27 – Suferință

dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănînci, căci în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit.“

Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţinea după bărbatul tău, iar el va stăpîni peste tine.“ Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale, şi ai mîncat din pomul despre care îţi poruncisem: «Să nu mănînci deloc din el,» blestemat este acum pămîntul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănînci iarba de pe cîmp. În sudoarea feţei tale să-ţi mănînci pîinea, pînă te vei întoarce în pămînt, căci din el ai fost luat; căci ţărînă eşti, şi în ţărînă te vei întoarce.“

Domnul a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile. M’am pogorît ca să-l izbăvesc din mîna Egiptenilor, şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într’o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile, pe cari le locuiesc Cananiţii, Hetiţii, Amoriţii, Fereziţii, Heviţii şi Iebusiţii. Iată că strigătele Israeliţilor au ajuns pînă la Mine, şi am văzut chinul cu care îi chinuesc Egiptenii.

Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi, staţi liniştiţi.“

El a zis: „Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui, şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu cari am lovit pe Egipteni; căci Eu sînt Domnul, care te vindecă.“

Dacă-i asupreşti, şi ei strigă la Mine după ajutor, Eu le voi auzi strigătele;

Voi să slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru, şi El vă va binecuvînta pînea şi apele, şi voi depărta boala din mijlocul tău.

Dacă fratele tău sărăceşte, şi nu mai poate munci lîngă tine, să-l sprijineşti, fie ca străin, fie ca venetic, ca să trăiască împreună cu tine.

Voi da pace în ţară, şi nimeni nu vă va turbura somnul; voi face să piară din ţară fiarele sălbatice, şi sabia nu va trece prin ţara voastră.

dacă nesocotiţi legile Mele, şi dacă sufletul vostru urăşte rînduielile Mele, aşa încît să nu împliniţi toate poruncile Mele şi să rupeţi legămîntul Meu, iată ce vă voi face atunci. Voi trimete peste voi groaza, lingoarea şi frigurile, cari vor face să vi se stingă ochii, şi să piară viaţa din voi. Sămînţa o veţi sămăna în zădar, căci o vor mînca vrăjmaşii voştri. Îmi voi întoarce Faţa împotriva voastră, şi veţi fi bătuţi şi veţi fugi dinaintea vrăjmaşilor voştri; cei ce vă urăsc vă vor subjuga, şi veţi fugi fără să fiţi urmăriţi chiar.

Şi după ce ţi se vor întîmpla toate aceste lucruri în strîmtorarea ta, în zilele de pe urmă, te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, şi vei asculta glasul Lui; căci Domnul, Dumnezeul tău, este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va părăsi şi nu te va nimici; El nu va uita legămîntul pe care l-a încheiat prin jurămînt cu părinţii tăi.

Domnul va depărta de tine orice boală; nu-ţi va trimete niciuna din acele molime rele din Egipt pe cari le cunoşti, ci va lovi cu ele pe toţi ceice te urăsc.

Haina nu ţi s’a învechit pe tine, şi nici nu ţi s’au umflat picioarele, în timpul acestor patruzeci de ani. Recunoaşte dar în inima ta că Domnul, Dumnezeul tău, te mustră cum mustră un om pe copilul lui. Să păzeşti poruncile Domnului, Dumnezeului tău, ca să umbli în căile Lui, şi să te temi de El.

care face dreptate orfanului şi văduvei, care iubeşte pe străin şi-i dă hrană şi îmbrăcăminte.

Iată, pun azi înaintea voastră binecuvîntarea şi blestemul: binecuvîntarea, dacă veţi asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, pe cari vi le dau în ziua aceasta; blestemul, dacă nu veţi asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, şi dacă vă veţi abate dela calea pe care v’o dau în ziua aceasta, şi vă veţi duce după alţi dumnezei pe cari nu-i cunoaşteţi.

Cînd vei merge la război împotriva vrăjmaşilor tăi, şi vei vedea cai şi cară, şi un popor mai mare la număr de cît tine, să nu te temi de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, este cu tine.

Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind şi împlinind toate poruncile Lui pe cari ţi le dau astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îţi va da întîietate asupra tuturor neamurilor de pe pămînt.

Iau azi cerul şi pămîntul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvîntarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămînţa ta, iubind pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultînd de glasul Lui, şi lipindu-te de El: căci de aceasta atîrnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale, şi numai aşa vei putea locui în ţara pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor tăi, lui Avraam, Isaac şi Iacov“.

Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimîntaţi de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuş cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa“.

Domnul însuş va merge înaintea ta, El însuş va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te spăimînta!“

Să ştiţi dar că Eu sînt Dumnezeu,Şi că nu este alt dumnezeu afară de Mine;Eu dau viaţă şi Eu omor,Eu rănesc şi Eu tămăduiesc,Şi nimeni nu poate scoate pe cineva din mîna Mea.

Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: «Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimînta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.“

Iosua le-a zis: „Nu vă temeţi şi nu vă spăimîntaţi, ci întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă, căci aşa va face Domnul tuturor vrăjmaşilor voştri împotriva cărora vă veţi lupta“.

Domnul omoară şi învie,El pogoară în locuinţa morţilor şiEl scoate de acolo. Domnul sărăceşte şi El îmbogăţeşte,El smereşte şi El înalţă El ridică din pulbere pe cel sărac,Ridică din gunoi pe cel lipsit.Ca să-i pună să şadă alături cu cei mari.Şi le dă de moştenire un scaun de domnie îmbrăcat cu slavă;Căci ai Domnului sînt stîlpii pămîntului,Şi pe ei a aşezat El lumea.

David a zidit acolo un altar Domnului, şi a adus arderi de tot şi jertfe de mulţămire.Atunci Domnul a fost potolit faţă de ţară, şi a încetat urgia deasupra lui Israel.

În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Proorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el, şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: «Rînduieşte ce ai de rînduit casei tale, căci vei muri, şi nu vei mai trăi.“ Ezechia s’a întors cu faţa la părete, şi a făcut Domnului următoarea rugăciune: „Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Feţei Tale cu credincioşie şi curăţie de inimă, şi am făcut ce este bine înaintea Ta!“ Şi Ezechia a vărsat multe lacrămi. Isaia, care ieşise, n’ajunsese încă în curtea din mijloc, cînd cuvîntul Domnului i-a vorbit astfel: „Întoarce-te şi spune lui Ezechia, căpetenia poporului Meu: «Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: «Ţi-am auzit rugăciunea, şi ţi-am văzut lacrămile. Iată că te voi face sănătos; a treia zi, te vei sui la Casa Domnului. Voi mai adăuga cincisprezece ani la zilele tale. Te voi izbăvi, pe tine şi cetatea aceasta, din mîna împăratului Asiriei, şi voi ocroti cetatea aceasta, din pricina Mea, şi din pricina robului Meu David.“

Făliţi-vă cu Numele Lui cel sfînt!Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul! Căutaţi pe Domnul şi sprijinul Lui, căutaţi necurmat Faţa Lui! Aduceţi-vă aminte de minunile pe cari le-a făcut,de minunile Lui şi de judecăţile rostite de gura Lui,

dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate dela căile lui rele, – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara. Ochii Mei vor fi deschişi de acum, şi urechile Mele vor fi cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta.

Cu el este un braţ de carne, dar cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, care ne va ajuta şi va lupta pentru noi.“ Poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, împăratul lui Iuda.

a venit la Iov un sol, care a zis: „Boii arau şi măgăriţele păşteau lîngă ei. Şi s’au aruncat nişte Sabeeni asupra lor, i-au luat, şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul săbiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.“ Pe cînd vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer, şi a aprins oile şi pe slujitorii tăi, şi i-a ars de tot. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.“ Pe cînd vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Nişte Haldeeni, înşiraţi în trei cete, s’au aruncat asupra cămilelor, le-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul săbiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.“ Pe cînd vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Fiii tăi şi fiicele tale mîncau şi beau vin în casa fratelui lor întîi-născut. Şi deodată, a venit un vînt mare de dincolo de pustie, şi a izbit în cele patru colţuri ale casei: Casa s’a prăbuşit peste tineri, şi au murit. Şi am scăpat numai eu, ca să-ţi dau de ştire.“ Atunci Iov s’a sculat, şi-a sfîşiat mantaua, şi şi-a tuns capul. Apoi, aruncîndu-se la pămînt, s’a închinat,

şi a zis: „Gol am ieşit din pîntecele mamei mele, şi gol mă voi întoarce în sînul pămîntului. Domnul a dat, şi Domnul a luat, – binecuvîntat fie Numele Domnului!“

Şi Satana a răspuns Domnului: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui. Dar ia întinde-Ţi mîna şi atinge-Te de oasele şi de carnea lui, şi sînt încredinţat că Te va blestema în faţă.“ Domnul a zis Satanei: „Iată, ţi-l dau pe mînă: numai cruţă-i viaţa.“ Şi Satana a plecat dinaintea Domnului.Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa piciorului pînă în creştetul capului. Şi Iov a luat un ciob să se scarpine, şi a şezut pe cenuşă.

Nevastă-sa i-a zis: „Tu rămîi neclintit în neprihănirea ta! Bleastămă pe Dumnezeu, şi mori!“ Dar Iov i-a răspuns: „Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce! primim dela Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul?“În toate acestea, Iov n’a păcătuit de loc cu buzele lui.

Trei prieteni ai lui Iov, Elifaz din Teman, Bildad din Şuah, şi Ţofar din Naama, au aflat de toate nenorocirile cari-l loviseră. S’au sfătuit şi au plecat de acasă să se ducă să-i plîngă de milă şi să-l mîngîie. Ridicîndu-şi ochii de departe, nu l-au mai cunoscut. Şi au ridicat glasul şi au plîns. Şi-au sfîşiat mantalele, şi au aruncat cu ţărînă în văzduh deasupra capetelor lor. Şi au şezut pe pămînt lîngă el şapte zile şi şapte nopţi, fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cît de mare îi este durerea.

Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu!Nu nesocoti mustrarea Celui A tot puternic. El face rana, şi tot El o leagă;El răneşte, şi mîna Lui tămăduieşte.

Îmi va rămînea măcar această mîngîiere,această bucurie în durerile cu cari mă copleşeşte:că niciodată n’am călcat poruncile Celui Sfînt. La ce să mai nădăjduiesc cînd nu mai pot?La ce să mai aştept, cînd sfîrşitul se ştie?

Cel ce sufere are drept la mila prietenului,chiar dacă părăseşte frica de Cel A tot puternic.

Trupul mi se acopere cu viermi şi cu o coajă pămîntoasă,pielea-mi crapă şi se desface.

Ba încă, El îţi umple gura cu strigăte de bucurie,şi buzele cu cîntări de veselie.

M’am desgustat de viaţă!Voi da drum slobod plîngerii mele,voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.

îţi vei uita suferinţele,şi-ţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape cari s’au scurs. Zilele tale vor străluci mai tare decît soarele la amiază,întunerecul tău va fi ca lumina dimineţii. Vei fi plin de încredere, şi nădejdea nu-ţi va fi zădarnică.Te vei uita în jurul tău, şi vei vedea că te poţi odihni liniştit. Te vei culca şi nimeni nu te va turbura,şi mulţi vor umbla după bunăvoinţa ta.

Căci voi sînteţi nişte făuritori de minciuni,sînteţi cu toţii nişte doftori de nimic.

Da, mă va ucide: n’am nimic de nădăjduit;dar îmi voi apăra purtarea în faţa Lui.

cînd trupul meu cade în putrezireca o haină mîncată de molii?

Numai pentru el simte durere în trupul lui,numai pentru el simte întristare în sufletul lui.“

Oasele mi se ţin de piele şi de carne;nu mi-a mai rămas decît pielea de pe dinţi.

Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu,şi că se va ridica la urmă pe pămînt. Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne,voi vedea totuş pe Dumnezeu.

Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine,şi m’au apucat zilele suferinţei. Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele,durerea care mă roade nu încetează.

Îmi ferb măruntaiele fără încetare,m’au apucat zilele de durere. Umblu înegrit, dar nu de soare.Mă scol în plină adunare, şi strig ajutor. Am ajuns frate cu şacalii,tovarăş cu struţii. Pielea mi se înegreşte şi cade,iar oasele îmi ard şi se usucă.

Şi prin durere este mustrat omul în culcuşul lui,cînd o luptă necurmată îi frămîntă oasele. Atunci îi este greaţă de pîne,chiar şi de bucatele cele mai alese. Carnea i se prăpădeşte şi piere,oasele cari nu i se vedeau rămîn goale; sufletul i se apropie de groapă,şi viaţa de vestitorii morţii.

Căci a zis el vreodată lui Dumnezeu:«Am fost pedepsit, nu voi mai păcătui; arată-mi ce nu văd;dacă am făcut nedreptăţi, nu voi mai face?»

Domnul a adus pe Iov iarăş în starea lui dela început, dupăce s’a rugat Iov pentru prietenii săi. Şi Domnul i-a dat înapoi îndoit decît tot ce avusese. Fraţii, surorile, şi vechii prieteni ai lui Iov au venit toţi să-l vadă, şi au mîncat cu el în casă. L-au plîns şi l-au mîngîiat pentru toate nenorocirile, pe cari le trimesese Domnul peste el, şi fiecare i-a dat un chesita şi un inel de aur.

Împăraţii pămîntului se răscoală, şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicînd: „Să le rupem legăturileşi să scăpăm de lanţurile lor!“ – Celce şade în ceruri rîde,Domnul Îşi bate joc de ei.

Dar, Tu, Domane, Tu eşti scutul meu,Tu eşti slava mea, şi Tu îmi înalţi capul! Eu strig cu glasul meu către Domnul,şi El îmi răspunde din muntele Lui cel sfînt. (Oprire) Mă culc, adorm,şi mă deştept iarăş, căci Domnul este sprijinul meu. Nu mă tem de zecile de mii de popoare,cari mă împresoară de toate părţile.

Eu mă culc şi adorm în pace,căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină în locuinţa mea.

Ai milă de mine, Doamne, căci mă ofilesc!Vindecă-mă, Doamne, căci îmi tremură oasele. Sufletul mi-i îngrozit de tot;şi Tu, Doamne, pînă cînd vei zăbovi să Te înduri de mine? Întoarce-Te, Doamne, izbăveşte-mi sufletul!Mîntuieşte-mă, pentru îndurarea Ta!

Domnul este scăparea celui asuprit,scăpare la vreme de necaz. Cei ce cunosc Numele Tău, se încred în Tine,căci Tu nu părăseşti pe cei ce Te caută, Doamne!

Ai milă de mine, Doamne!Vezi ticăloşia în care mă aduc vrăjmaşii mei,şi ridică-mă din porţile morţii,

Dar Tu vezi; căci Tu priveşti necazul şi suferinţa, ca să iei în mînă pricina lor.În nădejdea Ta se lasă cel nenorocit,şi Tu vii în ajutor orfanului.

Pînă cînd voi avea sufletul plin de griji,şi inima plină de necazuri în fiecare zi?Pînă cînd se va ridica vrăjmaşul meu împotriva mea? Priveşte, răspunde-mi, Doamne, Dumnezeul meu!Dă lumină ochilor mei, ca să n’adorm somnul morţii,

Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei:cînd este El la dreapta mea, nu mă clatin. De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veseleşte,şi trupul mi se odihneşte în linişte. Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor,nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea. Îmi vei arăta cărarea vieţii;înaintea Feţei Tale sînt bucurii nespuse,şi desfătări vecinice în dreapta Ta.

Păzeşte-mă ca lumina ochiului, ocroteşte-mă, la umbra aripilor Tale, de cei răi, cari mă prigonesc,de vrăjmaşii mei de moarte, cari mă împresoară.

„Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea! Doamne, Tu eşti stînca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stînca mea, în care mă ascund,scutul meu, tăria care mă scapă, şi întăritura mea! Eu strig: «Lăudat să fie Domnul!»şi sînt izbăvit de vrăjmaşii mei. Mă înconjuraseră legăturile morţii, şi mă îngroziseră rîurile pieirii; mă înfăşuraseră legăturile mormîntului,şi mă prinseseră laţurile morţii. Dar, în strîmtorarea mea, am chemat pe Domnul,şi am strigat către Dumnezeul meu:din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul,şi strigătul meu a ajuns pînă la El, pînă la urechile Lui.

Căci El nici nu dispreţuieşte, nici nu urăşte necazurile celui nenorocit,şi nu-Şi ascunde Faţa de el,ci îl ascultă cînd strigă către El.

Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi,şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul,şi mă povăţuieşte pe cărări drepte,din pricina Numelui Său. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii,nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine.Toiagul şi nuiaua Ta mă mîngîie. Tu îmi întinzi masa în faţa protivnicilor mei;îmi ungi capul cu untdelemn,şi paharul meu este plin de dă peste el. Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţiîn toate zilele vieţii mele,şi voi locui în Casa Domnului pînă la sfîrşitul zilelor mele.

Priveşte-mă şi ai milă de mine,căci sînt părăsit şi nenorocit. Neliniştea inimii mele creşte: scoate-mă din necazul meu! Uită-Te la ticăloşia şi truda mea,şi iartă-mi toate păcatele mele.

Domnul este lumina şi mîntuirea mea:de cine să mă tem?Domnul este sprijinitorul vieţii mele:de cine să-mi fie frică? Cînd înaintează cei răi împotriva mea,ca să-mi mănînce carnea,tocmai ei – prigonitorii şi vrăjmaşii mei –se clatină şi cad. Chiar o oştire de ar tăbărî împotriva mea,inima mea tot nu s’ar teme.Chiar război de s’ar ridica împotriva mea,tot plin de încredere aş fi. Un lucru cer dela Domnul,şi-l doresc fierbinte:aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului,ca să privesc frumuseţea Domnului,şi să mă minunez de Templul Lui. Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului,mă va ascunde supt acoperişul cortului Lui,şi mă va înălţa pe o stîncă.

Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc,dar Domnul mă primeşte.

Domnul este tăria mea şi scutul meu;în El mi se încrede inima, şi sînt ajutat.De aceea îmi este plină de veselie inima,şi-L laud prin cîntările mele.

Doamne, Dumnezeule,eu am strigat către Tine,şi Tu m’ai vindecat. Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din locuinţa morţilor,Tu m’ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se pogoară în groapă. Cîntaţi Domnului, voi cei iubiţi de El,măriţi prin laudele voastre Numele Lui cel Sfînt! Căci mînia Lui ţine numai o clipă,dar îndurarea Lui ţine toată viaţa:seara vine plînsul,iar dimineaţa veselia.

„Ce vei cîştiga dacă-mi verşi sîngele, şi mă pogori în groapă?Poate să Te laude ţărîna?Poate ea să vestească credincioşia Ta? Ascultă, Doamne, ai milă de mine! Doamne, ajută-mă!“ – Şi mi-ai prefăcut tînguirile în veselie,mi-ai deslegat sacul de jale, şi m’ai încins cu bucurie, pentruca inima mea să-Ţi cînte, şi să nu stea mută.Doamne, Dumnezeule, eu pururea Te voi lăuda!

Pleacă-Ţi urechea spre mine, grăbeşte de-mi ajută!Fii pentru mine o stîncă ocrotitoare,o cetăţuie unde să-mi găsesc scăparea! Căci Tu eşti Stînca mea, Cetăţuia mea,şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi.

Ai milă de mine, Doamne, căci sînt în strîmtorare:faţa, sufletul, şi trupul mi s’au topit de întristare; mi se sfîrşeşte viaţa în durere, şi anii în suspinuri.Mi s’au sleit puterile din pricina fărădelegii mele, şi-mi putrezesc oasele! Din pricina protivnicilor mei, am ajuns de ocară,de mare ocară pentru vecinii mei, şi de groază pentru prietenii mei;ceice mă văd pe uliţă, fug de mine. Sînt uitat de inimi ca un mort, am ajuns ca un vas sfărîmat.

Soarta mea este în mîna Ta;scapă-mă de vrăjmaşii şi de prigonitorii mei!

Cîtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mîna Ta apăsa asupra mea;mi se usca vlaga cum se usucă pămîntul de seceta verii. (Oprire)

Iată, ochiul Domnului priveşte peste ceice se tem de El,peste ceice nădăjduiesc în bunătatea Lui, ca să le scape sufletul dela moarte,şi să-i ţină cu viaţă în mijlocul foametei.

Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El,şi-i scapă din primejdie.

Ochii Domnului sînt peste cei fără prihană,şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor. Domnul Îşi întoarce Faţa împotriva celor răi,ca să le şteargă pomenirea de pe pămînt. Cînd strigă cei fără prihană, Domnul aude,şi-i scapă din toate necazurile lor. Domnul este aproape de cei cu inima înfrîntă,şi mîntuieşte pe cei cu duhul zdrobit. De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană,dar Domnul îl scapă totdeauna din ea. Toate oasele i le păzeşte,ca niciunul din ele să nu i se sfărîme.

Şi eu, cînd erau ei bolnavi, mă îmbrăcam cu sac,îmi smeream sufletul cu post,şi mă rugam cu capul plecat la sîn. Umblam plin de durere ca pentru un prieten, pentru un frate;cu capul plecat, ca de jalea unei mame.

Cît de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule!La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost. Se satură de belşugul Casei Tale, şi-i adăpi din şivoiul desfătărilor Tale. Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina.

Domnul rîde de cel rău,căci vede că-i vine şi lui ziua. Cei răi trag sabia şi îşi încordează arcul,ca să doboare pe cel nenorocit şi sărac,ca să junghie pe cei cu inima neprihănită. Dar sabia lor intră în însăş inima lor,şi li se sfărîmă arcurile.

Uită-te bine la cel fără prihană, şi priveşte pe cel fără vicleşug;căci omul de pace are parte de moştenitori.

N’a mai rămas nimic sănătos în carnea mea, din pricina mîniei Tale;nu mai este nici o vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu. Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu;ca o povară grea, sînt prea grele pentru mine. Rănile mele miroasă greu şi sînt pline de coptură,în urma nebuniei mele. Sînt gîrbovit, peste măsură de istovit;toată ziua umblu plin de întristare. Căci o durere arzătoare îmi mistuie măruntaiele,şi n’a mai rămas nimic sănătos în carnea mea. Sînt fără putere, zdrobit cu desăvîrşire;turburarea inimii mele mă face să gem. Doamne, toate dorinţele mele sînt înaintea Ta,şi suspinurile mele nu-Ţi sînt ascunse. Inima îmi bate cu tărie, puterea mă părăseşte,şi lumina ochilor mei nu mai este cu mine.

Abate-Ţi loviturile dela mine!Îmi iese sufletul supt loviturile mînii Tale. Tu pedepseşti pe om, şi-l loveşti pentru fărădelegea lui:îi prăpădeşti, ca molia, ce are el mai scump.Da, orice om este doar o suflare. (Oprire) Ascultă-mi rugăciunea, Doamne,şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele!Nu tăcea în faţa lacrămilor mele!Căci sînt un străin înaintea Ta,un pribeag, ca toţi părinţii mei.

M’a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei;mi-a pus picioarele pe stîncă, şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură o cîntare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru.Mulţi au văzut lucrul acesta, s’au temut,şi s’au încrezut în Domnul.

Tu, Doamne, nu-mi vei opri îndurările tale;ci bunătatea şi credincioşia Ta mă vor păzi totdeauna.

Domnul îl sprijineşte, cînd este pe patul de suferinţă:îi uşurezi durerile în toate boalele lui. Eu zic: „Doamne, ai milă de mine!Vindecă-mi sufletul! Căci am păcătuit împotriva Ta.“

Pentruce te mîhneşti, suflete, şi gemi înlăuntrul meu?Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăş Îl voi lăuda;El este mîntuirea mea şi Dumnezeul meu. Îmi este mîhnit sufletul în mine, Dumnezeule;de aceea la Tine mă gîndesc, din ţara Iordanului,din Hermon, şi din muntele Miţear.

Atunci voi merge la altarul lui Dumnezeu,la altarul lui Dumnezeu, care este bucuria şi veselia mea,şi Te voi lăuda cu arfa, Dumnezeule, Dumnezeul meu! Pentruce te mîhneşti, suflete, şi gemi înlăuntrul meu?Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăş Îl voi lăuda:El este mîntuirea mea şi Dumnezeul meu.

Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru,un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem, chiar dacă s’ar zgudui pămîntul,şi s’ar clătina munţii în inima mărilor.

„Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sînt Dumnezeu:Eu stăpînesc peste neamuri,Eu stăpînesc pe pămînt. – Domnul oştirilor este cu noi.Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. – (Oprire)

Iată, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru în veci de veci;El va fi călăuza noastră pînă la moarte.

Cheamă-Mă în ziua necazului,şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!

Fă-mă să aud veselie şi bucurie,şi oasele, pe cari le-ai zdrobit Tu, se vor bucura.

Jertfele plăcute lui Dumnezeu sînt un duh zdrobit:Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mîhnită.

Cei fără prihană vor vedea lucrul acesta, se vor teme,şi vor rîde de el, zicînd: „Iată omul, care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu,ci se încredea în bogăţiile lui cele mari,şi se bizuia pe răutatea lui.“

Mă va scăpa din lupta care se dă împotriva mea, şi-mi va aduce pacea, căci mulţi mai sînt împotriva mea!

Încredinţează-ţi soarta în mîna Domnului, şi El te va sprijini.El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.

Oridecîteori mă tem,eu mă încred în Tine. Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu Cuvîntul Lui.Mă încred în Dumnezeu,şi nu mă tem de nimic:ce pot să-mi facă nişte oameni? Într’una ei îmi ating drepturile, şi n’au decît gînduri rele faţă de mine. Uneltesc, pîndesc şi îmi urmăresc paşii,pentru că vor să-mi ia viaţa.

Tu numeri paşii vieţii mele de pribeag;pune-mi lacrămile în burduful Tău:nu sînt ele scrise în cartea Ta?

Mă încred în Dumnezeu, şi nu mă tem de nimic:Ce pot să-mi facă nişte oameni? Dumnezeule, trebuie să împlinesc juruinţele pe cari Ţi le-am făcut;Îţi voi aduce jertfe de mulţămire. Căci mi-ai izbăvit sufletul dela moarte,mi-ai ferit picioarele de cădere,ca să umblu înaintea lui Dumnezeu,în lumina celor vii.

Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine!Căci în Tine mi se încrede sufletul;la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare,pînă vor trece nenorocirile.

Dar Tu, Doamne, rîzi de ei,Tu Îţi baţi joc de toate neamurile. Oricare le-ar fi puterea, eu în Tine nădăjduiesc,căci Dumnezeu este scăparea mea.

Dar eu voi cînta puterea Ta;disdedimineaţă, voi lăuda bunătatea Ta.Căci Tu eşti un turn de scăpare pentru mine,un loc de adăpost în ziua necazului meu. O, Tăria mea! pe Tine Te voi lăuda,căci Dumnezeu, Dumnezeul meu cel prea bun, este turnul meu de scăpare.

Ascultă, Dumnezeule, strigătele mele,ia aminte la rugăciunea mea! Dela capătul pămîntului strig către Tine cu inima mîhnită, şi zic:„Du-mă pe stînca pe care n’o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine! Căci Tu eşti un adăpost pentru mine,un turn tare împotriva vrăjmaşului. Aş vrea să locuiesc pe vecie în cortul Tău:să alerg la adăpostul aripilor Tale. – (Oprire)

Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul;dela El îmi vine ajutorul. Da, El este Stînca şi Ajutorul meu,Turnul meu de scăpare; nicidecum nu mă voi clătina.

Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu,căci dela El îmi vine nădejdea. Da, El este Stînca şi Ajutorul meu,Turnul meu de scăpare: nicidecum nu mă voi clătina. Pe Dumnezeu se întemeiază ajutorul şi slava mea;în Dumnezeu este stînca puterii mele, locul meu de adăpost. Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El,vărsaţi-vă inimile înaintea Lui!Dumnezeu este adăpostul nostru. – (Oprire)

Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut!Îmi însetează sufletul după Tine,îmi tînjeşte trupul după Tine,într’un pămînt sec, uscat şi fără apă. Aşa Te privesc eu în locaşul cel sfînt,ca să-Ţi văd puterea şi slava. Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decît viaţa,de aceea buzele mele cîntă laudele Tale. Te voi binecuvînta dar toată viaţa mea,şi în Numele Tău îmi voi ridica mînile. Mi se satură sufletul ca de nişte bucate grase şi miezoase,şi gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze, cînd mi-aduc aminte de Tine în aşternutul meu,şi cînd mă gîndesc la Tine în timpul priveghiurilor nopţii. Căci Tu eşti ajutorul meu,şi sînt plin de veselie la umbra aripilor Tale. Sufletul meu este lipit de Tine;dreapta Ta mă sprijineşte.

El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor,El, Dumnezeu, care locuieşte în locaşul Lui cel sfînt. Dumnezeu dă o familie celor părăsiţi,El izbăveşte pe prinşii de război şi-i face fericiţi;numai cei răsvrătiţi locuiesc în locuri uscate.

Nu mă părăsi, Dumnezeule, chiar la bătrîneţe cărunte,ca să vestesc tăria Ta neamului de acum,şi puterea Ta neamului de oameni care va veni! Dreptatea Ta, Dumnezeule, ajunge pînă la cer;Tu ai săvîrşit lucruri mari:Dumnezeule, cine este ca Tine? Ne-ai făcut să trecem prin multe necazuri şi nenorociri;dar ne vei da iarăş viaţa,ne vei scoate iarăş din adîncurile pămîntului. Înalţă-mi mărimea mea,întoarce-Te, şi mîngîie-mă din nou! Şi te voi lăuda în sunet de alăută,Îţi voi cînta credincioşia. Dumnezeule,Te voi lăuda cu arfa,Sfîntul lui Israel! Cînd Te voi lăuda, voi fi cu bucuria pe buze,cu bucuria în sufletul, pe care mi l-ai izbăvit;

Însă eu sînt totdeauna cu Tine,Tu m’ai apucat de mîna dreaptă; mă vei călăuzi cu sfatul Tău,apoi mă vei primi în slavă. Pe cine altul am eu în cer afară de Tine?Şi pe pămînt nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decît în Tine. Carnea şi inima pot să mi se prăpădească:fiindcă Dumnezeu va fi pururea stînca inimii mele şi partea mea de moştenire.

Faceţi dreptate celui slab şi orfanului,daţi dreptate nenorocitului şi săracului,

Sufletul meu suspină şi tînjeşte de dor după curţile Domnului,inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu! Pînă şi pasărea îşi găseşte o casă acolo,şi rîndunica un cuib unde îşi pune puii …Ah! altarele Tale, Doamne al oştirilor,Împăratul meu şi Dumnezeul meu! Ferice de ceice locuiesc în Casa Ta!Căci ei tot mai pot să Te laude. – (Oprire)

Te chem, în ziua necazului meu,căci m’asculţi.

Căci mare este bunătatea Ta faţă de mine,şi Tu îmi izbăveşti sufletul din adînca locuinţă a morţilor.

Adu-ţi aminte ce scurtă este viaţa mea,şi pentruce nimic ai făcut pe toţi fiii omului. Este vreun om care să poată trăi şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din locuinţa morţilor? – (Oprire)

Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost,din neam în neam.

Celce stă supt ocrotirea Celui Prea Înalt,şi se odihneşte la umbra Celui Atoputernic, zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare, şi cetăţuia mea,Dumnezeul meu în care mă încred!“ Da, El te scapă de laţul vînătorului,de ciumă şi de pustiirile ei. El te va acoperi cu penele Lui,şi te vei ascunde supt aripile Lui.Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui! Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii,nici de săgeata care sboară ziua, nici de ciuma, care umblă în întunerec,nici de molima, care bîntuie ziua nameaza mare. O mie să cadă alături de tine,şi zece mii la dreapta ta,dar de tine nu se va apropia.

Pentrucă zici: „Domnul este locul meu de adăpost!“şi faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare, de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul tău. Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale; şi ei te vor duce pe mîni,ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră. Vei păşi peste lei şi peste năpîrci,şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi. – „Fiindcă Mă iubeşte – zice Domnul – deaceea îl voi izbăvi;îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu. Cînd Mă va chema, îi voi răspunde;voi fi cu el în strîmtorare,îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi. Îl voi sătura cu viaţă lungă,şi-i voi arăta mîntuirea Mea“.

Cînd gînduri negre se frămîntă cu grămada înlăuntrul meu,mîngîierile Tale îmi înviorează sufletul.

Dar Domnul este turnul meu de scăpare,Dumnezeul meu este stînca mea de adăpost.

Strigaţi de bucurie către Domnul,toţi locuitorii pămîntului! Slujiţi Domnului cu bucurie,veniţi cu veselie înaintea Lui. Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu!El ne-a făcut, ai Lui sîntem:noi sîntem poporul Lui şi turma păşunei Lui. Intraţi cu laude pe porţileLui, intraţi cu cîntări în curţile Lui!Lăudaţi-L şi binecuvîntaţi-I Numele. Căci Domnul este bun; bunătatea Lui ţine în veci,şi credincioşia Lui din neam în neam.

