28 – Îngeri

Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învîrtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.

Îngerul Domnului i-a zis: „Îţi voi înmulţi foarte mult sămînţa, şi ea va fi atît de multă la număr, că nu va putea fi numărată.“ Îngerul Domnului i-a zis: „Iată, acum eşti însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ismael; căci Domnul a auzit mîhnirea ta. El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mîna lui va fi împotriva tuturor oamenilor, şi mîna tuturor oamenilor va fi împotriva lui; şi va locui în faţa tuturor fraţilor lui.“

Domnul i S’a arătat la stejarii lui Mamre, pe cînd Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei. Avraam a ridicat ochii, şi s’a uitat: şi iată că trei bărbaţi stăteau în picioare lîngă el. Cînd i-a văzut, a alergat înaintea lor, dela uşa cortului, şi s’a plecat pînă la pămînt.

Iar pe oamenii care erau la uşa casei i-au lovit cu orbire, dela cel mai mic pînă la cel mai mare, aşa că degeaba se trudeau să găsească uşa. Bărbaţii aceia au zis lui Lot: „Pe cine mai ai aici? Gineri, fii şi fiice, şi tot ce ai în cetate: scoate-i din locul acesta. Căci avem să nimicim locul acesta, pentru că a ajuns mare plîngere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea ne-a trimes Domnul, ca să-l nimicim.“ Lot a ieşit, şi a vorbit cu ginerii săi, cari luaseră pe fetele lui: „Sculaţi-vă,“ a zis el, „ieşiţi din locul acesta; căci Domnul are să nimicească cetatea.“ Dar ginerii lui credeau că glumeşte. Cînd s’a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicînd: „Scoală-te, ia-ţi nevasta şi cele două fete, cari se află aici, ca să nu pieri şi tu în nelegiuirea cetăţii.“

Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri, şi a zis: „Avraame!Avraame!“ „Iată-mă!“ a răspuns el. Îngerul a zis: „Să nu pui mîna pe băiat, şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucît n’ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.“

Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam, şi a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentrucă ai făcut lucrul acesta, şi n’ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvînta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămînţa, şi anume:ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămînţa ta va stăpîni cetăţile vrăjmaşilor ei. Toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta, pentrucă ai ascultat de porunca Mea!“

Şi a visat o scară rezemată de pămînt, al cărei vîrf ajungea pînă la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe scara aceea.

Şi Îngerul lui Dumnezeu mi-a zis în vis: „Iacove!“ „Iată-mă“, am răspuns eu.

Iacov şi-a văzut de drum; şi l-au întîlnit îngerii lui Dumnezeu. Cînd i-a văzut, Iacov a zis: „Aceasta este tabăra lui Dumnezeu!“ De aceea a pus locului aceluia numele Mahanaim.

Îngerul Domnului i S’a arătat într’o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s’a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc. Moise a zis: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată, şi pentru ce nu se mistuie rugul.“

Îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel, Şi-a schimbat locul, şi a mers înapoia lor, şi stîlpul de nor care mergea înaintea lor, şi-a schimbat locul, şi a stat înapoia lor. El s’a aşezat între tabăra Egiptenilor şi tabăra lui Israel. Norul acesta pe o parte era întunecos, iar pe cealaltă lumina noaptea. Şi toată noaptea cele două tabere nu s’au apropiat una de alta.

Iată, Eu trimet un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum, şi să te ducă în locul, pe care l-am pregătit.

Îngerul Meu va merge înaintea ta, şi te va duce la Amoriţi, Hetiţi, Fereziţi, Cananiţi, Heviţi şi Iebusiţi, şi-i voi nimici.

Să faci doi heruvimi de aur, să-i faci de aur bătut, la cele două capete ale capacului ispăşirii; să faci un heruvim la un capăt şi un heruvim la celalt capăt; să faceţi heruvimii aceştia ieşind din capacul ispăşirii la cele două capete ale lui. Heruvimii să fie cu aripile întinse pedeasupra, acoperind cu aripile lor capacul ispăşirii, şi cu feţele întoarse una spre alta; heruvimii să aibă faţa întoarsă spre capacul ispăşirii. Să pui capacul ispăşirii pe chivot, şi în chivot să pui mărturia, pe care ţi-o voi da. Acolo Mă voi întîlni cu tine; şi dela înălţimea capacului ispăşirii, dintre cei doi heruvimi aşezaţi pe chivotul mărturiei, îţi voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel.

Du-te dar, şi du poporul unde ţi-am spus. Iată, Îngerul Meu va merge înaintea ta, dar în ziua răzbunării Mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor!“

Voi trimite înaintea ta un înger, şi voi izgoni pe Cananiţi, Amoriţi, Hetiţi, Fereziţi, Heviţi şi Iebusiţi.

Cînd intra Moise în cortul întîlnirii ca să vorbească cu Domnul, auzea glasul care-i vorbea de pe capacul ispăşirii care era aşezat pe chivotul mărturiei, între cei doi heruvimi. Şi vorbea cu Domnul.

Am strigat către Domnul, şi El ne-a auzit glasul. A trimes un Înger, şi ne-a scos din Egipt. Şi iată că sîntem la Cades, cetate care se află la marginea ţinutului tău.

Dumnezeu S’a aprins de mînie, pentrucă plecase. Şi Îngerul Domnului S’a aşezat în drum, ca să i se împotrivească. Balaam era călare pe măgăriţa lui, şi cei doi slujitori ai lui erau cu el. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului stînd în drum, cu sabia scoasă din teacă în mînă, s’a abătut din drum, şi a luat-o pe cîmp. Balaam şi-a bătut măgăriţa ca s’o aducă la drum. Îngerul Domnului S’a aşezat într’o cărare dintre vii, şi de fiecare parte a cărării era cîte un zid. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului; s’a strîns spre zid, şi a strîns piciorul lui Balaam de zid. Balaam a bătut-o din nou. Îngerul Domnului a trecut mai departe, şi S’a aşezat într’un loc unde nu era chip să te întorci nici la dreapta nici la stînga. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului, şi s’a culcat subt Balaam. Balaam s’a aprins de mînie, şi a bătut măgăriţa cu un băţ. Domnul a deschis gura măgăriţei, şi ea a zis lui Balaam: „Ce ţi-am făcut, de m’ai bătut de trei ori?“ Balaam a răspuns măgăriţei: „Pentrucă ţi-ai bătut joc de mine; dacă aş avea o sabie în mînă, te-aş ucide pe loc.“ Măgăriţa a zis lui Balaam:„Nu sînt eu oare măgăriţa ta, pe care ai călărit în tot timpul pînă în ziua de azi? Am eu oare obicei să-ţi fac aşa?“ Şi el a răspuns: „Nu.“

Domnul a deschis ochii lui Balaam, şi Balaam a văzut pe Îngerul Domnului stînd în drum, cu sabia scoasă în mînă. Şi s’a plecat, şi s’a aruncat cu faţa la pămînt. Îngerul Domnului i-a zis: „Pentru ce ţi-ai bătut măgăriţa de trei ori? Iată, Eu am ieşit ca să-ţi stau împotrivă, căci drumul pe care mergi, este un drum care duce la perzare, înaintea Mea. Măgăriţa M’a văzut, şi s’a abătut de trei ori dinaintea Mea; dacă nu s’ar fi abătut dinaintea Mea, pe tine te-aş fi omorît, iar pe ea aş fi lăsat-o vie.“ Balaam a zis Îngerului Domnului: „Am păcătuit, căci nu ştiam că te-ai aşezat înaintea mea în drum; şi acum, dacă nu găseşti că e bine ce fac eu, mă voi întoarce.“ Îngerul Domnului a zis lui Balaam: „Du-te cu oamenii aceştia; dar să spui numai cuvintele pe cari ţi le voi spune Eu.“ Şi Balaam a plecat înainte cu căpeteniile lui Balac.

Pe cînd Iosua era lîngă Ierihon, a ridicat ochii, şi s’a uitat. Şi iată un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mînă. Iosua s’a dus spre el, şi i-a zis: „Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?“ El a răspuns: „Nu, ci Eu sînt Căpetenia oştirii Domnului, şi acum am venit.“ Iosua s’a aruncat cu faţa la pămînt, s’a închinat, şi I-a zis: „Ce spune Domnul meu robului Său?“ Şi Căpetenia oştirii Domnului a zis lui Iosua: „Scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care stai este sfînt.“ Şi Iosua a făcut aşa.

După ce a spus Îngerul Domnului aceste vorbe tuturor copiilor lui Israel, poporul a ridicat glasul şi a plîns.

Din ceruri se luptau,De pe cărările lor stelele se luptau împotriva lui Sisera,

Îngerul Domnului i S’a arătat, şi i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!“

Îngerul Domnului a întins vîrful toiagului pe care-l avea în mînă, şi a atins carnea şi azimile. Atunci, s’a ridicat din stîncă un foc care a mistuit carnea şi azimile. Şi Îngerul Domnului S’a făcut nevăzut dinaintea lui. Ghedeon, văzînd că fusese Îngerul Domnului, a zis: „Vai de mine, Stăpîne Doamne! Am văzut pe Îngerul Domnului faţă’n faţă“.

Femeia s’a dus şi a spus bărbatului ei: „Un om al lui Dumnezeu a venit la mine, şi avea înfăţişarea unui înger al lui Dumnezeu, o înfăţişare înfricoşată. Nu l-am întrebat de unde este, şi nici nu mi-a spus care-i este numele.

Îngerul Domnului i-a răspuns: „Pentruce Îmi ceri Numele? El este minunat.“ Manoah a luat iedul şi darul de mîncare, şi a adus jertfă Domnului pe stîncă. S’a făcut o minune, în timp ce Manoah şi nevastă-sa priveau. Pe cînd flacăra se suia de pe altar spre cer, Îngerul Domnului S’a suit în flacăra altarului. Văzînd lucrul acesta, Manoah şi nevastă-sa au căzut cu faţa la pămînt.

Domnul a trimes ciuma în Israel, de dimineaţă pînă la vremea hotărîtă. Şi, din Dan pînă la Beer-Şeba, au murit şaptezeci de mii de oameni din popor. Pe cînd îngerul întindea mîna peste Ierusalim ca să-l nimicească, Domnul S’a căit de răul acela, şi a zis îngerului care ucidea poporul: „Destul! Trage-ţi mîna acum.“ Îngerul Domnului era lîngă aria lui Aravna, Iebusitul. David, văzînd pe îngerul care lovea pe popor, a zis Domnului: „Iată că am păcătuit! Eu sînt vinovat: dar oile acestea, ce au făcut? Mîna Ta să se îndrepte dar împotriva mea şi împotriva casei tatălui meu!“

S’a culcat şi a adormit subt un ienuper. Şi iată, l-a atins un înger şi i-a zis: „Scoală-te şi mănîncă.“ El s’a uitat, şi la căpătîiul lui era o turtă coaptă pe nişte pietre încălzite şi un ulcior cu apă. A mîncat şi a băut, apoi s’a culcat din nou. Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins, şi a zis: „Scoală-te şi mănîncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine.“ El s’a sculat, a mîncat şi a băut; şi, cu puterea pe care i-a dat-o mîncarea aceasta, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi pînă la muntele lui Dumnezeu, Horeb.

Şi Mica a zis: „Ascultă dar cuvîntul Domnului! Am văzut pe Domnul stînd pe scaunul Lui de domnie, şi toată oştirea cerurilor stînd lîngă El, la dreapta şi la stînga Lui.

Îngerul Domnului a zis lui Ilie: „Pogoară-te împreună cu el, n’ai nicio frică de el.“ Ilie s’a sculat şi s’a pogorît cu el la împăratul.

Pe cînd mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul, şi Ilie s’a înălţat la cer într’un vîrtej de vînt. Elisei se uita şi striga: „Părinte! Părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui!“ Şi nu l-a mai văzut. Apucîndu-şi hainele, le-a sfîşiat în două bucăţi,

Elisei s’a rugat, şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă.“ Şi Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi de cară de foc împrejurul lui Elisei.

căruia i-a făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Dumnezeul lui Israel, care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pămîntului! Tu ai făcut cerurile şi pămîntul.

În noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului, şi a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi cînd s’au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte.

Domnul a trimes ciuma în Israel, şi au căzut şaptezeci de mii de oameni din Israel. Dumnezeu a trimes un înger la Ierusalim, ca să-l nimicească; şi, pe cînd îl nimicea, Domnul S’a uitat, şi I-a părut rău de răul acesta; şi a zis îngerului care nimicea: „Destul! Acum, trage-ţi mîna înapoi!“ Îngerul Domnului stătea lîngă aria lui Ornan, Iebusitul. David a ridicat ochii, şi a văzut pe îngerul Domnului stînd între pămînt şi cer, şi ţinînd în mînă sabia scoasă şi întoarsă împotriva Ierusalimului. Atunci David şi bătrînii, înveliţi cu saci, au căzut cu faţa la pămînt.

Dar locaşul Domnului, făcut de Moise în pustie, şi altarul arderilor de tot, erau atunci pe înălţimea Gabaonului. David nu putea să meargă înaintea acestui altar să caute pe Dumnezeu, pentru că îl înspăimîntase sabia îngerului Domnului.

A făcut în casa Locului prea sfînt doi heruvimi săpaţi, şi i-a acoperit cu aur. Aripile heruvimilor aveau o lungime de douăzeci de coţi. Aripa celui dintîi, lungă de cinci coţi, atingea zidul casei; şi cealaltă aripă, lungă tot de cinci coţi, atingea aripa celui de al doilea heruvim.

Heruvimii aveau aripile întinse peste locul chivotului, şi acopereau chivotul şi drugii lui pe deasupra.

Împăratul Ezechia şi proorocul Isaia, fiul lui Amoţ, au început să se roage pentru lucrul acesta şi au strigat către cer. Atunci Domnul a trimes un înger care a nimicit în tabăra împăratului Asiriei pe toţi vitejii, domnitorii şi căpeteniile. Şi împăratul s’a întors ruşinat în ţara lui. A intrat în casa dumnezeului său, şi cei ce ieşiseră din coapsele lui l-au ucis acolo cu sabia.

Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, şi pămîntul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tuturor acestor lucruri, şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta.

Fiii lui Dumnezeu au venit într’o zi de s’au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor.

Fiii lui Dumnezeu au venit într’o zi de s’au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor şi s’a înfăţişat înaintea Domnului.

atunci cînd stelele dimineţii izbucneau în cîntări de bucurie,şi cînd toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?

îmi zic: „Ce este omul, ca să Te gîndeşti la el?Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă? L-ai făcut cu puţin mai pe jos decît Dumnezeu,şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste.

Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El,şi-i scapă din primejdie.

Să fie ca pleava luată de vînt,şi să-i gonească îngerul Domnului! Drumul să le fie întunecos şi alunecos,şi să-i urmărească îngerul Domnului! Căci mi-au întins laţul lor, fără pricină, pe o groapă,pe care au săpat-o, fără temei, ca să-mi ia viaţa;

Carăle Domnului se numără cu douăzecile de mii, cu mii şi mii;Domnul este în mijlocul lor, venind din Sinai în locaşul Său cel sfînt.

a plouat peste ei mană de mîncare,şi le-a dat grîu din cer. Au mîncat cu toţii pînea celor mari, şi le-a trimes mîncare să se sature.

El Şi-a aruncat împotriva lor mînia Lui aprinsă,urgia, iuţimea şi necazul:o droaie de îngeri aducători de nenorociri.

Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale; şi ei te vor duce pe mîni,ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.

Domnul împărăţeşte: popoarele tremură;El şade pe heruvimi: pămîntul se clatină.

Binecuvîntaţi pe Domnul, îngerii Lui,cari sînteţi tari în putere, cari împliniţi poruncile Lui,şi cari ascultaţi de glasul cuvîntului Lui. Binecuvîntaţi pe Domnul, toate oştirile Lui,robii Lui, cari faceţi voia Lui!

Din vînturi Îţi faci soli,şi din flăcări de foc, slujitori.

Lăudaţi-L toţi îngerii Lui!Lăudaţi-L, toate oştirile Lui!

În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezînd pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două sburau. Strigau unul la altul, şi ziceau: „Sfînt, sfînt, sfînt este Domnul oştirilor! Tot pămîntul este plin de mărirea Lui“! Şi se zguduiau uşiorii uşii de glasul care răsuna, şi casa s’a umplut de fum. Atunci am zis: „Vai de mine! Sînt pierdut, căci sînt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!“ Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mînă, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. Mi-a atins gura cu el, şi a zis: „Iată, atingîndu-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!“

„Doamne al oştirilor, Dumnezeul lui Israel, care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pămîntului! Tu ai făcut cerurile şi pămîntul!

căci Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s’o scap, din pricina Mea, şi din pricina robului Meu David!.“ Îngerul Domnului a ieşit, şi a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi cînd s’au sculat dimineaţa, iată că toţi aceştia erau nişte trupuri moarte.

M’am uitat, şi iată că a venit dela mează-noapte un vînt năpraznic, un nor gros, şi un snop de foc, care răspîndea de jurîmprejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieşea din mijlocul focului. Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfăţişare avea o asemănare omenească. Fiecare din ele avea patru feţe, şi fiecare avea patru aripi. Picioarele lor erau drepte, şi talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui viţel, şi scînteiau ca nişte aramă lustruită. Supt aripi, de cele patru părţi ale lor, aveau nişte mîni de om; şi toate patru aveau feţe şi aripi. Aripile lor erau prinse una de alta. Şi cînd mergeau, nu se întorceau în nicio parte, ci fiecare mergea drept înainte. Cît despre chipul feţelor lor era aşa: înainte, toate aveau o faţă de om; la dreapta lor, toate patru aveau cîte o faţă de leu, la stînga lor, toate patru aveau cîte o faţă de bou, iar înapoi, toate patru aveau cîte o faţă de vultur. Aripile fiecăreia erau întinse în sus, aşa că două din aripile lor ajungeau pînă la cele învecinate, iar două le acopereau trupurile. Fiecare mergea drept înainte, şi anume încotro le mîna duhul să meargă, într’acolo mergeau; iar în mersul lor nu se întorceau în nici o parte. În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca nişte cărbuni de foc aprinşi, cari ardeau; şi ceva ca nişte făclii umbla încoace şi încolo printre aceste făpturii vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare, şi din el ieşeau fulgere. Făpturile vii însă cînd alergau şi se întorceau, erau ca fulgerul.

Mă uitam la aceste făpturi vii, şi iată că pe pămînt, afară de făpturile vii, era o roată la fiecare din cele patru feţe ale lor. Înfăţişarea acestor roate şi materialul din care erau făcute, păreau de hrisolit, şi toate patru aveau aceeaş întocmire. Înfăţişarea şi alcătuirea lor erau de aşa fel încît fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roate. Cînd mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor, şi nu se întorceau deloc în mersul lor. Aveau nişte obezi de o înălţime înspăimîntătoare, şi pe obezile lor cele patru roate erau pline cu ochi de jur împrejur. Cînd mergeau făpturile vii, mergeau şi roatele pe lîngă ele; şi cînd se ridicau făpturile vii dela pămînt, se ridicau şi roatele. Unde le mîna duhul să meargă, acolo mergeau, încotro voia duhul; şi împreună cu ele se ridicau şi roatele, căci duhul făpturilor vii era în roate. Cînd mergeau făpturile vii, mergeau şi roatele; cînd se opreau ele, se opreau şi roatele; cînd se ridicau depe pămînt, se ridicau şi roatele; căci duhul făpturilor vii era în roate.

Deasupra capetelor făpturilor vii era ceva ca o întindere a cerului, care semăna cu cristalul strălucitor, şi se întindea în aer sus peste capetele lor. Supt cerul acesta, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta, şi mai aveau fiecare cîte două aripi, cari le acopereau trupurile. Cînd umblau, am auzit vîjiitul aripilor lor ca vîjiitul unor ape mari, şi ca glasul Celui Atotputernic. Cînd mergeau, era un vuiet gălăgios, ca al unei oştiri; iar cînd se opreau, îşi lăsau aripile în jos. Şi venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întins peste capetele lor; iar cînd se opreau îşi lăsau aripile în jos.

Am auzit şi vîjăitul aripilor făpturilor vii, cari se loveau una de alta, uruitul roatelor de lîngă ele, şi dîrdăitul unui mare cutremur de pămînt.

M’am uitat, şi iată că pe cerul care era deasupra capului heruvimilor era ceva ca o piatră de safir; deasupra lor se vedea ceva asemănător cu un chip de scaun de domnie. Şi Domnul a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in: „Vîră-te între roatele de supt heruvimi, umple-ţi mînile cu cărbunii aprinşi cari sînt între heruvimi, şi împrăştie-i peste cetate!“ Şi el s’a vîrît între roate supt ochii mei. Heruvimii stăteau în partea dreaptă a casei, cînd s-a vîrît omul acela între roate, iar norul a umplut curtea din lăuntru. Atunci slava Domnului s’a ridicat de pe heruvimi, şi s’a îndreptat spre pragul casei, aşa în cît Templul s’a umplut de nor, şi curtea s’a umplut de strălucirea slavei Domnului. Vîjiitul aripilor heruvimilor s’a auzit pînă la curtea de afară, ca glasul Dumnezeului Celui Atotputernic, cînd vorbeşte, Cînd a poruncit deci omului aceluia îmbrăcat în haina de in să ia foc dintre roate, dintre heruvimi, omul acesta s’a dus şi s’a aşezat lîngă roate. Atunci un heruvim a întins mîna între heruvimi spre focul care era între heruvimi; a luat foc, şi l-a pus în mînile omului aceluia îmbrăcat cu haina de in. Şi omul acesta l-a luat, şi a ieşt afară. La heruvimi se vedea ceva ca o mînă de om supt aripile lor.

M’am uitat, şi iată că lîngă heruvimi erau patru roţi; o roată lîngă un heruvim şi o roată lîngă celălalt heruvim; dar roatele acestea străluceau ca o piatră de hrisolit. După înfăţişare, toate cele patru roţi aveau acelaş chip; fiecare roată părea că este în mijlocul altei roţi. Cînd mergeau, mergeau de cele patru laturi ale lor, şi nu se învîrteau în mers, ci mergeau încotro mergea capul, fără să se învîrtească în mersul lor. Tot trupul heruvimilor, spatele lor, mînile lor şi aripile lor, erau pline de ochi, ca şi cele patru roţi dimprejur. Am auzit cu urechile mele că roatele erau chemate: „Roate învîrtitoare.“ Fiecare avea patru feţe; faţa celui dintîi era o faţă de heruvim, faţa celui de al doilea o faţă de om, a celui de al treilea o faţă de leu, şi a celui de al patrulea o faţă de vultur. Şi heruvimii s’au ridicat. Erau făpturile vii pe cari le văzusem lîngă rîul Chebar. Cînd mergeau heruvimii, mergeau şi roatele cu ei, şi cînd îşi întindeau heruvimii aripile ca să se înalţe dela pămînt, nici roatele nu se depărtau de ei. Cînd se opreau ei, se opreau şi ele, şi cînd se înălţau ei, se înălţau şi ele cu ei, căci duhul făpturilor vii era în ele.

Slava Domului a plecat din pragul Templului, şi s’a aşezat pe heruvimi. Heruvimii şi-au întins aripile, şi s’au înălţat de pe pămînt supt ochii mei; cînd au plecat ei, au plecat şi roţile cu ei. S’au oprit la intrarea porţii casei Domnului spre răsărit; şi slava Dumnezeului lui Israel era sus deasupra lor. Erau făpturile vii, pe cari le văzusem supt Dumnezeul lui Israel lîngă rîul Chebar, şi am băgat de seamă că erau heruvimi. Fiecare avea patru feţe, fiecare avea patru aripi, şi supt aripile lor era ceva ca o mînă de om. Dar feţele lor erau ca cele pe cari le văzusem la rîul Chebar, cu aceeaş înfăţişare: erau tot ei. Fiecare mergea drept înainte.

După aceea, heruvimii şi-au întins aripile, însoţiţi de roţi, şi slava Dumnezeului lui Israel era sus deasupra lor.

Dar aceşti trei oameni: Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, au căzut legaţi în mijlocul cuptorului aprins. Atunci împăratul Nebucadneţar s’a înspăimîntat, şi s’a sculat repede. A luat cuvîntul, şi a zis sfetnicilor săi: „N’am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi?“ Ei au răspuns împăratului: „Negreşit, împărate!“ El a luat iarăş cuvîntul şi a zis: „Ei bine, eu văd patru oameni umblînd slobozi în mijlocul focului, şi nevătămaţi; şi chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!“ Apoi Nebucadneţar s’a apropiat de gura cuptorului aprins, şi, luînd cuvîntul, a zis: „Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitorii Dumnezeului celui Prea Înalt, ieşiţi afară şi veniţi încoace!“ Şi Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au ieşit din mijlocul focului. Dregătorii, îngrijitorii, cîrmuitorii, şi sfetnicii împăratului s’au strîns şi au văzut că focul n’avusese nici o putere asupra trupului acestor oameni, că nici perii capului lor nu se pîrliseră, hainele le rămăseseră neschimbate, şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei. Nebucadneţar a luat cuvîntul, şi a zis: „Binecuvîntat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimes pe îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi cari s’au încrezut în El, au călcat porunca împăratului şi şi-au dat mai degrabă trupurile lor de cît să slujească şi să se închine altui dumnezeu de cît Dumnezeului lor!

În vedeniile cari-mi treceau prin cap, în patul meu, mă uitam, şi iată că s’a pogorît din ceruri un străjer sfînt.

Hotărîrea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor, şi pusă la cale înaintea sfinţilor, ca să ştie cei vii că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place, şi înalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!“

Dumnezeul meu a trimes pe îngerul Său şi a închis gura leilor, cari nu mi-au făcut niciun rău, pentrucă am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Şi nici înaintea ta, împărate, n’am făcut nimic rău!“

Un rîu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau, şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S’a ţinut judecata şi s’au deschis cărţile.

Şi am auzit un glas de om în mijlocul rîului Ulai, care a strigat şi a zis: „Gavrile, tîlcuieşte-i vedenia aceasta.“ El a venit atunci lîngă locul unde eram; şi la apropierea lui, m’am înspăimîntat, şi am căzut cu faţa la pămînt. El mi-a zis: „Fii cu luare aminte, fiul omului, căci vedenia priveşte vremea sfîrşitului!“

pe cînd vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor iute, omul Gavriil, pe care-l văzusem mai înainte într’o vedenie, şi m’a atins în clipa cînd se aducea jertfa de seară. El m’a învăţat, a stat de vorbă cu mine, şi mi-a zis: „Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea.

Şi iată că o mînă m’a atins, şi m’a aşezat tremurînd pe genunchii şi mînile mele. Apoi mi-a zis: „Daniele, om prea iubit şi scump, fii cu luare aminte la cuvintele, pe cari ţi le voi spune acum, şi stai în picioare în locul unde eşti; căci acum sînt trimes la tine!“ După ce mi-a vorbit astfel, am stătut în picioare tremurînd. El mi-a zis: „Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintîi zi, cînd ţi-ai pus inima ca să înţelegi, şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum! Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile; şi iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor, şi am ieşit biruitor acolo lîngă împăraţii Persiei. Acum vin să-ţi fac cunoscut ce are să se întîmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate.“

Pe cînd îmi spunea el aceste lucruri, eu mi-am plecat ochii în pămînt, şi am tăcut. Şi iată că cineva care avea înfăţişarea copiilor oamenilor, s’a atins de buzele mele. Eu am deschis gura, am vorbit, şi am zis celui ce stătea înaintea mea: „Domnul meu, vedenia aceasta m’a umplut de groază, şi am pierdut orice putere! Cum ar putea robul domnului meu să vorbească domnului meu? Acum puterile m’au părăsit, şi nu mai am nici suflare!“ Atunci cel ce avea înfăţişarea unui om m’a atins din nou, şi m’a întărit. Apoi mi-a zis: „Nu te teme de nimic, om prea iubit! Pace ţie! Fii tare şi cu inimă!“ Şi pe cînd îmi vorbea el, am prins iar puteri, şi am zis: „Vorbeşte, domnul meu, căci m’ai întărit.“ El mi-a zis: „Ştii pentru ce am venit la tine? Acum mă întorc să mă lupt împotriva căpeteniei Persiei; şi cînd voi pleca, iată că va veni căpetenia Greciei! Dar vreau să-ţi fac cunoscut ce este scris în cartea adevărului. Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, afară de voivodul vostru Mihail.

În vremea aceea se va scula marele voivod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strîmtorare, cum n’a mai fost de cînd sînt neamurile şi pînă la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mîntuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte.

Sunaţi din trîmbiţă în Sion! Sunaţi în gura mare pe muntele Meu cel sfînt, ca să tremure toţi locuitorii ţării. Căci vine ziua Domnului, este aproape! – O zi de întunerec şi negură mare, o zi de nori şi de întunecime. Ca zorile dimineţii se întinde peste munţi un popor mare şi puternic, cum n’a mai fost din veac, şi nici în vremurile viitoare nu va mai fi. Arde focul înaintea lui, şi pîlpăie flacăra după el. Înaintea lui, ţara era ca o grădină a Edenului, şi după el este un pustiu sterp: nimic nu-i scapă. Parcă sînt nişte cai, şi aleargă ca nişte călăreţi. Vin uruind ca nişte cară pe munţi, şi pîrăe ca o flacără de foc, cînd mistuie miriştea; par o puternică oştire, gata de luptă. Tremură popoarele înaintea lor, şi toate feţele îngălbenesc. Aleargă ca nişte războinici, se suie pe ziduri ca nişte războinici, fiecare îşi vede de drumul lui, şi nu se abate din cărarea lui. Nu se împing unii pe alţii, fiecare ţine şirul, se năpustesc prin săgeţi şi nu se opresc din mers. Se răspîndesc în cetate, aleargă pe ziduri, se suie pe case, şi intră pe ferestre ca un hoţ. Înaintea lor se cutremură pămîntul, se zguduie cerurile, soarele şi luna se întunecă, şi stelele îşi pierd lumina. Domnul face să tune glasul Lui înaintea oştirii Sale, căci tabăra Lui este foarte mare, şi celce împlineşte cuvîntul este puternic. Dar mare este ziua Domnului şi foarte înfricoşată: cine o poate suferi?

M’am uitat noaptea, şi iată că un om era călare pe un cal roş, şi stătea între mirţi într’un umbrar; în urma lui erau nişte cai roşi, murgi şi albi. Am întrebat: „Ce înseamnă caii aceştia, domnul meu?“ Şi îngerul care vorbea cu mine mi-a zis: „Îţi voi arăta ce înseamnă caii aceştia!“ Omul care stătea între mirţi a luat cuvîntul şi a zis: „Aceştia sînt aceia pe cari i-a trimes Domnul să cutreiere pămîntul!“ Şi ei au vorbit Îngerului Domnului, care stătea între mirţi, şi au zis: „Am cutreierat pămîntul, şi iată că tot pămîntul este în pace şi liniştit!“ Atunci Îngerul Domnului a luat cuvîntul, şi a zis: „Doamne al oştirilor, pînă cînd nu vei avea milă de Ierusalim şi de cetăţile lui Iuda, pe cari Te-ai mîniat în aceşti şapte zeci de ani?“ Domnul a răspuns cu vorbe bune, cu vorbe de mîngîiere, îngerului care vorbea cu mine. Şi îngerul, care vorbea cu mine, mi-a zis: „Strigă, şi zi: «Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «Sînt plin de o mare gelozie pentru Ierusalim şi pentru Sion,

Am ridicat ochii şi m’am uitat, şi iată că era un om care ţinea în mînă o funie de măsurat. L’am întrebat: „Unde te duci?“ Şi el mi-a zis: „Mă duc să măsor Ierusalimul, ca să văd ce lăţime şi ce lungime are.“ Şi îngerul, care vorbea cu mine, a înaintat, şi un alt înger i-a ieşit înainte. El i-a zis: „Aleargă de vorbeşte tînărului acestuia, şi spune-i: «Ierusalimul va fi o cetate deschisă, din pricina mulţimii oamenilor şi vitelor cari vor fi în mijlocul lui; Eu Însumi – zice Domnul – voi fi un zid de foc de jur împrejurul lui, şi voi fi slava lui în mijlocul lui!»

El (îngerul) mi-a arătat pe marele preot Iosua, stînd în picioare înaintea Îngerului Domnului, şi pe Satana stînd la dreapta lui, ca să-l pîrască. Domnul a zis Satanei: „Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?“ Dar Iosua era îmbrăcat cu haine murdare, şi totuş stătea în picioare înaintea Îngerului. Iar Îngerul, luînd cuvîntul, a zis celor ce erau înaintea Lui: „Desbrăcaţi-l de hainele murdare de pe el!“ Apoi a zis lui Iosua: „Iată că îndepărtez dela tine nelegiuirea, şi te îmbrac cu haine de sărbătoare!“ Eu am zis: „Să i se pună pe cap o mitră curată!“Şi i-au pus o mitră curată pe cap, şi l-au îmbrăcat în haine, în timp ce Îngerul Domnului stătea acolo. Îngerul Domnului a făcut lui Iosua următoarea mărturisire: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «Dacă vei umbla pe căile Mele şi dacă vei păzi poruncile Mele, vei judeca şi Casa Mea şi vei priveghea asupra curţilor Mele, şi te voi lăsa să intri împreună cu ceice sînt aici.

Am luat cuvîntul, şi am zis îngerului, care vorbea cu mine: „Ce înseamnă aceştia, domnul meu?“ Îngerul mi-a răspuns: „Aceştia sînt cele patru vînturi ale cerurilor, cari ies din locul în care stăteau înaintea Domnului întregului pămînt.“

Dar pe cînd se gîndea el la aceste lucruri, i s’a arătat în vis un înger al Domnului, şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s’a zămislit în ea, este dela Duhul Sfînt. Ea va naşte un Fiu, şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mîntui pe poporul Lui de păcatele sale.“ Toate aceste lucruri s’au întîmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul, care zice: „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vor pune numele Emanuil“, care, tîlmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi“. Cînd s’a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevastă-sa.

După ce au plecat magii, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif, şi-i zice: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui, fugi în Egipt, şi rămîi acolo pînă îţi voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul, ca să-L omoare.“

După ce a murit Irod, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif, în Egipt, şi-i zice: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui, şi du-te în ţara lui Israel, căci au murit ceice căutau să ia viaţa Pruncului.“

şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris:«El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta;şi ei Te vor lua pe mîni,ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.“

Atunci diavolul L-a lăsat. Şi deodată au venit la Isus nişte îngeri, şi au început să-I slujească.

Vrăjmaşul, care a sămănat-o, este Diavolul; secerişul, este sfîrşitul veacului; secerătorii, sînt îngerii. Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfîrşitul veacului. Fiul omului va trimete pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, cari sînt pricină de păcătuire şi pe ceice săvîrşesc fărădelegea, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor

Tot aşa va fi şi la sfîrşitul veacului. Îngerii vor ieşi, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.“

Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.

Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri.

Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer.

El va trimete pe îngerii Săi cu trîmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vînturi, dela o margine a cerurilor pînă la cealaltă.

Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.

„Cînd va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.

Crezi că n’aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemînă mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?

Şi iatăcă s’a făcut un mare cutremur de pămînt; căci un înger al Domnului s’a pogorît din cer, a venit şi a prăvălit piatra dela uşa mormîntului, şi a şezut pe ea. Înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Străjerii au tremurat de frica lui, şi au rămas ca nişte morţi. Dar îngerul a luat cuvîntul, şi a zis femeilor: „Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi pe Isus, care a fost răstignit. Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul; şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El merge înaintea voastră în Galilea; acolo Îl veţi vedea. Iată că v’am spus lucrul acesta.“

unde a stat patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo stătea împreună cu fiarele sălbatice şi-I slujeau îngerii.

Pentrucă de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, cînd va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.“

Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri.

Atunci va trimete pe îngerii Săi, şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vînturi, dela marginea pămîntului pînă la marginea cerului.

Cît despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.

Au intrat în mormînt, au văzut pe un tinerel şezînd la dreapta, îmbrăcat într’un veşmînt alb, şi s’au spăimîntat. El le-a zis: „Nu vă spăimîntaţi! Căutaţi pe Isus din Nazaret, care a fost răstignit: a înviat, nu este aici; iată locul unde îl puseseră. Dar duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui, şi lui Petru, că merge înaintea voastră în Galilea: acolo Îl veţi vedea, cum v’a spus.“

Atunci un înger al Domnului s’a arătat lui Zaharia, şi a stătut în picioare la dreapta altarului pentru tămîiere. Zaharia s’a spăimîntat, cînd l-a văzut; şi l-a apucat frica. Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevastă-ta Elisaveta îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan. El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie, şi mulţi se vor bucura de naşterea lui. Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare, şi se va umplea de Duhul Sfînt încă din pîntecele maicii sale. El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii, şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.“ Zaharia a zis îngerului: „Din ce voi cunoaşte lucrul acesta? Fiindcă eu sînt bătrîn, şi nevastă-mea este înaintată în vîrstă.“ Drept răspuns, îngerul i-a zis: „Eu sînt Gavril, care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimes să-ţi vorbesc, şi să-ţi aduc această veste bună. Iată că vei fi mut, şi nu vei putea vorbi, pînă în ziua cînd se vor întîmpla aceste lucruri, pentrucă n’ai crezut cuvintele mele, cari se vor împlini la vremea lor.“

În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimes de Dumnezeu într’o cetate din Galilea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. Îngerul a intrat la ea, şi a zis: „Plecăciune, ţie, căreia ţi s’a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvîntată eşti tu între femei!“ Turburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemneze urarea aceasta. Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămînea însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfîrşit.“ Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?“ Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfînt Se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfîntul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu. Iată că Elisaveta, rudenia ta, a zămislit, şi ea, un fiu la bătrîneţe; şi ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a şasea lună. Căci niciun cuvînt dela Dumnezeu nu este lipsit de putere. Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!“ Şi îngerul a plecat dela ea.

În ţinutul acela erau nişte păstori, cari stăteau afară în cîmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s’a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s’au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s’a născut un Mîntuitor, care este Hristos, Domnul. Iată semnul, după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într’o iesle.“ Şi deodată, împreună cu îngerul s’a unit o mulţime de oaste cerească, lăudînd pe Dumnezeu, şi zicînd: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pămînt între oamenii plăcuţi Lui.“ După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alţii: „Haidem să mergem pînă la Betleem, şi să vedem ce ni s’a spus şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul.“

căci este scris: „El va porunci îngerilor Lui să Te păzească;“ şi: „Ei Te vor lua pe mîni, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.“

Căci de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, se va ruşina şi Fiul omului de el, cînd va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.

Eu vă spun: pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl va mărturisi şi Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu; dar cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, va fi lepădat şi el înaintea îngerilor lui Dumnezeu.

Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decît pentru nouă zeci şi nouă de oameni neprihăniţi cari n’au nevoie de pocăinţă.

Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.“

Cu vremea săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sînul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat.

Pentrucă nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii. Şi vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.

Atunci I s’a arătat un înger din cer, ca să-L întărească.

Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că li s’au arătat doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare. Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele la pămînt. Dar ei le-au zis: „Pentruce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v’a spus pe cînd era încă în Galilea, cînd zicea că Fiul omului trebuie să fie dat în mînile păcătoşilor, să fie răstignit, şi a treia zi să învieze.“

nu I-au găsit trupul, şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri, cari ziceau că El este viu.

Apoi i-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, că, deacum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorîndu-se peste Fiul omului.“

În Ierusalim, lîngă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betesda, care are cinci pridvoare. În pridvoarele acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, cari aşteptau mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se pogora, din cînd în cînd, în scăldătoare, şi turbura apa. Şi cel dintîi, care se pogora în ea, după turburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut.

Dar Maria şedea afară lîngă mormînt, şi plîngea. Pe cînd plîngea s’a plecat să se uite în mormînt. Şi a văzut doi îngeri în alb, şezînd în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap şi altul la picioare. „Femeie“, i-au zis ei, „pentruce plîngi?“ Ea le-a răspuns: „Pentrucă au luat pe Domnul meu, şi nu ştiu unde L-au pus.“

După ce a spus aceste lucruri, pe cînd se uitau ei la El, S’a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe cînd Se suia El, iată că li s’au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, şi au zis: „Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S’a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaş fel cum L-aţi văzut mergînd la cer.“

au pus mînile pe apostoli, şi i-au aruncat în temniţa de obşte. Dar un înger al Domnului a deschis uşile temniţei, noaptea, i-a scos afară, şi le-a zis: „Duceţi-vă, staţi în Templu, şi vestiţi norodului toate cuvintele vieţii acesteia.“

voi, cari aţi primit Legea dată prin îngeri, şi n’aţi păzit-o!…“

Un înger al Domnului a vorbit lui Filip, şi i-a zis: „Scoală-te, şi du-te spre miazăzi, pe drumul care pogoară spre Ierusalim la Gaza, şi care este pustiu.“

Pela ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într’o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el, şi i-a zis: „Cornelie!“ Corneliu s’a uitat ţintă la el, s’a înfricoşat, şi a răspuns: „Ce este, Doamne?“ Şi îngerul i-a zis: „Rugăciunile şi milosteniile tale s’au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele.

Deci Petru era păzit în temniţă, şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el. În noaptea zilei cînd avea de gînd Irod să-l înfăţişeze la judecată, Petru dormea între doi ostaşi, legat de mîni cu două lanţuri; şi nişte păzitori păzeau temniţa la uşă. Şi iată, un înger al Domnului a stătut lîngă el pe neaşteptate, şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis: „Scoală-te, iute!“ Lanţurile i-au căzut jos de pe mîni. Apoi îngerul i-a zis: „Încinge-te, şi leagă-ţi încălţămintele.“ Şi el a făcut aşa. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-te în haină, şi vino după mine.“ Petru a ieşit afară, şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie. După ce au trecut de straja întîia şi a doua, au ajuns la poarta de fer, care dă în cetate, şi ea li s’a deschis singură; au ieşit, şi au trecut într’o uliţă. Îndată, îngerul a plecat de lîngă el.

Cînd şi-a venit Petru în fire, a zis: „Acum văd cu adevărat că Domnul a trimes pe îngerul Său, şi m’a scăpat din mîna lui Irod şi dela tot ce aştepta poporul Iudeu.“ După ce şi-a dat bine seama de cele întîmplate, s’a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi laolaltă, şi se rugau. A bătut la uşa care dădea în pridvor; şi o slujnică, numită Roda, a venit să vadă cine e. A cunoscut glasul lui Petru: şi de bucurie, în loc să deschidă, a alergat înlăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea porţii. „Eşti nebună!“ i-au zis ei. Dar ea stăruia şi spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: „Este îngerul lui.“ Petru însă bătea mereu. Au deschis, şi au rămas încremeniţi cînd l-au văzut.

Într’o zi anumită, Irod s’a îmbrăcat cu hainele lui împărăteşti, a şezut pe scaunul lui împărătesc, şi le vorbea. Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!“ Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentrucă nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Şi a murit mîncat de viermi.

Căci Saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe cînd Fariseii le mărturisesc pe amîndouă.

Un înger al Dumnezeului, al căruia sînt eu, şi căruia Îi slujesc, mi s’a arătat azi noapte, şi mi-a zis: «Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.“

Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri? Cu cît mai mult lucrurile vieţii acesteia?

De aceea femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpînirii ei.

Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n’aş avea dragoste, sînt o aramă sunătoare sau un chimval zîngănitor.

Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v’am propovăduit-o noi, să fie anatema!

Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcîndu-şi voia lui însuş printr’o smerenie şi închinare la îngeri, amestecîndu-se în lucruri pe cari nu le-a văzut, umflat de o mîndrie deşartă, prin gîndurile firii lui pămînteşti,

Căci însuş Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trîmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întîi vor învia cei morţi în Hristos.

Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: „Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut?“ şi iarăş: „Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu?“

şi, cînd duce iarăş în lume pe Cel întîi născut, zice: „Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!“

şi despre îngeri zice: „Din vînturi face îngeri ai Lui; şi dintr’o flacără de foc, slujitori ai Lui“;

şi căruia din îngeri i-a zis El vreodată: „şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale?“ Nu sînt oare toţi duhuri slujitoare trimese să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mîntuirea?

În adevăr, nu unor îngeri a supus El lumea viitoare, despre care vorbim. Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: „Ce este omul, ca să-ţi aduci amine de el, sau fiul omului, ca să-l cercetezi? L-ai făcut pentru puţină vreme mai pe jos de îngeri, l-ai încununat cu slavă şi cu cinste, l-ai pus peste lucrările mînilor Tale:

Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam.

Deasupra erau heruvimii slavei, cari acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu deamăruntul despre aceste lucruri.

Ci v’aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, de Biserica celor întîi născuţi, cari sînt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvîrşiţi,

Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea au găzduit, fără să ştie, pe îngeri.

Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe cari vi le-au vestit acum cei ce v’au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfînt trimes din cer şi în cari chiar îngerii doresc să privească.

care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce s’a înălţat la cer, şi Şi-a supus îngerii, stăpînirile şi puterile.

pe cînd îngerii, cari sînt mai mari în tărie şi putere, nu aduc înaintea Domnului nicio judecată batjocoritoare împotriva lor.

Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sînt dela Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi. Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu;

Arhanghelul Mihail, cînd se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n’a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!“

Taina celor şapte stele, pe cari le-ai văzut în mîna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sînt îngerii celor şapte Biserici; şi cele şapte sfeşnice, sînt şapte Biserici.

Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.“

Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrîni, îmbrăcaţi în haine albe; şi pe capete aveau cununi de aur. Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete.Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, cari sînt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu.

În faţa scaunului de domnie, mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cu cristalul. În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi. Cea dintîi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un viţel; a treia are faţa ca a unui om; şi a patra seamănă cu un vultur care sboară. Fiecare din aceste patru făpturi vii avea cîte şase aripi, şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinlăuntru. Zi şi noapte, ziceau fără încetare: „Sfînt, Sfînt, Sfînt, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!“ Cînd aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţămiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi care este viu în vecii vecilor, cei douăzeci şi patru de bătrîni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie, şi ziceau: „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!“

Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?“

Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii, şi între bătrîni, am văzut stînd în picioare un Miel. Părea jungheat, şi avea şapte coarne şi şapte ochi, cari sînt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimese în tot pămîntul. El a venit, şi a luat cartea din mîna dreaptă a Celuice şedea pe scaunul de domnie. Cînd a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrîni s’au aruncat la pămînt înaintea Mielului, avînd fiecare cîte o alăută şi potire de aur, pline cu tămîie, cari sînt rugăciunile sfinţilor.

M’am uitat, şi împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrînilor am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii. Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost jungheat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!“ Şi pe toate făpturile, cari sînt în cer, pe pămînt, supt pămînt, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicînd: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpînirea în vecii vecilor!“ Şi cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!“Şi cei douăzeci şi patru de bătrîni s’au aruncat la pămînt, şi s’au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!

După aceea am văzut patru îngeri, cari stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pămîntului. Ei ţineau cele patru vînturi ale pămîntului, ca să nu sufle vînt pe pămînt, nici pe mare, nici peste vreun copac. Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pămîntul şi marea, zicînd: „Nu vătămaţi pămîntul, nici marea, nici copacii, pînă nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!“

Şi toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrînilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s’au aruncat cu feţele la pămînt în faţa scaunului de domnie, şi s’au închinat lui Dumnezeu, şi au zis: „Amin.“ „A Dumnezeului nostru, să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţămirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin.“

Şi am văzut pe cei şapte îngeri, cari stau înaintea lui Dumnezeu; şi li s’au dat şapte trîmbiţe. Apoi a venit un alt înger, care s’a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s’a dat tămîie multă, ca s’o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie. Fumul de tămîie s’a ridicat din mîna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor. Apoi îngerul a luat cădelniţa, a umplut-o din focul de pe altar, şi l-a aruncat pe pămînt. Şi s’au stîrnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de pămînt. Şi cei şapte îngeri, cari aveau cele şapte trîmbiţe, s’au pregătit să sune din ele.

Îngerul dintîi a sunat din trîmbiţă. Şi a venit grindină şi foc amestecat cu sînge, cari au fost aruncate pe pămînt: şi a treia parte a pămîntului a fost ars, şi a treia parte din copaci au fost arşi, şi toată iarba verde a fost arsă. Al doilea înger a sunat din trîmbiţă. Şi ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare; şi a treia parte din mare s’a făcut sînge; şi a treia parte din făpturile, cari erau în mare şi aveau viaţă, au murit; şi a treia parte din corăbii au pierit. Al treilea înger a sunat din trîmbiţă. Şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din rîuri şi peste izvoarele apelor. Steaua se chema „Pelin“; şi a treia parte din ape s’au prefăcut în pelin. Şi mulţi oameni au murit din pricina apelor, pentrucă fuseseră făcute amare. Al patrulea înger a sunat din trîmbiţă. Şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, pentruca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-şi piardă a treia parte din lumina ei, şi noaptea de asemenea. M’am uitat, şi am auzit un vultur, care zbura prin mijlocul cerului, şi zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pămîntului, din pricina celorlalte sunete de trîmbiţă ale celor trei îngeri, cari au să mai sune.“

Îngerul al cincelea a sunat din trîmbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pămînt. I s’a dat cheia fîntînii Adîncului,

Îngerul al şaselea a sunat din trîmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu, şi zicînd îngerului al şaselea, care avea trîmbiţa: „Desleagă pe cei patru îngeri, cari sînt legaţi la rîul cel mare Eufrat!“ Şi cei patru îngeri, cari stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost deslegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni. Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul.

Apoi am văzut un alt înger puternic, care se pogora din cer, învăluit într’un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; faţa lui era ca soarele, şi picioarele lui erau ca nişte stîlpi de foc. În mînă ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare, şi piciorul stîng pe pămînt, şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Cînd a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor. Şi cînd au făcut cele şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas, care zicea: „Pecetluieşte ce au spus cele şapte tunete, şi nu scrie ce au spus!“ Şi îngerul, pe care-l văzusem stînd în picioare pe mare şi pe pămînt, şi-a ridicat mîna dreaptă spre cer, şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pămîntul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă, ci că în zilele în cari îngerul al şaptelea va suna din trîmbiţa lui, se va sfîrşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi proorocilor.

Şi glasul, pe care-l auzisem din cer, mi-a vorbit din nou, şi mi-a zis: „Du-te de ia cărticica deschisă din mîna îngerului, care stă în picioare pe mare şi pe pămînt!“ M’am dus la înger, şi i-am cerut să-mi dea cărticica. „Ia-o“, mi-a zis el, „şi mănîncă-o; ea îţi va amărî pîntecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.“ Am luat cărticica din mîna îngerului, şi am mîncat-o: în gura mea a fost dulce ca mierea; dar, după ce am mîncat-o, mi s’a umplut pîntecele de amărăciune. Apoi mi-au zis: „Trebuie să prooroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi.“

Îngerul, al şaptelea a sunat din trîmbiţă. Şi în cer s’au auzit glasuri puternice, cari ziceau: „Împărăţia lumii a trecut în mînile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.“ Şi cei douăzeci şi patru de bătrîni, cari stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s’au aruncat cu feţele la pămînt, şi s’au închinat lui Dumnezeu, şi au zis: „Îţi mulţămim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mîna pe puterea Ta cea mare, şi ai început să împărăţeşti.

Şi în cer s’a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s’au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s’au luptat şi ei, dar n’au putut birui; şi locul lor nu li s’a mai găsit în cer.

Cîntau o cîntare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrînilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cîntarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, cari fuseseră răscumpăraţi de pe pămînt.

Şi am văzut un alt înger care sbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie vecinică, pentruca s’o vestească locuitorilor pămîntului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi ori cărui norod. El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pămîntul, marea şi izvoarele apelor!“ Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mîniei curviei ei!“ Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mînă, va bea şi el din vinul mîniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mîniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.

Şi un alt înger a ieşit din Templu, şi striga cu glas tare Celuice şedea pe nor: „Pune secerea Ta şi seceră: pentrucă a venit ceasul să seceri, şi secerişul pămîntului este copt.“ Atunci Celce şedea pe nor, Şi-a aruncat secerea pe pămînt. Şi pămîntul a fost secerat.

Şi din Templul, care este în cer, a ieşit un alt înger, care avea şi el un cosor ascuţit. Şi un alt înger, care avea stăpînire asupra focului, a ieşit din altar, şi a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuţit: „Pune cosorul tău cel ascuţit, şi culege strugurii viei pămîntului, căci strugurii ei sînt copţi.“ Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pămînt, a cules via pămîntului, şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mîniei lui Dumnezeu. Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; şi din teasc a ieşit sînge, pînă la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii.

Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri, cari aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s’a isprăvit mînia lui Dumnezeu.

Şi din Templu au ieşit cei şapte îngeri, cari ţineau cele şapte urgii. Erau îmbrăcaţi în in curat, strălucitor, şi erau încinşi împrejurul pieptului cu brîie de aur. Şi una din cele patru făpturi vii a dat celor şapte îngeri şapte potire de aur, pline de mînia lui Dumnezeu, care este viu în vecii vecilor. Şi Templul s’a umplut de fum, din slava lui Dumnezeu şi a puterii Lui. Şi nimeni nu putea să intre în Templu, pînă se vor sfîrşi cele şapte urgii ale celor şapte îngeri.

Şi am auzit un glas tare, care venea din Templu, şi care zicea celor şapte îngeri: „Duceţi-vă, şi vărsaţi pe pămînt cele şapte potire ale mîniei lui Dumnezeu!“ Cel dintîi s’a dus şi a vărsat potirul lui pe pămînt. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii, cari aveau semnul fiarei şi cari se închinau icoanei ei. Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi marea s’a făcut sînge, ca sîngele unui om mort. Şi a murit orice făptură vie, chiar şi tot ce era în mare. Al treilea a vărsat potirul lui în rîuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s’au făcut sînge. Şi am auzit pe îngerul apelor zicînd: „Drept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai! Tu eşti Sfînt, pentrucă ai judecat în felul acesta. Fiindcă aceştia au vărsat sîngele sfinţilor şi al proorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sînge. Şi sînt vrednici.“ Şi am auzit altarul zicînd: „Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate şi drepte sînt judecăţile Tale!“ Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s’a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare, şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpînire peste aceste urgii, şi nu s’au pocăit ca să-I dea slavă. Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întunerec. Oamenii îşi muşcau limbile de durere. Şi au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele, şi nu s’au pocăit de faptele lor. Al şaselea a vărsat potirul lui peste rîul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor, cari au să vină din Răsărit.

Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: „S’a isprăvit!“

Apoi unul din cei şapte îngeri, cari ţineau cele şapte potire, a venit de a vorbit cu mine, şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari. Cu ea au curvit împăraţii pămîntului; şi locuitorii pămîntului s’au îmbătat de vinul curviei ei!“ Şi m’a dus, în Duhul, într’o pustie. Şi am văzut o femeie, şezînd pe o fiară de coloare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne.

După aceea, am văzut pogorîndu-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pămîntul s’a luminat de slava lui.

Atunci un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat-o în mare, şi a zis: „Cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu va mai fi găsit!

Şi cei douăzeci şi patru de bătrîni şi cele patru făpturi vii s’au aruncat la pămînt şi s’au închinat lui Dumnezeu, care şedea pe scaunul de domnie. Şi au zis: „Amin! Aliluia!“

Apoi am văzut un înger, care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare, şi a zis tuturor păsărilor, cari sburau prin mijlocul cerului: „Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu,

Apoi am văzut pogorîndu-se din cer un înger, care ţinea în mînă cheia Adîncului şi un lanţ mare. El a pus mîna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani.

Apoi unul din cei şapte îngeri, cari ţineau cele şapte potire, pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!“ Şi m’a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt.Şi mi-a arătat cetatea sfîntă, Ierusalimul, care se pogora din cer dela Dumnezeu,

I-a măsurat şi zidul, şi-a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura oamenilor, căci cu măsura aceasta măsura îngerul.

Eu, Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea. Şi după ce le-am auzit şi le-am văzut, m’am aruncat la picioarele îngerului, care mi le arăta, ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sînt un împreună slujitor cu tine, şi cu fraţii tăi, proorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.“

Eu, Isus, am trimes pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru Biserici. Eu sînt Rădăcina şi Sămînţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă.