26 – Guvern

Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărîna pămîntului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s’a făcut astfel un suflet viu.

Dacă varsă cineva sîngele omului, şi sîngele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui.

Acestea sînt familiile fiilor lui Noe, după spiţa neamului lor, după neamurile lor. Şi din ei au ieşit neamurile care s’au răspîndit pe pămînt după potop.

Tot pămîntul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte. Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o cîmpie în ţara Şinear; şi au descălecat acolo. Şi au zis unul către altul: „Haidem! să facem cărămizi, şi să le ardem bine în foc.“ Şi cărămida le-a ţinut loc de piatră, iar smoala le-a ţinut loc de var. Şi au mai zis: „Haidem! să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vîrf să atingă cerul, şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pămîntului.“ Domnul S’a pogorît să vadă cetatea şi turnul, pe care-l zideau fiii oamenilor. Şi Domnul a zis: „Iată, ei sînt un singur popor, şi toţi au aceeaşi limbă; şi iată de ce s’au apucat; acum nimic nu i-ar împedeca să facă tot ce şi-au pus în gînd. Haidem! să Ne pogorîm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora.“ Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pămîntului; aşa că au încetat să zidească cetatea. De aceea cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pămînt, şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pămîntului.

Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvînta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o binecuvîntare.

Dumnezeu i-a zis: „Eu sînt Dumnezeul Cel Atotputernic. Creşte şi înmulţeşte-te; un neam şi o mulţime de neamuri se vor naşte din tine, şi chiar împăraţi vor ieşi din coapsele tale.

Te pun mai mare peste casa mea, şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai pe sus de tine.“ Faraon a zis lui Iosif: „Uite, îţi dau stăpînire peste toată ţara Egiptului.“ Faraon şi-a scos inelul din deget, şi l-a pus în degetul lui Iosif; l-a îmbrăcat cu haine de in subţire, şi i-a pus un lanţ de aur la gît. L-a suit în carul care venea după al lui, şi strigau înaintea lui: „În genunchi!“ Astfel i-a dat Faraon stăpînire peste toată ţara Egiptului. Şi a mai zis lui Iosif: „Eu sînt Faraon! Dar fără tine nimeni nu va ridica mîna nici piciorul în toată ţara Egiptului.“

Moise şi Aaron s’au dus la Faraon, şi au făcut cum poruncise Domnul. Aaron şi-a aruncat toiagul înaintea lui Faraon şi înaintea slujitorilor lui; şi toiagul s’a prefăcut într-un şarpe. Dar Faraon a chemat pe nişte înţelepţi şi pe nişte vrăjitori, şi vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor. Toţi şi-au aruncat toiegele, şi s’au prefăcut în şerpi. Dar toiagul lui Aaron a înghiţit toiegele lor. Inima lui Faraon s’a împietrit, şi n’a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.

Moise a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: «Pela miezul nopţii, voi trece prin Egipt; şi toţi întîii născuţi din ţara Egiptului vor muri, dela întîiul născut al lui Faraon, care şade pe scaunul lui de domnie, pînă la întîiul-născut al roabei care stă la rîşniţă, şi pînă la toţi întîii-născuţi ai dobitoacelor. În toată ţara Egiptului vor fi ţipete mari, aşa cum n’au fost şi nu vor mai fi. Dar dintre toţi copiii lui Israel, dela oameni pînă la dobitoace, nici măcar un cîne nu va chelălăi cu limba lui, ca să ştiţi ce deosebire face Domnul între Egipteni şi Israel. Atunci toţi aceşti slujitori ai tăi se vor pogorî la mine şi se vor închina pînă la pămînt înaintea mea, zicînd: „Ieşi, tu şi tot poporul care te urmează!“ După aceea, voi ieşi. Moise a ieşit dela Faraon, aprins de mînie.

La miezul-nopţii, Domnul a lovit pe toţi întîii născuţi din ţara Egiptului, dela întîiul-născut al lui Faraon, care şedea pe scaunul lui de domnie, pînă la întîiul-născut al celui închis în temniţă, şi pînă la toţi întîii-născuţi ai dobitoacelor. Faraon s’a sculat noaptea, el şi toţi slujitorii lui, şi toţi Egiptenii; şi au fost mari ţipete în Egipt, căci nu era casă unde să nu fie un mort.

Şi Domnul va împărăţi în veac şi în veci de veci.

Acum ascultă glasul meu; am să-ţi dau un sfat, şi Dumnezeu va fi cu tine! Fii tîlmaciul poporului înaintea lui Dumnezeu, şi du pricinile înaintea lui Dumnezeu. Învaţă-i poruncile şi legile; şi arată-le calea, pe care trebuie s’o urmeze şi ce trebuie să facă.“ Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmaşi ai lăcomiei; pune-i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cinci zeci şi căpetenii peste zece. Ei să judece poporul în tot timpul; să aducă înaintea ta toate pricinile însemnate, iar pricinile cele mai mici, să le judece ei înşişi. În felul acesta îţi vei uşura sarcina, căci o vor purta şi ei împreună cu tine.

Moise a ales oameni destoinici din tot Israelul, şi i-a pus căpetenii ale poporului, căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece. Ei judecau poporul în tot timpul; aduceau înaintea lui Moise pricinile grele, iar toate pricinile mici le judecau ei înşişi.

Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfînt. Acestea sînt cuvintele pe cari le vei spune copiilor lui Israel.“ Moise a venit de a chemat pe bătrînii poporului, şi le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul.

Să nu huleşti pe Dumnezeu, şi să nu blestemi pe mai marele poporului tău.

Să nu vă spurcaţi cu nici unul din aceste lucruri, căci prin toate aceste lucruri s’au spurcat neamurile pe cari le voi izgoni dinaintea voastră. Ţara a fost spurcată prin ele; Eu îi voi pedepsi fărădelegea, şi pămîntul va vărsa din gura lui pe locuitorii lui. Păziţi dar legile şi poruncile Mele, şi nu faceţi niciuna din aceste spurcăciuni, nici băştinaşul, nici străinul care locuieşte în mijlocul vostru. Căci toate aceste spurcăciuni le-au făcut oamenii din ţara aceasta, cari au fost înaintea voastră în ea; şi astfel ţara a fost pîngărită. Luaţi seama ca nu cumva să vă verse şi pe voi ţara din gura ei, dacă o spurcaţi, cum a vărsat pe neamurile cari erau în ea înaintea voastră.

Să păziţi toate legile Mele şi toate poruncile Mele, şi să le împliniţi, pentruca ţara în care vă duc să vă aşez, să nu vă verse din gura ei. Să nu trăiţi după obiceiurile neamurilor, pe cari le voi izgoni dinaintea voastră; căci ele au făcut toate aceste lucruri, şi Mi-este scîrbă de ele. V’am spus: «Voi le veţi stăpîni ţara; Eu vă voi da-o în stăpînire: este o ţară în care curge lapte şi miere.» Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru, care v’am pus de o parte dintre popoare.

Acestea sînt rînduielile, poruncile şi legile, pe cari le-a statornicit Domnul între El şi copiii lui Israel, pe muntele Sinai, prin Moise.

Dupăce vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, şi o vei stăpîni, după ce-ţi vei aşeza locuinţa, şi vei zice: „Vreau să pun peste mine un împărat, ca toate neamurile cari mă înconjoară,“ – să pui peste tine ca împărat pe acela pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, şi anume să iei un împărat din mijlocul fraţilor tăi; nu vei putea să pui împărat pe un străin, care să nu fie fratele tău. Dar să n’aibă mulţi cai, şi să nu întoarcă pe popor în Egipt ca să aibă mulţi cai; căci Domnul v’a zis: „Să nu vă mai întoarceţi pe drumul acela.“ Să n’aibă un mare număr de neveste, ca să nu i se abată inima; şi să nu strîngă mari grămezi de argint şi aur.

Cînd se va aşeza pe scaunul de domnie al împărăţiei lui, să scrie pentru el, într’o carte, o copie a acestei legi, pe care s’o ia dela preoţii din neamul Leviţilor. Va trebui s’o aibă cu el şi s’o citească în toate zilele vieţii lui, ca să înveţe să se teamă de Domnul, Dumnezeul lui, să păzească şi să împlinească toate cuvintele din legea aceasta şi toate poruncile acestea, pentruca inima lui să nu se înalţe mai pe sus de fraţii lui, şi să nu se abată dela poruncile acestea nici la dreapta nici la stînga, şi să aibă astfel multe zile în împărăţia lui, el şi copiii lui, în mijlocul lui Israel.

Cînd Cel Prea Înalt a dat o moştenire neamurilor,Cînd a despărţit pe copiii oamenilor,A pus hotare popoarelor,După numărul copiilor lui Israel,

Bărbaţii lui Israel au zis lui Ghedeon: „Domneşte peste noi, tu, şi fiul tău, şi fiul fiului tău, căci ne-ai izbăvit din mîna lui Madian.“ Ghedeon le-a zis: „Eu nu voi domni peste voi, nici fiii mei nu vor domni peste voi, ci Domnul va domni peste voi.“

În vremea aceea, nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea.

Cînd a îmbătrînit Samuel, a pus pe fiii săi judecători peste Israel. Fiul său întîi născut se numea Ioel, şi al doilea Abia; ei erau judecători la Beer-Şeba. Fiii lui Samuel n’au călcat pe urmele lui; ci se dădeau la lăcomie, luau mită şi călcau dreptatea.

Samuel n’a văzut cu plăcere faptul că ziceau: „Dă-ne un împărat ca să ne judece.“ Şi Samuel s’a rugat Domnului. Domnul a zis lui Samuel: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei.

Ascultă-le glasul deci; dar înştiinţează-i, şi fă-le cunoscut dreptul împăratului care va domni peste ei.“ Samuel a spus toate cuvintele Domnului poporului care-i cerea un împărat. El a zis: „Iată care va fi dreptul împăratului care va domni peste voi. El va lua pe fiii voştri, îi va pune la carele sale şi între călăreţii lui, ca să alerge înaintea carului lui; îi va pune căpetenii peste o mie şi căpetenii peste cinzeci, şi-i va întrebuinţa la aratul pămînturilor lui, la seceratul bucatelor lui, la facerea armelor lui de război şi a uneltelor carelor lui. Va lua pe fetele voastre să-i facă miresme, de mîncare şi pîne. Va lua cea mai bună parte din cîmpiile voastre, din viile voastre şi din măslinii voştri, şi o va da slujitorilor lui. Va lua zeciuială din rodul seminţelor şi viilor voastre, şi o va da famenilor şi slujitorilor lui. Va lua pe robii şi roabele voastre, cei mai buni boi şi măgari ai voştri, şi-i va întrebuinţa la lucrările lui. Va lua zeciuială din oile voastre, şi voi înşivă veţi fi slugile lui. Şi atunci veţi striga împotriva împăratului vostru pe care-l veţi alege, dar Domnul nu vă va asculta.“

Poporul n’a vrut să asculte glasul lui Samuel. „Nu!“ au zis ei, „ci să fie un împărat peste noi, ca să fim şi noi ca toate neamurile; împăratul nostru ne va judeca, va merge în fruntea noastră şi ne va cîrmui în războaiele noastre.“

Cînd a zărit Samuel pe Saul, Domnul i-a zis: „Iată omul, despre care ţi-am vorbit; el va domni peste poporul Meu.“

Samuel a luat sticluţa cu untdelemn, şi a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat, şi a zis: „Nu te-a uns Domnul ca să fii căpetenia moştenirii Lui?

Şi astăzi, voi lepădaţi pe Dumnezeul vsotru, care v’a izbăvit din toate relele şi din toate suferinţele voastre, şi-I ziceţi: «Pune un împărat peste noi!» Înfăţişaţi-vă acum înaintea Domnului, după seminţiile voastre şi după miile voastre.“

Samuel a zis întregului popor: „Vedeţi pe cel pe care l-a ales Domnul? Nu este nimeni în tot poporul care să fie ca el“. Şi tot poporul a strigat: „Trăiască împăratul“!“ Samuel a făcut cunoscut poporului dreptul împărăţiei, şi l-a scris într’o carte, pe care a pus-o înaintea Domnului. Apoi a dat drumul întregului popor, trimeţînd pe fiecare acasă.

Şi Saul s’a dus acasă în Ghibea, însoţit de o parte din ostaşi a căror inimă o mişcase Dumnezeu. S’au găsit însă şi oameni răi, cari ziceau: „Ce ne poate ajuta acesta?“ Şi l-au dispreţuit, şi nu i-au adus niciun dar. Dar Saul s’a făcut că nu-i aude.

Cum a auzit Saul aceste lucruri, Duhul lui Dumnezeu a venit peste el, şi s’a mîniat foarte tare. A luat o păreche de boi, i-a tăiat în bucăţi, şi le-a trimes prin soli în tot ţinutul lui Israel, zicînd: „Oricine nu va merge după Saul şi Samuel, îşi va vedea boii tăiaţi la fel“. Groaza Domnului a apucat pe popor, care a pornit ca un singur om.

Poporul a zis lui Samuel: „Cine zicea: «Saul să domnească peste noi?» Daţi încoace pe oamenii aceia, ca să-i omorîm.“

Tot poporul s’a dus la Ghilgal, şi au pus pe Saul împărat, înaintea Domnului, la Ghilgal. Acolo, au adus jertfe de mulţămire înaintea Domnului; şi Saul şi toţi oamenii lui Israel s’au veselit foarte mult acolo.

Apoi, cînd aţi văzut că Nahaş, împăratul fiilor lui Amon, mergea împotriva voastră, mi-aţi zis: «Nu!» ci un împărat să domnească peste noi“. „Şi totuş Domnul, Dumnezeul vostru, era Împăratul vostru. Iată dar împăratul pe care l-aţi ales, şi pe care l-aţi cerut; iată că Domnul a pus un împărat peste voi. Dacă vă veţi teme de Domnul, dacă-I veţi sluji, dacă veţi asculta de glasul Lui, şi dacă nu vă veţi împotrivi cuvîntului Domnului, vă veţi alipi de Domnul, Dumnezeul vostru, atît voi cît şi împăratul care domneşte peste voi. Dar dacă nu veţi asculta de glasul Domnului, şi vă veţi împotrivi cuvîntului Domnului, mîna Domnului va fi împotriva voastră, cum a fost împotriva părinţilor voştri.

Şi tot poporul a zis lui Samuel: „Roagă-te Domnului, Dumnezeului tău, pentru robii tăi, ca să nu murim; căci la toate păcatele noastre am mai adăugat şi pe acela de a cere un împărat pentru noi“. Samuel a zis poporului: „Nu vă temeţi! Aţi făcut tot răul acesta; dar nu vă abateţi dela Domnul, şi slujiţi Domnului din toată inima voastră.

Dar dacă veţi face răul, veţi peri, voi şi împăratul vostru“.

A aşteptat sapte zile, după timpul hotărît de Samuel. Dar Samuel nu venea la Ghilgal, şi poporul se împrăştia de lîngă Saul. Atunci Saul a zis: „Aduceţi-mi arderea de tot şi jertfele de mulţămire.“ Şi a jertfit arderea de tot. Pe cînd sfîrşea de adus arderea de tot, a venit Samuel, şi Saul i-a ieşit înainte să-i ureze de bine. Samuel a zis: „Ce-ai făcut?“ Saul a răspuns: „Cînd am văzut că poporul se împrăştie de lîngă mine, că nu vii la timpul hotărît, şi că Filistenii sînt strînşi la Micmaş, mi-am zis: Filistenii se vor pogorî împotriva mea la Ghilgal, şi eu nu m’am rugat Domnului! Atunci am îndrăznit şi am adus arderea de tot.“ Samuel a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun şi n’ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul, Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel; dar acum, domnia ta nu va dăinui. Domnul Şi-a ales un om după inima Lui, şi Domnul l-a rînduit să fie căpetenia poporului Său, pentrucă n’ai păzit ce-ţi poruncise Domnul.“

Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decît ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decît jertfele, şi păzirea cuvîntului Său face mai mult decît grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atît de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decît închinarea la idoli şi terafimii. Fiindcă ai lepădat cuvîntul Domnului, te leapădă şi El ca împărat“.

Atunci Saul a zis lui Samuel: „Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului, şi n’am ascultat cuvintele tale; mă temeam de popor, şi i-am ascultat glasul. Acum, te rog, iartă-mi păcatul, întoarce-te cu mine, ca să mă închin pînă la pămînt înaintea Domnului.“ Samuel a zis lui Saul: „Nu mă voi întoarce cu tine: fiindcă ai lepădat cuvîntul Domnului, şi Domnul te leapădă, ca să nu mai fii împărat peste Israel“.

Samuel a luat cornul cu untdelemn, şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David, începînd din ziua aceea şi în cele următoare.Samuel s’a sculat, şi s’a dus la Rama.

După aceea, inima îi bătea, pentrucă tăiase colţul hainei lui Saul. Şi a zis oamenilor săi: „Să mă ferească Domnul să fac împotriva domnului meu, care este unsul Domnului, o aşa faptă ca să pun mîna pe el! Căci el este unsul Domnului.“ Cu aceste cuvinte David a oprit pe oamenii săi, şi i-a împedecat să se arunce asupra lui Saul. Apoi Saul s’a sculat să iasă din peşteră, şi şi-a văzut înainte de drum. După aceea, David s’a sculat şi a ieşit din peşteră. El a început să strige atunci după Saul: „Împărate, domnul meu!“ Saul s’a suit înapoi, şi David s’a plecat cu faţa la pămînt şi s’a închinat.

Acum iată, ştiu că tu vei domni, şi că împărăţia lui Israel va rămînea în mînile tale. Jură-mi dar pe Domnul că nu-mi vei nimici sămînţa mea după mine, şi că nu-mi vei şterge numele din casa tatălui meu.“ David a jurat lui Saul. Apoi Saul a plecat acasă, iar David şi oamenii lui s’au suit în locul întărit.

Dar David a zis lui Abişai: „Nu-l omorî! Căci cine ar putea pune mîna pe unsul Domnului şi să rămînă nepedepsit?“ Şi David a zis: „Viu este Domnul, că numai Domnul îl poate lovi; fie că-i va veni ziua să moară, fie că se va pogorî într’un cîmp de bătaie şi va peri. Să mă ferească Domnul, să pun mîna pe unsul Domnului! Ia numai suliţa dela căpătîiul lui, cu urciorul cu apă, şi să plecăm.“ David a luat dar suliţa şi urciorul cu apă de la căpătîiul lui Saul, şi au plecat. Nimeni nu i-a văzut, nici n’a băgat de seamă nimic, şi nimeni nu s’a deşteptat, căci Domnul îi cufundase pe toţi într’un somn adînc.

David i-a zis: „Cum nu ţi-a fost frică să pui mîna pe unsul Domnului şi să-l omori?“ Şi David a chemat pe unul din oamenii lui, şi a zis: „Apropie-te, şi omoară-l!“ Omul acela a lovit pe Amalecit, care a murit. Şi David i-a zis: „Sîngele tău să cadă asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit împotriva ta, fiindcă ai zis: «Am omorît pe unsul Domnului!“

Bărbaţii lui Iuda au venit, şi au uns acolo pe David ca împărat peste casa lui Iuda.Au dat de ştire lui David că oamenii din Iabesul Galaadului au îngropat pe Saul.

Cînd ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica un urmaş după tine, care va ieşi din trupul tău, şi-i voi întări împărăţia. El va zidi Numelui Meu o casă, şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui. Eu îi voi fi Tată şi el Îmi va fi fiu. Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească şi cu lovituri omeneşti; dar harul Meu nu se va depărta dela el, cum l-am depărtat dela Saul, pe care l-am îndepărtat dinaintea ta. Ci casa ta şi împărăţia ta vor dăinui vecinic înaintea Mea, şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.“ Natan a spus lui David toate aceste cuvinte şi toată vedenia aceasta.

David a împărăţit peste Israel, şi făcea judecată şi dreptate la tot poporul lui.

Dumnezeul lui Israel a vorbit. Stînca lui Israel mi-a zis:„Cel ce împărăţeşte între oameni cu dreptate, celce împărăţeşte în frică de Dumnezeu,

Au dat de ştire împăratului, şi au zis: „Iată că a venit proorocul Natan!“ El a intrat înaintea împăratului, şi s’a închinat înaintea împăratului cu faţa pînă la pămînt.

Preotul Ţadoc a luat cornul cu untdelemn din cort, şi a uns pe Solomon. Au sunat din trîmbiţă, şi tot poporul a zis: „Trăiască împăratul Solomon!“ Tot poporul s’a suit după el, şi poporul cînta din fluier şi se desfăta cu mare bucurie; se clătina pămîntul de strigătele lor.

Solomon iubea pe Domnul, şi se ţinea de obiceiurile tatălui său David. Numai că aducea jertfe şi tămîie pe înălţimi. Împăratul s’a dus la Gabaon să aducă jertfe acolo, căci era cea mai însemnată înălţime. Solomon a adus o mie de arderi de tot pe altar.

La Gabaon, Domnul S’a arătat în vis lui Solomon noaptea, şi Dumnezeu i-a zis: „Cere ce vrei să-ţi dau.“ Solomon a răspuns: „Tu ai arătat o mare bunăvoinţă faţă de robul Tău David, tatăl meu, pentrucă umbla înaintea Ta în credincioşie, în dreptate şi în curăţie de inimă faţă de Tine; i-ai păstrat această mare bună voinţă, şi i-ai dat un fiu, care şade pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi. Acum Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărăţească în locul tatălui meu David; şi eu nu sînt decît un tînăr, nu sînt încercat. Robul Tău este în mijlocul poporului pe care l-ai ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici socotit, nici numărat, din pricina mulţimii lui. Dă dar robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr!“ Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului. Şi Dumnezeu a zis: „Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viaţă lungă, nici bogăţii, nici moartea vrăjmaşilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate, voi face după cuvîntul tău. Îţi voi da o inimă înţeleaptă şi pricepută, aşa cum n’a fost nimeni înaintea ta şi nu se va scula nimeni niciodată ca tine. Mai mult, îţi voi da şi ce n’ai cerut: bogăţii şi slavă, aşa încît în tot timpul vieţii tale nu va fi niciun împărat ca tine. Şi dacă vei umbla în căile Mele, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl tău, îţi voi lungi zilele.“

Solomon s’a aşezat înaintea altarului Domnului, în faţa întregei adunări a lui Israel. Şi-a întins mînile spre cer, şi a zis:„Doamne, Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine, nici sus în ceruri, nici jos pe pămînt: Tu ţii legămîntul şi îndurarea faţă de robii Tăi, cari umblă înaintea Ta din toată inima lor!

Împăratul Solomon a întrecut pe toţi împăraţii pămîntului în bogăţii şi înţelepciune.

Împăratul Solomon a iubit multe femei străine, afară de fata lui Faraon; Moabite, Amonite, Edomite, Sidoniene, Hetite, cari făceau parte din neamurile despre cari Domnul zisese copiilor lui Israel: „Să nu intraţi la ele, şi nici ele să nu intre la voi; căci v’ar întoarce negreşit inimile înspre dumnezeii lor.“ De aceste neamuri s’a alipit Solomon, tîrît de iubire. A avut de neveste şapte sute de crăiese împărăteşti şi trei sute de ţiitoare; şi nevestele i-au abătut inima. Cînd a îmbătrînit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei; şi inima nu i-a fost în totul a Domnului, Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David. Solomon s’a dus după Astartea, zeiţa Sidonienilor, şi după Milcom, urîciunea Amoniţilor. Şi Solomon a făcut ce este rău înaintea Domnului, şi n’a urmat în totul pe Domnul, ca tatăl său David. Atunci Solomon a zidit pe muntele din faţa Ierusalimului un loc înalt pentru Chemoş, urîciunea Moabului, pentru Moloc, urîciunea fiilor lui Amon. Aşa a făcut pentru toate nevestele lui străine, cari aduceau tămîie şi jertfe dumnezeilor lor.

Domnul S’a mîniat pe Solomon, pentrucă îşi abătuse inima dela Domnul, Dumnezeul lui Israel, care i Se arătase de două ori. În privinţa aceasta îi spusese să nu meargă după alţi dumnezei; dar Solomon n’a păzit poruncile Domnului. Şi Domnul a zis lui Solomon: „Fiindcă ai făcut aşa, şi n’ai păzit legămîntul Meu şi legile Mele pe cari ţi le-am dat, voi rupe împărăţia dela tine şi o voi da slujitorului tău.

Ieroboam şi tot poporul au venit la Roboam a treia zi, după cum zisese împăratul: „Întoarceţi-vă la mine peste trei zile!“ Împăratul a răspuns aspru poporului. A lăsat sfatul pe care i-l dăduseră bătrînii, şi le-a vorbit astfel, după sfatul tinerilor: „Tatăl meu v’a îngreuiat jugul, dar eu vi-l voi face şi mai greu; tatăl meu v’a bătut cu bice, dar eu vă voi bate cu scorpioane.“

Ieroboam a făcut o casă de înălţimi şi a pus preoţi luaţi din tot poporul, cari nu făceau parte din fiii lui Levi. A rînduit o sărbătoare în luna a opta, în ziua a cincisprezecea a lunii, ca sărbătoarea care se prăznuia în Iuda, şi a adus jertfe pe altar. Iată ce a făcut la Betel, ca să se aducă jertfe viţeilor pe cari-i făcuse el. A pus în slujbă la Betel pe preoţii înălţimilor ridicate de el.

Cînd a auzit împăratul cuvîntul pe care-l strigase omul lui Dumnezeu împotriva altarului din Betel, a întins mîna de pe altar, zicînd: „Prindeţi-l!“ Şi mîna, pe care o întinsese Ieroboam împotriva lui, s’a uscat, şi n’a putut s’o întoarcă înapoi. Altarul s’a despicat, şi cenuşa de pe el s’a vărsat, după semnul pe care-l dăduse omul lui Dumnezeu, potrivit cu cuvîntul Domnului.

După întîmplarea aceasta, Ieroboam nu s’a abătut de pe calea lui cea rea. A pus iarăş preoţi pentru înălţimi, luaţi din tot poporul: pe oricine dorea, îl sfinţea preot al înălţimilor. Şi fapta aceasta a fost un prilej de păcătuire pentru casa lui Ieroboam, şi pentru aceasta a fost nimicită ea şi ştearsă de pe faţa pămîntului.

Tu ai făcut mai rău decît toţi ceice au fost înaintea ta: te-ai dus să-ţi faci alţi dumnezei şi chipuri turnate ca să Mă mînii, şi M’ai lepădat înapoia ta! De aceea, voi trimete nenorocirea peste casa lui Ieroboam, voi nimici pe oricine este al lui Ieroboam, fie rob, fie slobod în Israel, şi voi mătura casa lui Ieroboam, cum se mătură murdăriile, pînă va peri.

Va părăsi pe Israel, din pricina păcatelor pe cari le-a făcut Ieroboam şi în cari a tîrît şi pe Israel.“

În al optsprezecelea an al domniei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a început să împărăţească peste Iuda Abiam. A împărăţit trei ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Maaca, fata lui Abisalom. El s’a dedat la toate păcatele pe cari le făcuse tatăl său înaintea lui; şi inima lui n’a fost întreagă a Domnului, Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David.

Asa a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, ca tatăl său David. A scos din ţară pe sodomiţi, şi a îndepărtat toţi idolii pe cari-i făcuseră părinţii lui. Şi chiar pe mama sa Maaca n’a mai lăsat-o să fie împărăteasă, pentrucă făcuse un idol Astarteei. Aşa i-a sfărîmat idolul, şi l-a ars în pîrîul Chedron. Dar înălţimile n’au perit, măcar că inima lui Asa a fost în totul a Domnului în tot timpul vieţii lui.

Nadab, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel, în al doilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. El a domnit doi ani peste Israel. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, şi a umblat pe calea tatălui său, săvîrşind păcatele în cari tîrîse tatăl său pe Israel.

din pricina păcatelor pe cari le făcuse Ieroboam şi în cari tîrîse şi pe Israel, mîniind astfel pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.

În al treilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste tot Israelul la Tirţa, Baeşa, fiul lui Ahia. A domnit douăzeci şi patru de ani. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, şi a umblat pe calea lui Ieroboam, săvîrşind păcatele în cari tîrîse Ieroboam pe Israel.

Cine va muri în cetate din casa lui Baeşa, va fi mîncat de cîni, şi cine va muri pe cîmp dintr’ai lui, va fi mîncat de păsările cerului.“

Cuvîntul Domnului vorbise prin proorocul Iehu, fiul lui Hanani, împotriva lui Baeşa, şi împotriva casei lui, pe deoparte pentru tot răul pe care-l făcuse supt ochii Domnului, mîniindu-L prin lucrul mînilor lui şi ajungînd ca şi casa lui Ieroboam, iar pe de alta pentrucă lovise casa lui Ieroboam.

Zimri a nimicit toată casa lui Baeşa, după cuvîntul pe care-l spusese Domnul împotriva lui Baeşa prin proorocul Iehu, din pricina tuturor păcatelor pe cari le săvîrşise Baeşa şi fiul său Ela, şi în cari tîrîseră şi pe Israel, mîniind prin idolii lor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.

Zimri, văzînd că cetatea este luată, a intrat în cetăţuia casei împăratului, şi a dat foc casei împăratului peste el. Astfel a murit el, din pricina păcatelor pe cari le săvîrşise, făcînd ce este rău înaintea Domnului, umblînd pe calea lui Ieroboam, săvîrşind păcatele pe cari le făcuse Ieroboam, şi făcînd şi pe Israel să păcătuiască.

Omri a făcut ce este rău înaintea Domnului, şi a lucrat mai rău decît toţi ceice fuseseră înaintea lui. A umblat în toată calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi s’a dedat la păcatele în cari tîrîse Ieroboam pe Israel, mîniind prin idolii lor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.

Ahab, fiul lui Omri, a făcut ce este rău înaintea Domnului, mai mult decît toţi ceice fuseseră înaintea lui. Şi, ca şi cum ar fi fost puţin lucru pentru el să se dedea la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a mai luat de nevastă şi pe Izabela, fata lui Etbaal, împăratul Sidoniţilor, şi a slujit lui Baal şi s’a închinat înaintea lui. A ridicat un altar lui Baal în templul lui Baal pe care l-a zidit la Samaria, şi a făcut un idol Astarteei. Ahab a făcut mai multe rele decît toţi împăraţii lui Israel cari fuseseră înaintea lui, ca să mînie pe Domnul Dumnezeul lui Israel.

De aceea cînd a nimicit Izabela pe proorocii Domnului, Obadia a luat o sută de prooroci, i-a ascuns cîte cincizeci într’o peştere, şi i-a hrănit cu pîne şi cu apă. –

Abia a zărit Ahab pe Ilie, şi i-a zis: „Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel?“ Ilie a răspuns: „Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu, şi casa tatălui tău, fiindcă aţi părăsit poruncile Domnului şi te-ai dus după Baali. Strînge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel, pe cei patrusute cincizeci de prooroci ai lui Baal, şi pe cei patru sute de prooroci ai Astarteei, cari mănîncă la masa Izabelei“.

Ahab a spus Izabelei tot ce făcuse Ilie, şi cum ucisese cu sabia pe toţi proorocii. Izabela a trimes un sol la Ilie, să-i spună: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mîne, la ceasul acesta, nu voi face cu viaţa ta ce ai făcut tu cu viaţa fiecăruia din ei.“

Atunci cuvîntul Domnului a vorbit lui Ilie, Tişbitul, astfel: „Scoală-te şi pogoară-te înaintea lui Ahab, împăratul lui Israel la Samaria; iată-l, este în via lui Nabot, unde s’a pogorît s’o ia în stăpînire. Să-i spui: «Aşa vorbeşte Domnul: «Nu eşti tu un ucigaş şi un hoţ?» Şi să-i mai spui: «Aşa vorbeşte Domnul: «Chiar în locul unde au lins cînii sîngele lui Nabot, vor linge cînii şi sîngele tău.“ Ahab a zis lui Ilie: „M’ai găsit, vrăjmaşule?“ Şi el a răspuns: „Te-am găsit, pentrucă te-ai vîndut ca să faci ce este rău înaintea Domnului.“ „Iată ce zice Domnul: «Voi aduce nenorocirea peste tine; te voi mătura, voi nimici pe oricine este al lui Ahab, fie rob, fie slobod în Israel, şi voi face casei tale cum am făcut casei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi casei lui Baeşa, fiul lui Ahia, pentrucă M’ai mîniat şi ai făcut pe Israel să păcătuiască.“ Domnul a vorbit şi despre Izabela, şi a zis: „Cînii vor mînca pe Izabela lîngă întăritura Izreelului. Cine va muri în cetate din casa lui Ahab, va fi mîncat de cîni, iar cine va muri pe cîmp va fi mîncat de păsările cerului.“

N’a fost nimeni care să se fi vîndut pentruca să facă ce este rău înaintea Domnului, ca Ahab, pe care nevastă-sa Izabela îl aţîţa la aceasta. El a lucrat în chipul cel mai urîcios, mergînd după idoli, cum făceau Amoriţii, pe cari-i izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. Dupăce a auzit cuvintele lui Ilie, Ahab şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe trup, şi a postit: se culca cu sacul acesta, şi mergea încet. Şi cuvîntul Domnului a vorbit lui Ilie, Tişbitul, astfel: „Ai văzut cum s’a smerit Ahab înaintea Mea? Pentrucă s’a smerit înaintea Mea, nu voi aduce nenorocirea în timpul vieţii lui; ci în timpul vieţii fiului său voi aduce nenorocirea casei lui!“

Cînd au spălat carul în iazul Samariei, cînii au lins sîngele lui Ahab, şi curvele s’au scăldat în el, după cuvîntul pe care-l spusese Domnul. Celelalte fapte ale lui Ahab, tot ce a făcut el, casa de fildeş pe care a zidit-o, şi toate cetăţile pe cari le-a zidit, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?

El a umblat în toată calea tatălui său Asa, şi nu s’a abătut deloc dela ea, făcînd ce este plăcut înaintea Domnului. Numai că înălţimile n’au fost îndepărtate: poporul tot mai aducea jertfe şi tămîie pe înălţimi. Iosafat a trăit în pace cu împăratul lui Israel.

Ahazia, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel la Samaria, în al şaptesprezecelea an al lui Iosafat, împăratul lui Iuda. A domnit doi ani peste Israel. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, şi a umblat în calea tatălui său şi în calea mamei sale, şi în calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască. A slujit lui Baal şi s’a închinat înaintea lui, şi a mîniat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, cum făcuse şi tatăl său.

El i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: «Pentrucă ai trimes soli să întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, ca şi cum n’ar fi în Israel Dumnezeu al cărui cuvînt să-l poţi întreba, nu te vei mai da jos din patul în care te-ai suit, ci vei muri.“ Ahazia a murit, după cuvîntul Domnului, rostit prin Ilie. Şi în locul lui, a început să domnească Ioram, în al doilea an al lui Ioram, fiul lui Iosafat, împăratul lui Iuda; căci n’avea fiu.

Ioram, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel la Samaria, în al optsprezecelea an al lui Iosafat, împăratul lui Iuda. A domnit doisprezece ani. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, totuş nu ca tatăl său şi ca mama sa. A răsturnat stîlpii lui Baal, pe cari-i făcuse tatăl său; dar s’a dedat la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi nu s’a abătut dela ele.

În al cincilea an al lui Ioram, fiul lui Ahab, împăratul lui Israel, a început să domnească Ioram, fiul lui Iosafat, împăratul lui Iuda. Avea treizeci şi doi de ani cînd s’a făcut împărat, şi a domnit opt ani la Ierusalim. El a umblat în calea împăraţilor lui Israel, cum facuse casa lui Ahab, căci avea de nevastă pe o fată a lui Ahab, şi a făcut ce este rău înaintea Domnului.

Ahazia avea douăzeci şi doi de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit un an la Ierusalim. Mamă-sa se chema Atalia, fata lui Omri, împăratul lui Israel. El a umblat în calea casei lui Ahab, şi a făcut ce este rău înaintea Domnului, ca şi casa lui Ahab, căci era ginerele casei lui Ahab.

Cînd a ajuns, căpeteniile oştirii şedeau jos. El a zis: „Căpetenie, am să-ţi spun o vorbă.“ Şi Iehu a zis: „Căruia dintre noi toţi?“ El a răspuns: „Ţie, căpetenie.“ Iehu s’a sculat şi a intrat în casă, şi tînărul i-a turnat untdelemnul pe cap, zicîndu-i: „Aşa zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Te ung împărat al lui Israel, al poporului Domnului. Să nimiceşti casa stăpînului tău Ahab, şi voi răzbuna asupra Izabelei sîngele robilor Mei, proorocii, şi sîngele tuturor slujitorilor Domnului. Toată casa lui Ahab va peri; voi nimici pe oricine ţine de Ahab, fie rob, fie slobod în Israel,

Iehu a intrat în Izreel. Izabela, auzind lucrul acesta, şi-a uns sprîncenele, şi-a împodobit capul, şi se uita pe fereastră. Pe cînd intra Iehu pe poartă, ea a zis: ‘Pace, noule Zimri, ucigaşul stăpînului său?“ El a ridicat faţa spre fereastră, şi a zis: „Cine este pentru mine? Cine?“ Şi doi sau trei dregători s’au uitat la el, apropiindu-se de fereastră. El a zis: „Aruncaţi-o jos!“ Ei au aruncat-o jos, şi i-a ţîşnit sîngele pe zid şi pe cai. Iehu a călcat-o în picioare. Apoi a intrat, a mîncat şi a băut, şi a zis: „Duceţi-vă de vedeţi pe blestemata aceea, şi îngropaţi-o, căci este fată de împărat.“ S’au dus s’o îngroape; dar n’au găsit din ea decît ţeasta capului, picioarele şi palmele mînilor.“ S’au întors şi au spus lui Iehu, care a zis: „Aşa spusese Domnul prin robul său Ilie, Tişbitul: „Cînii vor mînca în ogorul din Izreel carnea Izabelei; şi hoitul Izabelei va fi ca gunoiul pe faţa ogoarelor, în ogorul din Izreel, aşa încît nu se va mai putea zice: „Aceasta este Izabela!“

Apoi a strîns tot poporul, şi le-a zis: „Ahab a slujit puţin lui Baal, Iehu însă îi va sluji mult. Acum chemaţi la mine pe toţi proorocii lui Baal, pe toţi slujitorii lui şi pe toţi preoţii lui, fără să lipsească unul, căci vreau să aduc o mare jertfă lui Baal: oricine va lipsi va muri.“ Iehu lucra cu viclenie, ca să omoare pe toţi slujitorii lui Baal. El a zis: „Vestiţi o sărbătoare în cinstea lui Baal!“ Şi au vestit-o. A trimes soli în tot Israelul. Şi au venit toţi slujitorii lui Baal; n’a fost unul care să nu fi venit. Au intrat în templul lui Baal aşa încît templul lui Baal s’a umplut dela un capăt pînă la celalt. Iehu a zis celui ce păzea odaia cu veşmintele: „Scoate veşminte pentru toţi slujitorii lui Baal. „Şi omul acela a scos veşminte pentru ei. Atunci Iehu a venit în templul lui Baal cu Ionadab, fiul lui Recab, şi a zis slujitorilor lui Baal:“ Căutaţi şi vedeţi, să nu fie niciun slujitor al Domnului aici, ci să fie numai slujitori de ai lui Baal.“ Şi au intrat să aducă jertfe şi arderi de tot.Iehu pusese afară optzeci de oameni, şi le zisese: „Cine va lăsa să scape vreunul din oamenii pe cari-i dau pe mîna voastră, va răspunde de viaţa lui cu a sa.“

Au sfărîmat stîlpul lui Baal, au dărîmat şi templul lui Baal, şi l-au prefăcut într’o hazna de gunoi, care a rămas în picioare pînă în ziua de azi.

Totuş Iehu n’a luat seama să umble din toată inima lui în legea Domnului, Dumnezeul lui Israel; şi nu s’a abătut de la păcatele în cari tîrîse Ieroboam pe Israel.

S’a uitat. Şi iată că împăratul stătea pe scaunul împărătesc, după datină. Căpeteniile şi trîmbiţele erau lîngă împărat: tot poporul ţării se bucura, şi sunau din trîmbiţe. Atalia şi-a sfîşiat hainele, şi a strigat: „Vînzare!“ „Vînzare!“

Ioas a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, în tot timpul cît a urmat îndrumările preotului Iehoiada. Numai, că înălţimile n’au încetat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămîie pe înălţimi.

În al douăzeci şi treilea an al lui Ioas, fiul lui Ahazia, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Ioahaz, fiul lui Iehu. A domnit şaptesprezece ani. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; a săvîrşit aceleaş păcate ca Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi nu s’a abătut de la ele.

În al treizeci şi şaptelea an al lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Ioas, fiul lui Ioahaz. A domnit şasesprezece ani. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s’a abătut dela niciunul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi s’a dedat la ele ca şi el.

În al doilea an al lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel, a început să domnească Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda. Avea douăzeci şi cinci de ani cînd s’a făcut împărat, şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Ioadan, din Ierusalim. El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, totuş, nu ca tatăl său David; ci a lucrat în totul cum lucrase tatăl său Ioas. Numai că înălţimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămîie pe înălţimi.

În al cincisprezecelea an al lui Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească la Samaria, Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel. A domnit patruzeci şi unu de ani. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s’a abătut dela niciunul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.

În al douăzeci şi şaptelea an al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, a început să domnească Azaria, fiul lui Amaţia, împăratul lui Iuda. Avea şasesprezece ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit cinci zeci şi doi de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Iecolia din Ierusalim. El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Amaţia. Numai că înălţimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămîie pe înălţimi. Domnul a lovit pe împărat cu lepră şi el a fost lepros pînă în ziua morţii, şi a locuit într’o casă deosebită. Şi Iotam, fiul împăratului, era în fruntea casei şi judeca poporul ţării.

În al treizeci şi optulea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Zaharia, fiul lui Ieroboam. A domnit şase luni. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, ca şi părinţii lui; nu s’a abătut dela păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.

Şalum, fiul lui Iabeş, a început să domnească în al treizeci şi nouălea an al lui Ozia, împăratul lui Iuda. A domnit o lună la Samaria. Menahem, fiul lui Gadi, s’a suit din Tirţa şi a venit la Samaria, a lovit în Samaria pe Şalum, fiul lui Iabeş, şi l-a omorît; şi, în locul lui, a domnit el.

În al treizeci şi nouălea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel Menahem, fiul lui Gadi. A domnit zece ani la Samaria. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s’a abătut, cît a trăit, dela păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.

În al cincizecilea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria, Pecahia, fiul lui Menahem. A domnit doi ani. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s’a abătut dela păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.

În al cincizeci şi doilea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Pecah, fiul lui Remalia. A domnit douăzeci de ani. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s’a abătut dela păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.

În al doilea an al lui Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, a început să domnească Iotam, fiul lui Ozia, împăratul lui Iuda. Avea douăzeci şi cinci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit şasesprezece ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Ieruşa, fata lui Ţadoc. El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului; a lucrat întocmai ca tatăl său Ozia. Numai că înălţimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămîie pe înălţimi. Iotam a zidit poarta cea mai înaltă a Casei Domnului.

În al şaptesprezecelea an al lui Pecah, fiul lui Remalia, a început să domnească Ahaz, fiul lui Iotam, împăratul lui Iuda. Ahaz avea douăzeci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit şasesprezece ani la Ierusalim.El n’a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, Dumnezeului său, cum făcuse tatăl său David. Ci a umblat în calea împăraţilor lui Israel; şi chiar a trecut pe fiul său prin foc, după urîciunile neamurilor pe cari le isgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. A adus jertfe şi tămîie pe înălţimi, pe dealuri şi supt toţi copacii verzi.

În al doisprezecelea an al lui Ahaz, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria, Osea, fiul lui Ela. A domnit nouă ani. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, totuş nu ca împăraţii lui Israel dinaintea lui.

În al treilea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, a început să domnească Ezechia, fiul lui Ahaz, împăratul lui Iuda. Avea douăzeci şi cinci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Abi, fata lui Zaharia. El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David. A îndepărtat înălţimile, a sfărîmat stîlpii idoleşti, a tăiat Astarteele, şi a sfărîmat în bucăţi şarpele de aramă, pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră pînă atunci tămîie înaintea lui: îl numeau Nehuştan. El şi-a pus încrederea în Domnul, Dumnezeul lui Israel; şi dintre toţi împăraţii lui Iuda, cari au venit după el sau cari au fost înainte de el, n’a fost niciunul ca el. El s’a alipit de Domnul, nu s’a abătut dela El, şi a păzit poruncile pe cari le dăduse lui Moise Domnul.

Ezechia, împăratul lui Iuda, a trimes să spună împăratului Asiriei la Lachis: „Am greşit! Depărtează-te de mine. Ce vei pune asupra mea, voi purta.“ Şi împăratul Asiriei a cerut lui Ezechia, împăratul lui Iuda, trei sute de talanţi de argint şi treizeci de talanţi de aur. Ezechia a dat tot argintul care se afla în Casa Domnului şi în vistieriile casei împăratului. Atunci a luat Ezechia, împăratul lui Iuda, şi a dat împăratului Asiriei, aurul cu care acoperise uşile şi uşiorii Templului Domnului.

Ezechia a ascultat pe soli, şi le-a arătat locul unde erau lucrurile lui de preţ, argintul şi aurul, mirodeniile şi untdelemnul cel scump, casa lui cu arme şi tot ce se afla în vistieriile lui: n’a fost nimic pe care să nu li-l fi arătat Ezechia în casa lui şi în toate moşiile lui. Proorocul Isaia a venit în urmă la împăratul Ezechia, şi i-a zis: „Ce au zis oamenii aceia, şi de unde au venit la tine?“ Ezechia a răspuns: „Au venit dintr’o ţară depărtată, din Babilon.“ Isaia a mai zis: „Ce au văzut în casa ta?“ Ezechia a răspuns: „Au văzut tot ce este în casa mea: n’a fost nimic în vistieriile mele pe care să nu li-l fi arătat.“ Atunci Isaia a zis lui Ezechia: „Ascultă cuvîntul Domnului! Iată că vor veni vremuri cînd vor duce în Babilon tot ce este în casa ta şi ce au strîns părinţii tăi pînă în ziua de azi; nu va rămînea nimic, – zice Domnul. –

Manase avea doisprezece ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim. Mamă-sa se numea Hefţiba. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urîciunile neamurilor pe cari le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. El a zidit din nou înălţimile, pe cari le dărîmase tatăl său Ezechia, a ridicat altare lui Baal, a făcut un idol al Astarteei, cum făcuse Ahab, împăratul lui Israel, şi s’a închinat înaintea întregei oştiri a cerurilor şi i-a slujit. A zidit astfel altare în Casa Domnului, măcar că Domnul spusese: „În Ierusalim Îmi voi pune Numele.“ A zidit altare întregei oştiri a cerurilor în cele două curţi ale Casei Domnului. Şi-a trecut pe fiul său prin foc; se îndeletnicea cu ghicirea şi vrăjitoria, şi a ţinut la el oameni cari chemau duhurile şi ghiceau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, mîniindu-L. A pus idolul Astarteei, pe care-l făcuse, în casa despre care Domnul spusese lui David şi fiului său Solomon: „În casa aceasta, şi în Ierusalim, pe care l-am ales din toate seminţiile lui Israel, vreau să pun pentru totdeauna Numele Meu.

Manase a vărsat deasemenea mult sînge nevinovat, pînă acolo încît a umplut Ierusalimul dela un capăt la altul, afară de păcatele pe cari le-a săvîrşit şi în cari a tîrît şi pe Iuda, făcînd ce este rău înaintea Domnului.

Amon avea douăzeci şi doi de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit doi ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Meşulemet, fata lui Haruţ, din Iotba. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său Manase; a umblat în toată calea în care umblase tatăl său, a slujit idolilor cărora slujise şi tatăl său, şi s’a închinat înaintea lor; a părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinţilor săi, şi n’a umblat în calea Domnului.

Iosia avea opt ani cînd s’a făcut împărat, şi a domnit treizeci şi unu de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Iedida, fata lui Adaia, din Boţcat. El a făcut ce este bine înaintea Domnului, şi a umblat în toată calea tatălui său David; nu s’a abătut dela ea nici la dreapta, nici la stînga.

Atunci marele preot Hilchia a zis lui Şafan, logofătul: „Am găsit cartea legii în Casa Domnului.“ Şi Hilchia a dat cartea lui Şafan, şi Şafan a citit-o. Apoi logofătul Şafan s’a dus să dea socoteală împăratului, şi a zis: „Slujitorii tăi au strîns argintul care se afla în casă, şi l-au dat în mînile meşterilor însărcinaţi cu facerea lucrării în Casa Domnului.“ Şafan, logofătul, a mai spus împăratului: „Preotul Hilchia mi-a dat o carte.“ Şi Şafan a citit-o înaintea împăratului. Cînd a auzit împăratul cuvintele din cartea legii, şi-a sfîşiat hainele. Şi împăratul a dat porunca aceasta preotului Hilchia, lui Ahicam, fiul lui Şafan, lui Acbor, fiul lui Mica, lui Şafan, logofătul, şi lui Asaia, slujitorul împăratului: „Duceţi-vă şi întrebaţi pe Domnul pentru mine, pentru popor şi pentru Iuda, cu privire la cuvintele cărţii acesteia care s’a găsit; căci mare este mînia Domnului, care s’a aprins împotriva noastră, pentrucă părinţii noştri n’au ascultat de cuvintele cărţii acesteia, şi n’au împlinit tot ce ne este poruncit în ea.“

Împăratul a dărîmat altarele de pe acoperişul odăii de sus a lui Ahaz, pe cari le făcuseră împăraţii lui Iuda, şi altarele pe cari le făcuse Manase în cele două curţi ale Casei Domnului; după ce le-a sfărîmat şi le-a luat de acolo, le-a aruncat ţărîna în pîrîul Chedron. Împăratul a pîngărit înălţimile cari erau în faţa Ierusalimului, pe partea dreaptă a muntelui Pierzării, şi pe cari le zidise Solomon, împăratul lui Israel, Astarteei, urîciunea Sidonienilor, lui Chemoş, urîciunea Moabului, şi lui Milcom, urîciunea fiilor lui Amon. A sfărîmat stîlpii idoleşti şi a dărîmat Astarteele, şi locul lor l-a umplut cu oase omeneşti.

Mai mult, Iosia a stîrpit pe cei ce chemau duhurile, pe cei ce spuneau viitorul, terafimii, idolii, şi toate urîciunile cari se vedeau în ţara lui Iuda şi la Ierusalim, ca să împlinească astfel cuvintele legii, scrise în cartea pe care o găsise preotul Hilchia în Casa Domnului. Înainte de Iosia, n’a fost niciun împărat care să se întoarcă la Domnul, ca el, din toată inima, din tot sufletul şi din toată puterea lui, întocmai după toată legea lui Moise; şi chiar după el, n’a fost niciunul ca el. Totuş Domnul nu S’a întors din iuţimea mîniei Lui celei mari, de care era aprins împotriva lui Iuda, din pricina tuturor celor ce făcuse Manase ca să-L mînie.

Ioahaz avea douăzeci şi trei de ani cînd s’a făcut împărat, şi a domnit trei luni la Ierusalim. Mamă-sa se chema Hamutal, fata lui Ieremia, din Libna. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuseră părinţii lui.

Ioiachim avea douăzeci şi cinci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Zebuda, fata lui Pedaia, din Ruma. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuseră părinţii săi.

Ioiachin avea optsprezece ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit trei luni la Ierusalim. Mamă-sa se chema Nehuşta, fata lui Elnatan, din Ierusalim. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său.

A luat de acolo toate vistieriile Casei Domnului şi vistieriile casei împăratului; şi a sfărîmat toate vasele de aur pe cari le făcuse Solomon, împăratul lui Israel, în Templul Domnului, cum spusese Domnul. A dus în robie tot Ierusalimul, toate căpeteniile şi toţi oamenii viteji, în număr de zece mii, cu toţi teslarii şi ferarii; n’a mai rămas decît poporul sărac al ţării. A strămutat pe Ioiachin la Babilon; şi a dus robi din Ierusalim la Babilon pe mama împăratului, pe nevestele împăratului şi pe dregătorii lui, şi pe mai marii ţării, pe toţi războinicii, în număr de şapte mii, şi pe teslari şi ferari, în număr de o mie, toţi numai oameni viteji şi buni pentru război. Împăratul Babilonului i-a luat robi în Babilon.

Zedechia avea douăzeci şi unu de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Hamutal, fata lui Ieremia, din Libna. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse Ioiachim. Şi lucrul acesta s’a întîmplat din pricina mîniei Domnului împotriva Ierusalimului şi împotriva lui Iuda, pe cari voia să-i lepede dinaintea Lui. Şi Zedechia s’a răsculat împotriva împăratului Babilonului.

Au prins pe împărat, şi l-au suit la împăratul Babilonului la Ribla; şi s’a rostit o hotărîre împotriva lui. Fiii lui Zedechia au fost junghiaţi în faţa lui; apoi lui Zedechia i-au scos ochii, l-au legat cu lanţuri de aramă, şi l-au dus la Babilon.

Saul a murit, pentrucă s’a făcut vinovat de fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvînt nu l-a păzit, şi pentrucă a întrebat şi cerut sfatul celor ce cheamă morţii. N’a întrebat pe Domnul: deaceea Domnul l-a omorît, şi împărăţia a dat-o lui David, fiul lui Isai.

Tot Israelul s’a strîns la David la Hebron, zicînd: „Iată că noi sîntem os din oasele tale şi carne din carnea ta. Odinioară, chiar cînd era Saul împărat, tu duceai şi aduceai pe Israel înapoi. Domnul, Dumnezeul tău, ţi-a zis: «Tu vei paşte pe poporul Meu Israel şi tu vei fi căpetenia poporului Meu Israel.“

Domnul, Dumnezeul lui Israel, m’a ales din toată casa tatălui meu, pentruca să fiu împărat al lui Israel pe vecie; căci pe Iuda l-a ales căpetenie, casa tatălui meu a ales-o din casa lui Iuda, şi dintre fiii tatălui meu pe mine m’a pus să domnesc peste tot Israelul. Dintre toţi fiii mei – căci Domnul mi-a dat mulţi fii – a ales pe fiul meu Solomon, ca să-l pună pe scaunul de domnie al împărăţiei Domnului, peste Israel.

El mi-a zis: «Fiul tău Solomon Îmi va zidi casa şi curţile; căci l-am ales ca fiu al Meu; şi-i voi fi Tată. Îi voi întări împărăţia pe vecie, dacă se va ţinea, ca astăzi, de împlinirea poruncilor şi rînduielilor Mele.» Acum, înaintea întregului Israel, înaintea adunării Domnului, şi în faţa Dumnezeului nostru care vă aude, păziţi şi puneţi-vă la inimă toate poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, ca să stăpîniţi această bună ţară, şi s’o lăsaţi de moştenire fiilor voştri după voi pe vecie.

David, fiul lui Isai, a domnit peste tot Israelul. Vremea cît a domnit peste Israel a fost de patruzeci de ani: la Hebron a domnit şapte ani, şi la Ierusalim a domnit treizeci şi trei de ani. A murit la o bătrîneţă fericită, sătul de zile, de bogăţie şi de slavă. Şi în locul lui, a domnit fiul său Solomon.

Solomon, fiul lui David, s’a întărit în domnie; Domnul, Dumnezeul lui, a fost cu el; şi l-a înălţat din ce în ce mai mult. Solomon a poruncit întregului Israel, căpeteniilor peste mii şi sute, judecătorilor, mai marilor întregului Israel, căpeteniilor caselor părinteşti; şi Solomon s’a dus cu toată adunarea la înălţimea dela Gabaon. Acolo se afla cortul întîlnirii lui Dumnezeu, făcut în pustie de Moise, robul Domnului. Dar chivotul lui Dumnezeu fusese mutat de David din Chiriat-Iearim la locul pe care i-l pregătise, căci îi întinsese un cort la Ierusalim.

Solomon s’a aşezat înaintea altarului Domnului, în faţa întregei adunări a lui Israel, şi a întins mînile. Căci Solomon făcuse o treaptă de aramă, şi o pusese în mijlocul curţii. Ea era lungă de cinci coţi, lată de cinci coţi, şi înaltă de trei coţi; a şezut pe ea, s’a aşezat în genunchi în faţa întregei adunări a lui Israel, şi a întins mînile spre cer. Şi a zis:„Doamne, Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine, în ceruri şi pe pămînt: Tu ţii legămîntul şi îndurarea Ta faţă de robii Tăi, cari umblă înaintea Ta cu toată inima lor!

Cînd şi-a isprăvit Solomon rugăciunea, s’a pogorît foc din cer şi a mistuit arderea de tot şi jertfele, şi slava Domnului a umplut casa. Preoţii nu puteau să intre în Casa Domnului, căci slava Domnului umplea Casa Domnului. Toţi copiii lui Israel au văzut pogorîndu-se focul şi slava Domnului peste casă; ei şi-au plecat faţa la pămînt pe pardoseală, s’au închinat, şi au lăudat pe Domnul, zicînd: „Căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veac!“ Împăratul şi tot poporul au adus jertfe înaintea Domnului. Împăratul Solomon a junghiat douăzeci şi două de mii de boi şi o sutădouăzeci de mii de oi. Astfel au făcut împăratul şi tot poporul sfinţirea Casei lui Dumnezeu.

Domnul S’a arătat lui Solomon noaptea, şi i-a zis: „Îţi ascult rugăciunea, şi aleg locul acesta drept casa unde va trebui să Mi se aducă jertfe. Cînd voi închide cerul, şi nu va fi ploaie, cînd voi porunci lăcustelor să mănînce ţara, cînd voi trimete ciuma în poporul Meu: dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate dela căile lui rele, – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara.

Împăratul Roboam s’a întărit în Ierusalim şi a domnit. Avea patruzeci şi unu de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit şaptesprezece ani la Ierusalim, cetatea pe care o alesese Domnul din toate seminţiile lui Israel, ca să-Şi pună Numele în ea. Mamă-sa se numea Naama, Amonita. El a făcut lucruri rele, pentrucă nu şi-a pus inima să caute pe Domnul.

Abia şi poporul lui le-au pricinuit o mare înfrîngere, şi cinci sute de mii de oameni aleşi au căzut morţi printre cei din Israel.

Ieroboam n’a mai avut putere pe vremea lui Abia, şi Domnul l-a lovit, şi a murit.

Asa a făcut ce este bine şi plăcut înaintea Domnului, Dumnezeului său. A îndepărtat altarele dumnezeilor străini şi înălţimile, a sfărîmat stîlpii idoleşti şi a tăiat Astarteele. A poruncit lui Iuda să caute pe Domnul, Dumnezeul părinţilor săi, şi să împlinească legea şi poruncile. A îndepărtat din toate cetăţile lui Iuda înălţimile şi stîlpii închinaţi soarelui. Şi împărăţia a avut pace supt el.

Dar înălţimile tot n’au fost îndepărtate din Israel, măcar că inima lui Asa a fost în totul a Domnului în tot timpul vieţii lui.

Asa s’a mîniat pe văzător, şi l-a pus la închisoare, pentrucă era înfuriat împotriva lui. Tot în acelaş timp Asa a apăsat şi pe unii din popor.

În al treizeci şi nouălea an al domniei sale, Asa s’a îmbolnăvit de picioare aşa încît avea mari dureri; chiar în timpul boalei lui, n’a căutat pe Domnul, ci a întrebat pe doftori.

Domnul a fost cu Iosafat, pentrucă a umblat în cele dintîi căi ale tatălui său David, şi n’a căutat pe Baali; căci a alergat la Dumnezeul tatălui său, şi a urmat poruncile Lui, fără să facă ce făcea Israel. Domnul a întărit domnia în mînile lui Iosafat, căruia tot Iuda îi aducea daruri. Şi a avut o mulţime de bogăţii şi slavă. Inima lui s’a întărit din ce în ce în căile Domnului, şi a îndepărtat din Iuda chiar şi înălţimile şi idolii.

Şi Mica a zis: „Ascultaţi dar cuvîntul Domnului! Am văzut pe Domnul stînd pe scaunul Său de domnie, şi toată oastea cerurilor stînd la dreapta şi la stînga Lui. Şi Domnul a zis: „Cine va amăgi pe Ahab, împăratul lui Israel, ca să se suie la Ramot în Galaad şi se peară acolo?“ Au răspuns unul într’un fel, altul într’altul. Şi un duh a venit şi s’a înfăţişat înaintea Domnului, şi a zis: „Eu îl voi amăgi.“ Domnul i-a zis: «Cum?» «Voi ieşi,» a răspuns el, «şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor proorocilor lui.» Domnul a zis: „Îl vei amăgi, şi vei izbuti; ieşi, şi fă aşa.“ Şi acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura proorocilor tăi cari sînt de faţă. Dar Domnul a vorbit rău împotriva ta.“

Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, apropiindu-se, a lovit pe Mica peste obraz, şi a zis: „Pe ce drum a ieşit duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?“ Mica a răspuns: „Vei vedea în ziua cînd vei umbla, din odaie în odaie, ca să te ascunzi.“ Împăratul lui Israel a zis: „Luaţi pe Mica, şi duceţi-l la Amon, căpetenia cetăţii, şi la Ioas, fiul împăratului. Şi spuneţi: „Aşa vorbeşte împăratul: „Băgaţi pe omul acesta în temniţă, şi hrăniţi-l cu pînea şi cu apa întristării, pînă mă voi întoarce în pace.“ Şi Mica a zis: „Dacă te vei întoarce în pace, n’a vorbit Domnul prin mine!“ Apoi a mai zis: „Voi, toate popoarele, auziţi!“

Atunci un om a tras cu arcul la întîmplare, şi a lovit pe împăratul lui Israel între încheieturile armăturii. Împăratul a zis celui ce-i mîna carul: „Întoarce, şi scoate-mă din cîmpul de bătaie, căci sînt rănit.“ Lupta a fost înverşunată în ziua aceea. Împăratul lui Israel a stat în car, în faţa Sirienilor, pînă seara, şi a murit pela apusul soarelui.

După aceea, Iosafat, împăratul lui Iuda, s’a unit cu împăratul lui Israel, Ahazia, a cărui purtare era nelegiuită. S’a unit cu el ca să zidească nişte corăbii, cari să meargă la Tarsis, şi au făcut corăbii la Eţion-Gheber. Atunci Eliezer, fiul lui Dodava, din Mareşa, a proorocit împotriva lui Iosafat, şi a zis: „Pentrucă te-ai unit cu Ahazia, Domnul îţi nimiceşte lucrarea.“ Şi corăbiile au fost sfărîmate, şi n’au putut să se ducă la Tarsis.

Ioram avea treizeci şi doi de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit opt ani la Ierusalim. El a umblat în calea împăraţilor lui Israel, cum făcuse casa lui Ahab, căci avea de nevastă pe o fată a lui Ahab, şi a făcut ce este rău înaintea Domnului.

Şi Domnul a aţîţat împotriva lui Ioram duhul Filistenilor şi al Arabilor, cari sînt în vecinătatea Etiopienilor. S’au suit împotriva lui Iuda, au năvălit în el, au jăfuit toate bogăţiile cari se aflau în casa împăratului, şi i-au luat fiii şi nevestele, aşa încît nu i-a mai rămas alt fiu decît Ioahaz, cel mai tînăr dintre fiii săi. După toate acestea, Domnul l-a lovit cu o boală de măruntaie, care era fără leac. Ea s’a îngreuiat din zi în zi, şi pela sfîrşitul anului al doilea i-au ieşit lui Ioram măruntaiele din pricina tăriei bolii. A murit în dureri grele. Şi poporul lui n’a ars tămîie în cinstea lui, cum făcuse pentru părinţii lui.

Ahazia avea patruzeci şi doi de ani, cînd a ajuns împărat, şi a domnit un an la Ierusalim. Mamă-sa se chema Atalia, fata lui Omri. El a umblat în căile casei lui Ahab, căci mamă-sa îi dădea sfaturi nelegiuite. A făcut ce este rău înaintea Domnului, ca şi casa lui Ahab, căci după moartea tatălui său ei îi erau sfetnici, spre perzarea lui.

A căutat pe Ahazia, şi l-au prins în Samaria, unde se ascunsese. L-au adus la Iehu, şi l-au omorît. Apoi l-au îngropat, căci ziceau: „Este fiul lui Iosafat, care căuta pe Domnul din toată inima lui.“ Şi n’a mai rămas nimeni din casa lui Ahazia care să fi fost în stare să domnească.

Atalia a auzit zarva poporului care alerga şi mărea pe împărat, şi a venit la popor în Casa Domnului. S’a uitat. Şi iată că, împăratul stătea pe scaunul său împărătesc la intrare. Căpeteniile şi trîmbiţele erau lîngă împărat; tot poporul ţării se bucura, şi sunau din trîmbiţe, iar cîntăreţii cu instrumentele de muzică ziceau cîntările de laudă. Atalia şi-a sfîşiat hainele, şi a zis: „Vînzare! Vînzare!“

Iehoiada a făcut între el, tot poporul şi împărat, un legămînt prin care aveau să fie poporul Domnului. Tot poporul a intrat în casa lui Baal, şi au dărîmat-o; i-au sfărîmat altarele şi chipurile, şi au ucis înaintea altarelor pe Matan, preotul lui Baal. Iehoiada a încredinţat slujbele Casei Domnului în mînile preoţilor, Leviţilor, pe cari-i împărţise David în Casa Domnului, ca să aducă arderi de tot Domnului, cum este scris în legea lui Moise, în mijlocul bucuriilor şi cîntărilor, după rînduiala lui David.

Ioas avea şapte ani, cînd a ajuns împărat, şi a domnit patruzeci de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Ţibia, din Beer-Şeba. Ioas a făcut ce este bine înaintea Domnului în tot timpul vieţii preotului Iehoiada.

Zaharia, fiul preotului Iehoiada, a fost îmbrăcat cu Duhul lui Dumnezeu. El s’a înfăţişat înaintea poporului şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Dumnezeu: „Pentruce călcaţi poruncile Domnului? Nu veţi propăşi. Pentrucă aţi părăsit pe Domnul, şi El vă va părăsi.“ Şi au uneltit împotriva lui, şi l-au ucis cu pietre, din porunca împăratului, în curtea Casei Domnului. Împăratul Ioas nu şi-a adus aminte de bunăvoinţa pe care o avusese faţă de el Iehoiada, tatăl lui Zaharia, şi a omorît pe fiul lui. Zaharia a zis cînd a murit: „Domnul să vadă, şi să judece!“

Amaţia a ajuns împărat la vîrsta de douăzeci şi cinci de ani, şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Ioadan, din Ierusalim. El a făcut ce este bine înaintea Domnului, dar cu o inimă care nu era în totul dată Lui.

De cînd s’a abătut Amaţia dela Domnul, s’a făcut împotriva lui o uneltire la Ierusalim, şi el a fugit la Lachis. Dar l-au urmărit la Lachis şi l-au omorît.

Ozia avea şasesprezece ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit cincizeci şi doi de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Iecolia, din Ierusalim. El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Amaţia. A căutat pe Dumnezeu în timpul vieţii lui Zaharia, care pricepea vedeniile lui Dumnezeu. Şi în timpul cînd a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească.

Dar cînd a ajuns puternic, inima i s’a înălţat şi l-a dus la peire. A păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului său, intrînd în Templul Domnului ca să ardă tămîie pe altarul tămîierii. Preotul Azaria a intrat după el, cu optzeci de preoţi ai Domnului, oameni de inimă, cari s’au împotrivit împăratului Ozia, şi i-au zis: „N’ai drept, Ozia, să aduci tămîie Domnului! Dreptul acesta îl au preoţii, fiii lui Aaron, cari au fost sfinţiţi ca s’o aducă. Ieşi din sfîntul locaş, căci faci un păcat! Şi lucrul acesta nu-ţi va face cinste înaintea Domnului Dumnezeu.“ Ozia s’a mîniat. În mînă avea o cădelniţă. Şi cum s’a mîniat pe preoţi, i-a izbucnit lepra pe frunte, în faţa preoţilor, în Casa Domnului, lîngă altarul tămîierii. Marele preot Azaria şi toţi preoţii şi-au îndreptat privirile spre el, şi iată că era plin de lepră pe frunte. L-au scos repede afară, şi el însuş s’a grăbit să iasă, pentrucă Domnul îl lovise. Împăratul Ozia a fost lepros pînă în ziua morţii, şi a locuit într’o casă deosebită ca lepros, căci a fost izgonit din Casa Domnului. Şi fiul său Iotam era în fruntea casei împăratului şi judeca poporul ţării.

Iotam avea douăzeci şi cinci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit şasesprezece ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Ieruşa, fata lui Ţadoc. El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Ozia. Numai că n’a intrat în Templul Domnului. Totuş, poporul se strica mereu.

Ahaz avea douăzeci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit şasesprezece ani la Ierusalim.El n’a făcut ce este bine înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său David. A umblat în căile împăraţilor lui Israel; şi a făcut chiar chipuri turnate pentru Baali, a ars tămîie în valea fiilor lui Hinom, şi a trecut pe fiii săi prin foc, după urîciunile neamurilor pe cari le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.

Pe vremea aceea, chiar cînd era la strîmtoare, a păcătuit şi mai mult împotriva Domnului, el, împăratul Ahaz. A adus jertfă dumnezeilor Damascului, cari-l bătuseră, şi a zis: „Fiindcă dumnezeii împăraţilor Siriei le vin în ajutor, le voi aduce şi eu jertfe, ca să-mi ajute.“ Dar ei au fost prilejul căderii lui şi a întregului Israel. Ahaz a strîns uneltele din Casa lui Dumnezeu, şi a făcut bucăţi uneltele din Casa lui Dumnezeu. A închis uşile Casei Domnului, şi-a făcut altare în toate colţurile Ierusalimului. şi a ridicat înălţimi în fiecare cetate a lui Iuda, ca să aducă tămîie altor dumnezei. Şi a mîniat astfel pe Domnul, Dumnezeul părinţilor săi.

Ezechia a ajuns împărat la vîrsta de douăzeci şi cinci de ani, şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Abia, fata lui Zaharia. El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David. În anul întîi al domniei lui, în luna întîi, a deschis uşile Casei Domnului, şi le-a dres.

Împăratul Ezechia şi proorocul Isaia, fiul lui Amoţ, au început să se roage pentru lucrul acesta şi au strigat către cer. Atunci Domnul a trimes un înger care a nimicit în tabăra împăratului Asiriei pe toţi vitejii, domnitorii şi căpeteniile. Şi împăratul s’a întors ruşinat în ţara lui. A intrat în casa dumnezeului său, şi cei ce ieşiseră din coapsele lui l-au ucis acolo cu sabia. Astfel a scăpat Domnul pe Ezechia şi pe locuitorii Ierusalimului din mîna lui Sanherib, împăratul Asiriei, şi din mîna tuturor, şi i-a ocrotit împotriva celor ce-i împresurau. Mulţi au adus Domnului daruri în Ierusalim, şi au adus daruri bogate lui Ezechia, împăratul lui Iuda, care de atunci s’a înălţat în ochii tuturor popoarelor.

Însă, cînd au trimes căpeteniile Babilonului soli la el să întrebe de minunea care avusese loc în ţară, Dumnezeu l-a părăsit ca să-l încerce, pentruca să cunoască tot ce era în inima lui.

Manase avea doisprezece ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urîciunile neamurilor pe cari le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel. A zidit iarăş înălţimile pe cari le dărîmase tatăl său Ezechia. A ridicat altare Baalilor, a făcut idoli Astarteei, şi s’a închinat înaintea întregei oştiri a cerurilor şi i-a slujit. A zidit altare în Casa Domnului, măcar că Domnul zisese: „În Ierusalim va fi Numele Meu pe vecie.“ A zidit altare întregei oştiri a cerurilor, în cele două curţi ale Casei Domnului. Şi-a trecut fiii prin foc în valea fiilor lui Hinom; umbla cu descîntece şi vrăjitorii, şi ţinea la el oameni cari chemau duhurile şi cari-i spuneau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, ca să-L mînie. A pus chipul cioplit al idolului pe care-l făcuse, în Casa lui Dumnezeu, despre care Dumnezeu spusese lui David şi fiului său Solomon: „În casa aceasta, şi în Ierusalim, pe care l-am ales din toate seminţiile lui Israel Îmi voi pune Numele pe vecie. Nu voi mai strămuta pe Israel din ţara pe care am dat-o părinţilor voştri, numai să caute să împlinească tot ce le-am poruncit, după toată legea, învăţăturile şi poruncile date prin Moise.“ Dar Manase a fost pricina că Iuda şi locuitorii Ierusalimului s’au rătăcit şi au făcut rău mai mult decît neamurile pe cari le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.

Domnul a vorbit lui Manase şi poporului său, dar ei n’au vrut să asculte. Atunci Domnul a trimes împotriva lor pe căpeteniile oştirii împăratului Asiriei, cari au prins pe Manase şi l-au pus în lanţuri. L-au legat cu lanţuri de aramă, şi l-au dus la Babilon. Cînd a fost la strîmtoare, s’a rugat Domnului, Dumnezeului lui, şi s’a smerit adînc înaintea Dumnezeului părinţilor săi. I-a făcut rugăciuni; şi Domnul, lăsîndu-Se înduplecat, i-a ascultat cererile, şi l-a adus înapoi la Ierusalim în împărăţia lui. Şi Manase a cunoscut că Domnul este Dumnezeu.

A înlăturat din Casa Domnului dumnezeii străini şi idolul Astarteei, a dărîmat toate altarele pe cari le zidise pe muntele Casei Domnului şi la Ierusalim, şi le-a aruncat afară din cetate. A aşezat din nou altarul Domnului, a adus pe el jertfe de mulţămire şi de laudă, şi a poruncit lui Iuda să slujească Domnului, Dumnezeului lui Israel. Poporul jertfea tot pe înălţimi, dar numai Domnului Dumnezeului său.

Amon avea douăzeci şi doi de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit doi ani la Ierusalim. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său Manase. A adus jertfe tuturor chipurilor cioplite pe cari le făcuse tatăl său Manase, şi le-a slujit. Şi nu s’a smerit înaintea Domnului, cum se smerise tatăl său Manase, căci Amon s’a făcut din ce în ce mai vinovat.

Iosia avea opt ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit treizeci şi unu de ani la Ierusalim. El a făcut ce este bine înaintea Domnului şi a umblat în căile tatălui său David: nu s’a abătut dela ele nici la dreapta nici la stînga. În al optulea an al domniei lui, pe cînd era încă tînăr, a început să caute pe Dumnezeul tatălui său David. Şi în doisprezecelea an, a început să curăţească Iuda şi Ierusalimul de înălţimi, de idolii Astarteei, de chipuri cioplite şi de chipuri turnate. Au dărîmat înaintea lui altarele Baalilor, şi au tăiat stîlpii închinaţi soarelui, cari erau deasupra lor; a sfărîmat idolii Astarteei, chipurile cioplite şi chipurile turnate, le-a făcut praf, a presărat praful pe mormintele celor ce le aduseseră jertfe,

Atunci Hilchia a luat cuvîntul şi a zis logofătului Şafan: „Am găsit cartea Legii în Casa Domnului.“ Şi Hilchia a dat lui Şafan cartea. Şafan a adus împăratului cartea. Şi cînd a dat socoteală împăratului, a zis: „Slujitorii tăi au făcut tot ce li s’a poruncit. Au strîns argintul care se afla în Casa Domnului, şi l-au dat în mînile priveghetorilor şi lucrătorilor.“ Logofătul Şafan a mai spus împăratului: „Preotul Hilchia mi-a dat o carte.“ Şi Şafan a citit-o înaintea împăratului. Cînd a auzit împăratul cuvintele Legii, şi-a sfîşiat hainele. Şi împăratul a dat următoarea poruncă lui Hilchia, lui Ahicam, fiul lui Şafan, lui Abdon, fiul lui Mica, lui Şafan, logofătul, şi lui Asaia, slujitorul împăratului: „Duceţi-vă şi întrebaţi pe Domnul pentru mine şi pentru rămăşiţa lui Israel şi Iuda, cu privire la cuvintele cărţii acesteia care s’a găsit. Căci mare mînie s’a vărsat peste noi din partea Domnului, pentrucă părinţii noştri n’au ţinut cuvîntul Domnului, şi n’au împlinit tot ce este scris în cartea aceasta.

„Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, voi trimete nenorociri peste locul acesta şi peste locuitorii lui, şi anume toate blestemele scrise în cartea care s’a citit înaintea împăratului lui Iuda. Pentrucă M’au părăsit şi au adus tămîie altor dumnezei, mîniindu-Mă prin toate lucrările mînilor lor, mînia Mea s’a vărsat asupra acestui loc, şi nu se va stinge.“ Dar să spuneţi împăratului lui Iuda care v’a trimes să întrebaţi pe Domnul: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel, cu privire la cuvintele pe cari le-ai auzit: „Pentrucă ţi s’a înduioşat inima, pentrucă te-ai smerit înaintea lui Dumnezeu, cînd ai auzit cuvintele rostite de El împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor lui, pentrucă te-ai smerit înaintea Mea, pentrucă ţi-ai sfîşiat hainele şi ai plîns înaintea Mea, şi Eu, am auzit, – zice Domnul. –

Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc, şi a încheiat legămînt înaintea Domnului, îndatorindu-se să urmeze pe Domnul şi să păzească poruncile Lui, învăţăturile Lui, şi legile Lui, din toată inima şi din tot sufletul lui, şi să împlinească cuvintele legămîntului, scrise în cartea aceasta. Şi a făcut să intre în legămînt toţi cei ce se aflau la Ierusalim şi în Beniamin. Şi locuitorii Ierusalimului au lucrat după legămîntul lui Dumnezeu, legămîntul Dumnezeului părinţilor lor. Iosia a îndepărtat toate urîciunile din toate ţările copiilor lui Israel, şi a făcut ca toţi cei ce se aflau în Israel să slujească Domnului, Dumnezeului lor. În tot timpul vieţii lui, nu s’au abătut dela Domnul, Dumnezeul părinţilor lor.

Ioahaz avea douăzeci şi trei de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit trei luni la Ierusalim.

Ioiachim avea douăzeci şi cinci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim.El a făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului său.

Ioiachin avea opt ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit trei luni şi zece zile la Ierusalim.El a făcut ce este rău înaintea Domnului.

În anul următor, împăratul Nebucadneţar l-a dus la Babilon împreună cu uneltele scumpe ale Casei Domnului. Şi a pus împărat peste Iuda şi peste Ierusalim pe Zedechia, fratele lui Ioiachin.

Zedechia avea douăzeci şi unu de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit unsprezece ani la Ierusalim. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului său; şi nu s’a smerit înaintea proorocului Ieremia, care-i vorbea din partea Domnului. S’a răsculat chiar împotriva împăratului Nebucadneţar, care-l pusese să jure pe Numele lui Dumnezeu. Şi-a înţepenit grumazul şi şi-a învîrtoşat inima, pînă acolo încît nu s’a întors la Domnul, Dumnezeul lui Israel. Toate căpeteniile preoţilor şi poporul au înmulţit şi ei fărădelegile, după toate urîciunile neamurilor; şi au pîngărit Casa Domnului, pe care o sfinţise El în Ierusalim.

Dar ei şi-au bătut joc de trimeşii lui Dumnezeu, I-au nesocotit cuvintele, şi au rîs de proorocii Lui, pînă cînd mînia Domnului împotriva poporului Său a ajuns fără leac. Atunci Domnul a făcut să se suie împotriva lor împăratul Haldeilor, şi a ucis cu sabia pe tinerii lor în casa locaşului lor celui sfînt. N’a cruţat nici pe tînăr, nici pe tînără, nici pe bătrîn, nici pe omul gîrbov supt povara perilor albi, ci a dat totul în mîna lui. Nebucadneţar a dus la Babilon toate uneltele din Casa Domnului, mari şi mici, vistieriile Casei Domnului, şi vistieriile împăratului şi ale căpeteniilor lui. Au ars Casa lui Dumnezeu, au dărîmat zidurile Ierusalimului, au pus foc tuturor caselor lui şi au nimicit toate lucrurile scumpe. Pe cei ce au scăpat de sabie, Nebucadneţar i-a dus prinşi la Babilon. Ei i-au fost supuşi, lui şi fiilor lui, pînă la stăpînirea împărăţiei Perşilor, ca să se împlinească cuvîntul Domnului rostit prin gura lui Ieremia; pînăce ţara şi-a ţinut Sabatele ei şi s’a odihnit tot timpul cît a fost pustiită, pînă la împlinirea celor şaptezeci de ani.

În cel dintîi an al lui Cir, împăratul Perşilor, ca să se împlinească cuvîntul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir, împăratul Perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin scris această vestire în toată împărăţia lui: „Aşa vorbeşte Cir, împăratul Perşilor: „Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi-a dat toate împărăţiile pămîntului, şi mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul, Dumnezeul lui, să fie cu el, şi să plece!“

În cel dintîi an al lui Cir, împăratul Perşilor, ca să se împlinească cuvîntul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir, împăratul Perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin scris vestirea aceasta în toată împărăţia lui: Aşa vorbeşte Cir, împăratul Perşilor: „Domnul, Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pămîntului, şi mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el, şi să se suie la Ierusalim în Iuda şi să zidească acolo Casa Domnului, Dumnezeului lui Israel! El este adevăratul Dumnezeu,care locuieşte la Ierusalim.

Să rămînă dar toate căpeteniile noastre în locul întregei adunări. Şi toţi cei din cetăţile noastre, cari s’au însurat cu femei străine, să vină la timpuri hotărîte, cu bătrînii şi judecătorii din fiecare cetate, pînă se va abate dela noi mînia aprinsă a Dumnezeului nostru din pricina întîmplării acesteia.“

După aceste lucruri, împăratul Ahaşveroş a ridicat la putere pe Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul. L-a ridicat în cinste, şi a pus scaunul lui mai pe sus de scaunele tuturor căpeteniilor cari erau lîngă el. Toţi slujitorii împăratului, cari stăteau la poarta împăratului, plecau genunchiul şi se închinau înaintea lui Haman, căci aşa era porunca împăratului cu privire la el. Dar Mardoheu nu-şi pleca genunchiul şi nu se închina. Şi slujitorii împăratului, cari stăteau la poarta împăratului, au zis lui Mardoheu: „Pentru ce calci porunca împăratului?“ Fiindcă ei îi spuneau în fiecare zi lucrul acesta, şi el nu-i asculta, l-au spus lui Haman, ca să vadă dacă Mardoheu are să se ţină de hotărîrea lui; căci el spusese că este Iudeu.

Logofeţii împăratului au fost chemaţi în a treisprezecea zi a lunii întîi, şi au scris în totul cum a poruncit Haman, mai marilor oştirii, dregătorilor fiecărui ţinut şi căpeteniilor fiecărui popor, fiecărui ţinut după scrierea lui şi fiecărui popor după limba lui. Au scris în numele împăratului Ahaşveroş, şi au pecetluit scrisorile cu inelul împăratului. Scrisorile au fost trimese prin alergători în toate ţinuturile împăratului, ca să nimicească, să omoare şi să peardă pe toţi Iudeii, tineri şi bătrîni, prunci şi femei, şi anume într’o singură zi, în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică luna Adar, şi să li se prade averile. Aceste scrisori cuprindeau porunca împăratului care trebuia vestită în fiecare ţinut, şi îndemnau pe toate popoarele să fie gata pentru ziua aceea. Alergătorii au plecat în grabă mare, după porunca împăratului.Porunca a fost vestită şi în capitala Susa. Şi pe cînd împăratul şi Haman stăteau şi beau, cetatea Susa era îngrozită.

A treia zi, Estera s’a îmbrăcat cu hainele împărăteşti şi a venit în curtea dinlăuntru a casei împăratului, înaintea casei împăratului. Împăratul şedea pe scaunul lui împărătesc, în casa împărătească, în faţa uşii casei. Cînd a văzut împăratul pe împărăteasa Estera în picioare în curte, ea a căpătat trecere înaintea lui. Şi împăratul a întins Esterei toiagul împărătesc, pe care-l ţinea în mînă. Estera s’a apropiat, şi a atins vîrful toiagului. Împăratul i-a zis: „Ce ai tu, împărăteasă Estero, şi ce ceri? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, îţi voi da.“

Pămîntul este dat pe mînile celui nelegiuit;El acopere ochii judecătorilor; de nu El, apoi cine altul?

Oare ar putea să domnească un vrăjmaş al dreptăţii?Şi vei osîndi tu pe Cel drept, pe Cel puternic,

care strigă către împăraţi: «Netrebnicilor!»Şi către domnitori: «Nelegiuiţilor!»

Pentruce se întărîtă nemulţumirile, şi pentruce cugetă popoarele lucruri deşerte? Împăraţii pămîntului se răscoală, şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicînd: „Să le rupem legăturileşi să scăpăm de lanţurile lor!“ – Celce şade în ceruri rîde,Domnul Îşi bate joc de ei.

„Totuş, Eu am uns pe Împăratul Meupe Sion, muntele Meu cel sfînt.“ „Eu voi vesti hotărîrea Lui,“ – zice Unsul –„Domnul Mi-a zis: «Tu eşti Fiul Meu!Astăzi Te-am născut. Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pămîntului în stăpînire! Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier, şi le vei sfărîma ca pe vasul unui olar.» Acum dar, împăraţi, purtaţi-vă cu înţelepciune!Luaţi învăţătură, judecătorii pămîntului! Slujiţi Domnului cu frică,şi bucuraţi-vă, tremurînd.

Cei răi se întorc la locuinţa morţilor:toate neamurile cari uită pe Dumnezeu. Căci cel nenorocit nu este uitat pe vecie,nădejdea celor sărmani nu piere pe vecie. Scoală-Te, Doamne, ca să nu biruie omul;neamurile să fie judecate înaintea Ta! Aruncă groaza în ei, Doamne,ca să ştie popoarele că nu sînt decît oameni! (Oprire)

Domnul este Împărat în veci de veci;neamurile sînt nimicite din ţara Lui.

Domnul cearcă pe cel neprihănit,dar urăşte pe cel rău şi pe cel ce iubeşte silnicia.

Toate marginile pămîntului îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul:toate familiile neamurilor se vor închina înaintea Ta. Căci a Domnului este împărăţia:El stăpîneşte peste neamuri.

„Cine este acest Împărat al slavei?“– Domnul oştirilor:El este Împăratul slavei! – (Oprire)

Domnul răstoarnă sfaturile Neamurilor,zădărniceşte planurile popoarelor. Dar sfaturile Domnului dăinuiesc pe vecie,şi planurile inimii Lui, din neam în neam. Ferice de poporul, al cărui Dumnezeu este Domnul!Ferice de poporul, pe care Şi-l alege El de moştenire!

Căci Domnul, Cel Prea Înalt, este înfricoşat:El este Împărat mare peste tot pămîntul. El ne supune popoarele,El pune neamurile supt picioarele noastre. El ne alege moştenirea,slava lui Iacov, pe care-l iubeşte. – (Oprire) Dumnezeu Se suie în mijlocul strigătelor de biruinţă,Domnul înaintează în sunetul trîmbiţei. Cîntaţi lui Dumnezeu, cîntaţi!Cîntaţi Împăratul nostru, cîntaţi! Căci Dumnezeu este împărat peste tot pămîntul:cîntaţi o cîntare înţeleaptă! Dumnezeu împărăţeşte peste neamuri,Dumnezeu şade pe scaunul Lui de domnie cel sfînt.

Căci Domnul este un Dumnezeu mare,este un Împărat mare mai pesus de toţi dumnezeii.

Cu trîmbiţe şi sunete din corn,strigaţi de bucurie înaintea Împăratului, Domnului!

Atunci se vor teme neamurile de Numele Domnului,şi toţi împăraţii pămîntului de slava Ta.

Prin mine împărăţesc împăraţiişi dau voivozii porunci drepte. Prin mine cîrmuiesc dregătorii,şi mai marii, toţi judecătorii pămîntului.

Neprihănirea înalţă pe un popor,dar păcatul este ruşinea popoarelor. – Un împărat are plăcere de un slujitor chibzuit,dar pe cel de ocară, îl atinge mînia lui.

Hotărîri dumnezeieşti sînt pe buzele împăratului,gura lui nu trebuie să facă greşeli cînd judecă. – Cîntarul şi cumpăna dreaptă vin dela Domnul;toate greutăţile de cîntărit sînt lucrarea Lui. – Împăraţilor le este scîrbă să facă rău,căci prin neprihănire se întăreşte un scaun de domnie. – Buzele neprihănite sînt plăcute împăraţilor,şi ei iubesc pe celce vorbeşte cu neprihănire. – Mînia împăratului este un vestitor al morţii,dar un om înţelept trebuie s’o potolească. – Seninătatea feţei împăratului este viaţa, şi bunăvoinţa lui este ca o ploaie de primăvară. –

Unui nebun nu-i şade bine să trăiască în desfătări,cu atît mai puţin unui rob să stăpînească peste voivozi. – Înţelepciunea face pe om răbdător,şi este o cinste pentru el să uite greşelile. – Mînia împăratului este ca răcnetul unui leu,şi bunăvoinţa lui este ca roua pe iarbă. –

Frica pe care o însuflă împăratul este ca răcnetul unui leu,cine îl supără, păcătuieşte împotriva sa însuş. –

Împăratul, care şade pe scaunul de domnie al dreptăţii,risipeşte orice rău cu privirea lui. –

Inima împăratului este ca un rîu de apă în mîna Domnului,pe care îl îndreaptă încotro vrea. –

Fiule, teme-te de Domnul şi de împăratul;şi să nu te amesteci cu cei neastîmpăraţi! Căci deodată le va veni pieirea,şi cine poate şti sfîrşitul amîndorora! –

Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor,dar slava împăraţilor stă în cercetarea lucrurilor. – Înălţimea cerurilor, adîncimea pămîntului,şi inima împăraţilor sînt nepătrunse. – Scoate zgura din argint,şi argintarul va face din el un vas ales. Scoate şi pe cel rău dinaintea împăratului,şi scaunul lui de domnie se va întări prin neprihănire. – Nu te făli înaintea împăratului,şi nu lua locul celor mari; căci este mai bine să ţi se zică: „Suie-te mai sus!“decît să fii pogorît înaintea voivoduluipe care ţi-l văd ochii. –

Ca un leu care răcneşte şi ca un urs flămînd,aşa este cel rău care stăpîneşte peste un popor sărac. – Un voivod fără pricepere îşi înmulţeşte faptele de asuprire,dar cel ce urăşte lăcomia îşi lungeşte zilele. –

Cînd se înmulţesc cei buni, poporul se bucură,dar cînd stăpîneşte cel rău, poporul geme. – Cine iubeşte înţelepciunea înveseleşte pe tatăl său,dar cine umblă cu curvele risipeşte averea. – Un împărat întăreşte ţara prin dreptate,dar cine ia mită, o nimiceşte. –

Cînd celce stăpîneşte dă ascultare cuvintelor mincinoase,toţi slujitorii lui sînt nişte răi. – Săracul şi asupritorul se întîlnesc,dar Domnul le luminează ochii la amîndoi, Un împărat care judecă pe săraci după adevăr,îşi va avea scaunul de domnie întărit pe vecie. –

Nu se cade împăraţilor, Lemuele, nu se cade împăraţilor să bea vin,nici voivozilor să umble după băuturi tari; ca nu cumva, bînd, să uite legea,şi să calce drepturile tuturor celor nenorociţi.

Eu îţi spun: „Păzeşte poruncile împăratului, din pricina jurămîntului, făcut înaintea lui Dumnezeu. Nu te grăbi să pleci dinaintea lui, şi nu stărui într’un lucru rău: căci el poate face tot ce vrea, pentrucă vorba împăratului are putere. Cine poate zice: „Ce faci?“

Nu blestema pe împărat, nici chiar în gînd, şi nu blestema pe cel bogat în odaia în care te culci; căci s’ar putea întîmpla ca pasărea cerului să-ţi ducă vorba, şi un sol înaripat să-ţi dea pe faţă vorbele.

ţara vă este pustiită, cetăţile vă sînt arse de foc, străinii vă mănîncă ogoarele supt ochii voştri, pustiesc şi nimicesc, ca nişte sălbatici. Şi fiica Sionului a rămas ca o colibă în vie, ca o covercă într’un cîmp de castraveţi, ca o cetate împresurată. De nu ne-ar fi lăsat Domnul oştirilor o mică rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma, şi ne-am fi asemănat cu Gomora. Ascultaţi cuvîntul Domnului, căpetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei!

Nu mai aduceţi daruri de mîncare nefolositoare, căci Mi-e scîrbă de tămîie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.

El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa în cît din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa războiul.

„Nu numiţi uneltire tot ce numeşte poporul acesta uneltire; şi nu vă temeţi de ce se teme el, nici nu vă speriaţi!

Căci un Copil ni s’a născut, un Fiu ni s’a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veciniciilor, Domn al păcii. El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfîrşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi’n veci de veci: iată ce va face rîvna Domnului oştirilor.

Şi astfel Babilonul, podoaba împăraţilor, falnica mîndrie a Haldeilor, va fi ca Sodoma şi Gomora, pe cari le-a nimicit Dumnezeu. El nu va mai fi locuit, nu va mai fi niciodată popor în el. Arabul nu-şi va mai întinde cortul acolo, şi păstorii nu-şi vor mai ţărcui turmele acolo,

atunci vei cînta cîntarea aceasta asupra împăratului Babilonului, şi vei zice:„Iată, asupritorul nu mai este, asuprirea a încetat, Domnul a frînt toiagul celor răi, nuiaua stăpînitorilor.

căci ţara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu ţineau poruncile, şi rupeau legămîntul cel vecinic! De aceea mănîncă blestemul ţara, şi sufăr locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor; de aceea sînt prăpădiţi locuitorii ţării, şi nu mai rămîne decît un mic număr din ei.

„Atunci împăratul va împărăţi cu dreptate, şi voivozii vor cîrmui cu nepărtinire.

Căci Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru, Domnul este Împăratul nostru: El ne mîntueşte!

Eu zic despre Cir: «El este păstorul Meu, şi el va împlini toată voia Mea; el va zice despre Ierusalim: «Să fie zidit iarăş!» Şi despre Templu: «Să i se pună temeliile!“

„Aşa vorbeşte Domnul către unsul Său, către Cir, pe care-l ţine de mînă, ca să doboare neamurile înaintea lui, şi să deslege brîul împăraţilor, să-i deschidă porţile, ca să nu se mai închidă:

Căci neamul şi împărăţia cari nu-ţi vor sluji, vor pieri, şi neamurile acelea vor fi în totul nimicite.

Iată, astăzi te pun peste neamuri şi peste împărăţii, ca să smulgi şi să tai, să dărîmi, şi să nimiceşti, să zideşti şi să sădeşti.

Căci casa lui Israel şi casa lui Iuda Mi-au fost necredincioase, zice Domnul.“

Iată, aduc de departe un neam împotriva voastră, casă a lui Israel, – zice Domnul – un neam tare, un neam străvechi, un neam a cărui limbă n’o cunoşti, şi ale cărui vorbe nu le pricepi.

„Căci dela cel mai mic pînă la cel mai mare, toţi sînt lacomi de cîştig; dela prooroc pînă la preot, toţi înşală.

Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu şi un Împărat vecinic. Pămîntul tremură de mînia Lui, şi neamurile nu pot să sufere urgia lui.“

Dar dacă nu vor asculta nimic, voi nimici cu desăvîrşire pe un astfel de popor, îl voi nimici şi îl voi pierde, zice Domnul.“

Şi Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel: „Nu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta casă a lui Israel? zice Domnul. Iată, cum este lutul în mîna olarului, aşa sînteţi voi în mîna Mea, casă a lui Israel! Deodată zic despre un neam, despre o împărăţie, că-l voi smulge, că-l voi surpa, şi că-l voi nimici. dar dacă neamul acesta, despre care am vorbit astfel, se întoarce dela răutatea lui, atunci şi Mie Îmi pare rău de răul pe care Îmi pusesem în gînd să i-l fac. Tot aşa însă, deodată zic despre un neam, sau despre o împărăţie, că-l voi zidi sau că-l voi sădi. Dar dacă neamul acesta face ce este rău înaintea Mea, şi n’ascultă glasul Meu, atunci Îmi pare rău şi de binele, pe care aveam de gînd să i-l fac.“

tuturor împăraţilor dela miazănoapte, de aproape sau de departe, şi unora şi altora, şi tuturor împăraţiilor lumii cari sînt pe faţa pămîntului. Iar împăratul Şeşacului va bea după ei. «Să le spui: «Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: «Beţi, îmbătaţi-vă, şi vărsaţi, şi cădeţi fără să vă mai ridicaţi, la vederea săbiei pe care o voi trimite în mijlocul vostru!»

„Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «Iată, nenorocirea merge din popor în popor, şi o mare furtună se ridică dela marginile pămîntului. Cei pe cari-i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinşi de la un capăt al pămîntului pînă la celalt; nu vor fi nici jăliţi, nici adunaţi, nici îngropaţi, ci vor fi un gunoi de pămînt. Gemeţi, păstori, şi strigaţi! Tăvăliţi-vă în cenuşă, povăţuitori ai turmelor! Căci au venit zilele junghierii voastre. Vă voi zdrobi, şi veţi cădea la pămînt ca un vas de preţ. Nu mai este niciun loc de adăpost pentru păstori! Nu mai este nici o scăpare pentru povăţuitorii turmelor! Se aud strigătele păstorilor, şi gemetele povăţuitorilor turmelor, căci Domnul le pustieşte locul de păşune,

Urmăriţi binele cetăţii, în care v’am dus în robie, şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, pentrucă fericirea voastră atîrnă de fericirea ei!

Cum s’a rupt şi s’a sfărîmat ciocanul întregului pămînt! Babilonul este nimicit în mijlocul neamurilor!

Fugiţi din Babilon, şi fiecare să-şi scape viaţa, ca nu cumva să pieriţi în pieirea lui! Căci aceasta este o vreme de răzbunare pentru Domnul! El îi va răsplăti după faptele lui. Babilonul era în mîna Domnului un potir de aur, care îmbăta tot pămîntul; Neamurile au băut din vinul lui; deaceea au fost neamurile ca într’o nebunie.

Chiar dacă Babilonul s’ar înălţa pînă la ceruri, chiar dacă ar face cu neputinţă de ajuns cetăţuile lui cele înalte, tot voi trimete pe pustiitori împotriva lui, zice Domnul“…

„Şi anume, voi îmbăta pe voivozii şi înţelepţii lui, pe cîrmuitorii, pe căpeteniile şi vitejii lui; vor adormi somnul cel de veci, şi nu se vor mai trezi, zice Împăratul, al cărui Nume este Domnul oştirilor.“ Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Zidurile cele largi ale Babilonului vor fi surpate, şi porţile lui cele înalte vor fi arse cu foc. Astfel popoarele muncesc degeaba, şi Neamurile se trudesc pentru foc!“

El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi!

Iată visul. Acum îi vom spune şi tîlcuirea înaintea împăratului. Tu, împărate, eşti împăratul împăraţilor, căci Dumnezeul cerurilor ţi-a dat împărăţie, putere, bogăţie şi slavă. El ţi-a dat în mîni, ori unde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele cîmpului şi păsările cerului, şi te-a făcut stăpîn peste toate acestea: tu eşti capul de aur! După tine, se va ridica o altă împărăţie, mai neînsemnată decît a ta; apoi o a treia împărăţie, care va fi de aramă, şi care va stăpîni peste tot pămîntul. Va fi o a patra împărăţie, tare ca ferul; după cum ferul sfărîmă şi rupe totul, şi ea va sfărîma şi va rupe totul, ca ferul care face totul bucăţi. Şi după cum ai văzut picioarele şi degetele picioarelor parte de lut de olar şi parte de fer, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi împărţită; dar va rămînea în ea ceva din tăria ferului, tocmai aşa cum ai văzut ferul amestecat cu lutul. Şi după cum degetele dela picioare erau parte de fer şi parte de lut, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi în parte tare şi în parte plăpîndă. Dacă ai văzut ferul amestecat cu lutul, înseamnă că se vor amesteca prin legături omeneşti de căsătorie, dar nu vor fi lipiţi unul de altul, după cum ferul nu se poate uni cu lutul. Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie, care nu va fi nimicită niciodată, şi care nu va trece supt stăpînirea unui alt popor. Ea va sfărîma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăş va dăinui vecinic. Aceasta înseamnă piatra, pe care ai văzut-o deslipindu-se din munte, fără ajutorul vreunei mîni, şi care a sfărîmat ferul, arama, lutul, argintul şi aurul. Dumnezeul cel mare a făcut deci cunoscut împăratului ce are să se întîmple după aceasta. Visul este adevărat, şi tîlcuirea lui este temeinică.“

Atunci împăratul Nebucadneţar a căzut cu faţa la pămînt şi s’a închinat înaintea lui Daniel, şi a poruncit să i se aducă jertfe de mîncare şi miresme. Împăratul a vorbit lui Daniel şi a zis: „Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor, şi El descopere tainele, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta!“ Apoi împăratul a înălţat pe Daniel, şi i-a dat daruri multe şi bogate; i-a dat stăpînire peste tot ţinutul Babilonului, şi l-a pus ca cea mai înaltă căpetenie a tuturor înţelepţilor Babilonului. Daniel a rugat pe împărat să dea grija trebilor ţinutului Babilonului în mîna lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Daniel însă a rămas la curtea împăratului.

Împăratul Nebucadneţar a făcut un chip de aur, înalt de şase zeci de coţi şi lat de şase coţi. L-a ridicat în valea Dura, în ţinutul Babilonului. Împăratul Nebucadneţar a poruncit să cheme pe dregători, pe îngrijitori şi pe cîrmuitori, pe judecătorii cei mari, pe vistiernici, pe legiuitori, pe judecători, şi pe toate căpeteniile ţinuturilor, ca să vină la sfinţirea chipului, pe care-l înălţase împăratul Nebucadneţar. Atunci dregătorii, îngrijitorii şi cîrmuitorii, judecătorii cei mari, vistiernicii, legiuitorii, judecătorii, şi toate căpeteniile ţinuturilor, s’au strîns la sfinţirea chipului pe care-l înălţase împăratul Nebucadneţar. S’au aşezat înaintea chipului pe care-l înălţase Nebucadneţar. Iar un crainic a strigat cu glas tare: „Iată ce vi se porunceşte, popoare, neamuri, oameni de toate limbile! În clipa cînd veţi auzi sunetul trîmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului, şi a tot felul de instrumente de muzică, să vă aruncaţi cu faţa la pămînt, şi să vă închinaţi chipului de aur, pe care l-a înălţat împăratul Nebucadneţar. Oricine nu se va arunca cu faţa la pămînt şi nu se va închina, va fi aruncat chiar în clipa aceea în mijlocul unui cuptor aprins.“ – De aceea, în clipa cînd au auzit toate popoarele sunetul trîmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, şi a tot felul de instrumente de muzică, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile s’au aruncat cu faţa la pămînt şi s’au închinat chipului de aur pe care-l înălţase împăratul Nebucadneţar.

Cu prilejul acesta, şi în aceeaş vreme, cîţiva Haldei s’au apropiat şi au pîrît pe Iudei. Ei au luat cuvîntul şi au zis împăratului Nebucadneţar: „Să trăieşti vecinic împărate! Ai dat o poruncă, după care toţi cei ce vor auzi sunetul trîmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente de muzică, vor trebui să se arunce cu faţa la pămînt, şi să se închine chipului de aur; şi după care, oricine nu se va arunca cu faţa la pămînt, şi nu se va închina, va fi aruncat în mijlocul unui cuptor aprins. Dar, sînt nişte Iudei, cărora le-ai dat în grijă trebile ţinutului Babilonului, şi anume Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, oameni cari nu ţin seama deloc de tine, împărate. Ei nu slujesc dumnezeilor tăi, şi nu se închină chipului de aur pe care l-ai înălţat tu!“ Atunci Nebucadneţar, mîniat şi plin de urgie, a dat poruncă să aducă pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Şi oamenii aceştia au fost aduşi îndată înaintea împăratului. Nebucadneţar a luat cuvîntul, şi le-a zis: „Înadins oare, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, nu slujiţi voi dumnezeilor mei, şi nu vă închinaţi chipului de aur, pe care l-am înălţat? Acum fiţi gata, şi în clipa cînd veţi auzi sunetul trîmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente, să vă aruncaţi cu faţa la pămînt, şi să vă închinaţi chipului pe care l-am făcut; dacă nu vă veţi închina lui, veţi fi aruncaţi pe dată în mijlocul unui cuptor aprins! Şi care este dumnezeul acela, care vă va scoate din mîna mea?“

Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au răspuns împăratului Nebucadneţar: „Noi n’avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus. Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mîna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălţat!“ La auzul acestor cuvinte, Nebucadneţar s’a umplut de mînie, şi şi-a schimbat faţa, întorcîndu-şi privirile împotriva lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. A luat din nou cuvîntul şi a poruncit să încălzească de şapte ori mai mult cuptorul, de cum se cădea să-l încălzească. Apoi a poruncit unora din cei mai voinici ostaşi din oştirea lui să lege pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, şi să-i arunce în cuptorul aprins. Oamenii aceştia au fost legaţi cu ismenele, cămăşile, mantalele şi celelalte haine ale lor, şi aruncaţi în mijlocul cuptorului aprins. Fiindcă porunca împăratului era aspră şi cuptorul era neobicinuit de încălzit, flacăra a ucis pe toţi oamenii, cari aruncaseră în el pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Dar aceşti trei oameni: Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, au căzut legaţi în mijlocul cuptorului aprins.

Atunci împăratul Nebucadneţar s’a înspăimîntat, şi s’a sculat repede. A luat cuvîntul, şi a zis sfetnicilor săi: „N’am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi?“ Ei au răspuns împăratului: „Negreşit, împărate!“ El a luat iarăş cuvîntul şi a zis: „Ei bine, eu văd patru oameni umblînd slobozi în mijlocul focului, şi nevătămaţi; şi chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!“ Apoi Nebucadneţar s’a apropiat de gura cuptorului aprins, şi, luînd cuvîntul, a zis: „Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitorii Dumnezeului celui Prea Înalt, ieşiţi afară şi veniţi încoace!“ Şi Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au ieşit din mijlocul focului. Dregătorii, îngrijitorii, cîrmuitorii, şi sfetnicii împăratului s’au strîns şi au văzut că focul n’avusese nici o putere asupra trupului acestor oameni, că nici perii capului lor nu se pîrliseră, hainele le rămăseseră neschimbate, şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei.

Nebucadneţar a luat cuvîntul, şi a zis: „Binecuvîntat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimes pe îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi cari s’au încrezut în El, au călcat porunca împăratului şi şi-au dat mai degrabă trupurile lor de cît să slujească şi să se închine altui dumnezeu de cît Dumnezeului lor! Iată acum porunca pe care o dau: orice om din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi rău de Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, va fi făcut bucăţi şi casa lui va fi prefăcută într’un morman de murdării, pentrucă nu este niciun alt dumnezeu, care să poată izbăvi ca El.“ După aceea, împăratul a înălţat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego la mare cinste, în ţinutul Babilonului.

„Nebucadneţar, împăratul, către toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile, cari locuiesc pe tot pămîntul: Să aveţi multă pace! Am găsit cu cale să fac cunoscut semnele şi minunile, pe cari le-a făcut Dumnezeul cel Prea Înalt faţă de mine. Cît de mari sînt semnele Lui şi cît de puternice sînt minunile Lui! Împărăţia Lui este o împărăţie vecinică, şi stăpînirea Lui dăinuieşte din neam în neam!

Hotărîrea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor, şi pusă la cale înaintea sfinţilor, ca să ştie cei vii că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place, şi înalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!“

Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele cîmpului, şi îţi vor da să mănînci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului şi şapte vremi vor trece peste tine, pînă vei cunoaşte că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea.

Deaceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale, şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale, şi ai milă de cei nenorociţi, şi poate că ţi se va prelungi fericirea!

Toate aceste lucruri s’au împlinit asupra împăratului Nebucadneţar. După douăsprezece luni, pe cînd se plimba pe acoperişul palatului împărătesc din Babilon, împăratul a luat cuvîntul, şi a zis: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?“ Nu se sfîrşise încă vorba aceasta a împăratului, şi un glas s’a pogorît din cer şi a zis: „Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s’a luat împărăţia! Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, şi vei locui la un loc cu fiarele cîmpului; îţi vor da să mănînci iarbă ca la boi, şi vor trece peste tine şapte vremi, pînă vei recunoaşte că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!“ – Chiar în clipa aceea, s’a împlinit cuvîntul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mîncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului, pînă i-a crescut părul ca penele vulturului, şi unghiile ca ghiarele păsărilor.“

După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer, şi mi-a venit iarăş mintea la loc. Am binecuvîntat pe Cel Prea Înalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte vecinic, Acela a cărui stăpînire este vecinică, şi a cărui împărăţie dăinuieşte din neam în neam. Toţi locuitorii pămîntului sînt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pămîntului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mîniei Lui, nici să-I zică: „Ce faci?“ În vremea aceea, mi-a venit mintea înapoi; slava împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s’au dat înapoi; sfetnicii şi mai marii mei din nou m’au căutat; am fost pus iarăş peste împărăţia mea, şi puterea mea a crescut. Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sînt adevărate, toate căile Lui sînt drepte, şi El poate să smerească pe ceice umblă cu mîndrie!“

În împărăţia ta este un om, care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi; şi pe vremea tatălui tău, s’au găsit la el lumini, pricepere şi o înţelepciune dumnezeiască. De aceea împăratul Nebucadneţar, tatăl tău, da, tatăl tău, împărate, l-a pus mai mare peste vrăjitori, cititori în stele, Haldei, ghicitori,

Împărate, Dumnezeul cel Prea Înalt dăduse tatălui tău Nebucadneţar: împărăţie, mărime, slavă şi strălucire; şi din pricina mărimii pe care i-o dăduse, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile se temeau şi tremurau înaintea lui. Căci împăratul omora pe cine voia, şi lăsa cu viaţă pe cine voia; înălţa pe cine voia, şi scobora pe cine voia. Dar cînd i s’a îngîmfat inima şi i s’a împietrit duhul pînă la mîndrie, a fost aruncat de pe scaunul lui împărătesc şi a fost despuiat de slava lui; a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, inima i s’a făcut ca a fiarelor, şi a locuit la un loc cu măgarii sălbatici; i-au dat să mănînce iarbă ca la boi, şi trupul i-a fost udat cu roua cerului, pînă cînd a recunoscut că Dumnezeul cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea.

Dar tu, Belşaţar, fiul lui, nu ţi-ai smerit inima, măcarcă ai ştiut toate aceste lucruri. Ci te-ai înălţat împotriva Domnului cerurilor; vasele din casa Lui au fost aduse înaintea ta, şi aţi băut vin cu ele, tu şi mai marii tăi, nevestele şi ţiitoarele tale; ai lăudat pe dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fer, de lemn şi de piatră, cari nici nu văd, nici n’aud, şi nici nu pricep nimic, şi n’ai slăvit pe Dumnezeul în mîna căruia este suflarea ta şi toate căile tale! De aceea a trimes El acest cap de mînă, care a scris scrierea aceasta. Iată însă scrierea care a fost scrisă: „Numărat, numărat, cîntărit, şi împărţit! “. Şi iată tîlcuirea acestor cuvinte. Numărat, înseamnă că Dumnezeu ţi-a numărat zilele domniei, şi i-a pus capăt. Cîntărit, înseamnă că ai fost cîntărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor! Împărţit, înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită, şi dată Mezilor şi Perşilor!“ Îndată, Belşatar a dat poruncă, şi au îmbrăcat pe Daniel cu purpură, i-au pus un lănţişor de aur la gît, şi au dat de ştire că va avea locul al treilea în cîrmuirea împărăţiei. Dar chiar în noaptea aceea, Belşaţar, împăratul Haldeilor, a fost omorît. Şi a pus mîna pe împărăţie Dariu, Medul, care era în vîrstă de şasezeci şi doi de ani.

Dariu a găsit cu cale să pună peste împărăţie o sută două zeci de dregători, cari trebuiau să fie răspîndiţi în toată împărăţia; a pus în fruntea lor trei căpetenii, în numărul cărora era şi Daniel. Dregătorii aceştia aveau să le dea socoteală, ca împăratul să nu sufere nici o pagubă. Daniel însă întrecea pe toate aceste căpetenii şi pe dregători, pentru că în el era un duh înalt; şi împăratul se gîndea să-l pună peste toată împărăţia. Atunci căpeteniile şi dregătorii au căutat să afle ceva asupra lui Daniel, ca să-l pîrască în ce privea treburile împărăţiei. Dar n’au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentrucă el era credincios, şi nu se găsea nici o greşală la el şi niciun lucru rău. Atunci oamenii aceştia au zis: „Nu vom găsi niciun cuvînt de plîngere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în Legea Dumnezeului lui!“ Apoi aceste căpetenii şi dregătorii aceştia s’au dus cu mare zarvă la împărat, şi i-au vorbit aşa: „Să trăieşti vecinic, împărate Dariu!“ Toate căpeteniile împărăţiei, îngrijitorii, dregătorii, sfetnicii, şi cîrmuitorii sînt de părere să se dea o poruncă împărătească, însoţită de o aspră oprire, care să spună că oricine va înălţa, în timp de trei zeci de zile, rugăciuni către vreun dumnezeu sau către vreun om, afară de tine, împărate, va fi aruncat în groapa cu lei. Acum, împărate, întăreşte oprirea, şi iscăleşte porunca aceasta, pentru ca să nu se poată schimba, după legea Mezilor şi Perşilor, care, odată dată, rămîne neschimbată.“ În urma celor de mai sus, împăratul Dariu a scris porunca şi oprirea.

Cînd a aflat Daniel că s’a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte. Atunci oamenii aceştia au dat năvală în casă, şi au găsit pe Daniel rugîndu-se şi chemînd pe Dumnezeul lui. Apoi s’au înfăţişat înaintea împăratului, şi i-au zis cu privire la oprirea împărătească: „N’ai scris tu o oprire, care spune că oricine va înălţa, timp de trei zeci de zile, rugăciuni vreunui dumnezeu sau vreunui om, afară de tine, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei? „Împăratul a răspuns: „Lucrul acesta este adevărat, după legea Mezilor şi Perşilor, care nu se poate schimba! Ei au luat din nou cuvîntul şi au zis împăratului: „Daniel, unul din prinşii de război ai lui Iuda, nu ţine deloc seama de tine, împărate, nici de oprirea pe care ai scris-o, şi îşi face rugăciunea de trei ori pe zi!“ Împăratul s’a mîhnit foarte mult cînd a auzit lucrul acesta; s’a gîndit cum ar putea să scape pe Daniel; şi pînă la asfinţitul soarelui s’a trudit să-l scape. Dar oamenii aceia au stăruit de împărat, şi i-au zis: „Să ştii, împărate, că, după legea Mezilor şi Perşilor, orice oprire sau orice poruncă, întărită de împărat, nu se poate schimba!“

Atunci împăratul a poruncit să aducă pe Daniel, şi să-l arunce în groapa cu lei. Împăratul a luat cuvîntul şi a zis lui Daniel: „Dumnezeul tău, căruia necurmat Îi slujeşti, să te scape!“ Au adus o piatră, şi au pus-o la gura gropii. Împăratul a pecetluit-o cu inelul lui şi cu inelul mai marilor lui, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel. Împăratul s’a întors apoi în palatul său, a petrecut noaptea fără să mănînce, nu i s’a adus nicio ţiitoare, şi n’a putut să doarmă.

În revărsatul zorilor, însă, împăratul s’a sculat şi s’a dus în grabă la groapa cu lei. Şi apropiindu-se de groapă, a chemat pe Daniel cu un glas plîngător. Împăratul a luat cuvîntul, şi a zis lui Daniel: „Daniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia îi slujeşti necurmat, să te scape de lei?“ Şi Daniel a zis împăratului: „Vecinic să trăieşti, împărate! Dumnezeul meu a trimes pe îngerul Său şi a închis gura leilor, cari nu mi-au făcut niciun rău, pentrucă am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Şi nici înaintea ta, împărate, n’am făcut nimic rău!“ Atunci împăratul s’a bucurat foarte mult, şi a poruncit să scoată pe Daniel din groapă. Daniel a fost scos din groapă, şi nu s’a găsit nicio rană pe el, pentrucă avusese încredere în Dumnezeul său.

Împăratul a poruncit să aducă pe oamenii aceia cari pîrîseră pe Daniel. Şi au fost aruncaţi în groapa cu lei, ei, copiii lor şi nevestele lor; şi, pînă să ajungă în fundul gropii, leii i-au şi apucat şi le-au fărîmiţat oasele. După aceea, împăratul Dariu a scris o scrisoare către toate popoarele, către toate neamurile, către oamenii de toate limbile, cari locuiau în toată împărăţia: „Pacea să vă fie dată din belşug! Poruncesc ca, în toată întinderea împărăţiei mele, oamenii să se teamă şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel viu, şi El dăinuieşte vecinic; împărăţia Lui nu se va nimici niciodată, şi stăpînirea Lui nu va avea sfîrşit. El izbăveşte şi mîntuieşte, El face semne şi minuni în ceruri şi pe pămînt. El a izbăvit pe Daniel din ghirele leilor!“ Daniel a dus-o bine supt domnia lui Dariu şi supt domnia lui Cir, Persanul.

I S’a dat stăpînire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-i slujească toate popoarele, neamurile, şi oamenii de toate limbile. Stăpînirea Lui este o stăpînire vecinică, şi nu va trece nicidecum, şi împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.

„Aceste patru fiare mari, sînt patru împăraţi, cari se vor ridica pe pămînt. Dar sfinţii Celui Prea Înalt vor primi împărăţia şi vor stăpîni împărăţia în veci, din vecinicie în vecinicie.

În urmă am dorit să ştiu adevărul asupra fiarei a patra, care se deosebea de toate celelalte, şi era nespus de grozavă: avea dinţi de fer şi ghiare de aramă, mînca, sfărîma şi călca în picioare ce rămînea; şi asupra celor zece coarne pe cari le avea în cap, şi asupra celuilalt corn care ieşise, şi înaintea căruia căzuseră trei; asupra cornului acestuia, care avea ochi, o gură, care vorbea cu trufie, şi avea o înfăţişare mai mare decît celelalte coarne.

El mi-a vorbit aşa: „Fiara a patra, este o a patra împărăţie, care va fi pe pămînt. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfîşia tot pămîntul, îl va călca în picioare şi-l va zdrobi. Cele zece coarne, înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui, şi va doborî trei împăraţi.

El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mînile lui timp de o vreme, două vremi, şi o jumătate de vreme. Apoi va veni judecata, şi i se va lua stăpînirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna.

Dar domnia, stăpînirea şi puterea tuturor împărăţiilor cari sînt pretutindeni supt ceruri, se vor da poporului sfinţilor Celui Prea Înalt. Împărăţia Lui este o împărăţie vecinică, şi toate puterile Îi vor sluji şi-L vor asculta!

Cei doi împăraţi nu vor căuta decît să-şi facă rău unul altuia, vor sta la aceeaş masă şi vor vorbi cu viclenie. Dar nu vor izbuti, căci sfîrşitul nu va veni decît la vremea hotărîtă.

În vremea aceea se va scula marele voivod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strîmtorare, cum n’a mai fost de cînd sînt neamurile şi pînă la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mîntuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte.

Au pus împăraţi fără porunca Mea, şi căpetenii fără ştirea Mea; au făcut idoli din argintul şi aurul lor: deaceea vor fi nimiciţi.

Pieirea ta, Israele, este că ai fost împotriva Mea, împotriva Celui ce te putea ajuta. Unde este împăratul tău, ca să te scape în toate cetăţile tale? Unde sînt judecătorii tăi, despre cari ziceai: „Dă-mi un împărat şi domni?“ Ţi-am dat un împărat în mînia Mea, şi ţi-l iau în urgia Mea!

Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post, şi s’au îmbrăcat cu saci, dela cei mai mari pînă la cei mai mici. Lucrul a ajuns la urechea împăratului din Ninive; el s-a sculat de pe scaunul lui de domnie, şi-a scos mantia de pe el, s’a acoperit cu un sac, şi a şezut în cenuşă. Şi a trimes să se dea de ştire în Ninive, din porunca împăratului şi mai marilor lui, următoarele: „Oamenii şi vitele, boii şi oile, să nu guste nimic, să nu pască, şi nici să nu bea apă deloc! Ci oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu, şi să se întoarcă dela calea lor cea rea şi dela faptele de asuprire, de cari le sînt pline mînile!

Am zis: „Ascultaţi, căpetenii ale lui Iacov, şi mai mari ai casei lui Israel! Nu este datoria voastră să cunoaşteţi dreptatea? Şi totuş voi urîţi binele şi iubiţi răul, le jupuiţi pielea şi carnea de pe oase! După ce au mîncat carnea poporului Meu, după ce-i jupoaie pielea, şi-i sfărîmă oasele; îl fac bucăţi; ca ceeace se fierbe într’o oală, ca şi carnea dintr’un cazan,

„Ascultaţi dar lucrul acesta, căpetenii ale casei lui Iacov, şi mai mari ai casei lui Israel, voi, cărora vă este scîrbă de dreptate, şi cari suciţi tot ce este drept; Voi cari zidiţi Sionul cu sînge, şi Ierusalimul cu nelegiuire!

El va judeca între multe popoare, va hotărî între neamuri puternice, depărtate. Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; niciun neam nu va mai trage sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa să facă război;

Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuş din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpîni peste Israel, şi a cărui obîrşie se suie pînă în vremuri străvechi, pînă în zilele veciniciei.

Şi Domnul va fi împărat peste tot pămîntul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, şi Numele Lui va fi singurul Nume.

Toţi ceice vor mai rămînea din toate neamurile venite împotriva Ierusalimului, se vor sui în fiecare an să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, şi să prăznuiască sărbătoarea corturilor. Dacă unele din familiile pămîntului nu vor voi să se suie la Ierusalim ca să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, nu va cădea ploaie peste ele. Dacă familia Egiptului nu se va sui, dacă nu va veni, nu va cădea ploaie nici peste ea; va fi lovită cu aceeaş urgie cu care va lovi Domnul neamurile cari nu se vor sui să prăznuiască sărbătoarea corturilor. Aceasta va fi pedeapsa Egiptului, şi pedeapsa tuturor neamurilor cari nu se vor sui să prăznuiască sărbătoarea corturilor.

După ce S’a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim, şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curînd născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui.“ Cînd a auzit împăratul Irod acest lucru, s’a turburat mult; şi tot Ierusalimul s’a turburat împreună cu el. A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului, şi a căutat să afle dela ei unde trebuia să Se nască Hristosul. „În Betleemul din Iudea“, i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin proorocul: «Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nici de cum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.“

După ce au plecat magii, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif, şi-i zice: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui, fugi în Egipt, şi rămîi acolo pînă îţi voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul, ca să-L omoare.“ Iosif s’a sculat, a luat Pruncul şi pe mama lui, noaptea, şi a plecat în Egipt. Acolo a rămas pînă la moartea lui Irod, ca să se împlineacă ce fusese vestit de Domnul prin proorocul care zice: „Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.“

Atunci Irod, cînd a văzut că fusese înşelat de magi, s’a mîniat foarte tare, şi a trimes să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească, dela doi ani în jos, cari erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea, pe care o aflase întocmai dela magi.

Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor, şi I-a zis: „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pămînt şi Te vei închina mie.“ „Pleacă, Satano“, i-a răspuns Isus. „Căci este scris: «Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.“

Nimeni nu poate sluji la doi stăpîni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celalt; sau va ţinea la unul, şi va nesocoti pe celalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.

Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii.

Păziţi-vă de oameni; căci vă vor da în judecata soboarelor, şi vă vor bate în sinagogile lor. Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea Neamurilor. Dar, cînd vă vor da în mîna lor, să nu vă îngrijoraţi, gîndindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela; fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.

Cînd vă vor prigoni într’o cetate, să fugiţi într’alta. Adevărat vă spun că nu veţi isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel pînă va veni Fiul omului.

În vremea aceea, cîrmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus; şi a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morţi, şi deaceea se fac minuni prin el.“

Căci Irod prinsese pe Ioan, îl legase şi-l pusese în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip; pentrucă Ioan îi zicea: „Nu-ţi este îngăduit s’o ai de nevastă.“ Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de norod, pentrucă norodul privea pe Ioan ca pe un prooroc. Dar, cînd se prăznuia ziua naşterii lui Irod, fata Irodiadei a jucat înaintea oaspeţilor, şi a plăcut lui Irod. Deaceea i-a făgăduit cu jurămînt că îi va da orice va cere. Îndemnată de mamă-sa, ea a zis: „Dă-mi aici, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!“ Împăratul s’a întristat; dar din pricina jurămintelor sale, şi de ochii celor ce şedeau la masă împreună cu el, a poruncit să i-l dea. Şi a trimes să taie capul lui Ioan în temniţă. Capul a fost adus într’o farfurie, şi dat fetei, care l-a dus la mamă-sa.

Cînd au ajuns în Capernaum, ceice strîngeau darea pentru Templu au venit la Petru, şi i-au zis: „Învăţătorul vostru nu plăteşte darea?“ „Ba da“, a zis Petru. Şi cînd a intrat în casă, Isus i-a luat înainte, şi i-a zis: „Ce crezi, Simone? Împăraţii pămîntului dela cine iau dări sau biruri? Dela fiii lor sau dela străini?“ Petru I-a răspuns: „Dela străini.“ Şi Isus i-a zis: „Aşa dar fiii sînt scutiţi. Dar, ca să nu-i facem să păcătuiască, du-te la mare, aruncă undiţa, şi trage afară peştele care va veni întîi; deschide-i gura, şi vei găsi în ea o rublă pe care ia-o şi dă-le-o lor, pentru Mine şi pentru tine.“

Spune-ne dar, ce crezi? Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?“ Isus, care le cunoştea vicleşugul, a răspuns: „Pentruce Mă ispitiţi, făţarnicilor? Arătaţi-Mi banul birului.“ Şi ei I-au adus un ban. El i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sînt?“ „Ale Cezarului,“ I-au răspuns ei. Atunci El le-a zis: „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!“

De aceea, iată, vă trimet prooroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre, şi-i veţi prigoni din cetate în cetate;

Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă spăimîntaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întîmple. Dar sfîrşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pămînt, foamete şi ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decît începutul durerilor. Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi, şi vă vor omorî; şi veţi fi urîţi de toate neamurile pentru Numele Meu.

Preoţii cei mai de seamă, bătrînii şi tot Soborul căutau vre-o mărturie mincinoasă împotriva lui Isus, ca să-L poată omorî. Dar n’au găsit niciuna, măcar că s’au înfăţişat mulţi martori mincinoşi. La urmă au venit doi,

Atunci L-au scuipat în faţă, L-au bătut cu pumnii, şi L-au pălmuit, zicînd: „Hristoase, prooroceşte-ne – cine Te-a lovit?“

Isus S’a înfăţişat înaintea dregătorului. Dregătorul L-a întrebat: „Eşti Tu «Împăratul Iudeilor?“ „Da“, i-a răspuns Isus, „sînt.“ Dar n’a răspuns nimic la învinuirile preoţilor celor mai de seamă şi bătrînilor. Atunci Pilat I-a zis: „N’auzi de cîte lucruri Te învinuiesc ei?“ Isus nu i-a răspuns la niciun cuvînt, aşa că se mira foarte mult dregătorul.

Ostaşii dregătorului au dus pe Isus în pretoriu, şi au adunat în jurul Lui toată ceata ostaşilor. L-au desbrăcat de hainele Lui, şi L-au îmbrăcat cu o haină stacojie. Au împletit o cunună de spini, pe care I-au pus-o pe cap, şi I-au pus o trestie în mîna dreaptă. Apoi îngenuncheau înaintea Lui, îşi băteau joc de El, şi ziceau: „Plecăciune, Împăratul Iudeilor!“ Şi scuipau asupra Lui, şi luau trestia şi-L băteau în cap. Dupăce şi-au bătut astfel joc de El, L-au desbrăcat de haina stacojie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui, şi L-au dus să-L răstignească.

Şi I-au scris deasupra capului vina: „Acesta este Isus, Împăratul Iudeilor.“

„Pe alţii i-a mîntuit iar pe Sine nu Se poate mîntui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce, şi vom crede în El!

Isus S’a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pămînt.

După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galilea, şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: „S’a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie.“

Impăratul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus, al cărui Nume ajunsese vestit; şi a zis: „Ioan Botezătorul a înviat din morţi, şi de aceea lucrează aceste puteri prin el.“ Alţii ziceau: „Este Ilie.“ Iar alţii ziceau: „Este un prooroc ca unul din prooroci.“ Dar Irod, cînd a auzit lucrul acesta, zicea: „Ioan acela, căruia i-am tăiat capul, a înviat din morţi.“

Căci Irod însuş trimesese să prindă pe Ioan, şi-l legase în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip, pentrucă o luase de nevastă. Şi Ioan zicea lui Irod: „Nu-ţi este îngăduit să ţii pe nevasta fratelui tău!“ Irodiada avea necaz pe Ioan, şi voia să-l omoare. Dar nu putea, căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl ştia om neprihănit şi sfînt; îl ocrotea, şi, cînd îl auzea, de multe ori sta în cumpănă, neştiind ce să facă; şi-l asculta cu plăcere. Totuş a venit o zi cu bun prilej, cînd Irod îşi prăznuia ziua naşterii, şi a dat un ospăţ boierilor săi, mai marilor oastei şi fruntaşilor Galileii. Fata Irodiadei a intrat la ospăţ, a jucat, şi a plăcut lui Irod şi oaspeţilor lui. Împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da.“ Apoi a adăugat cu jurămînt: „Ori ce-mi vei cere, îţi voi da, fie şi jumătate din împărăţia mea.“ Fata a ieşit afară, şi a zis mamei sale: „Ce să cer? Şi mamă-sa i-a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul.“ Ea s’a grăbit să vină îndată la Împărat, şi i-a făcut următoarea cerere: „Vreau să-mi dai îndată, într’o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul.“ Împăratul s’a întristat foarte mult; dar, din pricina jurămintelor sale şi din pricina oaspeţilor, n’a vrut să zică nu. A trimes îndată un ostaş de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostaşul de pază s’a dus şi a tăiat capul lui Ioan în temniţă, l-a adus pe o farfurie, l-a dat fetei, şi fata l-a dat mamei sale.

Aceştia au venit, şi I-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul, şi nu-Ţi pasă de nimeni; căci nu cauţi la faţa oamenilor, şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu? Să plătim sau să nu plătim?“ Isus le-a cunoscut făţărnicia, şi le-a răspuns: „Pentruce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban ca să-l văd.“ I-au adus un ban; şi Isus i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sînt?“ „Ale Cezarului“, I-au răspuns ei. Atunci Isus le-a zis: „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.“ Şi se mirau foarte mult de El.

Cînd veţi auzi despre războaie şi veşti de războaie, să nu vă spăimîntaţi, căci lucrurile acestea trebuie să se întîmple. Dar încă nu va fi sfîrşitul. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; pe alocurea vor fi cutremure de pămînt, foamete şi turburări. Aceste lucruri vor fi începutul durerilor.

Luaţi seama la voi înşivă. Au să vă dea pe mîna soboarelor judecătoreşti, şi veţi fi bătuţi în sinagogi; din pricina Mea veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, pentruca să le slujiţi de mărturie. Mai întîi trebuie ca Evanghelia să fie propovăduită tuturor neamurilor. Cînd vă vor duce să vă dea în mînile lor, să nu vă îngrijoraţi mai dinainte cu privire la celece veţi vorbi, ci să vorbiţi orice vi se va da să vorbiţi în ceasul acela; căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfînt.

Pe Isus L-au dus la marele preot, unde s’au adunat toţi preoţii cei mai de seamă, bătrînii şi cărturarii. Petru L-a urmat de departe pînă în curtea marelui preot; a şezut jos împreună cu aprozii, şi se încălzea la para focului. Preoţii cei mai de seamă şi tot soborul căutau vreo mărturie împotriva lui Isus, ca să-L omoare; dar nu găseau nici una. Pentrucă mulţi făceau mărturisiri mincinoase împotriva Lui, dar mărturisirile lor nu se potriveau.

Atunci marele preot şi-a rupt hainele, şi a zis: „Ce nevoie mai avem de martori? Aţi auzit hula. Ce vi se pare?“ Toţi L-au osîndit să fie pedepsit cu moartea. Şi unii au început să-L scuipe, să-I acopere faţa, să-L bată cu pumnii, şi să-I zică: „Prooroceşte!“ Iar aprozii L-au primit în palme.

Dimineaţa, preoţii cei mai de seamă au făcut îndată sfat cu bătrînii, cărturarii şi tot Soborul. Dupăce au legat pe Isus, L-au dus şi L-au dat în mînile lui Pilat. Pilat L-a întrebat: „Eşti Tu Împăratul Iudeilor?“ „Da, sînt“, i-a răspuns Isus. Preoţii cei mai de seamă Îl învinuiau de multe lucruri. Pilat L-a întrebat din nou: „Nu răspunzi nimic? Uite de cîte lucruri Te învinuiesc ei!“ Isus n’a mai dat nici un răspuns, lucru care a mirat pe Pilat.

Pilat le-a răspuns: „Voiţi să vă slobozesc pe Împăratul Iudeilor?“

Pilat a luat din nou cuvîntul, şi le-a zis: „Dar ce voiţi să fac cu Acela, pe care-L numiţi Împăratul Iudeilor?“ Ei au strigat din nou: „Răstigneşte-L!“

Pilat a vrut să facă pe placul norodului, şi le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, dupăce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat să fie răstignit. Ostaşii au adus pe Isus în curte, adică în palat, şi au adunat toată ceata ostaşilor. L-au îmbrăcat într’o haină de purpură, au împletit o cunună de spini, şi I-au pus-o pe cap. Apoi au început să-I ureze, şi să zică: „Plecăciune, Împăratul Iudeilor!“ Şi-L loveau în cap cu o trestie, Îl scuipau, îngenuncheau şi I se închinau. Dupăce şi-au bătut astfel joc de El, L-au desbrăcat de haina de purpură, L-au îmbrăcat în hainele Lui, şi L-au dus să-L răstignească.

Deasupra Lui era scrisă vina Lui: „Împăratul Iudeilor.“

Hristosul, Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce, ca să vedem şi să credem!“ Cei răstigniţi împreună cu El, deasemenea îşi băteau joc de El.

El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfîrşit.“

În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea. Înscrierea aceasta s’a făcut întîia dată pe cînd era dregător în Siria Quirinius. Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui.

În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar, – pe cînd Pilat din Pont era dregător în Iudea, Irod, cîrmuitor al Galileii, Filip, fratele lui, cîrmuitor al Ituriei şi al Trahonitei, Lisania, cîrmuitor al Abilenei, şi în zilele marilor preoţi Ana şi Caiafa, – Cuvîntul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia în pustie.

Dar cîrmuitorul Irod, care era mustrat de Ioan pentru Irodiada, nevasta fratelui său Filip, şi pentru toate relele pe cari le făcuse, a mai adăugat la toate celelalte rele şi pe acela că a închis pe Ioan în temniţă.

Cîrmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre toate lucrurile săvîrşite de Isus, şi sta în cumpănă, neştiind ce să creadă. Căci unii ziceau că a înviat Ioan din morţi; alţii ziceau că s’a arătat Ilie; şi alţii ziceau că a înviat vreun prooroc din cei din vechime. Dar Irod zicea: „Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare acesta, despre care aud astfel de lucruri?“ Şi căuta să-L vadă.

De aceea Înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: «Le voi trimete prooroci şi apostoli; pe unii din ei îi vor ucide, iar pe alţii îi vor prigoni, ca să se ceară dela acest neam sîngele tuturor proorocilor, care a fost vărsat dela întemeierea lumii:

Cînd te duci cu pîrîşul tău înaintea judecătorului, pe drum caută să scapi de el; ca nu cumva să te tîrască înaintea judecătorului, judecătorul să te dea pe mîna temnicerului, şi temnicerul să te arunce în temniţă.

Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpîni; căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celalt, sau va ţinea numai la unul şi va nesocoti pe celalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.“

Iar el le-a zis: „Vă spun că celui ce are, i se va da; dar dela cel ce n’are, se va lua chiar şi ce are. Cît despre vrăjmaşii mei, cari n’au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi-i încoace, şi tăiaţi-i înaintea mea.“

Se cuvine să plătim bir Cezarului sau nu?“ Isus le-a priceput viclenia, şi le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi? Arătaţi-Mi un ban. Al cui chip, şi ale cui slove sînt scrise pe el?“ „Ale Cezarului“ au răspuns ei. Atunci El le-a zis: „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.“

Dar înainte de toate acestea, vor pune mînile pe voi, şi vă vor prigoni: vă vor da pe mîna sinagogelor, vă vor arunca în temniţe, vă vor tîrî înaintea împăraţilor şi înaintea dregătorilor, din pricina Numelui Meu.

ca să mîncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea, şi să şedeţi pe scaune de domnie, ca să judecaţi pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.“

Oamenii, cari păzeau pe Isus, Îl batjocoreau şi-L băteau. L-au legat la ochi, Îl loveau peste faţă, şi-L întrebau, zicînd: „Prooroceşte, cine Te-a lovit?“ Şi rosteau împotriva Lui multe alte batjocori. Cînd s’a făcut ziuă, bătrînii norodului, preoţii cei mai de seamă şi cărturarii s’au adunat împreună, şi au adus pe Isus în Soborul lor. Ei I-au zis: „Dacă eşti Tu Hristosul, spune-ne!“ Isus le-a răspuns: „Dacă vă voi spune, nu veţi crede;

Şi au început să-L pîrască, şi să zică: „Pe omul acesta l-am găsit aţîţînd neamul nostru la răscoală, oprind a plăti bir Cezarului, şi zicînd că el este Hristosul, Împăratul.“ Pilat L-a întrebat: „Eşti Tu Împăratul Iudeilor?“ „Da“, i-a răspuns Isus, „sînt.“ Pilat a zis preoţilor celor mai de seamă şi noroadelor: „Eu nu găsesc nicio vină în omul acesta.“

Ostaşii de asemenea îşi băteau joc de El; se apropiau, Îi dădeau oţet, şi-I ziceau: „Dacă eşti Tu Împăratul Iudeilor, mîntuieşte-Te pe Tine însuţi!“ Deasupra Lui era scris cu slove greceşti, latineşti şi evreeşti: „Acesta este Împăratul Iudeilor.“

căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.

Natanael I-a răspuns: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!“

Între Farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al Iudeilor. Acesta a venit la Isus, noaptea, şi I-a zis: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător, venit dela Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe cari le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.“ Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.“

Din pricina aceasta, Iudeii au început să urmărească pe Isus, şi căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului.

Isus, fiindcă ştia că au de gînd să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S’a dus iarăş la munte, numai El singur.

A doua zi, o gloată mare, care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim, a luat ramuri de finic, şi I-a ieşit în întîmpinare, strigînd: „Osana! Binecuvîntat este Celce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!“

Pilat a intrat iarăş în odaia de judecată, a chemat pe Isus şi I-a zis: „Eşti Tu Împăratul Iudeilor?“ Isus i-a răspuns: „Dela tine însuţi zici lucrul acesta, sau ţi l-au spus alţii despre Mine!“ Pilat a răspuns: „Eu sînt Iudeu? Neamul Tău şi preoţii cei mai de seamă Te-au dat în mîna mea: ce ai făcut?“ „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta“, a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s’ar fi luptat ca să nu fiu dat în mînile Iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.“ „Atunci un Împărat tot eşti!“ I-a zis Pilat. „Da“, a răspuns Isus. „Eu sînt Împărat. Eu pentru aceasta M’am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.“ Pilat I-a zis: „Ce este adevărul?“$Dupăce a spus aceste vorbe, a ieşit iarăş afară la Iudei, şi le-a zis: „Eu nu găsesc nici o vină în El. Dar, fiindcă voi aveţi obicei să vă slobozesc pe cineva de Paşte, vreţi să vă slobozesc pe Împăratul Iudeilor?“

Apoi, s’au apropiat de El, şi ziceau: „Plecăciune, Împăratul Iudeilor!“ Şi-I dădeau palme.

Cînd a auzit Pilat aceste cuvinte, i-a fost şi mai mare frică. A intrat iarăş în odaia de judecată, şi a zis lui Isus: „De unde eşti Tu?“ Dar Isus nu i-a dat niciun răspuns. Pilat I-a zis: „Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te răstignesc, şi am putere să-Ţi dau drumul!“ „N’ai avea nicio putere asupra Mea“, i-a răspuns Isus, „dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus: De aceea, cine Mă dă în mînile tale, are un mai mare păcat.“ De atunci Pilat căuta să-I dea drumul. Dar Iudeii strigau: „Dacă dai drumul omului acestuia, nu eşti prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine împărat, este împotriva Cezarului.“

Era ziua Pregătirii Paştelor, cam pela ceasul al şaselea. Pilat a zis Iudeilor: „Iată Împăratul vostru!“ Dar ei au strigat: „Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!“ „Să răstignesc pe Împăratul vostru?“ le-a zis Pilat. Preoţii cei mai de seamă au răspuns: „Noi n’avem alt împărat decît pe Cezarul!“

Pilat a scris o însemnare, pe care a pus-o deasupra crucii, şi era scris: „Isus din Nazaret, Împăratul Iudeilor.“ Mulţi din Iudei au citit această însemnare, pentrucă locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate: era scrisă în evreieşte, latineşte şi greceşte. Preoţii cei mai de seamă ai Iudeilor au zis lui Pilat: „Nu scrie: «Împăratul Iudeilor». Ci scrie că El a zis: «Eu sînt Împăratul Iudeilor.“ „Ce am scris, am scris“, a răspuns Pilat.

Şi dupăce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus. Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decît de Dumnezeu; căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.“ I-au ameninţat din nou, şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să-i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întîmplate.

După ce li s’a dat drumul, ei s’au dus la ai lor, şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrînii. Cînd au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu, şi au zis: „Stăpîne, Doamne, care ai făcut cerul, pămîntul, marea şi tot ce este în ele! Tu ai zis prin Duhul Sfînt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: «Pentruce se întărîtă neamurile, şi pentruce cugetă noroadele lucruri deşerte? Împăraţii pămîntului s’au răsculat, şi domnitorii s’au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.» În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfînt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s’au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel, ca să facă tot ce hotărîse mai dinainte mîna Ta şi sfatul Tău. Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvîntul Tău cu toată îndrăzneala,

Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida Saducheilor, s’au sculat plini de pizmă, au pus mînile pe apostoli, şi i-au aruncat în temniţa de obşte.

Dar un înger al Domnului a deschis uşile temniţei, noaptea, i-a scos afară, şi le-a zis: „Duceţi-vă, staţi în Templu, şi vestiţi norodului toate cuvintele vieţii acesteia.“ Cînd au auzit ei aceste vorbe, au intrat dis de dimineaţă în Templu, şi au început să înveţe pe norod. Marele preot şi cei ce erau cu el, au venit pe neaşteptate, au adunat Soborul şi pe toată bătrînimea fiilor lui Israel, şi au trimes la temniţă să aducă pe apostoli. Aprozii, la venirea lor, nu i-au găsit în temniţă. S’au întors şi au spus astfel: „Temniţa am găsit-o încuiată cu toată grija, şi pe păzitori stînd în picioare la uşi; dar, cînd am deschis, n’am găsit pe nimeni înlăuntru.“ Cînd au auzit aceste vorbe, căpitanul Templului şi preoţii cei mai de seamă au rămas înmărmuriţi, şi nu ştiau ce să creadă despre apostoli şi despre urmările acestei întîmplări. Cineva a venit şi le-a spus: „Iată că oamenii, pe cari i-aţi băgat în temniţă, stau în Templu, şi învaţă pe norod.“ Atunci căpitanul Templului a plecat cu aprozii, şi i-au adus; dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie ucişi cu pietre de norod. După ce i-au adus, i-au pus înaintea Soborului. Şi marele preot i-a întrebat astfel: „Nu v’am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învăţaţi pe norod în Numele acesta? Şi voi iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră, şi căutaţi să aruncaţi asupra noastră sîngele acelui om.“ Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decît de oameni!

Ei au plecat dinaintea Soborului, şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi, pentru Numele Lui.

Cam pe aceeaş vreme, împăratul Irod a pus mînile pe unii din Biserică, pentruca să-i chinuiască; şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. Cînd a văzut că lucrul acesta place Iudeilor, a mai pus mîna şi pe Petru. – Erau zilele praznicului Azimilor. – După ce l-a prins, şi l-a băgat în temniţă, l-a pus supt paza a patru cete de cîte patru ostaşi, cu gînd ca după Paşte să-l scoată înaintea norodului. Deci Petru era păzit în temniţă, şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.

În noaptea zilei cînd avea de gînd Irod să-l înfăţişeze la judecată, Petru dormea între doi ostaşi, legat de mîni cu două lanţuri; şi nişte păzitori păzeau temniţa la uşă. Şi iată, un înger al Domnului a stătut lîngă el pe neaşteptate, şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis: „Scoală-te, iute!“ Lanţurile i-au căzut jos de pe mîni. Apoi îngerul i-a zis: „Încinge-te, şi leagă-ţi încălţămintele.“ Şi el a făcut aşa. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-te în haină, şi vino după mine.“ Petru a ieşit afară, şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie. După ce au trecut de straja întîia şi a doua, au ajuns la poarta de fer, care dă în cetate, şi ea li s’a deschis singură; au ieşit, şi au trecut într’o uliţă. Îndată, îngerul a plecat de lîngă el. Cînd şi-a venit Petru în fire, a zis: „Acum văd cu adevărat că Domnul a trimes pe îngerul Său, şi m’a scăpat din mîna lui Irod şi dela tot ce aştepta poporul Iudeu.“ După ce şi-a dat bine seama de cele întîmplate, s’a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi laolaltă, şi se rugau. A bătut la uşa care dădea în pridvor; şi o slujnică, numită Roda, a venit să vadă cine e. A cunoscut glasul lui Petru: şi de bucurie, în loc să deschidă, a alergat înlăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea porţii. „Eşti nebună!“ i-au zis ei. Dar ea stăruia şi spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: „Este îngerul lui.“ Petru însă bătea mereu. Au deschis, şi au rămas încremeniţi cînd l-au văzut. Petru le-a făcut semn cu mîna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniţă, şi a zis: „Spuneţi lucrul acesta lui Iacov şi fraţilor.“ Apoi a ieşit, şi s’a dus într’alt loc.

Cînd s’a făcut ziuă, ostaşii au fost într’o mare fierbere, ca să ştie ce s’a făcut Petru. Irod, după ce l-a căutat în toate părţile, şi nu l-a aflat, a luat la cercetare pe păzitori, şi a poruncit să-i omoare. În urmă s’a pogorît din Iudea la Cezarea, ca să rămînă acolo.

Irod era foarte mîniat pe cei din Tir şi din Sidon. Dar aceştia au venit toţi într’un gînd la el; şi după ce au cîştigat de partea lor pe Blast, care era mai mare peste odaia de dormit a împăratului, au cerut pace, pentrucă ţara lor se hrănea din ţara împăratului. Într’o zi anumită, Irod s’a îmbrăcat cu hainele lui împărăteşti, a şezut pe scaunul lui împărătesc, şi le vorbea. Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!“ Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentrucă nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Şi a murit mîncat de viermi.

Norodul s’a ridicat şi el împotriva lor, şi dregătorii au pus să le smulgă hainele de pe ei, şi au poruncit să-i bată cu nuiele. După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă, şi au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine. Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în temniţa din lăuntru, şi le-a băgat picioarele în butuci.

Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau, şi cîntau cîntări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau. Deodată, s’a făcut un mare cutremur de pămînt, aşa că s’au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s’au deschis toate uşile, şi s’au deslegat legăturile fiecăruia. Temnicerul s’a deşteptat; şi, cînd a văzut uşile temniţei deschise, a scos sabia, şi era să se omoare, căci credea că cei închişi au fugit. Dar Pavel a strigat cu glas tare: „Să nu-ţi faci nici un rău, căci toţi sîntem aici.“ Atunci temnicerul a cerut o lumină, a sărit înlăuntru, şi, tremurînd de frică, s’a aruncat la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila; i-a scos afară, şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mîntuit?“

Cînd s’a făcut ziuă, dregătorii au trimes pe ceice purtau nuielele, să spună temnicerului: „Dă drumul oamenilor acelora.“ Şi temnicerul a spus lui Pavel aceste cuvinte: „Dregătorii au trimes să vi se dea drumul; acum dar, ieşiţi afară, şi duceţi-vă în pace.“ Dar Pavel le-a zis: „După ce ne-au bătut cu nuiele în faţa tuturor, fără să fim judecaţi, pe noi, cari sîntem romani, ne-au aruncat în temniţă, şi acum ne scot afară pe ascuns! Nu merge aşa! Să vină ei singuri să ne scoată afară!“ Ceice purtau nuielele, au spus aceste cuvinte dregătorilor. Aceştia s’au temut, cînd au auzit că sînt romani. Dregătorii au venit să-i potolească, i-au scos afară din temniţă, şi i-au rugat să părăsească cetatea. Ei au ieşit din temniţă, şi au intrat în casa Lidiei; şi, dupăce au văzut şi mîngîiat pe fraţi, au plecat.

Fiindcă nu i-au găsit, au tîrît pe Iason şi pe vreo cîţiva fraţi înaintea dregătorilor cetăţii, şi strigau: „Oamenii aceştia, cari au răscolit lumea, au venit şi aici, şi Iason i-a găzduit. Ei toţi lucrează împotriva poruncilor Cezarului, şi spun că este un alt Împărat: Isus.“ Prin aceste vorbe, Iudeii au turburat norodul şi pe dregătorii cetăţii,

El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr’unul singur, să locuiască pe toată faţa pămîntului; le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor,

Căpitanul a poruncit să ducă pe Pavel în cetăţuie şi să-l cerceteze, bătîndu-l cu biciul, ca să afle din ce pricină strigau aşa împotriva lui. Pe cînd îl legau cu curele, Pavel a zis sutaşului, care era de faţă: „Vă este îngăduit să bateţi pe un Roman, care nu este osîndit?“ La auzul acestor cuvinte, sutaşul s’a dus să dea de ştire căpitanului, şi a zis: „Ce ai de gînd să faci? Omul acesta este cetăţean roman.“ Şi cînd a venit căpitanul, a zis lui Pavel: „Spune-mi, eşti roman?“ „Da“, i-a răspuns el. Căpitanul a zis: „Eu cu o mare sumă de bani am dobîndit cetăţenia aceasta.“ „Şi eu“, a zis Pavel, „sînt chiar născut Roman.“ Numaidecît, cei ce aveau să-l cerceteze prin bătaie, au încetat să-l mai necăjească: ba căpitanul, cînd a aflat că Pavel este roman, s’a temut, pentrucă-l legase. A doua zi, fiindcă voia să ştie bine pentruce este pîrît de Iudei, l-a deslegat, şi a poruncit să se adune laolaltă preoţii cei mai de seamă şi tot Soborul; apoi, a adus pe Pavel jos, şi l-a pus înaintea lor.

Pavel s’a uitat ţintă la Sobor, şi a zis: „Fraţilor, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, pînă în ziua aceasta …“ Marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lîngă el să-l lovească peste gură. Atunci Pavel i-a zis: „Te va bate Dumnezeu, părete văruit! Tu şezi să mă judeci după Lege, şi porunceşti să mă lovească, împotriva Legii!“ Cei ce stăteau lîngă el, i-au zis: „Îţi baţi joc de marele preot al lui Dumnezeu?“ Şi Pavel a zis: „N’am ştiut, fraţilor, că este marele preot; căci este scris: «Pe mai marele norodului tău să nu-l grăieşti de rău.“

Pavel, ca unul care ştia că o parte din adunare erau Saduchei, iar alta Farisei, a strigat în plin Sobor: „Fraţilor, eu sînt Fariseu, fiu de Fariseu; din pricina nădejdii în învierea morţilor sînt dat în judecată.“ Cînd a zis vorbele acestea, s’a stîrnit o neînţelegere între Farisei şi Saduchei, şi adunarea s’a desbinat. Căci Saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe cînd Fariseii le mărturisesc pe amîndouă. S’a făcut o mare zarvă; şi cîţiva cărturari din partida Fariseilor, s’au sculat în picioare, au început o ceartă aprinsă, şi au zis: „Noi nu găsim nici o vină în omul acesta; dar dacă i-a vorbit un duh sau un înger?“ … Fiindcă gîlceava creştea, căpitanul, se temea ca Pavel să nu fie rupt în bucăţi de ei. De aceea a poruncit ostaşilor să se pogoare să-l smulgă din mijlocul lor, şi să-l ducă în cetăţuie.

Festus n’a zăbovit între ei decît opt sau zece zile; apoi s’a coborît la Cezarea.A doua zi, a şezut pe scaunul de judecător, şi a poruncit să fie adus Pavel. Cînd a sosit Pavel, Iudeii, cari veniseră dela Ierusalim, l-au înconjurat, şi au adus împotriva lui multe şi grele învinuiri, pe cari nu le puteau dovedi. Pavel a început să se apere, şi a zis: „N’am păcătuit cu nimic, nici împotriva Legii Iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului.“ Festus, care voia să capete bunăvoinţa Iudeilor, drept răspuns, a zis lui Pavel: „Vrei să te sui la Ierusalim, şi să fii judecat pentru aceste lucruri înaintea mea?“ Pavel a zis: „Eu stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului; acolo trebuie să fiu judecat. Pe Iudei nu i-am nedreptăţit cu nimic, după cum ştii şi tu foarte bine. Dacă am făcut vreo nedreptate sau vreo nelegiuire vrednică de moarte, nu mă dau înlături dela moarte; dar, dacă nu este nimic adevărat din lucrurile de cari mă pîrăsc ei, nimeni n’are dreptul să mă dea în mînile lor. Cer să fiu judecat de Cezar.“ Atunci Festus, după ce s’a chibzuit cu sfetnicii lui, a răspuns: „De Cezar ai cerut să fii judecat, înaintea Cezarului te vei duce.“

Fiindcă nu ştiam ce hotărîre să iau în neînţelegerea aceasta, l-am întrebat dacă vrea să meargă la Ierusalim, şi să fie judecat acolo pentru aceste lucruri. Dar Pavel a cerut ca pricina lui să fie ţinută ca să fie supusă hotărîrii împăratului, şi am poruncit să fie păzit pînă ce-l voi trimite la Cezar.“

„Nu sînt nebun, prea alesule Festus,“ a răspuns Pavel; „dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite. Împăratul ştie aceste lucruri, şi de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală; căci sînt încredinţat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s’au petrecut într’un colţ! Crezi tu în Prooroci, împărate Agripa? … Ştiu că crezi.“ Şi Agripa a zis lui Pavel: „Curînd mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!“ „Fie curînd, fie tîrziu“, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi ceice mă ascultă astă zi, să fiţi aşa cum sînt eu, afară de lanţurile acestea.“ Împăratul, dregătorul, Berenice, şi toţi cei ce şedeau împreună cu ei, s’au sculat. Şi cînd au plecat, ziceau unii către alţii: „Omul acesta n’a făcut nimic vrednic de moarte sau de închisoare.“ Şi Agripa a zis lui Festus: „Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă n’ar fi cerut să fie judecat de Cezar.“

Un înger al Dumnezeului, al căruia sînt eu, şi căruia Îi slujesc, mi s’a arătat azi noapte, şi mi-a zis: «Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.“

Cînd am ajuns la Roma, sutaşul a dat pe cei întemniţaţi căpitanului străjerilor palatului, iar lui Pavel i s’a îngăduit să rămînă într’un loc deosebit cu un ostaş care-l păzea. După trei zile, Pavel a chemat pe mai marii Iudeilor; şi, cînd s’au adunat, le-a zis: „Fraţilor, fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinţilor noştri, am fost băgat la închisoare în Ierusalim, şi de acolo am fost dat în mînile Romanilor. Dupăce m’au supus la cercetare, ei aveau de gînd să-mi dea drumul, pentrucă nu era în mine nici o vină vrednică de moarte. Dar Iudeii s’au împotrivit, şi am fost silit să cer să fiu judecat de Cezar, fără să am dealtfel niciun gînd să pîrăsc neamul meu.

Oricine să fie supus stăpînirilor celor mai înalte; căci nu este stăpînire care să nu vină dela Dumnezeu. Şi stăpînirile cari sînt, au fost rînduite de Dumnezeu. Deaceea, cine se împotriveşte stăpînirii, se împotriveşte rînduielii puse de Dumnezeu; şi ceice se împotrivesc, îşi vor lua osînda. Dregătorii nu sînt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpînire? Fă binele, şi vei avea laudă dela ea. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău. Deaceea trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului. Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci dregătorii sînt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcînd necurmat tocmai slujba aceasta. Daţi tuturor ce sînteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea.

Totuş ceeace propovăduim noi printre cei desăvîrşiţi, este o înţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, cari vor fi nimiciţi. Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rînduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, şi pe care n’a cunoscut-o niciunul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.

Toate lucrurile îmi sînt îngăduite, dar nu toate sînt de folos; toate lucrurile îmi sînt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpînire pe mine.

Toate lucrurile sînt îngăduite, dar nu toate sînt de folos. Toate lucrurile sînt îngăduite, dar nu toate zidesc.

În urmă, va veni sfîrşitul, cînd El va da Împărăţia în mînile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpînire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească pînă va pune pe toţi vrăjmaşii supt picioarele Sale.

Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sînteţi una în Hristos Isus. Şi dacă sînteţi ai lui Hristos, sînteţi „sămînţa“ lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.

Dar ce zice Scriptura? „Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei; căci fiul roabei nu va moşteni împreună cu fiul femeii slobode.“ De aceea, fraţilor, noi nu sîntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode. Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi.

Rămîneţi dar tari, şi nu vă plecaţi iarăş supt jugul robiei.

Căci toată Legea se cuprinde într’o singură poruncă: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.“

Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blîndeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.

mai pe sus de orice domnie, de orice stăpînire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. El I-a pus totul supt picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii,

aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume.

Aşa dar, voi nu mai sînteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sînteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,

Căci noi n’avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sînt în locurile cereşti.

Deaceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai pe sus de orice nume; pentruca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pămînt şi de supt pămînt, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.

Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mîntuitor pe Domnul Isus Hristos.

Pentrucă prin El au fost făcute toate lucrurile cari sînt în ceruri şi pe pămînt, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpîniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.

Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.

Noi ştim că Legea este bună dacă cineva o întrebuinţează bine, căci ştim că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege şi nesupuşi, pentru cei nelegiuiţi şi păcătoşi, pentru cei fără evlavie, necuraţi, pentru ucigătorii de tată şi ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni, pentru curvari, pentru sodomiţi, pentru vînzătorii de oameni, pentru cei mincinoşi, pentru cei ce jură strîmb, şi pentru orice este împotriva învăţăturii sănătoase: –

A Împăratului veciniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin.

Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţămiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sînt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă pacinică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea.

care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpînitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor,

Dacă răbdăm, vom şi împărţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi.

Adu-le aminte să fie supuşi stăpînirilor şi dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun, să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie gata de ceartă, ci cumpătaţi, plini de blîndeţă faţă de toţi oamenii.

pe cînd Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate:

Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot, care S’a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului prea sfînt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.

Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, – ei, de cari lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pămîntului.

Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii cari au să dea socoteală de ele; pentruca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinînd, căci aşa ceva nu v’ar fi de niciun folos.

Voi însă sînteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfînt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a cîştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v’a chemat din întunerec la lumina Sa minunată;

Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pămînteşti cari se războiesc cu sufletul. Să aveţi o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentruca în ceiace vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune, pe cari le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. Fiţi supuşi oricărei stăpîniri omeneşti, pentru Domnul: atît împăratului, ca înalt stăpînitor, cît şi dregătorilor, ca unii cari sînt trimeşi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe ceice fac bine. Căci voia lui Dumnezeu este, ca, făcînd ce este bine, să astupaţi gura oamenilor neştiutori şi proşti. Purtaţi-vă ca nişte oameni slobozi, fără să faceţi din slobozenia aceasta o haină a răutăţii, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu. Cinstiţi pe toţi oamenii, iubiţi pe fraţi; temeţi-vă de Dumnezeu; daţi cinste împăratului! Slugilor, fiţi supuse stăpînilor voştri cu toată frica, nu numai celorce sînt buni şi blînzi, ci şi celor greu de mulţămit.

dacă a osîndit El la peire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire, şi dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi; (căci neprihănitul acesta, care locuia în mijlocul lor, îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite;) –

mai ales pe ceice, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia, şi dispreţuiesc stăpînirea.Ca nişte îndrăzneţi şi încăpăţînaţi ce sînt, ei nu se tem să batjocorească dregătoriile, pe cînd îngerii, cari sînt mai mari în tărie şi putere, nu aduc înaintea Domnului nicio judecată batjocoritoare împotriva lor.

Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege.

Totuş oamenii aceştia, tîrîţi de visările lor, îşi pîngăresc la fel trupul, nesocotesc stăpînirea şi batjocoresc dregătoriile.

Ioan, către cele şapte Biserici, cari sînt în Asia: Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine, şi din partea celor şapte duhuri, cari stau înaintea scaunului Său de domnie, şi din partea lui Isus Hristos, martorul credincios, cel întîi născut din morţi, Domnul împăraţilor pămîntului!A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sîngele Său, şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.

Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.

Numaidecît am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva. Cel ce şedea pe el, avea înfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu; şi scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smaragd la vedere. Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrîni, îmbrăcaţi în haine albe; şi pe capete aveau cununi de aur. Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete.Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, cari sînt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu. În faţa scaunului de domnie, mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cu cristalul. În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi.

Cînd aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţămiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi care este viu în vecii vecilor, cei douăzeci şi patru de bătrîni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie, şi ziceau:

Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pămînt!“ M’am uitat, şi împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrînilor am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii. Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost jungheat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!“ Şi pe toate făpturile, cari sînt în cer, pe pămînt, supt pămînt, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicînd: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpînirea în vecii vecilor!“

După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s’o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mîni; şi strigau cu glas tare, şi ziceau: „Mîntuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!“ Şi toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrînilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s’au aruncat cu feţele la pămînt în faţa scaunului de domnie, şi s’au închinat lui Dumnezeu,

Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie, îşi va întinde peste ei cortul Lui.

Îngerul, al şaptelea a sunat din trîmbiţă. Şi în cer s’au auzit glasuri puternice, cari ziceau: „Împărăţia lumii a trecut în mînile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.“ Şi cei douăzeci şi patru de bătrîni, cari stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s’au aruncat cu feţele la pămînt, şi s’au închinat lui Dumnezeu, şi au zis: „Îţi mulţămim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mîna pe puterea Ta cea mare, şi ai început să împărăţeşti. Neamurile se mîniaseră, dar a venit mînia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi prooroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pămîntul!“

Apoi am stătut pe nisipul mării. Şi am văzut ridicîndu-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă. Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpînire mare.

Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mîniei curviei ei!“

Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi, şi cetăţile Neamurilor s’au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mîniei Lui. Toate ostroavele au fugit, şi munţii nu s’au mai găsit.

Apoi unul din cei şapte îngeri, cari ţineau cele şapte potire, a venit de a vorbit cu mine, şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari. Cu ea au curvit împăraţii pămîntului; şi locuitorii pămîntului s’au îmbătat de vinul curviei ei!“

Aici este mintea plină de înţelepciune. – Cele şapte capete sînt şapte munţi, pe cari şade femeia. Sînt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celalt n’a venit încă, şi cînd va veni, el va rămînea puţină vreme. Şi fiara, care era, şi nu mai este, ea însăş este al optulea împărat: este din numărul celor şapte, şi merge la perzare. Cele zece coarne, pe cari le-ai văzut, sînt zece împăraţi, cari n’au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara. Toţi au acelaş gînd, şi dau fiarei puterea şi stăpînirea lor.

Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentrucă El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, cari sînt cu El, de asemenea îi vor birui. Apoi mi-a zis: „Apele, pe cari le-ai văzut, pe cari şade curva, sînt noroade, gloate, neamuri şi limbi. Cele zece coarne, pe cari le-ai văzut, şi fiara, vor urî pe curvă, o vor pustii, şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mînca, şi o vor arde cu foc. Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui: să se învoiască pe deplin şi să dea fiarei stăpînirea lor împărătească, pînă se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu. Şi femeia, pe care ai văzut-o, este cetatea cea mare, care are stăpînire peste împăraţii pămîntului.“

El a strigat cu glas tare, şi a zis: „A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urîte; pentrucă toate neamurile au băut din vinul mîniei curviei ei, şi împăraţii pămîntului au curvit cu ea, şi negustorii pămîntului s’au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.“

Şi împăraţii pămîntului, cari au curvit şi s’au dezmierdat în risipă cu ea, cînd vor vedea fumul arderii ei, o vor plînge şi o vor boci. Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, şi vor zice: „Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într’o clipă ţi-a venit judecata!“ –

Atunci un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a aruncat-o în mare, şi a zis: „Cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu va mai fi găsit!

Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe cari le va cîrmui cu un toiag de fer. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mîniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.

Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.“

Apoi am văzut un înger, care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare, şi a zis tuturor păsărilor, cari sburau prin mijlocul cerului: „Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu, ca să mîncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor, şi carnea a tot felul de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari!“ Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pămîntului şi oştile lor, adunate ca să facă răsboi cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui.

Fericiţi şi sfinţi sînt ceice au parte de întîia înviere! Asupra lor a doua moarte n’are nicio putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani.

Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Celce şedea pe el. Pămîntul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s’a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stînd în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii cari erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii cari erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.

Celce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.“ Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sînt vrednice de crezut şi adevărate.“ Apoi mi-a zis: „S’a isprăvit! Eu sînt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfîrşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.

Şi mi-a arătat un rîu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului. În mijlocul pieţii cetăţii, şi pe cele două maluri ale rîului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod, şi dînd rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor. Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentrucă Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor.