03 – Oamenii

Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpînească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pămîntul şi peste toate tîrîtoarele care se mişcă pe pămînt.“ Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvîntat, şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pămîntul, şi supuneţi-l; şi stăpîniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pămînt.“ Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v’am dat orice iarbă care face sămînţă şi care este pe faţa întregului pămînt, şi orice pom, care are în el rod cu sămînţă: aceasta să fie hrana voastră.“ Iar tuturor fiarelor pămîntului, tuturor păsărilor cerului, şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pămînt, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.“ Şi aşa a fost.

Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărîna pămîntului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s’a făcut astfel un suflet viu.

Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.“

Şi omul a zis: „Iată în sfîrşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, pentru că a fost luată din om.“ De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup. Omul şi nevasta lui erau amîndoi goi, şi nu le era ruşine.

În sudoarea feţei tale să-ţi mănînci pîinea, pînă te vei întoarce în pămînt, căci din el ai fost luat; căci ţărînă eşti, şi în ţărînă te vei întoarce.“

Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua cînd a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu. I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvîntat, şi le-a dat numele de „om“, în ziua cînd au fost făcuţi.

Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămînea pururea în om, căci şi omul nu este decît carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.“

Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pămînt, şi că toate întocmirile gîndurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pămînt, şi S’a mîhnit în inima Lui.

Pămîntul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pămîntul era plin de sîlnicie. Dumnezeu S’a uitat spre pămînt, şi iată că pămîntul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pămînt.

Domnul a mirosit un miros plăcut; şi Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pămîntul, din pricina omului, pentru că întocmirile gîndurilor din inima omului sînt rele din tinereţea lui; şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.

Căci viaţa trupului este în sînge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele noastre, căci prin viaţa din el face sîngele ispăşire.

Domnul omoară şi învie,El pogoară în locuinţa morţilor şiEl scoate de acolo.

Şi Domnul a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă.“

şi a zis: „Gol am ieşit din pîntecele mamei mele, şi gol mă voi întoarce în sînul pămîntului. Domnul a dat, şi Domnul a luat, – binecuvîntat fie Numele Domnului!“

Dacă n’are încredere Dumnezeu nici în slujitorii Săi,dacă găseşte El greşeli chiar la îngerii Săi, cu cît mai mult la cei ce locuiesc în case de lut, cari îşi trag obîrşia din ţărînă,şi pot fi zdrobiţi ca un vierme!

Căci noi sîntem de ieri, şi nu ştim nimic,zilele noastre pe pămînt nu sînt decît o umbră. –

Mînile Tale m’au făcut şi m’au zidit,ele m’au întocmit în întregime …Şi Tu să mă nimiceşti! Adu-Ţi aminte că Tu m’ai lucrat ca lutul; şi vrei din nou să mă prefaci în ţărînă? Nu m’ai muls ca laptele?Nu m’ai închegat ca brînza? M’ai îmbrăcat cu piele şi carne,m’ai ţesut cu oase şi vine; mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa,m’ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile şi paza Ta.

El ţine în mînă sufletul a tot ce trăieşte,suflarea oricărui trup omenesc.

Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri. Se naşte şi e tăiat ca o floare;fuge şi piere ca o umbră.

Dacă zilele lui sînt hotărîte,dacă i-ai numărat lunile,dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece,

cu cît mai puţin fiinţa urîcioasă şi stricată – omul,care bea nelegiuirea ca apa!

Căci numărul anilor mei se apropie de sfîrşit,şi mă voi duce pe o cărare de unde nu mă voi mai întoarce.

cu cît mai puţin omul, care nu este decît un vierme,fiul omului, care nu este decît un viermuşor!“

că atîta vreme cît voi avea suflet,şi suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele, buzele mele nu vor rosti nimic nedrept,limba mea nu va spune nimic neadevărat.

Duhul lui Dumnezeu m’a făcut,şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.

îmi zic: „Ce este omul, ca să Te gîndeşti la el?Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?

L-ai făcut cu puţin mai pe jos decît Dumnezeu,şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste. I-ai dat stăpînire peste lucrurile mînilor Tale,toate le-ai pus supt picioarele lui: oile şi boii laolaltă,fiarele cîmpului, păsările cerului şi peştii mării,tot ce străbate cărările mărilor.

Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!“S’au stricat oamenii, fac fapte urîte;nu este niciunul care să facă binele. Domnul Se uită dela înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor,să vadă de este vreunul care să aibă pricepere,şi care să caute pe Dumnezeu. Dar toţi s’au rătăcit, toţi s’au dovedit nişte netrebnici;nu este nici unul care să facă binele, niciunul măcar.

Al Domnului este pămîntul cu tot ce este pe el,lumea şi cei ce o locuiesc! Căci El l-a întemeiat pe mări,şi l-a întărit pe rîuri.

Domnul priveşte din înălţimea cerurilor,şi vede pe toţi fiii oamenilor. Din locaşul locuinţei Lui, El priveştepe toţi locuitorii pămîntului. El le întocmeşte inima la toţi,şi ia aminte la toate faptele lor.

„Doamne, spune-mi care este sfîrşitul vieţii mele,care este măsura zilelor mele,ca să ştiu cît de trecător sînt.“ Iată că zilele mele sînt cît un lat de mînă,şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta.Da, orice om este doar o suflare, oricît de bine s’ar ţinea. – (Oprire)

Tu pedepseşti pe om, şi-l loveşti pentru fărădelegea lui:îi prăpădeşti, ca molia, ce are el mai scump.Da, orice om este doar o suflare. (Oprire)

Iată că sînt născut în nelegiuire,şi în păcat m’a zămislit mama mea.

Jertfele plăcute lui Dumnezeu sînt un duh zdrobit:Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mîhnită.

Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!“S’au stricat oamenii, au săvîrşit fărădelegi urîte,nu este nici unul care să facă binele. Dumnezeu Se uită dela înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor,ca să vadă dacă este cineva care să fie priceput,şi să caute pe Dumnezeu. Dar toţi s’au rătăcit, toţi s’au stricat;nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.

El Şi-a adus deci aminte că ei nu erau decît carne,o suflare care trece şi nu se mai întoarce.

Adu-ţi aminte ce scurtă este viaţa mea,şi pentruce nimic ai făcut pe toţi fiii omului. Este vreun om care să poată trăi şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din locuinţa morţilor? – (Oprire)

Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani,iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani;şi lucrul cu care se mîndreşte omul în timpul lor nu este decît trudă şi durere, căci trece iute, şi noi sburăm.

Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele,ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!

Zilele mele sînt ca o umbră gata să treacă,şi mă usuc ca iarba. Dar Tu, Doamne, Tu împărăţeşti pe vecie,şi pomenirea Ta ţine din neam în neam.

Căci El ştie din ce sîntem făcuţi;Îşi aduce aminte că sîntem ţărînă. Omul! zilele lui sînt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe cîmp. Cînd trece un vînt peste ea, nu mai este,şi locul pe care-l cuprindea, n’o mai cunoaşte.

Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură;le iei Tu suflarea: ele mor,şi se întorc în ţărîna lor.

Cerurile sînt ale Domnului,dar pămîntul l-a dat fiilor oamenilor. Nu morţii laudă pe Domnul,şi nici vreunul din cei ce se pogoară în locul tăcerii,

Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii cînd stau jos şi cînd mă scol,şi de departe îmi pătrunzi gîndul. Ştii cînd umblu şi cînd mă culc,şi cunoşti toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvîntul pe limbă,şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul.

Tu mi-ai întocmit rărunchii,Tu m’ai ţesut în pîntecele mamei mele: Te laud că sînt o făptură aşa de minunată.Minunate sînt lucrările Tale,şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine,cînd am fost făcut într’un loc tainic,ţesut în chip ciudat, ca în adîncimile pămîntului. Cînd nu eram decît un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau;şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rînduite,mai înainte de a fi fost vreuna din ele. Cît de nepătrunse mi se par gîndurile Tale, Dumnezeule,şi cît de mare este numărul lor! Dacă le număr, sînt mai multe decît boabele de nisip.Cînd mă trezesc, sînt tot cu Tine.

Omul este ca o suflare,zilele lui sînt ca umbra care trece.

Nu vă încredeţi în cei mari,în fiii oamenilor, în cari nu este ajutor. Suflarea lor trece, se întorc în pămînt,şi în aceeaş zi le pier şi planurile lor.

Cei cu inima stricată sînt o scîrbă înaintea Domnului,dar cei ce umblă fără prihană Îi sînt plăcuţi.

Inima împăratului este ca un rîu de apă în mîna Domnului,pe care îl îndreaptă încotro vrea. – Omul socoteşte că toate căile lui sînt fără prihană,dar Cel ce cercetează inimile este Domnul. –

Bogatul şi săracul se întîlnesc:Domnul i-a făcut şi pe unul şi pe altul. –

Cum a ieşit de gol din pîntecele mamei sale, din care a venit, aşa se întoarce, şi nu poate să ia nimic în mînă din toată osteneala lui.

Mai mult face un nume bun de cît untdelemnul mirositor, şi ziua morţii de cît ziua naşterii.

Fiindcă pe pămînt nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.

Omul nu este stăpîn pe suflarea lui ca s’o poată opri, şi n’are nicio putere peste ziua morţii; în lupta aceasta nu este izbăvire, şi răutatea nu poate scăpa pe cei răi.

Iată cel mai mare rău în tot ce se face supt soare: anume că aceeaş soartă au toţi. De aceea şi este plină inima oamenilor de răutate, şi deaceea este atîta nebunie în inima lor tot timpul cît trăiesc. Şi după aceea? Se duc la cei morţi.

Cum nu ştii care este calea vîntului, nici cum se fac oasele în pîntecele femeii însărcinate, tot aşa nu cunoşti nici lucrarea lui Dumnezeu, care le face pe toate.

Un glas zice: «Strigă!» – Şi eu am răspuns: «Ce să strig?» – «Orice făptură este ca iarba, şi toată strălucirea ei ca floarea de pe cîmp. Iarba se usucă, floarea cade, cînd suflă vîntul Domnului peste ea.“ –În adevăr, poporul este ca iarba:

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care a făcut cerurile şi le-a întins, care a întins pămîntul şi cele de pe el, care a dat suflare celor ce-l locuiesc, şi suflet celor ce merg pe el.

Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Celce te-a întocmit din pîntecele mamei tale: „Eu, Domnul, am făcut toate aceste lucruri, Eu singur am desfăşurat cerurile, Eu am întins pămîntul. Cine era cu Mine?

Eu, Eu vă mîngîi. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor, şi de fiul omului, care trece ca iarba,

Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

«Căci gîndurile Mele nu sînt gîndurile voastre, şi căile voastre nu sînt căile Mele, zice Domnul. «Ci cît sînt de sus cerurile faţă de pămînt, atît sînt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gîndurile Mele faţă de gîndurile voastre.

Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sînt ca o haină mînjită. Toţi sîntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vîntul. Nu este nimeni care să cheme Numele Tău, sau care să se trezească şi să se alipească de Tine: de aceea ne-ai ascuns Faţa Ta, şi ne laşi să pierim din pricina nelegiuirilor noastre.“ Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi sîntem lutul, şi Tu olarul, care ne-ai întocmit: sîntem cu toţii lucrarea mînilor Tale.

«Mai bine înainte ca să te fi întocmit în pîntecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pîntecele ei, Eu te pusesem deoparte, şi te făcusem prooroc al neamurilor.“

Şi voi aţi făcut şi mai rău de cît părinţii voştri; căci iată că fiecare umblaţi după pornirile inimii voastre rele, şi nu m’ascultaţi.

„Aşa vorbeşte Domnul: blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijineşte pe un muritor şi îşi abate inima dela Domnul!

„Inima este nespus de înşelătoare şi de desnădăjduit de rea; cine poate s’o cunoască? „Eu, Domnul, cercetez inima, şi cerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtare lui, după rodul faptelor lui.“

Iată că toate sufletele sînt ale Mele. După cum sufletul fiului este al Meu, tot aşa şi sufletul tatălui este al Meu. Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.

Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne.

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către oasele acestea: «Iată că voi face să intre în voi un duh, şi veţi învia! Vă voi da vine, voi face să crească pe voi carne, vă voi acoperi cu piele, voi pune duh în voi, şi veţi învia. Şi veţi şti că Eu sînt Domnul.“

Cînd a văzut gloatele, I s’a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi cari n’au păstor.

Cît despre voi, pînă şi perii din cap, toţi vă sînt număraţi. Deci să nu vă temeţi; voi sînteţi mai de preţ decît multe vrăbii.

Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.

Dar, ce iese din gură, vine din inimă, şi aceea spurcă pe om. Căci din inimă ies gîndurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele.

Şi Isus le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.“

Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de rîvnă, dar carnea este neputincioasă.“

Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gîndurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinlăuntru, şi spurcă pe om.“

Dar dela începutul lumii, «Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa. Şi cei doi vor fi un singur trup.» Aşa că nu mai sînt doi, ci sînt un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.“

„Pentruce Mă numeşti bun?“ i-a zis Isus. „Nimeni nu este bun decît Unul singur: Dumnezeu.

Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbeşte gura.

Şi chiar perii din cap, toţi vă sînt număraţi. Deci să nu vă temeţi: voi sînteţi mai de preţ decît multe vrăbii.

Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celorce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sînge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.

Dar Isus nu Se încredea în ei, pentrucă îi cunoştea pe toţi. Şi n’avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El însuş ştia ce este în om.

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.“ Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrîn? Poate el să intre a doua oară în pîntecele maicii sale, şi să se nască?“ Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou.

Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.

Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunerecul decît lumina, pentrucă faptele lor erau rele.

„Voi sînteţi de jos“, le-a zis El; „Eu sînt de sus: voi sînteţi din lumea aceasta, Eu nu sînt din lumea aceasta. De aceea v’am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu sînt, veţi muri în păcatele voastre.“

El nu este slujit de mîni omeneşti, ca şi cînd ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile. El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr’unul singur, să locuiască pe toată faţa pămîntului; le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bîjbăind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: «Sîntem din neamul lui …»

Mînia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, cari înăduşe adevărul în nelegiuirea lor.

S’au fălit că sînt înţelepţi, şi au înebunit; şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într’o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile;

Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: „Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale, şi să ieşi biruitor cînd vei fi judecat.“

după cum este scris: „Nu este nici un om neprihănit, niciunul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s’au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.

Căci toţi au păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.

De aceea, după cum printr’un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…

Nu ştiţi că toţi cîţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr’o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr’o înviere asemănătoare cu a Lui. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentruca trupul păcatului să fie desbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, întrucît ştim că Hristosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpînire asupra Lui. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpînirea păcatului mădulările voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădulările voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.

Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pămînteşti: dupăcum odinioară v’aţi făcut mădulările voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvîrşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădulările voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră!

Căci, cînd trăiam supt firea noastră pămîntească, patimile păcatelor, aţîţate de Lege, lucrau în mădularele noastre, şi ne făceau să aducem roade pentru moarte.

Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pămîntească, pentrucă, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n’am puterea să-l fac.

O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte? …

Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucît firea pămîntească o făcea fără putere – Dumnezeu a osîndit păcatul în firea pămîntească, trimeţînd, din pricina păcatului, pe însuş Fiul Său într’o fire asemănătoare cu a păcatului, pentruca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, ceice trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, umblă după lucrurile firii pămînteşti; pe cînd cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pămînteşti, este moarte, pe cînd umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pămînteşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. Deci, ceice sînt pămînteşti, nu pot să placă lui Dumnezeu. Voi însă nu mai sînteţi pămînteşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n’are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.

Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.

Aceasta însemnează că nu copiii trupeşti sînt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sînt socotiţi ca sămînţă.

ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos, şi nu purtaţi grijă de firea pămîntească, pentruca să-i treziţi poftele.

Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sînt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentrucă trebuiesc judecate duhovniceşte.

Nu ştiţi că voi sînteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfînt: şi aşa sînteţi voi.

Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfînt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit dela Dumnezeu? Şi că voi nu sînteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, cari sînt ale lui Dumnezeu.

Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos;

Nu orice trup este la fel; ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor.

Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este sămănat în putrezire, şi înviază în neputrezire; este sămănat în ocară, şi înviază în slavă; este sămănat în neputinţă, şi înviază în putere. Este sămănat trup firesc, şi înviază trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc. De aceea este scris: „Omul dintîi Adam a fost făcut un suflet viu.“ Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă. Dar întîi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc, vine pe urmă. Omul dintîi este din pămînt, pămîntesc; omul al doilea este din cer. Cum este cel pămîntesc, aşa sînt şi cei pămînteşti; cum este Cel ceresc, aşa sînt şi cei cereşti. Şi după cum am purtat chipul celui pămîntesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc. Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sîngele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că, putrezirea nu poate moşteni neputrezirea.

De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuş omul nostru din lăuntru se înoieşte din zi în zi.

Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pămîntească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer dela Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mînă ci este vecinică. Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, negreşit dacă atunci cînd vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi desbrăcaţi de el. Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să fim desbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celalt peste acesta, pentruca ce este muritor în noi, să fie înghiţit de viaţă.

Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, prea iubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea pînă la capăt, în frica de Dumnezeu.

Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sînteţi una în Hristos Isus.

Zic dar: umblaţi cîrmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pămînteşti. Căci firea pămîntească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pămînteşti: sînt lucruri protivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.

Cei ce sînt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pămîntească împreună cu patimile şi poftele ei.

Cine samănă în firea lui pămîntească, va secera din firea pămîntească putrezirea; dar cine samănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa vecinică.

Între ei eram şi noi toţi odinioară, cînd trăiam în poftele firii noastre pămînteşti, cînd făceam voile firii pămînteşti şi ale gîndurilor noastre, şi eram din fire copii ai mîniei, ca şi ceilalţi.

avînd mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor.

Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un cîştig.

Căci cei tăiaţi împrejur sîntem noi, cari slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, cari ne lăudăm în Hristos Isus, şi cari nu ne punem încrederea în lucrurile pămînteşti.

Căci v’am spus de multe ori, şi vă mai spun şi acum, plîngînd: sînt mulţi, cari se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos. Sfîrşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pîntecele şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gîndesc la lucrurile de pe pămînt. Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mîntuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.

Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.

Aici nu mai este nici Grec, nici Iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici Barbar, nici Schit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi.

Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuş pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos.

Căci noi n’am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea.

Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.

Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine, vînzători, obraznici, îngîmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decît iubitori de Dumnezeu; avînd doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.

Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: pînă şi mintea şi cugetul le sînt spurcate. Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sînt o scîrbă: nesupuşi, şi netrebnici pentru orice faptă bună.

Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: „Ce este omul, ca să-ţi aduci amine de el, sau fiul omului, ca să-l cercetezi? L-ai făcut pentru puţină vreme mai pe jos de îngeri, l-ai încununat cu slavă şi cu cinste, l-ai pus peste lucrările mînilor Tale: toate le-ai supus supt picioarele lui.“În adevăr, dacă i-a supus toate, nu i-a lăsat nimic nesupus. Totuş, acum, încă nu vedem că toate îi sînt supuse.

Astfel dar, deoarece copiii sînt părtaşi sîngelui şi cărnii, tot aşa şi El însuş a fost deopotrivă părtaş la ele, pentruca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia, cari prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor.

Căci Cuvîntul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decît orice sabie cu două tăişuri: pătrunde pînă acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gîndurile inimii. Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face.

şi, după cum oamenilor le este rînduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,

Ci fiecare este ispitit, cînd este atras de pofta lui însuş şi momit. Apoi pofta, cînd a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea. Nu vă înşelaţi prea iubiţii mei fraţi:

După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.

Ascultaţi, acum, voi cari ziceţi: „Astăzi sau mîne ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie, şi vom cîştiga!“ Şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mîne! Căci ce este viaţa voastră? Nu sînteţi decît un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere. –

Căci orice făptură este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade jos,

Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pămînteşti cari se războiesc cu sufletul.

Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. Căci tot ce este în lume: pofta firii pămînteşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este dela Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămîne în veac.

Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi sîntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentrucă nu L-a cunoscut nici pe El.

căutaţi să mîntuiţi pe unii, smulgîndu-i din foc; de alţii iarăş fie-vă milă cu frică, urînd pînă şi cămaşa mînjită de carne.

Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pămîntului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.