plimbarea pe care am făcut-o pe el.“ Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pămînt. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate dela rău.“ Şi Satana a răspuns Domnului: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvîntat lucrul mînilor lui, şi turmele lui acopăr ţara. Dar ia întinde-Ţi mîna, şi atinge-te de tot ce are, şi sînt încredinţat că Te va blestema în faţă.“ Domnul a zis Satanei: „Iată, îţi dau pe mînă tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mîna.“Şi Satana a plecat dinaintea Domnului.

Fiii lui Dumnezeu au venit într’o zi de s’au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor şi s’a înfăţişat înaintea Domnului. Domnul a zis Satanei: „De unde vii?“ Şi Satana a răspuns Domnului: „Dela cutreierarea pămîntului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.“ Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pămînt. Este un om fără prihană şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu, şi se abate de la rău. El se ţine tare în neprihănirea lui, şi tu Mă îndemni să-l perd fără pricină.“ Şi Satana a răspuns Domnului: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui. Dar ia întinde-Ţi mîna şi atinge-Te de oasele şi de carnea lui, şi sînt încredinţat că Te va blestema în faţă.“ Domnul a zis Satanei: „Iată, ţi-l dau pe mînă: numai cruţă-i viaţa.“ Şi Satana a plecat dinaintea Domnului.Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa piciorului pînă în creştetul capului.

Şi-au jertfit fiii şi fiicele la idoli, au vărsat sînge nevinovat, sîngele fiilor şi fiicelor lor,pe cari i-au jertfit idolilor din Canaan,şi ţara a fost spurcată astfel prin omoruri.

Locuinţa morţilor se mişcă pînă în adîncimile ei, ca să te primească la sosire, ea trezeşte înaintea ta umbrele, pe toţi mai marii pămîntului, scoală de pe scaunele lor de domnie pe toţi împăraţii neamurilor. Toţi iau cuvîntul ca să-ţi spună: «Şi tu ai ajuns fără putere ca noi, şi tu ai ajuns ca noi!» Strălucirea ta s’a pogorît şi ea în locuinţa morţilor, cu sunetul alăutelor tale; aşternut de viermi vei avea, şi viermii te vor acoperi.

Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborît la pămînt, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: «Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei; mă voi sui pe vîrful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.» Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adîncimile mormîntului!

Cei ce te văd se uită ţintă miraţi la tine, te privesc cu luare aminte şi zic: «Acesta este omul care făcea să se cutremure pămîntul, şi zguduia împărăţiile, care prefăcea lumea în pustie, nimicea cetăţile şi nu dădea drumul prinşilor săi de război?»

„Nu te bucura, ţara Filistenilor, că s’a frînt toiagul care te lovea! Căci din rădăcina şarpelui va ieşi un basilic, şi rodul lui va fi un balaur sburător.

În ziua aceea, Domnul va lovi cu sabia Lui cea aspră, mare şi tare, Leviatanul, Babilonul, şarpele fugar (Asur), şi Leviatanul, şarpele inelat (Babel), şi va ucide balaurul de lîngă mare (Egiptul).

Proorocie asupra unor dobitoace dela miazăzi: printr’un ţinut strîmtorat şi necăjit, de unde vine leoaica şi leul, năpîrca şi şarpele sburător, îşi duc ei bogăţiile în spinarea măgarilor, şi vistieriile pe cocoaşa cămilelor, către un popor care nu le va fi de folos.

«Daţi de ştire printre neamuri, daţi de veste şi înălţaţi un steag! Vestiţi, n’ascundeţi nimic! Spuneţi: «Babilonul este luat! Bel este acoperit de ruşine, Merodac este zdrobit! Idolii lui sînt acoperiţi de ruşine, idolii lui sînt sfărîmaţi!

„Fiul omului, fă un cîntec de jale asupra împăratului Tirului, şi spune-i: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ajunsesei la cea mai înaltă desăvîrşire, erai plin de înţelepciune, şi desăvîrşit în frumuseţă. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smaragd, şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua cînd ai fost făcut. Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfînt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor scînteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua, cînd ai fost făcut, pînă în ziua cînd s’a găsit nelegiuirea în tine.

Prin mărimea negoţului tău te-ai umplut de sîlnicie, şi ai păcătuit; de aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu, şi te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scînteietoare. Ţi s’a îngîmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta. De aceea, te arunc la pămînt, te dau privelişte împăraţilor. Prin mulţimea nelegiurilor tale, prin nedreptatea negoţului tău, ţi-ai spurcat locaşurile sfinte; de aceea, scot din mijlocul tău un foc, care te mistuie, şi te prefac în cenuşă pe pămînt, înaintea tuturor celor ce te privesc. Toţi cei ce te cunosc între popoare rămîn uimiţi din pricina ta; eşti nimicit, şi nu vei mai fi niciodată!“

El mi-a zis: „Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintîi zi, cînd ţi-ai pus inima ca să înţelegi, şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum! Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile; şi iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor, şi am ieşit biruitor acolo lîngă împăraţii Persiei.

El mi-a zis: „Ştii pentru ce am venit la tine? Acum mă întorc să mă lupt împotriva căpeteniei Persiei; şi cînd voi pleca, iată că va veni căpetenia Greciei! Dar vreau să-ţi fac cunoscut ce este scris în cartea adevărului. Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, afară de voivodul vostru Mihail.

El (îngerul) mi-a arătat pe marele preot Iosua, stînd în picioare înaintea Îngerului Domnului, şi pe Satana stînd la dreapta lui, ca să-l pîrască. Domnul a zis Satanei: „Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?“

În ziua aceea – zice Domnul oştirilor – voi stîrpi din ţară numele idolilor, ca nimeni să nu-şi mai aducă aminte de ei; voi scoate de asemenea din ţară pe proorocii mincinoşi şi duhul necurat.

Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul. Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la urmă a flămînzit. Ispititorul s’a apropiat de El, şi i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pîni.“ Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: «Omul nu trăieşte numai cu pîne, ci cu orice cuvînt care iese din gura lui Dumnezeu.“ Atunci diavolul L-a dus în sfînta cetate, L-a pus pe straşina Templului, şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris:«El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta;şi ei Te vor lua pe mîni,ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.“ „De asemenea este scris“, a zis Isus: „Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău.“ Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor, şi I-a zis: „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pămînt şi Te vei închina mie.“ „Pleacă, Satano“, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: «Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.“ Atunci diavolul L-a lăsat. Şi deodată au venit la Isus nişte îngeri, şi au început să-I slujească.

I s’a dus vestea în toată Siria; şi aduceau la El pe toţi ceice sufereau de felurite boale şi chinuri: pe cei îndrăciţi, pe cei lunatici şi pe cei slăbănogi; şi El îi vindeca.

Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!“ va intra în Împărăţia cerurilor, ci celce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N’am proorocit noi în Numele Tău? N’am scos noi draci în Numele Tău? Şi n’am făcut noi multe minuni în Numele Tău?“ Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v’am cunoscut; depărtaţi-vă dela Mine, voi toţi cari lucraţi fărădelege.“

Seara, au adus la Isus pe mulţi îndrăciţi. El, prin cuvîntul Lui, a scos din ei duhurile necurate, şi a tămăduit pe toţi bolnavii,

Cînd a ajuns Isus de partea cealaltă, în ţinutul Gadarenilor, L-au întîmpinat doi îndrăciţi, cari ieşeau din morminte. Erau aşa de cumpliţi, că nimeni nu putea trece pe drumul acela. Şi iată că au început să strige: „Ce legătură este între noi şi Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme?“ Departe de ei era o turmă mare de porci, cari păşteau. Dracii rugau pe Isus şi ziceau: „Dacă ne scoţi afară din ei, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci.“ „Duceţi-vă“, le-a zis El. Ei au ieşit, şi au intrat în porci. Şi deodată toată turma s’a repezit de pe rîpă în mare, şi a pierit în ape. Porcarii au fugit, şi s’au dus în cetate de au povestit tot ce se petrecuse şi cele întîmplate cu îndrăciţii.

Pe cînd plecau orbii aceştia, iată că au adus la Isus un mut îndrăcit. După ce a fost scos dracul din el, mutul a vorbit. Şi noroadele, mirate, ziceau: „Niciodată nu s’a văzut aşa ceva în Israel!“ Dar Fariseii ziceau: „Cu ajutorul domnului dracilor scoate El dracii!“

Apoi Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, şi le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate, şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă.

Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţiţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi.

Atunci I-au adus un îndrăcit orb şi mut; şi Isus l-a tămăduit, aşa că mutul vorbea şi vedea. Toate noroadele, mirate, ziceau: „Nu cumva este acesta Fiul lui David?“

Cînd au auzit Fariseii lucrul acesta, au zis: „Omul acesta nu scoate dracii decît cu Beelzebul, domnul dracilor!“ Isus, care le cunoştea gîndurile, le-a zis: „Orice împărăţie desbinată împotriva ei însăş, este pustiită; şi orice cetate sau casă, desbinată împotriva ei însăş, nu poate dăinui. Dacă Satana scoate afară pe Satana, este desbinat; deci, cum poate dăinui împărăţia lui? Şi dacă Eu scot afară dracii cu ajutorul lui Beelzebul, fiii voştri cu cine-i scot? De aceea ei vor fi judecătorii voştri. Dar dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi. Sau, cum poate cineva să intre în casa celui tare, şi să-i jăfuiască gospodăria, dacă n’a legat mai întîi pe cel tare? Numai atunci îi va jăfui casa. Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, şi cine nu strînge cu Mine, risipeşte. De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfînt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfînt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.

Duhul necurat, cînd a ieşit dintr’un om, umblă prin locuri fără apă, căutînd odihnă, şi n’o găseşte. Atunci zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit. Şi, cînd vine în ea, o găseşte goală, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decît el: intră în casă, locuiesc acolo, şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decît cea dintîi. Tocmai aşa se va întîmpla şi cu acest neam viclean.“

Cînd un om aude Cuvîntul privitor la Împărăţie, şi nu-l înţelege, vine Cel rău şi răpeşte ce a fost sămănat în inima lui. Acesta este sămînţa căzută lîngă drum.

Isus le-a pus înainte o altă pildă, şi le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a sămănat o sămînţă bună în ţarina lui. Dar, pe cînd dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a sămănat neghină între grîu, şi a plecat. Cînd au răsărit firele de grîu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina. Robii stăpînului casei au venit, şi i-au zis: «Doamne, n’ai sămănat sămînţă bună în ţarina ta? De unde are dar neghină?» El le-a răspuns: «Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.» Şi robii i-au zis: «Vrei dar să mergem s’o smulgem?»

Ţarina, este lumea; sămînţa bună sînt fiii Împărăţiei; neghina, sînt fiii Celui rău. Vrăjmaşul, care a sămănat-o, este Diavolul; secerişul, este sfîrşitul veacului; secerătorii, sînt îngerii. Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfîrşitul veacului.

Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pămînt, va fi legat în ceruri, şi orice vei deslega pe pămînt, va fi deslegat în ceruri.“

De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrînilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorît, şi că a treia zi are să învieze. Petru L-a luat de oparte, şi a început să-L mustre, zicînd: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întîmple aşa ceva!“ Dar Isus S’a întors, şi a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gîndurile tale nu sînt gîndurile lui Dumnezeu, ci gînduri de ale oamenilor.“

„Doamne, ai milă de fiul meu, căci este lunatic, şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc, şi de multe ori cade în apă. L-am adus la ucenicii Tăi, şi n’au putut să-l vindece.“ „O, neam necredincios şi pornit la rău!“ a răspuns Isus. „Pînă cînd voi fi cu voi? Pînă cînd vă voi suferi? Aduceţi-l aici la Mine.“ Isus a certat dracul, care a ieşit afară din el. Şi băiatul s’a tămăduit chiar în ceasul acela.

Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pămînt, va fi legat în cer; şi orice veţi deslega pe pămînt, va fi deslegat în cer.

Şerpi, pui de năpîrci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei?

Apoi va zice celor dela stînga Lui: «Duceţi-vă dela Mine, blestemaţilor, în focul cel vecinic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!

unde a stat patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo stătea împreună cu fiarele sălbatice şi-I slujeau îngerii.

S’au dus la Capernaum. Şi în ziua Sabatului, Isus a intrat îndată în sinagogă, şi a început să înveţe pe norod. Oamenii erau uimiţi de învăţătura Lui; căci îi învăţa ca unul care are putere, nu cum îi învăţau cărturarii. În sinagoga lor era un om, care avea un duh necurat. El a început să strige: „Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu cine eşti: Eşti Sfîntul lui Dumnezeu!“ Isus l-a certat, şi i-a zis: „Taci, şi ieşi afară din omul acesta!“ Şi duhul necurat a ieşit din el, scuturîndu-l cu putere, şi scoţînd un strigăt mare. Toţi au rămas înmărmuriţi, aşa că se întrebau unii pe alţii: „Ce este aceasta? O învăţătură nouă! El porunceşte ca un stăpîn chiar şi duhurilor necurate, şi ele Îl ascultă!“

Seara, după asfinţitul soarelui, au adus la El pe toţi bolnavii şi îndrăciţii. Şi toată cetatea era adunată la uşă. El a vindecat pe mulţi cari pătimeau de felurite boale; de asemenea, a scos mulţi draci, şi nu lăsa pe draci să vorbească, pentrucă-L cunoşteau.

Şi s’a dus să propovăduiască în sinagogi, prin toată Galilea; şi scotea dracii.

Duhurile necurate, cînd Îl vedeau, cădeau la pămînt înaintea Lui, şi strigau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.“ Dar El le poruncea îndată cu totdinadinsul să nu-L facă cunoscut.

A rînduit dintre ei doisprezece, ca să-i aibă cu Sine, şi să-i trimeată să propovăduiască. Le-a dat şi putere să vindece boalele şi să scoată dracii.

Şi cărturarii, cari se pogorîseră din Ierusalim, ziceau: „Este stăpînit de Beelzebul; scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor.“ Isus i-a chemat la El, şi le-a zis, în pilde: „Cum poate Satana să scoată afară pe Satana? Dacă o împărăţie este desbinată împotriva ei însăş, împărăţia aceea nu poate dăinui. Şi dacă o casă este desbinată împotriva ei însăş, casa aceea nu poate dăinui. Tot astfel, dacă Satana se răscoală împotriva lui însuş, este desbinat, şi nu poate dăinui, ci s’a isprăvit cu el. Nimeni nu poate să intre în casa unui om tare şi să-i jăfuiască gospodăria, decît dacă a legat mai întîi pe omul acela tare; numai atunci îi va jăfui casa. Adevărat vă spun că toate păcatele şi toate hulele, pe cari le vor rosti oamenii, li se vor ierta; dar oricine va huli împotriva Duhului Sfînt, nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat vecinic.“ Aceasta, pentrucă ei ziceau: „Are un duh necurat.“

Sămănătorul samănă Cuvîntul. Cei înfăţişaţi prin sămînţa căzută lîngă drum, sînt aceia în cari este sămănat Cuvîntul; dar dupăce l-au auzit, vine Satana îndată, şi ia Cuvîntul sămănat în ei.

Cînd a ieşit Isus din corabie, L-a întîmpinat îndată un om care ieşea din morminte, stăpînit de un duh necurat. Omul acesta îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu mai putea să-l ţină legat, nici chiar cu un lanţ. Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi şi cu cătuşe la mîni, dar rupsese cătuşele şi sfărîmase obezile, şi nimeni nu-l putea domoli. Totdeauna, zi şi noapte, stătea în morminte şi pe munţi, ţipînd şi tăindu-se cu pietre. Cînd a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s’a închinat, şi a strigat cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuieşti!“ Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieşi afară din omul acesta!“ „Care-ţi este numele?“ l-a întrebat Isus. „Numele meu este «Legiune,» a răspuns el, „pentrucă sîntem mulţi.“ Şi Îl ruga stăruitor să nu-i trimeată afară din ţinutul acela. Acolo, lîngă munte, era o turmă mare de porci, cari păşteau. Şi dracii L-au rugat, şi au zis: „Trimete-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei.“ Isus le-a dat voie. Şi duhurile necurate au ieşit şi au intrat în porci; şi turma s’a repezit de pe rîpă în mare: erau aproape două mii, şi s’au înecat în mare. Porcarii au fugit, şi au dat de ştire în cetate şi prin satele vecine. Oamenii au ieşit să vadă ce s’a întîmplat. Au venit la Isus, şi iată pe cel ce fusese îndrăcit şi avusese legiunea de draci, şezînd jos îmbrăcat şi întreg la minte; şi s’au spăimîntat. Cei ce văzuseră cele întîmplate, le-au povestit tot ce se petrecuse cu cel îndrăcit şi cu porcii. Atunci au început să roage pe Isus să plece din ţinutul lor. Pe cînd Se suia El în corabie, omul care fusese îndrăcit Îl ruga să-l lase să rămînă cu El. Isus nu i-a dat voie, ci i-a zis: „Du-te acasă la ai tăi, şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul, şi cum a avut milă de tine.“

Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece, şi a început să-i trimeată doi cîte doi, dîndu-le putere asupra duhurilor necurate.

Ucenicii au plecat, şi au propovăduit pocăinţa. Scoteau mulţi draci, şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi, şi-i vindecau.

Căci îndată, o femeie, a cărei fetiţă era stăpînită de un duh necurat, a auzit vorbindu-se despre El, şi a venit de s’a aruncat la picioarele Lui. Femeia aceasta era o grecoaică, de obîrşie Siro-feniciană. Ea îl ruga să scoată pe dracul din fiica ei. Isus i-a zis: „Lasă să se sature mai întîi copiii; căci nu este bine să iei pînea copiilor, şi s’o arunci la căţei.“ „Da, Doamne“, I-a răspuns ea; „dar şi căţeii de supt masă mănîncă din fărămiturile copiilor.“ Atunci Isus i-a zis: „Pentru vorba aceasta, du-te; a ieşit dracul din fiică-tă.“ Şi cînd a intrat femeia în casa ei, a găsit pe copilă culcată în pat; şi ieşise dracul din ea.

Atunci a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrîni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorît, şi după trei zile să învieze. Le spunea lucrurile acestea pe faţă. Petru însă L-a luat de o parte, şi a început să-L mustre. Dar Isus S’a întors şi S’a uitat la ucenicii Săi, a mustrat pe Petru, şi i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Fiindcă tu nu te gîndeşti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor.“

Şi un om din norod I-a răspuns: „Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care este stăpînit de un duh mut. Oriunde îl apucă, îl trînteşte la pămînt. Copilul face spumă la gură, scrîşneşte din dinţi, şi rămîne ţapăn. M’am rugat de ucenicii Tăi să scoată duhul, şi n’au putut.“ „O neam necredincios!“ le-a zis Isus. „Pînă cînd voi fi cu voi? Pînă cînd vă voi suferi? Aduceţi-l la Mine.“ L-au adus la El. Şi, cum a văzut copilul pe Isus, duhul l-a scuturat cu putere; copilul a căzut la pămînt, şi se svîrcolea făcînd spumă la gură. Isus a întrebat pe tatăl lui: „Cîtă vreme este de cînd îi vine aşa?“ „Din copilărie“, a răspuns el. „Şi de multe ori duhul l-a aruncat cînd în foc, cînd în apă, ca să-l omoare. Dar dacă poţi face ceva, fie-Ţi milă de noi şi ajută-ne.“ Isus a răspuns: „Tu zici: «Dacă poţi!» … Toate lucrurile sînt cu putinţă celui ce crede!“ Îndată tatăl copilului a strigat cu lacrămi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!“ Cînd a văzut Isus că norodul vine în fuga mare spre El, a mustrat duhul necurat, şi i-a zis: „Duh mut şi surd, îţi poruncesc să ieşi afară din copilul acesta, şi să nu mai intri în el.“ Şi duhul a ieşit, ţipînd şi scuturîndu-l cu mare putere. Copilul a rămas ca mort, aşa că mulţi ziceau: „A murit!“ Dar Isus l-a apucat de mînă, şi l-a ridicat. Şi el s’a sculat în picioare. Cînd a intrat Isus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat deoparte: „Noi de ce n’am putut să scoatem duhul acesta?“ „Acest soi de draci“, le-a zis El, „nu poate ieşi decît prin rugăciune şi post.“

(Isus, dupăce a înviat, în dimineaţa zilei dintîi a săptămînii, S’a arătat mai întîi Mariei Magdalinei, din care scosese şapte draci.

Cine va crede şi se va boteza, va fi mîntuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit. Iată semnele cari vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

Isus, plin de Duhul Sfînt, S’a întors dela Iordan, şi a fost dus de Duhul în pustie, unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile. N’a mîncat nimic în zilele acelea; şi, după ce au trecut acele zile, a flămînzit. Diavolul I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte pietrei acesteia să se facă pîne.“ Isus i-a răspuns: „Este scris: Omul nu va trăi numai cu pîne, ci cu orice cuvînt care iese din gura lui Dumnezeu.“ Diavolul L-a suit pe un munte înalt, i-a arătat într’o clipă, toate împărăţiile pămîntului, şi I-a zis: „Ţie Îţi voi da toată stăpînirea şi slava acestor împărăţii; căci mie îmi este dată, şi o dau oricui voiesc. Dacă dar, Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.“ Drept răspuns, Isus i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Este scris: Să te închini Domnului, Dumnezeului tău, şi numai Lui să-I slujeşti.“ Diavolul L-a dus apoi în Ierusalim, L-a aşezat pe straşina acoperişului Templului, şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos de aici;“ căci este scris: „El va porunci îngerilor Lui să Te păzească;“ şi: „Ei Te vor lua pe mîni, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.“ Isus i-a răspuns: „S’a spus: Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău.“ După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat dela El, pînă la o vreme.

Ei erau uimiţi de învăţătura Lui, pentrucă vorbea cu putere. În sinagogă se afla un om, care avea un duh de drac necurat, şi care a strigat cu glas tare: „Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne prăpădeşti? Te ştiu cine eşti: Sfîntul lui Dumnezeu.“ Isus l-a certat, şi i-a zis: „Taci, şi ieşi afară din omul acesta!“ Şi dracul, dupăce l-a trîntit jos, în mijlocul adunării, a ieşit afară din el, fără să-i facă vreun rău. Toţi au fost cuprinşi de spaimă, şi ziceau unii către alţii: Ce înseamnă lucrul acesta? El porunceşte cu stăpînire şi cu putere duhurilor necurate, şi ele ies afară!“

La asfinţitul soarelui, toţi cei ce aveau bolnavi atinşi de felurite boale, îi aduceau la El. El Îşi punea mînile peste fiecare din ei, şi-i vindeca. Din mulţi ieşeau şi draci, cari strigau şi ziceau: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.“ Dar El îi mustra, şi nu-i lăsa să vorbească, pentrucă ştiau că El este Hristosul.

Cei chinuiţi de duhuri necurate, erau vindecaţi.

Chiar în clipa aceea, Isus a vindecat pe mulţi de boale, de chinuri, de duhuri rele, şi multor orbi le-a dăruit vederea.

şi mai erau şi nişte femei, cari fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boale; Maria, zisă Magdalina, din care ieşiseră şapte draci,

Iată ce înţeles are pilda aceasta: „Sămînţa, este Cuvîntul lui Dumnezeu. Cei închipuiţi în sămînţa căzută lîngă drum, sînt ceice aud; apoi vine diavolul şi ia Cuvîntul din inima lor, ca nu cumva să creadă, şi să fie mîntuiţi.

Cînd a ieşit Isus la ţărm, L-a întîmpinat un om din cetate, stăpînit de mai mulţi draci. De multă vreme nu se îmbrăca în haină, şi nu-şi avea locuinţa într’o casă, ci în morminte. Cînd a văzut pe Isus, a scos un strigăt ascuţit, a căzut jos înaintea Lui, şi a zis cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te rog nu mă chinui.“ Căci Isus poruncise duhului necurat să iasă din omul acela, pe care pusese stăpînire de multă vreme; era păzit legat cu cătuşe la mîni şi cu obezi la picioare, dar rupea legăturile, şi era gonit de dracul prin pustii. Isus l-a întrebat: „Cum îţi este numele?“ „Legiune,“ a răspuns el; pentrucă intraseră mulţi draci în el. Şi dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în Adînc. Acolo pe munte, era o turmă mare de porci, cari păşteau. Şi dracii au rugat pe Isus să le dea voie să intre în ei. El le-a dat voie. Dracii au ieşit din omul acela, au intrat în porci, şi turma s’a repezit de pe rîpă în lac, şi s’a înecat. Porcarii, cînd au văzut ce se întîmplase, au fugit şi au dat de veste în cetate şi prin sate. Oamenii au ieşit să vadă cele întîmplate. Au venit la Isus, şi au găsit pe omul din care ieşiseră dracii, şezînd la picioarele lui Isus, îmbrăcat, şi în toate minţile; şi i-a apucat frica. Ceice văzuseră cele petrecute, le-au povestit cum fusese vindecat cel stăpînit de draci. Tot norodul din ţinutul Gherghesenilor a rugat pe Isus să plece dela ei, pentrucă îi apucase o mare frică. Isus S’a suit într’o corabie, şi S’a întors. Omul din care ieşiseră dracii, Îl ruga să-i dea voie să rămînă cu El. Dar Isus l-a trimes acasă, şi i-a zis: „Întoarce-te acasă, şi povesteşte tot ce ţi-a făcut Dumnezeu.“ El a plecat, şi a vestit prin toată cetatea tot ce-i făcuse Isus.

Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpînire peste toţi dracii, şi să vindece boalele.

Şi un om din mijlocul mulţimii a strigat: „Învăţătorule, rogu-Te, uită-Te cu îndurare la fiul meu, fiindcă îl am numai pe el. Îl apucă un duh, şi deodată răcneşte; şi duhul îl scutură cu putere, aşa că băiatul face spumă la gură, şi cu anevoie se duce duhul dela el, după ce l-a stropşit de tot. Am rugat pe ucenicii Tăi să-l scoată, şi n’au putut. „O neam necredincios şi pornit la rău“, a răspuns Isus; „pînă cînd voi fi cu voi şi vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău.“ Pe cînd venea băiatul, dracul l-a trîntit la pămînt, şi l-a scuturat cu putere. Dar Isus a certat duhul necurat, a vindecat pe băiat, şi l-a dat înapoi tatălui său. Şi toţi au rămas uimiţi de mărirea lui Dumnezeu.$Pe cînd toţi se minunau de tot ce făcea Isus, El a zis ucenicilor Săi:

Cei şaptezeci s’au întors plini de bucurie, şi au zis: „Doamne, chiar şi dracii ne sînt supuşi în Numele Tău.“ Isus le-a zis: „Am văzut pe Satana căzînd ca un fulger din cer.“ Iată că v’am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma. Totuş, să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sînt supuse; ci bucuraţi-vă că numele voastre sînt scrise în ceruri.“

Isus a scos dintr’un bolnav un drac, care era mut. Dupăce a ieşit, dracul, mutul a grăit, şi noroadele s’au mirat. Dar unii ziceau: „El scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor.“ Alţii, ca să-L ispitească, Îi cereau un semn, din cer. Isus le-a cunoscut gîndurile, şi le-a zis: „Orice împărăţie desbinată împotriva ei, este pustiită; şi o casă desbinată împotriva ei, se prăbuşeşte peste alta. Deci, dacă Satana este desbinat împotriva lui însuş, cum va dăinui împărăţia lui, fiindcă ziceţi că Eu scot dracii cu Beelzebul? Şi dacă eu scot dracii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei înşişi vor fi judecătorii voştri. Dar, dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, Împărăţia lui Dumnezeu a ajuns pînă la voi.

Cînd omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi sînt la adăpost. Dar dacă vine peste el unul mai tare decît el şi-l biruieşte, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea, şi împarte prăzile luate de la el. Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cine nu adună cu Mine, risipeşte. Duhul necurat, cînd iese afară dintr’un om, umblă prin locuri fără apă, şi caută odihnă. Fiindcă n’o găseşte, zice: «Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.» Şi cînd vine, o găseşte măturată şi împodobită. Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decît el; intră împreună în casă, se aşează în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decît cea dintîi.“

Şi acolo era o femeie stăpînită de optsprezece ani de un duh de neputinţă; era gîrbovă, şi nu putea nicidecum să-şi îndrepte spatele.

Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam, şi pe care Satana o ţinea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie deslegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?“

Dar Satana a intrat în Iuda, zis şi Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. Iuda s’a dus să se înţeleagă cu preoţii cei mai de seamă şi cu căpeteniile străjerilor Templului cum să-L dea în mînile lor.

Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v’a cerut să vă cearnă ca grîul. Dar Eu M’am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi dupăce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.“

Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El dela început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentrucă în el nu este adevăr. Oridecîteori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.

Din pricina acestor cuvinte, iarăş s’a făcut desbinare între Iudei. Mulţi dintre ei ziceau: „Are drac, este nebun; de ce-L ascultaţi?“ Alţii ziceau; „Cuvintele acestea nu sînt cuvinte de îndrăcit; poate un drac să deschidă ochii orbilor.“

În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gîndul să-L vîndă,

Isus a răspuns: „Acela, căruia îi voi întinge bucăţica, şi i-o voi da.“ Şi a întins o bucăţică, şi a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon, Iscarioteanul. Cum a fost dată bucăţica, a intrat Satana în Iuda. Isus i-a zis: „Ce-ai să faci, fă repede.“

Petru i-a zis: „Anania, pentruce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfînt, şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei? Dacă n’o vindeai, nu rămînea ea a ta? Şi, după ce ai vîndut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s’a putut naşte un astfel de gînd în inima ta? N’ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.“

Mulţimea, deasemenea, alerga la Ierusalim, din cetăţile vecine, şi aducea pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau.

Căci din mulţi îndrăciţi ieşeau duhuri necurate, şi scoteau mari ţipete; mulţi slăbănogi şi şchiopi erau tămăduiţi.

cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfînt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.

Dar Elima, vrăjitorul, – căci aşa se tîlcuieşte numele lui – le stătea împotrivă, şi căuta să abată pe dregător dela credinţă. Atunci Saul, care se mai numeşte şi Pavel, fiind plin de Duhul Sfînt, s’a uitat ţintă la el, şi a zis: „Om plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaş al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strîmbi căile drepte ale Domnului? Acum, iată că mîna Domnului este împotriva ta: vei fi orb, şi nu vei vedea soarele pînă la o vreme.“ Îndată a căzut peste el ceaţă şi întunerec, şi căuta bîjbîind nişte oameni, cari să-l ducă de mînă. Atunci dregătorul, cînd a văzut ce se întîmplase, a crezut, şi a rămas uimit de învăţătura Domnului.

Pe cînd ne duceam la locul de rugăciune, ne-a ieşit înainte o roabă, care avea un duh de ghicire. Prin ghicire, ea aducea mult cîştig stăpînilor ei. Roaba aceasta s’a luat după Pavel şi după noi, şi striga: „Oamenii aceştia sînt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc calea mîntuirii.“ Aşa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s’a întors, şi a zis duhului: „În Numele lui Isus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea.“ Şi a ieşit chiar în ceasul acela. Cînd au văzut stăpînii roabei că s’a dus nădejdea cîştigului lor, au pus mîna pe Pavel şi pe Sila şi i-au tîrît în piaţă înaintea fruntaşilor.

Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mînile lui Pavel; pînă acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri, cari fuseseră atinse de trupul lui, şi-i lăsau boalele, şi ieşeau afară din ei duhurile rele.

Nişte exorcişti Iudei, cari umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste ceice aveau duhuri rele, zicînd: „Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduieşte Pavel, să ieşiţi afară!“ Ceice făceau lucrul acesta, erau şapte feciori ai lui Sceva, un preot Iudeu din cei mai de seamă. Duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu; dar voi, cine sînteţi?“ Şi omul, în care era duhul cel rău, a sărit asupra lor, i-a biruit pe amîndoi, şi i-a schingiuit în aşa fel, că au fugit goi şi răniţi din casa aceea.

Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii, şi-au adus cărţile, şi le-au ars, înaintea tuturor: preţul lor s’a socotit la cincizeci de mii de arginţi.

Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor, la cari te trimet, ca să le deschizi ochii, să se întoarcă dela întunerec la lumină, şi de supt puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.“

Căci sînt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adîncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

Dar ce-i răspunde Dumnezeu? „Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi, cari nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.“

Dumnezeul păcii va zdrobi în curînd pe Satana supt picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi! Amin.

am hotărît ca un astfel de om să fie dat pe mîna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mîntuit în ziua Domnului Isus.

Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decît doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea; apoi să vă împreunaţi iarăş, ca să nu vă ispitească Satana, din pricina nestăpînirii voastre.

Dimpotrivă, eu zic că ce jerfesc Neamurile, jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii. Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor. Sau vrem să întărîtăm pe Domnul la gelozie? Sîntem noi mai tari decît El?

ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un cîştig dela noi; căci nu sîntem în neştiinţă despre planurile lui.

Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sînt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.

Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?

Căci armele cu cari ne luptăm noi, nu sînt supuse firii pămînteşti, ci sînt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, cari se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gînd îl facem rob ascultării de Hristos.

Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gîndurile voastre să nu se strice dela curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos.

Oamenii aceştia sînt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, cari se prefac în apostoli ai lui Hristos. Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfîrşitul lor va fi după faptele lor.

Şi ca să nu mă umflu de mîndrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, şi să mă împedece să mă îngîmf.

mai pe sus de orice domnie, de orice stăpînire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.

în cari trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.

pentruca domniile şi stăpînirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,

„Mîniaţi-vă şi nu păcătuiţi“. Să n’apună soarele peste mînia voastră, şi să nu daţi prilej diavolului.

Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea pept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n’avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sînt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămîneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.

Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.

A desbrăcat domniile şi stăpînirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.

Astfel, odată, şi chiar de două ori, am voit (eu, Pavel, cel puţin) să venim la voi; dar ne-a împedecat Satana.

Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, protivnicul, care se înalţă mai pe sus de tot ce se numeşte „Dumnezeu“, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dîndu-se drept Dumnezeu. Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, cînd eram încă la voi? Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decît la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru ceice sînt pe calea pierzării, pentrucă n’au primit dragostea adevărului ca să fie mîntuiţi.

Credincios este Domnul: El vă va întări şi vă va păzi de cel rău.

Din numărul lor sînt Imeneu şi Alexandru, pe cari i-am dat pe mîna Satanei, ca să se înveţe să nu hulească.

Să nu fie întors la Dumnezeu de curînd, ca nu cumva să se îngîmfe şi să cadă în osînda diavolului. Trebuie să aibă şi o bună mărturie din partea celor de afară, pentruca să nu ajungă de ocară, şi să cadă în cursa diavolului.

Dar Duhul spune lămurit că, în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor,

căci unele s’au şi întors să urmeze pe Satana.

Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.

şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia.

Astfel dar, deoarece copiii sînt părtaşi sîngelui şi cărnii, tot aşa şi El însuş a fost deopotrivă părtaş la ele, pentruca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul,

Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred … şi se înfioară!

Dar dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pămîntească, firească, drăcească.

Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi dela voi.

Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentrucă protivnicul vostru, diavolul, dă tîrcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită.

Căci dacă n’a cruţat Dumnezeu pe îngerii cari au păcătuit, ci i-a aruncat în Adînc, unde stau înconjuraţi de întunerec, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată;

Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s’au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sînt dintre ai noştri. Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui sfînt, şi ştiţi orice lucru. V’am scris nu că n’aţi cunoaşte adevărul, ci pentrucă îl cunoaşteţi, şi ştiţi că nicio minciună nu vine din adevăr. Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.

Cine păcătuieşte, este dela diavolul, căci diavolul păcătuieşte dela început. Fiul lui Dumnezeu S’a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentrucă sămînţa Lui rămîne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este dela Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său.

Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sînt dela Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi.

Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu; şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este dela Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum.

Ştim că sîntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în cel rău.

Căci în lume s’au răspîndit mulţi amăgitori, cari nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul! Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină. Oricine o ia înainte, şi nu rămîne în învăţătura lui Hristos, n’are pe Dumnezeu. Cine rămîne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul. Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă, şi să nu-i ziceţi: „Bun venit!“ Căci cine-i zice: „Bun venit!“ se face părtaş faptelor lui rele.

El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri vecinice, în întunerec, pe îngerii cari nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa.

Arhanghelul Mihail, cînd se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n’a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!“

„Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat), şi batjocurile, din partea celor ce zic că sînt Iudei şi nu sînt, ci sînt o sinagogă a Satanei. Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios pînă la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.“

„Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea cînd Antipa, marturul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.

Vouă, însă, tuturor celorlalţi din Tiatira, cari nu aveţi învăţătura aceasta, şi n’aţi cunoscut „adîncimile Satanei“, cum le numesc ei, vă zic: „Nu pun peste voi altă greutate.

Iată că îţi dau din ceice sînt în sinagoga Satanei, cari zic că sînt Iudei şi nu sînt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit.

Îngerul al cincelea a sunat din trîmbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pămînt. I s’a dat cheia fîntînii Adîncului, şi a deschis fîntîna Adîncului. Din fîntînă s’a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s’au întunecat de fumul fîntînii. Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pămînt. Şi li s’a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpiile pămîntului. Li s’a zis să nu vatăme iarba pămîntului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii, cari n’aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu. Li s’a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cum e chinul scorpiei, cînd înţeapă pe un om. În acele zile, oamenii vor căuta moartea, şi n’o vor găsi; vor dori să moară, şi moartea va fugi de ei. Lăcustele acelea semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, cari păreau de aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni. Aveau părul ca părul de femeie, şi dinţii lor erau ca dinţii de lei. Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe de fer; şi vuietul, pe care-l făceau aripile lor, era ca vuietul unor care trase de mulţi cai, cari se aruncă la luptă. Aveau nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea, pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni. Peste ele aveau ca împărat pe îngerul Adîncului, care pe evreieşte se cheamă Abadon iar pe greceşte Apolion.

Ceilalţi oameni, cari n’au fost ucişi de aceste urgii, nu s’au pocăit de faptele mînilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, cari nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.

Cînd îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adînc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî.

În cer s’a mai arătat un alt semn: iată, s’a văzut un mare balaur roş, cu şapte capete, zece coarne, şi şapte cununi împărăteşti pe capete. Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului, şi le arunca pe pămînt.Balaurul a stătut înaintea femeii, care sta să nască, pentruca să-i mănînce copilul, cînd îl va naşte.

Şi în cer s’a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s’au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s’au luptat şi ei, dar n’au putut birui; şi locul lor nu li s’a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pămînt; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mîntuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru, şi stăpînirea Hristosului Lui; pentrucă pîrîşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pîra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. Ei l-au biruit, prin sîngele Mielului şi prin cuvîntul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar pînăla moarte. De aceea bucuraţi-vă, ceruri, şi voi cari locuiţi în ceruri! Vai de voi, pămînt şi mare! Căci diavolul s’a pogorît la voi, cuprins de o mînie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.

Cînd s’a văzut balaurul aruncat pe pămînt, a început să urmărească pe femeia, care născuse copilul de parte bărbătească. Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremi, şi jumătatea unei vremei, departe de faţa şarpelui. Atunci şarpele a aruncat din gură apă, ca un rîu, după femeie, ca s’o ia rîul. Dar pămîntul a dat ajutor femeii. Pămîntul şi-a deschis gura, şi a înghiţit rîul, pe care-l aruncase balaurul din gură. Şi balaurul, mîniat pe femeie, s’a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, cari păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos.

Apoi am stătut pe nisipul mării. Şi am văzut ridicîndu-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă. Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpînire mare. Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pămîntul se mira după fiară. Şi au început să se închine balaurului, pentrucă dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicînd: „Cine se poate asemăna cu fiara, şi cine se poate lupta cu ea?“ I s’a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s’a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Ea şi-a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe ceice locuiesc în cer. I s’a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s’a dat stăpînire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam. Şi toţi locuitorii pămîntului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n’a fost scris, dela întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost jungheat. Cine are urechi, să audă! Cine duce pe alţii în robie, va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia, trebuie să fie ucis cu sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.

Apoi am văzut ridicîndu-se din pămînt o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel, şi vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintîi înaintea ei; şi făcea ca pămîntul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintîi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Săvîrşea semne mari, pînă acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pămînt, în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pămîntului prin semnele, pe cari i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pămîntului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia. I s’a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să facă să fie omorîţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mîna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei. Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şase zeci şi şase.

Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mînă, va bea şi el din vinul mîniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mîniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n’au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei, şi oricine primeşte semnul numelui ei!

Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întunerec. Oamenii îşi muşcau limbile de durere.

Apoi am văzut ieşind din gura balaurului, şi din gura fiarei, şi din gura proorocului mincinos trei duhuri necurate, cari semănau cu nişte broaşte. Acestea sînt duhuri de draci, cari fac semne nemaipomenite, şi cari se duc la împăraţii pămîntului întreg, ca să-i strîngă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. –

Apoi unul din cei şapte îngeri, cari ţineau cele şapte potire, a venit de a vorbit cu mine, şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari. Cu ea au curvit împăraţii pămîntului; şi locuitorii pămîntului s’au îmbătat de vinul curviei ei!“ Şi m’a dus, în Duhul, într’o pustie. Şi am văzut o femeie, şezînd pe o fiară de coloare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mînă un potir de aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei. Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pămîntului.“ Şi am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sîngele sfinţilor şi de sîngele mucenicilor lui Isus. Cînd am văzut-o, m’am mirat minune mare. Şi îngerul mi-a zis: „De ce te miri?“ Îţi voi spune taina acestei femei şi a fiarei care o poartă, şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne.

Fiara, pe care ai văzut-o, era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adînc, şi are să se ducă la perzare. Şi locuitorii pămîntului, ale căror nume n’au fost scrise dela întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor mira cînd vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni. – Aici este mintea plină de înţelepciune. – Cele şapte capete sînt şapte munţi, pe cari şade femeia. Sînt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celalt n’a venit încă, şi cînd va veni, el va rămînea puţină vreme. Şi fiara, care era, şi nu mai este, ea însăş este al optulea împărat: este din numărul celor şapte, şi merge la perzare. Cele zece coarne, pe cari le-ai văzut, sînt zece împăraţi, cari n’au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara. Toţi au acelaş gînd, şi dau fiarei puterea şi stăpînirea lor.

Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentrucă El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, cari sînt cu El, de asemenea îi vor birui. Apoi mi-a zis: „Apele, pe cari le-ai văzut, pe cari şade curva, sînt noroade, gloate, neamuri şi limbi. Cele zece coarne, pe cari le-ai văzut, şi fiara, vor urî pe curvă, o vor pustii, şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mînca, şi o vor arde cu foc. Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui: să se învoiască pe deplin şi să dea fiarei stăpînirea lor împărătească, pînă se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu. Şi femeia, pe care ai văzut-o, este cetatea cea mare, care are stăpînire peste împăraţii pămîntului.“

El a strigat cu glas tare, şi a zis: „A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urîte;

Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pămîntului şi oştile lor, adunate ca să facă răsboi cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui. Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu cari amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei. Amîndoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia, care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s’au săturat din carnea lor.

Apoi am văzut pogorîndu-se din cer un înger, care ţinea în mînă cheia Adîncului şi un lanţ mare. El a pus mîna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adînc, l-a închis acolo, şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele Neamurile, pînă se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie deslegat pentru puţină vreme.

Cînd se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi deslegat; şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele Neamurile, cari sînt în cele patru colţuri ale pămîntului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. Şi ei s’au suit pe faţa pămîntului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea prea iubită. Dar din cer s’a pogorît un foc care i-a mistuit.

Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.