Doamne, ascultă-mi rugăciunea,şi s’ajungă strigătul meu pînă la Tine! Nu-mi ascunde Faţa Ta în ziua necazului meu!Pleacă-Ţi urechea spre mine, cînd strig!Ascultă-mă degrab! Căci zilele mele pier ca fumul, şi oasele îmi ard ca un tăciune. Inima îmi este lovită, şi mi se usucă întocmai ca iarba;pînă şi pînea uit să mi-o mănînc. Aşa de mari îmi sînt gemetele,că mi se lipesc oasele de carne.

Zilele mele sînt ca o umbră gata să treacă,şi mă usuc ca iarba. Dar Tu, Doamne, Tu împărăţeşti pe vecie,şi pomenirea Ta ţine din neam în neam.

Binecuvintează, suflete, pe Domnul,şi tot ce este în mine să binecuvinteze Numele Lui cel sfînt! Binecuvintează, suflete, pe Domnul,şi nu uita nici una din binefacerile Lui! El îţi iartă toate fărădelegile taleEl îţi vindecă toate boalele tale; El îţi izbăveşte viaţa din groapă,El te încununează cu bunătate şi îndurare;

Căci El ştie din ce sîntem făcuţi;Îşi aduce aminte că sîntem ţărînă. Omul! zilele lui sînt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe cîmp. Cînd trece un vînt peste ea, nu mai este,şi locul pe care-l cuprindea, n’o mai cunoaşte. Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru ceice se tem de El,şi îndurarea Lui pentru copiii copiilor lor,

El de mai multe ori i-a izbăvit,dar ei s’au arătat neascultători în planurile lor,şi au ajuns nenorociţi prin nelegiuirea lor. Dar El le-a văzut strîmtorarea,cînd le-a auzit strigătele. Şi-a adus aminte de legămîntul Său,şi a avut milă de ei, după bunătatea Lui cea mare: a stîrnit pentru ei milatuturor celor ce i ţineau prinşi de război.

Sufereau de foame şi de sete;le tînjea sufletul în ei. Atunci, în strîmtorarea lor au strigat către Domnul,şi El i-a izbăvit din necazurile lor;

Căci el a potolit setea sufletului însetat,şi a umplut de bunătăţi sufletul flămînd. Cei ce şedeau în întunerec şi umbra morţii,trăiau legaţi în ticăloşie şi în fiare, pentrucă se răsvrătiseră împotriva cuvintelor lui Dumnezeu,pentrucă nesocotiseră sfatul Celui Prea Înalt. El le-a smerit inima prin suferinţă: au căzut, şi nimeni nu i-a ajutat. Atunci, în strîmtorarea lor, au strigat către Domnul,şi El i-a izbăvit din necazurile lor. I-a scos din întunerec şi din umbra morţii,şi le-a rupt legăturile.

Nebunii, prin purtarea lor vinovată,şi prin nelegiuirile lor, ajunseseră nenorociţi. Sufletul lor se desgustase de orice hrană,şi erau lîngă porţile morţii. Atunci, în strîmtorarea lor, au strigat către Domnul,şi El i-a izbăvit din necazurile lor; a trimes cuvîntul Său şi i-a tămăduit,şi i-a scăpat de groapă.

Întoarce-te, suflete, la odihna ta,căci Domnul ţi-a făcut bine. Da, Tu mi-ai izbăvit sufletul dela moarte,ochii din lacrămi, şi picioarele de cădere. Voi umbla înaintea Domnului,pe pămîntul celor vii.

Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.

În mijlocul strîmtorării am chemat pe Domnul:Domnul m’a ascultat şi m’a scos la larg. Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic:ce pot să-mi facă nişte oameni?

Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul,decît să te încrezi în om; mai bine să cauţi un adăpost în Domnuldecît să te încrezi în cei mari.

Nu voi muri, ci voi trăi,şi voi povesti lucrările Domnului.

Domnul m’a pedepsit,da, dar nu m’a dat pradă morţii.

Sufletul meu este lipit de ţărînă:înviorează-mă, după făgăduinţa Ta!

Îmi plînge sufletul de durere:ridică-mă după Cuvîntul Tău!

Aceasta este mîngîierea mea în necazul meu:că făgăduinţa Ta îmi dă iarăş viaţă.

Pînă ce am fost smerit, rătăceam;dar acum păzesc Cuvîntul Tău.

Este spre binele meu că m’ai smerit,ca să învăţ orînduirile Tale.

Ştiu, Doamne, că judecăţile Tale sînt drepte:din credincioşie m’ai smerit. Fă ca bunătatea Ta să-mi fie mîngîierea,cum ai făgăduit robului Tău! Să vină peste mine îndurările Tale, ca să trăiesc,căci Legea Ta este desfătarea mea.

Dacă n’ar fi fost Legea Ta desfătarea mea,aş fi pierit în ticăloşia mea. Niciodată nu voi uita poruncile Tale,căci prin ele mă înviorezi.

Sînt foarte amărît:înviorează-mă, Doamne, după Cuvîntul Tău!

Necazul şi strîmtorarea mă ajung,dar poruncile Tale sînt desfătarea mea.

Ajutorul îmi vine dela Domnul,care a făcut cerurile şi pămîntul.

Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul. Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi pînă în veac.

Cei ce samănă cu lăcrămi, vor secera cu cîntări de veselie. Cel ce umblă plîngînd, cînd aruncă sămînţa,se întoarce cu veselie, cînd îşi strînge snopii.

Eu nădăjduiesc în Domnul, sufletul meu nădăjduieşte,şi aştept făgăduinţa Lui. Sufletul meu aşteaptă pe Domnul,mai mult decît aşteaptă străjerii dimineaţa,da, mai mult decît aşteaptă străjerii dimineaţa.

Scapă-mă, Doamne, de oamenii cei răi!Păzeşte-mă de oamenii asupritori, cari cugetă lucruri rele în inima lor,şi sînt totdeauna gata să aţîţe războiul! Ei îşi ascut limba ca un şarpe,au pe buze o otravă de năpîrcă. – (Oprire)

Ştiu că Domnul face dreptate celui obijduit,dreptate celor lipsiţi.

Cu glasul meu strig către Domnul,cu glasul meu mă rog către Domnul. Îmi vărs necazul înaintea Lui,şi-mi povestesc strîmtorarea înaintea Lui. Cînd îmi este mîhnit duhul în mine, Tu îmi cunoşti cărarea.Pe drumul pe care umblu, mi-au întins o cursă. Aruncă-Ţi ochii la dreapta, şi priveşte! Nimeni nu mă mai cunoaşte,orice scăpare este pierdută pentru mine, nimănui nu-i pasă de sufletul meu. Doamne, către Tine strig, şi zic:„Tu eşti scăparea mea,partea mea de moştenire pe pămîntul celor vii.“ Ia aminte la strigătele mele, căci sînt nenorocit de tot.Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, căci sînt mai tari decît mine. Scoate-mi sufletul din temniţă, ca să laud Numele Tău!Cei neprihăniţi vor veni să mă înconjoare, cînd îmi vei face bine.

Îmi întînd mînile spre Tine;îmi suspină sufletul după Tine, ca un pămînt uscat. – (Oprire) Grăbeşte de m’ascultă, Doamne!Mi se topeşte duhul:nu-mi ascunde Faţa Ta!Căci aş ajunge atunci ca cei ce se pogoară în groapă!

Domnul este lîngă toţi cei ce-L cheamă,lîngă cei ce-L cheamă cu toată inima. El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El,le aude strigătul şi-i scapă. Domnul păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc,şi nimiceşte pe toţi cei răi. Gura mea să vestească lauda Domnului,şi orice făptură să binecuvînteze Numele Lui cel sfînt în veci de veci!

El face dreptate celor asupriţi;dă pîne celor flămînzi:Domnul izbăveşte pe prinşii de război; Domnul deschide ochii orbilor;Domnul îndreaptă pe cei încovoiaţi;Domnul iubeşte pe cei neprihăniţi. Domnul ocroteşte pe cei străini,sprijineşte pe orfan şi pe văduvă,dar răstoarnă calea celor răi.

tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită,şi le leagă rănile.

Încrede-te în Domnul din toată inima ta,şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale,şi El îţi va netezi cărările. Nu te socoti singur înţelept;teme-te de Domnul, şi abate-te de la rău! Aceasta va aduce sănătate trupului tău,şi răcorire oaselor tale.

Neliniştea din inima omului îl doboară,dar o vorbă bună îl înveseleşte. –

O inimă veselă înseninează faţa;dar cînd inima este tristă, duhul este mîhnit. –

O inimă veselă este un bun leac,dar un duh mîhnit usucă oasele. –

Numele Domnului este un turn tare;cel neprihănit fuge în el, şi stă la adăpost. –

Duhul omului îl sprijineşte la boală;dar duhul doborît de întristare, cine-l va ridica? –

Moartea şi viaţa sînt în puterea limbii;oricine o iubeşte, îi va mînca roadele. –

Dacă slăbeşti în ziua necazului,mică îţi este puterea. – Izbăveşte pe cei tîrîţi la moarte,şi scapă pe ceice sînt aproape să fie junghiaţi. –

Daţi băuturi tari celui ce piere,şi vin, celui cu sufletul amărît; ca să bea să-şi uite sărăcia,şi să nu-şi mai aducă aminte de necazurile lui. – Deschide-ţi gura pentru cel mut,pentru pricina tuturor celor părăsiţi!

Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de supt ceruri îşi are ceasul lui. Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei. Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărîmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei; plînsul îşi are vremea lui, şi rîsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui;

Mai mult face un nume bun de cît untdelemnul mirositor, şi ziua morţii de cît ziua naşterii. Mai bine să te duci într’o casă de jale de cît să te duci într’o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfîrşitul oricărui om, şi cine trăieşte, îşi pune la inimă lucrul acesta. Mai bună este întristarea decît rîsul; căci prin întristarea feţei inima se face mai bună. Inima înţelepţilor este în casa de jale, iar inima celor fără minte este în casa petrecerii.

În ziua fericirii, fii fericit, şi în ziua nenorocirii, gîndeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, pentruca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el.

Ce pedepse noi să vă mai dea, cînd voi vă răzvrătiţi din ce în ce mai rău? Tot capul este bolnav, şi toată inima sufere de moarte! Din tălpi pînă’n creştet, nimic nu-i sănătos: ci numai răni, vînătăi şi carne vie, ne stoarse, ne legate, şi ne alinate cu untdelemn:

Tot pămîntul se bucură acum de odihnă şi pace; izbucnesc oamenii în cîntece de veselie.

Astfel, Domnul va lovi pe Egipteni, îi va lovi, dar îi va tămădui. Ei se vor întoarce la Domnul, care-i va asculta, şi-i va vindeca.

De aceea mi s’a umplut inima de nelinişte, m’apucă durerile, ca durerile unei femei cînd naşte. Zvîrcolirile nu mă lasă s’aud, tremurul mă împedecă să văd.

Ţara este tristă, sleită de puteri; locuitorii sînt mîhniţi şi tînjesc; căpeteniile poporului sînt fără putere, căci ţara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu ţineau poruncile, şi rupeau legămîntul cel vecinic! De aceea mănîncă blestemul ţara, şi sufăr locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor; de aceea sînt prăpădiţi locuitorii ţării, şi nu mai rămîne decît un mic număr din ei.

Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii; căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbeşte în zid.

nimiceşte moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu şterge lacrămile de pe toate feţele, şi îndepărtează de pe tot pămîntul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit.

Celui cu inima tare, Tu-i chezăşluieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stînca veacurilor.

Dar nouă, Doamne, Tu ne dai pace, căci tot ce facem noi, Tu împlineşti pentru noi.

„Totuş Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi, şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi ceice nădăjduiesc în El! Da, popor al Sionului, locuitor al Ierusalimului, nu vei mai plînge! El Se va îndura de tine, cînd vei striga; cum va auzi, te va asculta. Domnul vă va da pîne în necaz, şi apă în strîmtorare. Învăţătorii tăi nu se vor mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe învăţătorii tăi. Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: «Iată drumul, mergeţi pe el!» Cînd veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stînga.

„Întăriţi mînile slăbănogite, şi întăriţi genunchii cari se clatină. Spuneţi celor slabi de inimă: «Fiţi tari, şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni, răsplătirea lui Dumnezeu; El însuş va veni, şi vă va mîntui.“ Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci şchiopul va sări ca un cerb, şi limba mutului va cînta de bucurie; căci în pustie vor ţîşni ape, şi în pustietate pîraie;

Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfîntă: niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi; ceice vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească. Pe calea acaesta nu va fi niciun leu, şi nici o fiară sălbatică nu va apuca pe ea, nici nu va fi întîlnită pe ea, ci cei răscumpăraţi vor umbla pe ea. Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce, şi vor merge spre Sion cu cîntece de biruinţă. O bucurie vecinică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi!

„Mîngîiaţi, mîngîiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. «Vorbiţi bine Ierusalimului, şi strigaţi-i că robia lui s’a sfîrşit, că nelegiuirea lui este ispăşită; căci a primit din mîna Domnului de două ori cît toate păcatele lui.

El Îşi va paşte turma ca un Păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sînul Lui, şi va călăuzi blînd oile cari alăptează.“

Nu ştii? N’ai auzit? Dumnezeul cel vecinic, Domnul a făcut marginile pămîntului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar ceice se încred în Domnul îşi înoiesc puterea, ei sboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.“

nu te teme, căci Eu sînt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sînt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.

Cei nenorociţi şi cei lipsiţi caută apă, şi nu este; li se usucă limba de sete. Eu, Domnul, îi voi asculta; Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi.

„Acum, aşa vorbeşte Domnul, care te-a făcut, Iacove, şi Cel ce te-a întocmit, Israele!“ Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.“ Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi rîurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde.

Eu întocmesc lumina, şi fac întunerecul, Eu dau propăşirea, şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.

pînă la bătrîneţa voastră Eu voi fi Acelaş, pînă la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V’am purtat, şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc şi să vă mîntuiesc.

Iată, te-am pus în cuptor, dar nu te-am găsit argint; te-am lămurit în cuptorul urgiei.

Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete; nu-i va bate arşiţa, nici soarele; căci Cel ce are milă de ei îi va călăuzi şi-i va duce la izvoare de ape.

Bucuraţi-vă, ceruri! Veseleşte-te, pămîntule! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Căci Domnul mîngîie pe poporul Său, şi are milă de nenorociţii Lui.“

Iată că te-am săpat pe mînile Mele, şi zidurile tale sînt totdeauna înaintea ochilor Mei!

Tot astfel, Domnul are milă de Sion, şi mîngîie toate dărîmăturile lui. El va face pustia lui ca un Rai, şi pămîntul lui uscat ca o grădină a Domnului. Bucuria şi veselia vor fi mijlocul lui, mulţămiri şi cîntări de laudă.

Astfel cei răscumpăraţi de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cîntări de biruinţă, şi o bucurie vecinică le va încununa capul; îi va apuca veselia şi bucuria, iar durerea şi gemetele vor fugi. Eu, Eu vă mîngîi. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor, şi de fiul omului, care trece ca iarba,

Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului? El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr’un pămînt uscat. N’avea nici frumuseţă, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n’avea nimic care să ne placă. Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obicinuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa dela El, şi noi nu L-am băgat în seamă. Totuş, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui sîntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Cînd a fost chinuit şi asuprit, n’a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n’a deschis gura. El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pămîntul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu? Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormîntul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvîrşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă … Dar, dupăce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămînţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mînile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într’o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentrucă S’a dat pe Sine însuş la moarte, şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentrucă a purtat păcatele multora şi S’a rugat pentru cei vinovaţi.

Nu te teme, căci nu vei rămînea de ruşine; nu roşi, căci nu vei fi acoperită de ruşine; ci vei uita şi ruşinea tinereţii tale, şi nu-ţi vei mai aduce aminte de văduvia ta,

Vei fi întărită prin neprihănire. Izgoneşte neliniştea, căci n’ai nimic de temut, şi spaima, căci nu se va apropia de tine.

Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere; şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osîndi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mîntuirea care le vine dela Mine, zice Domnul.“

Da, veţi ieşi cu bucurie, şi veţi fi călăuziţi în pace. Munţii şi dealurile vor răsuna de veselie înaintea voastră, şi toţi copacii din cîmpie vor bate din palme.

El întră în pace în groapa lui: cel ce umblă pe drumul cel drept, se odihneşte în culcuşul lui.

Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este vecinică şi al cărui Nume este sfînt. «Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sînt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite.

I-am văzut căile, şi totuş îl voi tămădui; îl voi călăuzi, şi-l voi mîngîia, pe el şi pe ceice plîng împreună cu el. Voi pune lauda pe buze: «Pace, pace celui de departe şi celui de aproape! – zice Domnul – Da Eu îl voi tămădui!

Oare aceasta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig, şi să se culce pe sac şi cenuşă? Acesta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului? Iată postul plăcut Mie: desleagă lanţurile răutăţii, desnoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pînea cu cel flămînd, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acopere-l, şi nu întoarce spatele semenului tău.

Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi. Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: «Iată-Mă!» Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară, dacă vei da mîncarea ta celui flămînd, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunerecul tău va fi ca ziua nămeaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.

„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M’a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M’a trimes să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului, şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mîngîi pe toţi cei întristaţi; să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plînsului, o haină de laudă în locul unui duh mîhnit, ca să fie numiţi «terebinţi ai neprihănirii,» «un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui.“

În toate necazurile lor n’au fost fără ajutor, şi Îngerul care este înaintea Feţei Lui i-a mîntuit; El Însuş i-a răscumpărat, în dragostea şi îndurarea Lui, şi necurmat i-a sprijinit şi i-a purtat în zilele din vechime.

„Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pămînt nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute, şi nimănui nu-i vor mai veni în minte. Ci vă veţi bucura şi vă veţi veseli, pe vecie, pentru cele ce voi face. Căci voi preface Ierusalimul în veselie, şi pe poporul lui în bucurie. Eu însumi Mă voi veseli asupra Ierusalimului, şi mă voi bucura de poporul Meu; nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plînsetelor, nici glasul ţipetelor.

Cum mîngîie pe cineva mamă-sa, aşa vă voi mîngîia Eu; da, veţi fi mîngîiaţi în Ierusalim!

Binecuvîntat să fie omul, care se încrede în Domnul, şi a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lîngă ape care-şi întinde rădăcinile spre rîu; nu se teme de căldură, cînd vine, şi frunzişul lui rămîne verde; în anul secetei, nu se teme, şi nu încetează să aducă roadă.“

Vindecă-mă, Tu, Doamne, şi voi fi vindecat; mîntuieşte-mă Tu, şi voi fi mîntuit; căci Tu eşti slava mea!

Căci Eu ştiu gîndurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gînduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. Voi Mă veţi chema, şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.

Dar te voi vindeca, şi îţi voi lega rănile, zice Domnul. Căci ei te numesc: «Cel izgonit,» «Sionul acela de care nimănui nu-i pasă.“

Căci voi răcori sufletul însetat, şi voi sătura orice suflet lihnit de foame.» – La aceste lucruri m’am trezit, şi am privit; şi somnul îmi fusese dulce. –

Iată, îi voi da vindecare şi sănătate, îi voi vindeca, şi le voi deschide un izvor bogat în pace şi credincioşie.

„Gîndeşte-Te la necazul şi suferinţa mea, la pelin şi la otravă!“ Cînd îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mîhnit în mine.

Bunătăţile Domnului nu s’au sfîrşit, îndurările Lui nu sînt la capăt, ci se înoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atît de mare! „Domnul este partea mea de moştenire,“ zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El. Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută. Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.

Ci, cînd mîhneşte pe cineva, Se îndură iarăş de el, după îndurarea Lui cea mare: căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mîhneşte bucuros pe copiii oamenilor.

În ziua cînd Te-am chemat, Te-ai apropiat, şi ai zis: „Nu te teme!“ Doamne, Tu ai apărat pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat viaţa!

Ne arde pielea ca un cuptor,de frigurile foamei.

Le voi paşte pe o păşune bună, şi stîna lor va fi pe munţii cei înalţi ai lui Israel; acolo se vor odihni într’un staul plăcut, şi vor avea păşuni grase pe munţii lui Israel. Eu însumi Îmi voi paşte oile, Eu le voi duce la odihnă, zice Domnul Dumnezeu.“ „Voi căuta pe cea perdută, voi aduce înapoi pe cea rătăcită, voi lega pe cea rănită, şi voi întări pe cea slabă. Dar voi păzi pe cele grase şi pline de vlagă: vreau să le pasc cum se cade.“

Nebucadneţar a luat cuvîntul, şi a zis: „Binecuvîntat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimes pe îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi cari s’au încrezut în El, au călcat porunca împăratului şi şi-au dat mai degrabă trupurile lor de cît să slujească şi să se închine altui dumnezeu de cît Dumnezeului lor!

Dumnezeul meu a trimes pe îngerul Său şi a închis gura leilor, cari nu mi-au făcut niciun rău, pentrucă am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Şi nici înaintea ta, împărate, n’am făcut nimic rău!“ Atunci împăratul s’a bucurat foarte mult, şi a poruncit să scoată pe Daniel din groapă. Daniel a fost scos din groapă, şi nu s’a găsit nicio rană pe el, pentrucă avusese încredere în Dumnezeul său.

El izbăveşte şi mîntuieşte, El face semne şi minuni în ceruri şi pe pămînt. El a izbăvit pe Daniel din ghirele leilor!“

„Veniţi, să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfîşiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile. El ne va da iarăş viaţa în două zile; a treia zi ne va scula, şi vom trăi înaintea Lui.

Îi voi răscumpăra din mîna locuinţei morţilor, îi voi izbăvi dela moarte. Moarte, unde îţi este ciuma? Locuinţă a morţilor, unde îţi este nimicirea? Căinţa este ascunsă de privirile Mele!

vă voi răsplăti astfel anii, pe cari i-au mîncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam, oştirea Mea cea mare, pe care am trimes-o împotriva voastră. Veţi mînca şi vă veţi sătura, şi veţi lăuda Numele Domnului, Dumnezeului vostru, care va face minuni cu voi, şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară!

şi a zis: „În strîmtorarea mea, am chemat pe Domnul, şi m’a ascultat; din mijlocul locuinţei morţilor am strigat, şi mi-ai auzit glasul.

Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine.

Dar pentru voi, cari vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi supt aripile Lui; veţi ieşi, şi veţi sări ca viţeii din grajd.

Atunci Irod, cînd a văzut că fusese înşelat de magi, s’a mîniat foarte tare, şi a trimes să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească, dela doi ani în jos, cari erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea, pe care o aflase întocmai dela magi. Atunci s’a împlinit ce fusese vestit prin proorocul Ieremia, care zice: „Un ţipăt s’a auzit în Rama, plîngere, şi bocet mult:Rahela îşi jălea copiii,şi nu voia să fie mîngîiată, pentrucă nu mai erau.“

Isus străbătea toată Galilea, învăţînd pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei, şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod. I s’a dus vestea în toată Siria; şi aduceau la El pe toţi ceice sufereau de felurite boale şi chinuri: pe cei îndrăciţi, pe cei lunatici şi pe cei slăbănogi; şi El îi vindeca.

Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice de ceice plîng, căci ei vor fi mîngîiaţi!

Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice va fi de voi cînd, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentrucă răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, cari au fost înainte de voi.

Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celorce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru ceice vă asupresc şi vă prigonesc,

Deaceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gîndindu-vă ce veţi mînca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decît hrana, şi trupul mai mult decît îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu samănă, nici nu seceră, şi nici nu strîng nimic în grînare; şi totuş Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sînteţi voi cu mult mai de preţ decît ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe cîmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuş vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s’a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe cîmp, care astăzi este, dar mîne va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Nu vă îngrijoraţi dar, zicînd: „Ce vom mînca?“ Sau: „Ce vom bea?“ Sau:„Cu ce ne vom îmbrăca?“ Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mîne; căci ziua de mîne se va îngrijora de ea însăş. Ajunge zilei necazul ei.

Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Căci ori şi cine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.

Şi un lepros s’a apropiat de El, I s’a închinat, şi I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.“ Isus a întins mîna, S’a atins de el, şi a zis: „Da, vreau, fii curăţit!“ Îndată a fost curăţită lepra lui.

Pe cînd intra Isus în Capernaum, s’a apropiat de El un sutaş, care-L ruga şi-I zicea: „Doamne, robul meu zace în casă slăbănog, şi se chinuieşte cumplit.“ Isus i-a zis: „Am să vin şi să-l tămăduiesc.“ „Doamne“, a răspuns sutaşul, „nu sînt vrednic să intri supt acoperemîntul meu; ci zi numai un cuvînt, şi robul meu va fi tămăduit. Căci şi eu sînt om supt stăpînire; am supt mine ostaşi, şi zic unuia: «Du-te!» şi se duce; altuia: «Vino!» şi vine; şi robului meu: «Fă cutare lucru!» şi-l face. Cînd a auzit Isus aceste vorbe, S’a mirat, şi a zis celor ce veneau după El: „Adevărat vă spun că nici în Israel n’am găsit o credinţă aşa de mare. Dar vă spun că vor veni mulţi dela răsărit şi dela apus, şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunerecul de afară, unde va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.“ Apoi a zis sutaşului: „Du-te, şi facă-ţi-se după credinţa ta.“ Şi robul lui s’a tămăduit chiar în ceasul acela.

Isus S’a dus apoi în casa lui Petru, şi a văzut pe soacra acestuia zăcînd în pat, prinsă de friguri. S’a atins de mîna ei, şi au lăsat-o frigurile; apoi ea s’a sculat, şi a început să-I slujească.

Seara, au adus la Isus pe mulţi îndrăciţi. El, prin cuvîntul Lui, a scos din ei duhurile necurate, şi a tămăduit pe toţi bolnavii, ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice: „El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat boalele noastre.“

Şi deodată s’a stîrnit pe mare o furtună atît de straşnică, încît corabia era acoperită de valuri. Şi El dormea. Ucenicii s’au apropiat de El, şi L-au deşteptat, strigînd: „Doamne, scapă-ne, că pierim!“ El le-a zis: „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?“ Apoi S’a sculat, a certat vînturile şi marea, şi s’a făcut o linişte mare.

Cînd a ajuns Isus de partea cealaltă, în ţinutul Gadarenilor, L-au întîmpinat doi îndrăciţi, cari ieşeau din morminte. Erau aşa de cumpliţi, că nimeni nu putea trece pe drumul acela. Şi iată că au început să strige: „Ce legătură este între noi şi Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme?“ Departe de ei era o turmă mare de porci, cari păşteau. Dracii rugau pe Isus şi ziceau: „Dacă ne scoţi afară din ei, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci.“ „Duceţi-vă“, le-a zis El. Ei au ieşit, şi au intrat în porci. Şi deodată toată turma s’a repezit de pe rîpă în mare, şi a pierit în ape.

Şi iată că I-au adus un slăbănog, care zăcea într’un pat. Isus le-a văzut credinţa, şi a zis slăbănogului: „Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sînt iertate!“ Şi iată că, unii din cărturari au zis în ei înşişi: „Omul acesta huleşte!“ Isus, care le cunoştea gîndurile, a zis: „Pentruce aveţi gînduri rele în inimile voastre?“ Căci ce este mai lesne? A zice: „Iertate îţi sînt păcatele“, sau a zice: „Scoală-te şi umblă?“ Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pămînt să ierte păcatele, – „Scoală-te“, a zis El slăbănogului, „ridică-ţi patul, şi du-te acasă.“ Slăbănogul s’a sculat, şi s’a dus acasă.

Isus i-a auzit, şi le-a zis: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doftor, ci cei bolnavi.

Şi iată o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sînge, a venit pe dinapoi, şi s’a atins de poala hainei Lui. Căci îşi zicea ea: „Numai să mă pot atinge de haina Lui, şi mă voi tămădui.“ Isus S’a întors, a văzut-o, şi i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a tămăduit.“ Şi s’a tămăduit femeia chiar în ceasul acela.

Cînd a ajuns Isus în casa fruntaşului sinagogii, şi cînd a văzut pe ceice cîntau din fluier, şi gloata bocind, le-a zis: „Daţi-vă la o parte; căci fetiţa n’a murit, ci doarme!“ Ei îşi băteau joc de El. Dar, dupăce a fost scoasă gloata afară, Isus a intrat înlăuntru, a luat pe fetiţă de mînă, şi fetiţa s-a sculat.

Cînd a plecat de acolo, s’au luat după Isus doi orbi, cari strigau şi ziceau: „Ai milă de noi, Fiul lui David!“ După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Şi Isus le-a zis: „Credeţi că pot face lucrul acesta?“ „Da, Doamne“, I-au răspuns ei. Atunci S’a atins de ochii lor, şi a zis: „Facă-vi-se după credinţa voastră!“ Şi li s’au deschis ochii. Isus le-a poruncit cu tot dinadinsul şi le-a zis: „Vedeţi, să nu ştie nimeni.“

Pe cînd plecau orbii aceştia, iată că au adus la Isus un mut îndrăcit. După ce a fost scos dracul din el, mutul a vorbit. Şi noroadele, mirate, ziceau: „Niciodată nu s’a văzut aşa ceva în Israel!“

Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţînd pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei, şi vindecînd orice fel de boală şi orice fel de neputinţă, care era în norod.

Apoi Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, şi le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate, şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă.

Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţiţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi.

Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar cari nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Celce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă. Nu se vînd oare două vrăbii la un ban? Totuş, nici una din ele nu cade pe pămînt fără voia Tatălui vostru. Cît despre voi, pînă şi perii din cap, toţi vă sînt număraţi. Deci să nu vă temeţi; voi sînteţi mai de preţ decît multe vrăbii.

Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va cîştiga.

Orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sînt curăţiţi, surzii aud, morţii înviază, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia.

Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi dela Mine, căci Eu sînt blînd şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.“

Şi iată că în sinagogă era un om care avea o mînă uscată. Ei, ca să poată învinui pe Isus, L-au întrebat: „Este îngăduit a vindeca în zilele de Sabat?“ El le-a răspuns: „Cine este omul acela dintre voi care, dacă are o oaie, şi-i cade într’o groapă, în ziua Sabatului, să n’o apuce şi s’o scoată afară? Cu cît mai de preţ este deci un om decît o oaie? De aceea este îngăduit a face bine în zilele de Sabat.“ Atunci a zis omului aceluia: „Întinde-ţi mîna!“ El a întins-o, şi mîna s’a făcut sănătoasă ca şi cealaltă.

Dar Isus, ca unul care ştia lucrul acesta, a plecat de acolo. După El au mers multe noroade. El a tămăduit pe toţi bolnavii,

Atunci I-au adus un îndrăcit orb şi mut; şi Isus l-a tămăduit, aşa că mutul vorbea şi vedea.

Sămînţa căzută în locuri stîncoase, este cel ce aude Cuvîntul, şi-l primeşte îndată cu bucurie; dar n’are rădăcină în el, ci ţine pînă la o vreme; şi, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvîntului, se leapădă îndată de el.

Cînd a ieşit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s’a făcut milă de ea, şi a vindecat pe cei bolnavi.

Oamenii din locul acela, cari cunoşteau pe Isus, au trimes să dea de ştire în toate împrejurimile, şi au adus la El pe toţi bolnavii. Bolnavii îl rugau să le dea voie numai să se atingă de poala hainei Lui. Şi toţi cîţi s’au atins, s’au vindecat.

Şi iată că o femeie cananeancă, a venit din ţinuturile acelea, şi a început să strige către El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiică-mea este muncită rău de un drac.“ El nu i-a răspuns nici un cuvînt. Şi ucenicii Lui s’au apropiat şi L-au rugat stăruitor: „Dă-i drumul, căci strigă după noi.“ Drept răspuns, El a zis: „Eu nu sînt trimes decît la oile pierdute ale casei lui Israel.“ Dar ea a venit şi I s’a închinat, zicînd: „Doamne, ajută-mi!“ Drept răspuns, El i-a zis: „Nu este bine să iei pînea copiilor, şi s’o arunci la căţei!“ „Da, Doamne“, a zis ea, „dar şi căţeii mănîncă fărămiturile cari cad de la masa stăpînilor lor.“ Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti.“ Şi fiica ei s’a tămăduit chiar în ceasul acela.

Atunci au venit la El multe noroade, avînd cu ele şchiopi, orbi, muţi, ciungi, şi mulţi alţi bolnavi I-au pus la picioarele Lui, şi El i-a tămăduit; aşa că noroadele se mirau, cînd au văzut că muţii vorbesc, ciungii se însănătoşează, şchopii umblă şi orbii văd; şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel.

Cînd au ajuns la norod, a venit un om, care a căzut în genunchi înaintea lui Isus, şi I-a zis: „Doamne, ai milă de fiul meu, căci este lunatic, şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc, şi de multe ori cade în apă. L-am adus la ucenicii Tăi, şi n’au putut să-l vindece.“ „O, neam necredincios şi pornit la rău!“ a răspuns Isus. „Pînă cînd voi fi cu voi? Pînă cînd vă voi suferi? Aduceţi-l aici la Mine.“ Isus a certat dracul, care a ieşit afară din el. Şi băiatul s’a tămăduit chiar în ceasul acela.

„Din pricina puţinei voastre credinţe“, le-a zis Isus. „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: «Mută-te de aici colo», şi s’ar muta; nimic nu v’ar fi cu neputinţă.

Acum, dacă mîna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le dela tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decît să ai două mîni sau două picioare, şi să fii aruncat în focul vecinic. Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l dela tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă numai cu un ochi, decît să ai amîndoi ochii, şi să fii aruncat în focul gheenei.

Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi.

Şi doi orbi şedeau lîngă drum. Ei au auzit că trece Isus, şi au început să strige: „Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!“ Gloata îi certa să tacă. Dar ei mai tare strigau: „Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!“ Isus S’a oprit, i-a chemat, şi le-a zis: „Ce vreţi să vă fac?“ „Doamne“, I-au zis ei, „să ni se deschidă ochii!“ Lui Isus I s’a făcut milă de ei, S’a atins de ochii lor, şi îndată orbii şi-au căpătat vederea, şi au mers după El.

Nişte orbi şi şchiopi au venit la El în Templu, şi El i-a vindecat.

Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s’a făcut smochinului acestuia; ci chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: «Ridică-te de aici, şi aruncă-te în mare,» se va face. Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.

Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi, şi vă vor omorî; şi veţi fi urîţi de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii, şi se vor urî unii pe alţii. Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi, şi vor înşela pe mulţi. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda pînă la sfîrşit, va fi mîntuit.

Pentrucă atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n’a fost niciodată dela începutul lumii pînă acum, şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n’ar fi fost scurtate, nimeni n’ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.

am fost gol, şi M’aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.»

Petru I-a răspuns: „Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.“ Şi toţi ucenicii au spus acelaş lucru.

A luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei, şi a început să Se întristeze şi să se mîhnească foarte tare. Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămîneţi aici, şi vegheaţi împreună cu Mine.“ Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pămînt, şi S’a rugat, zicînd: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează dela Mine paharul acesta! Totuş nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.“

Atunci Pilat le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, dupăce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat în mînile lor, ca să fie răstignit.

Dupăce L-au răstignit, I-au împărţit hainele între ei, trăgînd la sorţi, pentru ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul care zice: „Şi-au împărţit hainele Mele între ei, şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi.“

Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?“ adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M’ai părăsit?“

În sinagoga lor era un om, care avea un duh necurat. El a început să strige: „Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu cine eşti: Eşti Sfîntul lui Dumnezeu!“ Isus l-a certat, şi i-a zis: „Taci, şi ieşi afară din omul acesta!“ Şi duhul necurat a ieşit din el, scuturîndu-l cu putere, şi scoţînd un strigăt mare.

Soacra lui Simon zăcea în pat, prinsă de friguri: şi îndată au vorbit lui Isus despre ea. El a venit, a apucat-o de mînă, a ridicat-o în sus, şi au lăsat-o frigurile. Apoi ea a început să le slujească.

Seara, după asfinţitul soarelui, au adus la El pe toţi bolnavii şi îndrăciţii. Şi toată cetatea era adunată la uşă. El a vindecat pe mulţi cari pătimeau de felurite boale; de asemenea, a scos mulţi draci, şi nu lăsa pe draci să vorbească, pentrucă-L cunoşteau.

Şi s’a dus să propovăduiască în sinagogi, prin toată Galilea; şi scotea dracii. A venit la El un lepros, care s’a aruncat în genunchi înaintea Lui, Îl ruga şi-I zicea: „Dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.“ Lui Isus I s’a făcut milă de el, a întins mîna, S’a atins de el, şi i-a zis: „Da, voiesc, fii curăţit!“ Îndată l-a lăsat lepra, şi s’a curăţit.

Au venit la el nişte oameni, cari I-au adus un slăbănog, purtat de patru inşi. Fiindcă nu puteau să ajungă pînă la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus, şi, după ce l-au spart, au pogorît pe acolo patul în care zăcea slăbănogul. Cînd le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: „Fiule, păcatele îţi sînt iertate!“ Unii din cărturari, cari erau de faţă, se gîndeau în inimile lor: „Cum vorbeşte omul acesta astfel? Huleşte! Cine poate să ierte păcatele decît numai Dumnezeu?“ Îndată, Isus a cunoscut, prin duhul Său, că ei gîndeau astfel în ei, şi le-a zis: „Pentru ce aveţi astfel de gînduri în inimile voastre? Ce este mai lesne: a zice slăbănogului: „Păcatele îţi sînt iertate“, ori a zice: „Scoală-te, ridică-ţi patul, şi umblă?“ Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pămînt să ierte păcatele, „Ţie îţi poruncesc“, a zis El slăbănogului, – „scoală-te, ridică-ţi patul, şi du-te acasă.“ Şi îndată, slăbănogul s’a sculat, şi-a ridicat patul, şi a ieşit afară în faţa tuturor; aşa că toţi au rămas uimiţi, şi slăveau pe Dumnezeu, şi ziceau: „Niciodată n’am văzut aşa ceva!“

Isus, cînd a auzit acest lucru, le-a zis: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doftor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.“

Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mîna uscată. Ei pîndeau pe Isus să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să-L poată învinui. Şi Isus a zis omului, care avea mîna uscată: „Scoală-te, şi stai la mijloc!“ Apoi le-a zis: „Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viaţa cuiva sau s’o pierzi?“ Dar ei tăceau. Atunci, rotindu-Şi privirile cu mînie peste ei, şi mîhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: „Întinde-ţi mîna!“ El a întins-o, şi mîna i s’a făcut sănătoasă.

Căci El vindeca pe mulţi şi de aceea toţi cei ce aveau boli, se înghesuiau spre El ca să se atingă de El. Duhurile necurate, cînd Îl vedeau, cădeau la pămînt înaintea Lui, şi strigau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.“

A rînduit dintre ei doisprezece, ca să-i aibă cu Sine, şi să-i trimeată să propovăduiască. Le-a dat şi putere să vindece boalele şi să scoată dracii.

Tot aşa, cei înfăţişaţi prin sămînţa căzută în locurile stîncoase, sînt aceia cari, cînd aud Cuvîntul, îl primesc îndată cu bucurie; dar n’au rădăcină în ei, ci ţin pînă la o vreme; şi cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvîntului, se leapădă îndată de el.

S’a stîrnit o mare furtună de vînt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia. Şi El dormea la cîrmă pe căpătîi. Ucenicii L-au deşteptat, şi I-au zis: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?“ El S’a sculat, a certat vîntul, şi a zis mării: „Taci! Fără gură!“ Vîntul a stat, şi s’a făcut o linişte mare. Apoi le-a zis: „Pentruce sînteţi aşa de fricoşi? Tot n’aveţi credinţă?“

Cînd a ieşit Isus din corabie, L-a întîmpinat îndată un om care ieşea din morminte, stăpînit de un duh necurat. Omul acesta îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu mai putea să-l ţină legat, nici chiar cu un lanţ. Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi şi cu cătuşe la mîni, dar rupsese cătuşele şi sfărîmase obezile, şi nimeni nu-l putea domoli. Totdeauna, zi şi noapte, stătea în morminte şi pe munţi, ţipînd şi tăindu-se cu pietre. Cînd a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s’a închinat, şi a strigat cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuieşti!“ Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieşi afară din omul acesta!“ „Care-ţi este numele?“ l-a întrebat Isus. „Numele meu este «Legiune,» a răspuns el, „pentrucă sîntem mulţi.“ Şi Îl ruga stăruitor să nu-i trimeată afară din ţinutul acela. Acolo, lîngă munte, era o turmă mare de porci, cari păşteau. Şi dracii L-au rugat, şi au zis: „Trimete-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei.“ Isus le-a dat voie. Şi duhurile necurate au ieşit şi au intrat în porci; şi turma s’a repezit de pe rîpă în mare: erau aproape două mii, şi s’au înecat în mare.

Şi era o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sînge. Ea suferise mult dela mulţi doftori; cheltuise tot ce avea, şi nu simţise nici o uşurare; ba încă îi era mai rău. A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulţime, şi s’a atins de haina Lui. Căci îşi zicea ea: „Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.“ Şi îndată, a secat izvorul sîngelui ei. Şi a simţit în tot trupul ei că s’a tămăduit de boală.

Pe cînd vorbea El încă, iată că vin nişte oameni dela fruntaşul sinagogii, cari-i spun: „Fiica ta a murit; pentruce mai superi pe Învăţătorul?“ Dar Isus, fără să ţină seamă de cuvintele acestea, a zis fruntaşului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!“ Şi n’a îngăduit nimănui să-L însoţească, afară de Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui Iacov. Au ajuns la casa fruntaşului sinagogii. Acolo Isus a văzut o zarvă, şi pe unii cari plîngeau şi se tînguiau mult. A intrat înlăuntru, şi le-a zis: „Pentruce faceţi atîta zarvă, şi pentruce plîngeţi? Copila n’a murit, ci doarme.“ Ei îşi băteau joc de El. Atunci, după ce i-a scos afară pe toţi, a luat cu El pe tatăl copilei, pe mama ei, şi pe cei ce-L însoţiseră, şi a intrat acolo unde zăcea copila. A apucat-o de mînă, şi i-a zis: „Talita cumi“, care, tîlmăcit, însemnează: „Fetiţo, scoală-te, îţi zic!“ Îndată fetiţa s’a sculat, şi a început să umble; căci era de doisprezece ani. Ei au rămas încremeniţi.

N’a putut să facă nici o minune acolo, ci doar Şi-a pus mînile peste cîţiva bolnavi, şi i-a vindecat.

Scoteau mulţi draci, şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi, şi-i vindecau.

au alergat prin toate împrejurimile, şi au început să aducă pe bolnavi în paturi, pretutindeni pe unde se auzea că era El. Oriunde intra El, în sate, în cetăţi sau în cătune, puneau pe bolnavi pe pieţe, şi-L rugau să le dea voie doar să se atingă de poalele hainei Lui. Şi toţi cîţi se atingeau de El, erau tămăduiţi.

Căci îndată, o femeie, a cărei fetiţă era stăpînită de un duh necurat, a auzit vorbindu-se despre El, şi a venit de s’a aruncat la picioarele Lui. Femeia aceasta era o grecoaică, de obîrşie Siro-feniciană. Ea îl ruga să scoată pe dracul din fiica ei. Isus i-a zis: „Lasă să se sature mai întîi copiii; căci nu este bine să iei pînea copiilor, şi s’o arunci la căţei.“ „Da, Doamne“, I-a răspuns ea; „dar şi căţeii de supt masă mănîncă din fărămiturile copiilor.“ Atunci Isus i-a zis: „Pentru vorba aceasta, du-te; a ieşit dracul din fiică-tă.“ Şi cînd a intrat femeia în casa ei, a găsit pe copilă culcată în pat; şi ieşise dracul din ea.

I-au adus un surd, care vorbea cu anevoie, şi L-au rugat să-Şi pună mînile peste el. El l-a luat la o parte din norod, i-a pus degetele în urechi, şi i-a atins limba cu scuipatul Lui. Apoi, Şi-a ridicat ochii spre cer, a suspinat, şi a zis: „Efata“, adică: „Deschide-te!“ Îndată, i s’au deschis urechile, i s’a deslegat limba, şi a vorbit foarte desluşit. Isus le-a poruncit să nu spună nimănui; dar cu cît le poruncea mai mult, cu atît Îl vesteau mai mult. Ei erau uimiţi peste măsură de mult, şi ziceau: „Toate le face de minune; chiar şi pe surzi îi face să audă, şi pe muţi să vorbească.“

Au venit la Betsaida; au adus la Isus un orb, şi L-au rugat să Se atingă de el. Isus a luat pe orb de mînă, şi l-a scos afară din sat; apoi i-a pus scuipat pe ochi, Şi-a pus mînile peste el, şi l-a întrebat: „Vezi ceva?“ El s’a uitat, şi a zis: „Văd nişte oameni umblînd, dar mi se par ca nişte copaci.“ Isus i-a pus din nou mînile pe ochi; i-a spus să se uite ţintă; şi cînd s’a uitat, a fost tămăduit, şi a văzut toate lucrurile desluşit.

Şi un om din norod I-a răspuns: „Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care este stăpînit de un duh mut. Oriunde îl apucă, îl trînteşte la pămînt. Copilul face spumă la gură, scrîşneşte din dinţi, şi rămîne ţapăn. M’am rugat de ucenicii Tăi să scoată duhul, şi n’au putut.“ „O neam necredincios!“ le-a zis Isus. „Pînă cînd voi fi cu voi? Pînă cînd vă voi suferi? Aduceţi-l la Mine.“ L-au adus la El. Şi, cum a văzut copilul pe Isus, duhul l-a scuturat cu putere; copilul a căzut la pămînt, şi se svîrcolea făcînd spumă la gură. Isus a întrebat pe tatăl lui: „Cîtă vreme este de cînd îi vine aşa?“ „Din copilărie“, a răspuns el. „Şi de multe ori duhul l-a aruncat cînd în foc, cînd în apă, ca să-l omoare. Dar dacă poţi face ceva, fie-Ţi milă de noi şi ajută-ne.“ Isus a răspuns: „Tu zici: «Dacă poţi!» … Toate lucrurile sînt cu putinţă celui ce crede!“ Îndată tatăl copilului a strigat cu lacrămi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!“ Cînd a văzut Isus că norodul vine în fuga mare spre El, a mustrat duhul necurat, şi i-a zis: „Duh mut şi surd, îţi poruncesc să ieşi afară din copilul acesta, şi să nu mai intri în el.“ Şi duhul a ieşit, ţipînd şi scuturîndu-l cu mare putere. Copilul a rămas ca mort, aşa că mulţi ziceau: „A murit!“ Dar Isus l-a apucat de mînă, şi l-a ridicat. Şi el s’a sculat în picioare.

Dacă mîna ta te face să cazi în păcat, taie-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă, decît să ai două mîni, şi să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge, unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge. Dacă piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-l; este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop, decît să ai două picioare, şi să fii aruncat în gheenă, în focul care nu se stinge, unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge. Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l; este mai bine pentru tine să intri în Împărăţia lui Dumnezeu numai cu un ochi, decît să ai doi ochi şi să fii aruncat în focul gheenei, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.

Au ajuns la Ierihon. Şi pe cînd ieşea Isus din Ierihon cu ucenicii Săi şi cu o mare mulţime de oameni, fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerşetor orb, şedea jos lîngă drum, şi cerea de milă. El a auzit că trece Isus din Nazaret, şi a început să strige: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!“ Mulţi îl certau să tacă; dar el şi mai tare striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!“ Isus S’a oprit, şi a zis: „Chemaţi-l!“ Au chemat pe orb, şi i-au zis: „Îndrăzneşte, scoală-te, căci te cheamă.“ Orbul şi-a aruncat haina; a sărit, şi a venit la Isus. Isus a luat cuvîntul, şi i-a zis: „Ce vrei să-ţi fac?“ „Rabuni,“ I-a răspuns orbul, „să capăt vederea.“ Şi Isus i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mîntuit.“ Îndată orbul şi-a căpătat vederea, şi a mers pe drum după Isus.

Isus a luat cuvîntul, şi le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu! Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: «Ridică-te şi aruncă-te în mare», şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut. De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, cînd vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.

Luaţi seama la voi înşivă. Au să vă dea pe mîna soboarelor judecătoreşti, şi veţi fi bătuţi în sinagogi; din pricina Mea veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, pentruca să le slujiţi de mărturie. Mai întîi trebuie ca Evanghelia să fie propovăduită tuturor neamurilor. Cînd vă vor duce să vă dea în mînile lor, să nu vă îngrijoraţi mai dinainte cu privire la celece veţi vorbi, ci să vorbiţi orice vi se va da să vorbiţi în ceasul acela; căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfînt. Fratele va da la moarte pe frate-său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor, şi-i vor omorî. Veţi fi urîţi de toţi pentru Numele Meu; dar cine va răbda pînă la sfîrşit, va fi mîntuit.

Dar Petru I-a zis cu şi mai multă tărie: „Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.“ Şi toţi ceilalţi au spus acelaş lucru.

A luat cu El pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, şi a început să Se spăimînte şi să Se mîhnească foarte tare. El le-a zis: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămîneţi aici, şi vegheaţi!“ Apoi a mers puţin mai înainte, S’a aruncat la pămînt, şi Se ruga ca, dacă este cu putinţă, să treacă de la El ceasul acela. El zicea: „Ava, adică: Tată, – Ţie toate lucrurile Îţi sînt cu putinţă; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuş, facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu.“

Pilat a vrut să facă pe placul norodului, şi le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, dupăce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat să fie răstignit.

Dupăce L-au răstignit, I-au împărţit hainele între ei, trăgînd la sorţi, ca să ştie ce să ia fiecare. Cînd L-au răstignit, era ceasul al treilea.

Şi în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eloi, Eloi, lama sabactani“ care, tîlmăcit, înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentruce M’ai părăsit?“

Iată semnele cari vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mînă şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mînile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa.“

„Duhul Domnului este peste Mine, pentrucă M’a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M’a trimes să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi,

În sinagogă se afla un om, care avea un duh de drac necurat, şi care a strigat cu glas tare: „Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne prăpădeşti? Te ştiu cine eşti: Sfîntul lui Dumnezeu.“ Isus l-a certat, şi i-a zis: „Taci, şi ieşi afară din omul acesta!“ Şi dracul, dupăce l-a trîntit jos, în mijlocul adunării, a ieşit afară din el, fără să-i facă vreun rău. Toţi au fost cuprinşi de spaimă, şi ziceau unii către alţii: Ce înseamnă lucrul acesta? El porunceşte cu stăpînire şi cu putere duhurilor necurate, şi ele ies afară!“

Dupăce a ieşit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era prinsă de friguri mari, şi L-au rugat pentru ea. El S’a plecat spre ea, a certat frigurile, şi au lăsat-o frigurile. Ea s’a sculat îndată, şi a început să le slujească.

La asfinţitul soarelui, toţi cei ce aveau bolnavi atinşi de felurite boale, îi aduceau la El. El Îşi punea mînile peste fiecare din ei, şi-i vindeca.

Isus era într’una din cetăţi. Şi iată că un om plin de lepră, cum L-a văzut, s’a aruncat cu faţa la pămînt, L-a rugat, şi I-a zis: „Doamne dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.“ Isus a întins mîna, S’a atins de el, şi i-a zis: „Da, voiesc, fii curăţit!“ Îndată, l-a lăsat lepra.

Se răspîndea tot mai mult vestea despre El, şi oamenii se strîngeau cu grămada, ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de boalele lor.

Într’una din zile, Isus învăţa pe noroade. Nişte Farisei şi învăţători ai Legii, cari veniseră din toate satele Galileii şi Iudeii şi din Ierusalim, stăteau acolo; iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece. Şi iată că nişte oameni purtau într’un pat pe un slăbănog, şi căutau să-l ducă înlăuntru, ca să-l pună înaintea Lui. Fiindcă n’aveau pe unde să-l ducă înlăuntru, din pricina norodului, s’au suit pe acoperişul casei, şi l-au coborît cu patul printre cărămizi, în mijlocul adunării, înaintea lui Isus. Cînd le-a văzut credinţa, Isus a zis: „Omule, păcatele îţi sînt iertate!“ Cărturarii şi Fariseii au început să cîrtească, şi să zică în ei înşişi: „Cine este acesta, de rosteşte hule? Cine poate să ierte păcatele decît singur Dumnezeu?“ Isus, care le-a cunoscut gîndurile, a luat cuvîntul şi le-a zis: „Pentruce cîrtiţi în inimile voastre? Ce este mai lesne: a zice: «Păcatele îţi sînt iertate», sau a zice: «Scoală-te, şi umblă?» Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pămînt să ierte păcatele: – «Ţie îţi poruncesc», a zis El slăbănogului, «scoală-te, ridică-ţi patul, şi du-te acas㻄 Şi numaidecît, slăbănogul s’a sculat, în faţa lor, a ridicat patul pe care zăcea şi s’a dus acasă, slăvind pe Dumnezeu.

Isus a luat cuvîntul şi le-a zis: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doftor, ci cei bolnavi. N’am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi ci pe cei păcătoşi.“

În altă zi de Sabat, s’a întîmplat că Isus a intrat în sinagogă, şi învăţa pe norod. Acolo era un om, care avea mîna dreaptă uscată. Cărturarii şi Fariseii pîndeau pe Isus, să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Dar El le ştia gîndurile; şi a zis omului, care avea mîna uscată: „Scoală-te, şi stăi în mijloc.“ El s’a sculat, şi a stătut în picioare. Şi Isus le-a zis: „Vă întreb: Este îngăduit în ziua Sabatului a face bine ori a face rău? A scăpa o viaţă sau a o pierde?“ Atunci, Şi-a rotit privirile peste toţi, şi a zis omului: „Întinde-ţi mîna!“ El a întins-o, şi mîna i s’a făcut sănătoasă ca şi cealaltă.

S’a pogorît împreună cu ei, şi S’a oprit într’un podiş unde se aflau mulţi ucenici de ai Lui, şi o mare mulţime de oameni, cari veniseră din toată Iudea, din Ierusalim, şi de pe lîngă marea Tirului şi a Sidonului, ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de boalele lor. Cei chinuiţi de duhuri necurate, erau vindecaţi. Şi tot norodul căuta să se atingă de El, pentrucă din El ieşea o putere, care-i vindeca pe toţi.

Ferice de voi, cari sînteţi flămînzi acum, pentrucă voi veţi fi săturaţi!Ferice de voi cari plîngeţi acum, pentrucă voi veţi rîde! Ferice de voi, cînd oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî, şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! Bucuraţi-vă în ziua aceea, şi săltaţi de veselie; pentrucă răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu proorocii.

Un sutaş avea un rob la care ţinea foarte mult, şi care era bolnav pe moarte. Fiindcă auzise vorbindu-se despre Isus, sutaşul a trimes la El pe nişte bătrîni ai Iudeilor, ca să-L roage să vină să vindece pe robul lui. Aceştia au venit la Isus, L-au rugat cu tot dinadinsul, şi au zis: „Face să-i faci acest bine; căci iubeşte neamul nostru, şi el ne-a zidit sinagoga.“ Isus a plecat cu ei; dar nu era departe de casă, cînd sutaşul a trimes la El pe nişte prieteni să-I spună: „Doamne, nu Te mai osteni atîta, pentrucă nu sînt vrednic să intri supt acoperemîntul meu. De aceea nici nu m’am socotit vrednic să vin eu însumi la Tine. Ci, zi o vorbă, şi robul meu va fi tămăduit. Căci şi eu, care sînt supt stăpînirea altuia, am supt mine ostaşi. Şi zic unuia: «Du-te!» şi se duce; altuia: «Vino!» şi vine; şi robului meu: «Fă cutare lucru!» şi-l face.“ Cînd a auzit Isus aceste vorbe, S’a minunat de sutaş, S’a întors spre norodul, care mergea după El, şi a zis: „Vă spun că nici chiar în Israel n’am găsit o credinţă atît de mare.“ Cînd s’au întors acasă, trimeşii au găsit sănătos pe robul care fusese bolnav.

Cînd S’a apropiat de poarta cetăţii, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al maicii lui, care era văduvă; şi cu ea erau o mulţime de oameni din cetate. Domnul, cînd a văzut-o, I s’a făcut milă de ea, şi i-a zis: „Nu plînge!“ Apoi S’a apropiat, şi S’a atins de raclă. Ceice o duceau, s’au oprit. El a zis: „Tinerelule, scoală-te, îţi spun!“ Mortul a şezut în capul oaselor, şi a început să vorbească. Isus l-a dat înapoi maicii lui.

Chiar în clipa aceea, Isus a vindecat pe mulţi de boale, de chinuri, de duhuri rele, şi multor orbi le-a dăruit vederea. Şi, drept răspuns, le-a zis: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sînt curăţiţi, surzii aud, morţii înviază, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia.

şi mai erau şi nişte femei, cari fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boale; Maria, zisă Magdalina, din care ieşiseră şapte draci,

Pe cînd vîsleau ei, Isus a adormit. Pe lac s’a stîrnit un aşa vîrtej de vînt, că se umplea corabia cu apă; şi erau în primejdie. Au venit la El, L-au deşteptat, şi au zis: „Învăţătorule, Învăţătorule, perim.“ Isus S’a sculat, a certat vîntul şi valurile înfuriate, cari s’au potolit: şi s’a făcut linişte. Apoi a zis ucenicilor Săi: „Unde vă este credinţa?“ Plini de spaimă şi de mirare, ei au zis unii către alţii: „Cine este acesta de porunceşte chiar şi vînturilor şi apei şi-L ascultă?“

Au venit cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este în dreptul Galileii. Cînd a ieşit Isus la ţărm, L-a întîmpinat un om din cetate, stăpînit de mai mulţi draci. De multă vreme nu se îmbrăca în haină, şi nu-şi avea locuinţa într’o casă, ci în morminte. Cînd a văzut pe Isus, a scos un strigăt ascuţit, a căzut jos înaintea Lui, şi a zis cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te rog nu mă chinui.“ Căci Isus poruncise duhului necurat să iasă din omul acela, pe care pusese stăpînire de multă vreme; era păzit legat cu cătuşe la mîni şi cu obezi la picioare, dar rupea legăturile, şi era gonit de dracul prin pustii. Isus l-a întrebat: „Cum îţi este numele?“ „Legiune,“ a răspuns el; pentrucă intraseră mulţi draci în el. Şi dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în Adînc. Acolo pe munte, era o turmă mare de porci, cari păşteau. Şi dracii au rugat pe Isus să le dea voie să intre în ei. El le-a dat voie. Dracii au ieşit din omul acela, au intrat în porci, şi turma s’a repezit de pe rîpă în lac, şi s’a înecat.

Şi era o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sînge; ea îşi cheltuise toată averea cu doftorii, fără s’o fi putut vindeca vreunul. Ea s’a apropiat pe dinapoi, şi s’a atins de poala hainei lui Isus. Indată, scurgerea de sînge s’a oprit.

Pe cînd vorbea El încă, vine unul din casa fruntaşului sinagogii, şi-i spune: „Fiica ta a murit, nu mai supăra pe Învăţătorul.“ Dar Isus, cînd a auzit lucrul acesta, a zis fruntaşului sinagogii: „Nu te teme; crede numai, şi va fi tămăduită.“ Cînd a ajuns la casa fruntaşului, n’a lăsat pe nici unul să intre împreună cu El, decît pe Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl şi mama fetei. Toţi plîngeau şi o boceau. Atunci Isus a zis: „Nu plîngeţi; fetiţa n’a murit, ci doarme.“ Ei îşi băteau joc de El, căci ştiau că murise. Dar El, dupăce i-a scos pe toţi afară, a apucat-o de mînă, şi a strigat cu glas tare: „Fetiţo, scoală-te!“ Şi duhul ei s’a întors în ea, iar fata s’a sculat numaidecît. Isus a poruncit să-i dea să mănînce.

Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpînire peste toţi dracii, şi să vindece boalele. Apoi i-a trimes să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu, şi să tămăduiască pe cei bolnavi.

Ei au plecat, şi au mers din sat în sat, propovăduind Evanghelia, şi săvîrşind pretutindeni tămăduiri.

Noroadele au priceput lucrul acesta, şi au mers după El. Isus le-a primit bine, le vorbea despre Împărăţia lui Dumnezeu, şi vindeca pe cei ce aveau trebuinţă de vindecare.

Şi un om din mijlocul mulţimii a strigat: „Învăţătorule, rogu-Te, uită-Te cu îndurare la fiul meu, fiindcă îl am numai pe el. Îl apucă un duh, şi deodată răcneşte; şi duhul îl scutură cu putere, aşa că băiatul face spumă la gură, şi cu anevoie se duce duhul dela el, după ce l-a stropşit de tot. Am rugat pe ucenicii Tăi să-l scoată, şi n’au putut. „O neam necredincios şi pornit la rău“, a răspuns Isus; „pînă cînd voi fi cu voi şi vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău.“ Pe cînd venea băiatul, dracul l-a trîntit la pămînt, şi l-a scuturat cu putere. Dar Isus a certat duhul necurat, a vindecat pe băiat, şi l-a dat înapoi tatălui său.

să vindecaţi pe bolnavii cari vor fi acolo, şi să le ziceţi: „Împărăţia lui Dumnezeu s’a apropiat de voi.“

Iată că v’am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma.

Isus a luat din nou cuvîntul, şi a zis: „Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tîlhari, cari l-au desbrăcat, l-au jăfuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat, şi l-au lăsat aproape mort. Din întîmplare, se cobora pe acelaş drum un preot; şi, cînd a văzut pe omul acesta, a trecut înainte pe alături. Un Levit trecea şi el prin locul acela; şi cînd l-a văzut, a trecut înainte pe alături. Dar un Samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el, şi cînd l-a văzut, i s’a făcut milă de el. S’a apropiat de i-a legat rănile, şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han, şi a îngrijit de el.

Isus a scos dintr’un bolnav un drac, care era mut. Dupăce a ieşit, dracul, mutul a grăit, şi noroadele s’au mirat.

Nu se vînd oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuş, niciuna din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Şi chiar perii din cap, toţi vă sînt număraţi. Deci să nu vă temeţi: voi sînteţi mai de preţ decît multe vrăbii.

Isus a zis apoi ucenicilor săi: „De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi, cu privire la viaţa voastră, gîndindu-vă ce veţi mînca, nici cu privire la trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Viaţa este mai mult de cît hrana, şi trupul mai mult de cît îmbrăcămintea. Uitaţi-vă cu băgare de seamă la corbi: ei nu samănă, nici nu seceră, n’au nici cămară, nici grînar: şi totuş Dumnezeu îi hrăneşte. Cu cît mai de preţ sînteţi voi decît păsările! Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge un cot la lungimea vieţii lui? Deci, dacă nu puteţi face nici cel mai mic lucru, pentruce vă mai îngrijoraţi de celelalte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu ţes: totuş vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n’a fost îmbrăcat ca unul din ei. Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba, care astăzi este pe cîmp, iar mîne va fi aruncată în cuptor, cu cît mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puţin credincioşilor? Să nu căutaţi ce veţi mînca sau ce veţi bea, şi nu vă frămîntaţi mintea. Căci toate aceste lucruri Neamurile lumii le caută. Tatăl vostru ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu te teme, turmă mică; pentrucă Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia.

Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă rost de pungi, cari nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul, şi unde nu roade molia. Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră.

Şi acolo era o femeie stăpînită de optsprezece ani de un duh de neputinţă; era gîrbovă, şi nu putea nicidecum să-şi îndrepte spatele. Cînd a văzut-o Isus, a chemat-o, şi i-a zis: „Femeie, eşti deslegată de neputinţa ta.“ Şi-a întins mînile peste ea: îndată s’a îndreptat, şi slăvea pe Dumnezeu.

Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam, şi pe care Satana o ţinea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie deslegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?“

„Duceţi-vă“, le-a răspuns El, „şi spuneţi vulpii aceleia: «Iată că scot dracii, şi săvîrşesc vindecări astăzi şi mîne, iar a treia zi voi isprăvi.

Şi înaintea Lui era un om bolnav de dropică. Isus a luat cuvîntul, şi a zis învăţătorilor Legii şi Fariseilor: „Oare este îngăduit a vindeca în ziua Sabatului sau nu?“ Ei tăceau. Atunci Isus a luat de mînă pe omul acela, l-a vindecat, şi i-a dat drumul.

Ci, cînd dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi.

„Era un om bogat, care se îmbrăca în porfiră şi in supţire; şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire. La uşa lui, zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube. Şi dorea mult să se sature cu fărămiturile, cari cădeau de la masa bogatului; pînă şi cînii veneau şi-i lingeau bubele. Cu vremea săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sînul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat. Pe cînd era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sînul lui, şi a strigat: «Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimete pe Lazăr să-şi moaie vîrful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci grozav sînt chinuit în văpaia aceasta.» «Fiule», i-a răspuns Avraam, «adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mîngîiat, iar tu eşti chinuit. Pe lîngă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar avea să treacă de aici la voi, sau de acolo la noi, să nu poată.» Bogatul a zis: «Rogu-te dar, părinte Avraame, să trimeţi pe Lazăr în casa tatălui meu; căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.» Avraam a răspuns: «Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei.» «Nu, părinte Avraame», a zis el; «ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.» Şi Avraam i-a răspuns: «Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.“

Pe cînd intra într’un sat, L-au întîmpinat zece leproşi. Ei au stătut departe, şi-au ridicat glasul, şi au zis: „Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi!“ Cînd i-a văzut Isus, le-a zis: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor!“ Şi pe cînd se duceau, au fost curăţiţi. Unul din ei, cînd s’a văzut vindecat, s’a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare.

Oricine va căuta să-şi scape viaţa, o va pierde; şi oricine o va pierde, o va găsi.

Pe cînd Se apropia Isus de Ierihon, un orb şedea lîngă drum şi cerşea. Cînd a auzit norodul trecînd, a întrebat ce este. I-au spus: „Trece Isus din Nazaret.“ Şi el a strigat: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!“ Ceice mergeau înainte, îl certau să tacă; dar el ţipa şi mai tare: „Fiul lui David, ai milă de mine!“ Isus S’a oprit, şi a poruncit să-l aducă la El; şi, după ce s’a apropiat, l-a întrebat: „Ce vrei să-ţi fac?“ „Doamne,“ a răspuns el, „să-mi capăt vederea.“ Şi Isus i-a zis: „Capătă-ţi vederea. Credinţa ta te-a mîntuit.“ Numaidecît, orbul şi-a căpătat vederea, şi a mers după Isus, slăvind pe Dumnezeu. Tot norodul, cînd a văzut cele întîmplate, a dat laudă lui Dumnezeu.

Pentrucă Fiul omului a venit să caute şi să mîntuiască ce era pierdut.“

Pentrucă nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii. Şi vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.

Dar înainte de toate acestea, vor pune mînile pe voi, şi vă vor prigoni: vă vor da pe mîna sinagogelor, vă vor arunca în temniţe, vă vor tîrî înaintea împăraţilor şi înaintea dregătorilor, din pricina Numelui Meu. Aceste lucruri vi se vor întîmpla ca să fiţi mărturie. Ţineţi bine minte, să nu vă gîndiţi mai dinainte ce veţi răspunde; căci vă voi da o gură şi o înţelepciune, căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toţi protivnicii voştri. Veţi fi daţi în mînile lor pînă şi de părinţii, fraţii, rudele şi prietenii voştri; şi vor omorî pe mulţi dintre voi. Veţi fi urîţi de toţi din pricina Numelui Meu. Dar nici un păr din cap nu vi se va pierde.

Voi sînteţi aceia, cari aţi rămas necontenit cu Mine în încercările Mele.

Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v’a cerut să vă cearnă ca grîul. Dar Eu M’am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi dupăce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.“ „Doamne“, I-a zis Petru, „cu Tine sînt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte.“

A ajuns într’un chin ca de moarte, şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sînge, cari cădeau pe pămînt.

Cînd au ajuns la locul, numit „Căpăţîna“, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele: unul la dreapta şi altul la stînga. Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!“ Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgînd la sorţi.

Isus a răspuns: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.“

Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mînile Tale Îmi încredinţez duhul!“ Şi cînd a zis aceste vorbe Şi-a dat duhul.

Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.

Isus S’a întors deci în Cana din Galilea, unde prefăcuse apa în vin.În Capernaum era un slujbaş împărătesc, al cărui fiu era bolnav. Slujbaşul acesta a aflat că Isus venise din Iudea în Galilea, s’a dus la El, şi L-a rugat să vină şi să tămăduiască pe fiul lui, care era pe moarte. Isus i-a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu niciun chip nu credeţi!“ Slujbaşul împărătesc I-a zis: „Doamne, vino pînă nu moare micuţul meu.“ „Du-te“, i-a zis Isus, „fiul tău trăieşte.“ Şi omul acela a crezut cuvintele pe cari i le spusese Isus, şi a pornit la drum. Pe cînd se pogora el, l-au întîmpinat robii lui, şi i-au adus vestea că fiul lui trăieşte. El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Şi ei i-au zis: „Ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile.“ Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: „Fiul tău trăieşte“. Şi a crezut el şi toată casa lui.

În pridvoarele acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, cari aşteptau mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se pogora, din cînd în cînd, în scăldătoare, şi turbura apa. Şi cel dintîi, care se pogora în ea, după turburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut. Acolo se afla un om bolnav de treizeci şi opt de ani. Isus, cînd l-a văzut zăcînd, şi, fiindcă ştia că este bolnav de multă vreme, i-a zis: „Vrei să te faci sănătos?“ „Doamne“, I-a răspuns bolnavul, „n’am pe nimeni să mă bage în scăldătoare cînd se turbură apa; şi, pînă să mă duc eu, se pogoară altul înaintea mea. „Scoală-te“, i-a zis Isus, „ridică-ţi patul şi umblă.“ Îndată omul acela s’a făcut sănătos, şi-a luat patul, şi umbla. Ziua aceea era o zi de Sabat.

După aceea, Isus l-a găsit în Templu, şi i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întîmple ceva mai rău.“

O mare gloată mergea după El, pentrucă vedea semnele pe cari le făcea cu cei bolnavi.

Isus le-a zis: „Eu sînt Pînea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămînzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată. Dar v’am spus că M’aţi şi văzut, şi tot nu credeţi. Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară:

Isus le-a vorbit din nou, şi a zis: „Eu sînt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întunerec, ci va avea lumina vieţii.“

Cînd trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere. Ucenicii Lui L-au întrebat: „Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s’a născut orb?“ Isus a răspuns: „N’a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui; ci s’a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Cît este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celuice M’a trimes; vine noaptea, cînd nimeni nu mai poate să lucreze. Cît sînt în lume, sînt Lumina lumii.“ După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pămînt şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta, şi i-a zis: „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului“ (care, tîlmăcit, însemnează: Trimes). El s’a dus, s’a spălat, şi s’a întors văzînd bine.

De cînd este lumea, nu s’a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere.

Hoţul nu vine decît să fure, să junghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s’o aibă din belşug. Eu sînt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.

Eu le dau viaţa vecinică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mîna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decît toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mîna Tatălui Meu.

Isus i-a zis: „Eu sînt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?“

Maria, cînd a ajuns unde era Isus, şi L-a văzut, s’a aruncat la picioarele Lui, şi I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n’ar fi murit fratele meu.“ Isus, cînd a văzut-o plîngînd, pe ea şi pe Iudeii cari veniseră cu ea, S’a înfiorat în duhul Lui, şi S’a tulburat. Şi a zis: „Unde l-aţi pus?“ „Doamne,“ I-au răspuns ei, „vino şi vezi.“ Isus plîngea. Atunci Iudeii au zis: „Iată cît îl iubea de mult!“

„Daţi piatra la o parte,“ a zis Isus. Marta, sora mortului, I-a zis: „Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile.“ Isus i-a zis: „Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?“ Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus, şi a zis: „Tată, Îţi mulţămesc că M’ai ascultat. Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M’ai trimes.“ Dupăce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!“ Şi mortul a ieşit cu mînile şi picioarele legate cu făşii de pînză, şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: „Deslegaţi-l, şi lăsaţi-l să meargă.“

Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sînt multe locaşuri. Dacă n’ar fi aşa, v’aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.

şi ori ce veţi cere în Numele Meu, voi face, pentruca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.

Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v’o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimînte.

Dacă rămîneţi în Mine, şi dacă rămîn în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da. Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei.

V’am spus aceste lucruri, pentruca bucuria Mea să rămînă în voi, şi bucuria voastră să fie deplină.

Tot aşa şi voi: acum sînteţi plini de întristare; dar Eu vă voi vedea iarăş, inima vi se va bucura, şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră. În ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic. Adevărat, adevărat, vă spun că, orice veţi cere dela Tatăl, în Numele Meu, vă va da. Pînă acum n’aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi, şi veţi căpăta, pentruca bucuria voastră să fie deplină.

V’am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.“

Atunci Pilat a luat pe Isus, şi a pus să-L bată.

Atunci L-a dat în mînile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus, şi L-au dus să-L răstignească. Isus, ducîndu-Şi crucea, a ajuns la locul, zis al „Căpăţînii“, care în evreieşte se cheamă „Golgota.“ Acolo a fost răstignit; şi împreună cu El au fost răstigniţi alţi doi, unul deoparte şi altul de alta, iar Isus la mijloc.

Cînd a luat Isus oţetul, a zis: „S’a isprăvit!“ Apoi şi-a plecat capul, şi Şi-a dat duhul.

Şi în altă parte, Scriptura mai zice: „Vor vedea pe cine au străpuns.“

Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit.“

De aceea, mi se bucură inima, şi mi se veseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde: căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor, şi nu vei îngădui ca Sfîntul Tău să vadă putrezirea. Mi-ai făcut cunoscut căile vieţii, şi Mă vei umplea de bucurie cu starea Ta de faţă.“

Atunci Petru i-a zis: „Argint şi aur, n’am; dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!“ L-a apucat de mîna dreaptă, şi l-a ridicat în sus. Îndată i s’au întărit tălpile şi glesnele; dintr’o săritură a fost în picioare, şi a început să umble. A intrat cu ei în Templu, umblînd, sărind, şi lăudînd pe Dumnezeu. Tot norodul l-a văzut umblînd şi lăudînd pe Dumnezeu.

pînă acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe, şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci cînd va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei. Mulţimea, deasemenea, alerga la Ierusalim, din cetăţile vecine, şi aducea pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau.

Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida Saducheilor, s’au sculat plini de pizmă, au pus mînile pe apostoli, şi i-au aruncat în temniţa de obşte. Dar un înger al Domnului a deschis uşile temniţei, noaptea, i-a scos afară, şi le-a zis: „Duceţi-vă, staţi în Templu, şi vestiţi norodului toate cuvintele vieţii acesteia.“

Ei au plecat dinaintea Soborului, şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi, pentru Numele Lui.

Saul de partea lui, făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi pe femei, şi-i arunca în temniţă. Ceice se împrăştiaseră, mergeau din loc în loc, şi propovăduiau Cuvîntul.

Noroadele luau aminte cu un gînd la cele spuse de Filip, cînd au auzit şi au văzut semnele, pe cari le făcea. Căci din mulţi îndrăciţi ieşeau duhuri necurate, şi scoteau mari ţipete; mulţi slăbănogi şi şchiopi erau tămăduiţi. Şi a fost o mare bucurie în cetatea aceasta.

cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfînt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.

După ce l-a prins, şi l-a băgat în temniţă, l-a pus supt paza a patru cete de cîte patru ostaşi, cu gînd ca după Paşte să-l scoată înaintea norodului. Deci Petru era păzit în temniţă, şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el. În noaptea zilei cînd avea de gînd Irod să-l înfăţişeze la judecată, Petru dormea între doi ostaşi, legat de mîni cu două lanţuri; şi nişte păzitori păzeau temniţa la uşă. Şi iată, un înger al Domnului a stătut lîngă el pe neaşteptate, şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis: „Scoală-te, iute!“ Lanţurile i-au căzut jos de pe mîni. Apoi îngerul i-a zis: „Încinge-te, şi leagă-ţi încălţămintele.“ Şi el a făcut aşa. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-te în haină, şi vino după mine.“ Petru a ieşit afară, şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie. După ce au trecut de straja întîia şi a doua, au ajuns la poarta de fer, care dă în cetate, şi ea li s’a deschis singură; au ieşit, şi au trecut într’o uliţă. Îndată, îngerul a plecat de lîngă el.

întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.

Norodul s’a ridicat şi el împotriva lor, şi dregătorii au pus să le smulgă hainele de pe ei, şi au poruncit să-i bată cu nuiele. După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă, şi au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine.

Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în temniţa din lăuntru, şi le-a băgat picioarele în butuci. Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau, şi cîntau cîntări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau. Deodată, s’a făcut un mare cutremur de pămînt, aşa că s’au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s’au deschis toate uşile, şi s’au deslegat legăturile fiecăruia. Temnicerul s’a deşteptat; şi, cînd a văzut uşile temniţei deschise, a scos sabia, şi era să se omoare, căci credea că cei închişi au fugit. Dar Pavel a strigat cu glas tare: „Să nu-ţi faci nici un rău, căci toţi sîntem aici.“ Atunci temnicerul a cerut o lumină, a sărit înlăuntru, şi, tremurînd de frică, s’a aruncat la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila; i-a scos afară, şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mîntuit?“

Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mînile lui Pavel; pînă acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri, cari fuseseră atinse de trupul lui, şi-i lăsau boalele, şi ieşeau afară din ei duhurile rele.

Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrămi, şi în mijlocul încercărilor, pe cari mi le ridicau uneltirile Iudeilor.

Şi acum, iată că, împins de duhul, mă duc la Ierusalim, fără să ştiu ce mi se va întîmpla acolo. Numai, Duhul Sfînt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri. Dar eu nu ţin numai decît la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfîrşesc cu bucurie calea şi slujba, pe care am primit-o dela Domnul Isus, ca să vestesc Evaghelia harului lui Dumnezeu.

În toate privinţele v’am dat o pildă, şi v’am arătat că, lucrînd astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi, şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuş a zis: «Este mai ferice să dai decît să primeşti.“

Atunci Pavel a răspuns: «Ce faceţi de plîngeţi aşa, şi-mi rupeţi inima? Eu sînt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să şi mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus.“ Dacă am văzut că nu-l putem îndupleca, n’am mai stăruit, şi am zis: «Facă-se voia Domnului!»

Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s’a dus la el, s’a rugat, a pus mînile peste el, şi l-a vindecat. Atunci au venit şi ceilalţi bolnavi din ostrovul acela, şi au fost vindecaţi.

Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentrucă dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfînt, care ne-a fost dat.

Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe cînd eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. Deci, cu atît mai mult acum, cînd sîntem socotiţi neprihăniţi, prin sîngele Lui, vom fi mîntuiţi prin El de mînia lui Dumnezeu. Căci, dacă atunci cînd eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, cînd sîntem împăcaţi cu El, vom fi mîntuiţi prin viaţa Lui. Şi nu numai atît, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.

De aceea, după cum printr’un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…

Nu ştiţi că toţi cîţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr’o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr’o înviere asemănătoare cu a Lui. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentruca trupul păcatului să fie desbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat.

Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, întrucît ştim că Hristosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpînire asupra Lui. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpînirea păcatului mădulările voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădulările voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.

Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade, de cari acum vă este ruşine: pentrucă sfîrşitul acestor lucruri este moartea. Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v’aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfîrşit: viaţa vecinică.

Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa vecinică în Isus Hristos, Domnul nostru.

O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte? …

Acum dar nu este nici o osîndire pentru ceice sînt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m’a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii. Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucît firea pămîntească o făcea fără putere – Dumnezeu a osîndit păcatul în firea pămîntească, trimeţînd, din pricina păcatului, pe însuş Fiul Său într’o fire asemănătoare cu a păcatului, pentruca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, ceice trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, umblă după lucrurile firii pămînteşti; pe cînd cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pămînteşti, este moarte, pe cînd umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pămînteşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. Deci, ceice sînt pămînteşti, nu pot să placă lui Dumnezeu.

Voi însă nu mai sînteţi pămînteşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n’are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii. Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.

Aşa dar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pămînteşti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Căci toţi ceice sînt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sînt fii ai lui Dumnezeu. Şi voi n’aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava! adică: Tată!“ Însuş Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că sîntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă sîntem copii, sîntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.

Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sînt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă, că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar ştim că pînă în ziua de azi, toată firea suspină şi sufere durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, cari avem cele dintîi roade ale Duhului, suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Căci în nădejdea aceasta am fost mîntuiţi. Dar o nădejde care se vede, nu mai este nădejde: pentrucă ce se vede, se mai poate nădăjdui? Pe cînd, dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare.

Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuş Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentrucă El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu.

De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său. Căci pe aceia, pe cari i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe cari i-a hotărît mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe cari i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe cari i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.

Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n’a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Cine va ridica pîră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care-i socoteşte neprihăniţi! Cine-i va osîndi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi!

Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strîmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia? După cum este scris: „Din pricina Ta sîntem daţi morţii toată ziua; sîntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.“

Totuş în toate aceste lucruri noi sîntem mai mult decît biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sînt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adîncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfînt, îmi este martor, că simt o mare întristare, şi am o durere necurmată în inimă. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.

după cum este scris: „Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire, şi o stîncă de cădere: şi cine crede în El, nu va fi dat de ruşine.“

după cum zice Scriptura: «Oricine crede în el, nu va fi dat de ruşine.» În adevăr, nu este nici o deosebire între Iudeu şi Grec; căci toţi au acelaş Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă. Fiindcă «oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit.»

Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.

Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune. Ajutaţi pe sfinţi, cînd sînt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi. Binecuvîntaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvîntaţi şi nu blestemaţi. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plîngeţi cu ceice plîng.

Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi sîntem ai Domnului. Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat ca să aibă stăpînire şi peste cei morţi şi peste cei vii.

Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea, pe care o dă credinţa, pentruca, prin puterea Duhului Sfînt, să fiţi tari în nădejde!

Am fost slab cu cei slabi, ca să cîştig pe cei slabi. M’am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mîntuiesc pe unii din ei.

Dar cînd sîntem judecaţi, sîntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osîndiţi odată cu lumea.

pentru ca să nu fie nici o desbinare în trup: ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele. Şi dacă sufere un mădular, toate mădularele sufăr împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el.

căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorînduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinţilor.

Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos;

Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea.

Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Cînd trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvîntul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?“

Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mîngîieri, care ne mîngîie în toate necazurile noastre, pentruca, prin mîngîierea cu care noi înşine sîntem mîngîiaţi de Dumnezeu, să putem mîngîia pe ceice se află în vreun necaz! Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mîngîiere. Aşa că, dacă sîntem în necaz, sîntem pentru mîngîierea şi mîntuirea voastră; dacă sîntem mîngîiaţi, sîntem pentru mîngîierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi. Şi nădejdea noastră pentru voi, este neclintită, pentrucă ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mîngîiere.

În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai pe sus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă. Ba încă ne spunea gîndul că trebuie să murim; pentruca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care înviază morţii. El ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr’o astfel de moarte, şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă.

Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentruca această putere nemai pomenită să fie dela Dumnezeu şi nu dela noi. Sîntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strîmtoare; în grea cumpănă, dar nu desnădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trîntiţi jos, dar nu omorîţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorîrea Domnului Isus, pentruca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. Căci noi cei vii, totdeauna sîntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentruca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor. Astfel că, în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa.

De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuş omul nostru din lăuntru se înoieşte din zi în zi. Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate vecinică de slavă. Pentrucă noi nu ne uităm la lucrurile cari se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile cari se văd, sînt trecătoare, pe cînd cele ce nu se văd, sînt vecinice.

Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pămîntească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer dela Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mînă ci este vecinică. Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc,

Aşa dar, noi întotdeauna sîntem plini de încredere; căci ştim că, dacă sîntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, – pentrucă umblăm prin credinţă, nu prin vedere. – Da, sîntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.

Căci dragostea lui Hristos ne strînge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentruca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei. Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii; şi chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuş acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta.

Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s’au dus: iată că toate lucrurile s’au făcut noi.

Ci, în toate privinţele, arătăm că sîntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strîmtorări, în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi; prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfînt, printr-o dragoste neprefăcută,

ca nişte necunoscuţi, măcar că sîntem bine cunoscuţi; ca unii cari murim, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcarcă nu sîntem omorîţi; ca nişte întristaţi, şi totdeauna sîntem veseli; ca nişte săraci, şi totuş îmbogăţim pe mulţi; ca neavînd nimic, şi totuş stăpînind toate lucrurile.

Nu spun aceste lucruri ca să vă osîndesc, căci am spus mai înainte că sînteţi în inimile noastre pe viaţă şi pe moarte. Am o mare încredere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi. Sînt plin de mîngîiere, îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre.

Căci şi după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n’a avut nicio odihnă. Am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară lupte, dinlăuntru temeri. Dar Dumnezeu, care mîngîie pe cei smeriţi, ne-a mîngîiat prin venirea lui Tit.

În adevăr, cînd întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mîntuire, şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe cînd întristarea lumii aduce moartea. Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frămîntare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de desvinovăţire! Ce mînie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce rîvnă! Ce pedeapsă! În toate voi aţi arătat că sînteţi curaţi în privinţa aceasta.

În mijlocul multelor necazuri prin cari au trecut, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie, au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor.

Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentruca, avînd totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună, după cum este scris: „A împrăştiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămîne în veac.“ „Cel ce dă sămînţă sămănătorului şi pîne pentru hrană“, vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămînţa de sămănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre. În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulţămiri lui Dumnezeu.

Sînt ei slujitori ai lui Hristos? – vorbesc ca un ieşit din minţi – eu sînt şi mai mult. În osteneli şi mai mult; în temniţe, şi mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte! De cinci ori am căpătat dela Iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; odată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărîmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adîncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe rîuri, în primejdii din partea tîlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgînilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi. În osteneli şi necazuri, în priveghiuiri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte! Şi, pe lîngă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile. Cine este slab, şi să nu fiu şi eu slab? Cine cade în păcat, şi eu să nu ard? Dacă e vorba să mă laud, mă voi lăuda numai cu lucrurile privitoare la slăbiciunea mea.

Cu un astfel de om mă voi lăuda; dar întrucît mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decît cu slăbiciunile mele.

Şi ca să nu mă umflu de mîndrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, şi să mă împedece să mă îngîmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvîrşită.“ Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentruca puterea lui Hristos să rămînă în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strîmtorări, pentru Hristos; căci cînd sînt slab, atunci sînt tare.

Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sînteţi una în Hristos Isus. Şi dacă sînteţi ai lui Hristos, sînteţi „sămînţa“ lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.

Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,

Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel Legea lui Hristos.

El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus,

Iată de ce eu, Pavel, întemniţatul lui Isus Hristos pentru voi, Neamurilor …

Vă sfătuiesc dar eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într’un chip vrednic de chemarea, pe care aţi primit-o, cu toată smerenia şi blîndeţa, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste,

Căci noi n’avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sînt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămîneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.

Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii, şi pentru mine, ca, oridecîteori îmi deschid gura, să mi se dea cuvînt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, al cărei sol în lanţuri sînt; pentruca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc.

Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un cîştig. Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. Sînt strîns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine;

Căci cu privire la Hristos, vouă vi s’a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El,

Ce-i drept, a fost bolnav, şi foarte aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el. Şi nu numai de el, ci şi de mine, ca să n’am întristare peste întristare.

Căci cei tăiaţi împrejur sîntem noi, cari slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, cari ne lăudăm în Hristos Isus, şi cari nu ne punem încrederea în lucrurile pămînteşti.

Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;

Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mîntuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.

Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăş zic: Bucuraţi-vă! Blîndeţa voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţămiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gîndurile în Hristos Isus.

Ştiu să trăiesc smerit, şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m’am deprins să fiu sătul şi flămînd, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întăreşte. Dar bine aţi făcut că aţi luat parte la strîmtorarea mea.

Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.

întăriţi, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie, mulţămind Tatălui, care v’a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lumină. El ne-a izbăvit de supt puterea întunerecului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui,

Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.

Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gîndiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pămînt. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Cînd Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.

Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpînească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători.

Dupăce am suferit şi am fost batjocoriţi în Filipi, cum ştiţi, am venit plini de încredere în Dumnezeul nostru, să vă vestim Evanghelia lui Dumnezeu în mijlocul multor lupte.

pentruca nimeni din voi să nu se clatine în aceste necazuri; căci ştiţi singuri că la aceasta sîntem rînduiţi. Şi cînd eram la voi, v’am spus mai dinainte că vom avea să suferim necazuri, ceeace s’a şi întîmplat, cum bine ştiţi. Astfel, în nerăbdarea mea, am trimes să-mi aducă ştiri despre credinţa voastră, de teamă ca nu cumva să vă fi ispitit Ispititorul, şi osteneala noastră să fi fost degeaba.

Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, cari n’au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvîntul Domnului: noi cei vii, cari vom rămînea pînă la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.

Bucuraţi-vă întotdeauna. Rugaţi-vă neîncetat. Mulţămiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.

Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuş pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Celce v’a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta.

De aceea ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia şi credinţa voastră în toate prigonirile şi necazurile, pe cari le suferiţi. Aceasta este o dovadă lămurită despre dreapta judecată a lui Dumnezeu, întrucît veţi fi găsiţi vrednici de Împărăţia lui Dumnezeu, pentru care şi suferiţi. Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celorce vă întristează, şi să vă dea odihnă atît vouă, cari sînteţi întristaţi, cît şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui,

Şi însuş Domnul nostru Isus Hristos, şi Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat, prin harul Său, o mîngîiere vecinică şi o bună nădejde, să vă mîngîie inimile, şi să vă întărească în orice lucru şi cuvînt bun!

Însuş Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel. Domnul să fie cu voi cu toţi!

Să nu mai bei numai apă, ci să iei şi cîte puţin vin, din pricina stomahului tău, şi din pricina deselor tale îmbolnăviri.

Căci noi n’am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.

Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.

Să nu-ţi fie ruşine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci sufere împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumezeu. El ne-a mîntuit şi ne-a dat o chemare sfîntă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărîrea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de vecinicii, dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mîntuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie. Propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al Neamurilor. Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sînt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat pînă în ziua aceea.

pentru care sufăr pînă acolo că sînt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvîntul lui Dumnezeu nu este legat. De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentruca şi ei să capete mîntuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava vecinică. Adevărat este cuvîntul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom şi împărţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi.

Tu, însă, ai urmărit de aproape învăţătura mea, purtarea mea, hotărîrea mea, credinţa mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea, prigonirile şi suferinţele cari au venit peste mine în Antiohia, în Iconia şi în Listra. Ştii ce prigoniri am răbdat; şi totuş Domnul m’a izbăvit din toate. De altfel, toţi ceice voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.

Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist, şi împlineşte-ţi bine slujba.

Căci eu sînt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M’am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. Deacum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în „ziua aceea“, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.

La întîiul meu răspuns de apărare, nimeni n’a fost cu mine, ci toţi m’au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală lucrul acesta! Însă Domnul a stat lîngă mine, şi m’a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine, şi s’o audă toate Neamurile. Şi am fost izbăvit din gura leului. Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău, şi mă va mîntui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.

în nădejdea vieţii vecinice, făgăduite mai înainte de vecinicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă,

Pavel, întemniţat al lui Isus Hristos, şi fratele Timotei, către prea iubitul Filimon, tovarăşul nostru de lucru,

vreau mai de grabă să-ţi fac o rugăminte în numele dragostei, eu, aşa cum sînt, bătrînul Pavel; iar acum întemniţat pentru Hristos Isus.

Astfel dar, deoarece copiii sînt părtaşi sîngelui şi cărnii, tot aşa şi El însuş a fost deopotrivă părtaş la ele, pentruca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia, cari prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor.

şi prin faptul că El însuş a fost ispitit în ceeace a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sînt ispitiţi.

Să luăm dar bine seama, ca, atîta vreme cît rămîne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea tîrziu. Căci şi nouă ni s’a adus o veste bună ca şi lor; dar lor cuvîntul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentrucă n’a găsit credinţă la ceice l-au auzit. Pe cînd noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna“, despre care a vorbit El, cînd a zis: „Am jurat în mînia Mea, că nu vor întra în odihna Mea!“ Măcarcă lucrările Lui fuseseră isprăvite încă dela întemeierea lumii. Căci într’un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: „Dumnezeu S’a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.“ şi aici este zis iarăş: „Nu vor intra în odihna Mea!“ Deci, fiindcă rămîne ca să intre unii în odihna aceasta, şi pentrucă aceia cărora li s’a vestit întîi vestea buna n’au intrat în ea, din pricina neascultării lor, El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi,“ – zicînd, în David, după atîta vreme, cum s’a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!“ Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n’ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi. Rămîne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.

Căci n’avem un Mare Preot, care să n’aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentruca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.

El este Acela care, în zilele vieţii Sale pămînteşti, aducînd rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrămi către Cel ce putea să-L izbăvească dela moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe cari le-a suferit.

Aduceţi-vă aminte de zilele dela început, cînd, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe: pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor, şi pe de alta, v’aţi făcut părtaşi cu aceia cari aveau aceeaş soartă ca voi. În adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii cari ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuieşte. Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v’a fost făgăduit. „Încă puţină, foarte puţină vreme“, şi „Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi. şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.“

De aceea, dintr’un singur om, şi încă un om aproape mort, s’a născut o sămînţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.

În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sînt străini şi călători pe pămînt.

Prin credinţă Moise, cînd s’a făcut mare, n’a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decît să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decît comorile Egiptului, pentrucă avea ochii pironiţi spre răsplătire. Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mînia împăratului; pentrucă a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.

şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de prooroci! Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s’au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe. Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobîndească o înviere mai bună, n’au vrut să primească izbăvirea, care li se dădea, şi au fost chinuiţi. Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, – ei, de cari lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pămîntului. Toţi aceştia, măcarcă au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuş n’au primit ce le fusese făgăduit; pentrucă Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n’ajungă ei la desăvîrşire fără noi.

şi noi, dar, fiindcă sîntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice pedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvîrşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentruca nu cumva să vă pierdeţi inima, şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.

Voi nu v’aţi împotrivit încă pînă la sînge, în lupta împotriva păcatului. şi aţi uitat sfatul, pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului, şi nu-ţi pierde inima cînd eşti mustrat de El. Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.“ Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? Dar dacă sînteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sînteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atît mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim? Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii.

Întăriţi-vă dar mînile obosite şi genunchii slăbănogiţi; croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentruca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai de grabă să fie vindecat.

Aduceţi-vă aminte de cei ce sînt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei chinuiţi, ca unii cari şi voi sînteţi în trup.

Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţămiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuş a zis: „Nicidecum n’am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.“ Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?“

De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuş sîngele Său, a pătimit dincolo de poartă. Să ieşim dar afară din tabără la El, şi să suferim ocara Lui. Căci noi n’avem aici o cetate stătătoare, ci sîntem în căutarea celei viitoare.

Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor cari mărturisesc Numele Lui. şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.

Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie cînd treceţi prin felurite încercări, ca unii cari ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvîrşit lucrarea, pentruca să fiţi desăvîrşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic.

Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci dupăce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.

Fraţii mei, luaţi ca pildă de suferinţă şi de răbdare pe proorocii, cari au vorbit în Numele Domnului. Iată, noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat. Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov, şi aţi văzut ce sfîrşit i-a dat Domnul, şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare.

Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cînte cîntări de laudă! Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mîntui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşa; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.

În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sînteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentruca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decît aurul care piere şi care totuş este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos,

Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, sufere întristare, şi sufere pe nedrept. În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, cînd aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, cînd aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v’a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui. „El n’a făcut păcat, şi în gura Lui nu s’a găsit vicleşug“. Cînd era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, cînd era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător. El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentruca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.

Chiar dacă aveţi de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! „N’aveţi nici o teamă de ei, şi nu vă tulburaţi!

Căci este mai bine, dacă aşa este voia lui Dumnezeu, să suferiţi pentrucă faceţi binele decît pentrucă faceţi răul! Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorît în trup, dar a fost înviat în duh,

Astfel dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaş fel de gîndire. Căci Cel ce a pătimit în trup, a sfîrşit-o cu păcatul;

Prea iubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi: dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucît aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă veseliţi şi la arătarea slavei Lui. Dacă sînteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi. Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaş, sau ca hoţ, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia. Dimpotrivă, dacă sufere pentrucă este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta.

Aşa că cei ce sufăr după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor, şi să facă ce este bine.

Sfătuiesc pe presbiterii dintre voi, eu, care sînt un presbiter ca şi ei, un martur al patimilor lui Hristos, şi părtaş al slavei care va fi descoperită:

Smeriţi-vă dar supt mîna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuş îngrijeşte de voi. Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentrucă protivnicul vostru, diavolul, dă tîrcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi. Dumnezeul oricărui har, care v’a chemat în Hristos Isus la slava Sa vecinică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvîrşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.

Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celuice ne-a chemat prin slava şi puterea Lui,

însemnează că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii:

Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sînt ca o zi. Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.

Voi, copilaşilor, sînteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentrucă Cel ce este în voi, este mai mare decît cel ce este în lume.

Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămîne în dragoste, rămîne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămîne în el. Cum este El, aşa sîntem şi noi în lumea aceasta: astfel se face că dragostea este desăvîrşită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecăţii. În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvîrşită izgoneşte frica; pentrucă frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme, n’a ajuns desăvîrşit în dragoste.

pentrucă oricine este născut din Dumnezeu, biruieşte lumea; şi ceeace cîştigă biruinţă asupra lumii, este credinţa noastră. Cine este celce a biruit lumea, dacă nu celce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?

Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice i-am cere, ştim că sîntem stăpîni pe lucrurile pe cari I le-am cerut.

Prea iubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău.

Cel viu. Am fost mort, şi iată că sînt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.

Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui, îi voi da să mănînce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.“

Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i:„Iată ce zice Cel dintîi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat: „Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (dar eşti bogat), şi batjocurile, din partea celor ce zic că sînt Iudei şi nu sînt, ci sînt o sinagogă a Satanei. Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios pînă la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.“

Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.“

Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celuice va birui, îi voi da să mănînce din mana ascunsă, şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni decît acela care-l primeşte.“

Celui ce va birui şi celui ce va păzi pînă la sfîrşit lucrările Mele, îi voi da stăpînire peste Neamuri. Le va cîrmui cu un toiag de fer, şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu putere dela Tatăl Meu. Şi-i voi da luceafărul de dimineaţă.“ Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.

Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.“ Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.“

Pe celce va birui, îl voi face un stîlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer dela Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.“

Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.

„Doamne“, i-am răspuns eu, „Tu ştii“. Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele, şi le-au albit în sîngele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie, îşi va întinde peste ei cortul Lui. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.“

Ei l-au biruit, prin sîngele Mielului şi prin cuvîntul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar pînăla moarte.

Aici este răbdarea sfinţilor, cari păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. Şi am auzit un glas din cer, care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morţii, cari mor în Domnul!“ – „Da“, zice Duhul; „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!“

şi pentrucă acolo a fost găsit sîngele proorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost jungheaţi pe pămînt.“

Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celorce au şezut pe ele, li s’a dat judecata. Şi am văzut sufletele celorce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu, şi ale celorce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mînă. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.

El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tînguire, nici ţipăt, nici durere, pentrucă lucrurile dintîi au trecut.“ Celce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.“ Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sînt vrednice de crezut şi adevărate.“ Apoi mi-a zis: „S’a isprăvit! Eu sînt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfîrşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii. Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu.