04 – Creație

La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul. Pămîntul era pustiu şi gol; peste faţa adîncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!“ Şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întîi.

Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.“ Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sînt dedesubtul întinderii de apele care sînt deasupra întinderii. Şi aşa a fost. Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua.

Dumnezeu a zis: „Să se strîngă la un loc apele care sînt dedesubtul cerului, şi să se arate uscatul!“ Şi aşa a fost. Dumnezeu a numit uscatul pămînt, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pămîntul verdeaţă, iarbă cu sămînţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămînţa lor pe pămînt.“ Şi aşa a fost. Pămîntul a dat verdeaţă, iarbă cu sămînţă după soiul ei, şi pomi care fac rod şi care îşi au sămînţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia.

Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii; şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pămîntul.“ Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpînească ziua, şi luminătorul cel mai mic ca să stăpînească noaptea; a făcut şi stelele. Dumnezeu i-a aşezat în întinderea cerului, ca să lumineze pămîntul, să stăpînească ziua şi noaptea, şi să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra.

Dumnezeu a zis: „Să mişune apele de vieţuitoare, şi să zboare păsări deasupra pămîntului pe întinderea cerului.“ Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune. Dumnezeu le-a binecuvîntat, şi a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pămînt“. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a cincea.

Dumnezeu a zis: „Să dea pămîntul vieţuitoare după soiul lor, vite, tîrîtoare şi fiare pămînteşti, după soiul lor.“ Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut fiarele pămîntului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate tîrîtoarele pămîntului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.

Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpînească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pămîntul şi peste toate tîrîtoarele care se mişcă pe pămînt.“ Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvîntat, şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pămîntul, şi supuneţi-l; şi stăpîniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pămînt.“ Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v’am dat orice iarbă care face sămînţă şi care este pe faţa întregului pămînt, şi orice pom, care are în el rod cu sămînţă: aceasta să fie hrana voastră.“ Iar tuturor fiarelor pămîntului, tuturor păsărilor cerului, şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pămînt, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.“ Şi aşa a fost. Dumnezeu S’a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.

Astfel au fost sfîrşite cerurile şi pămîntul, şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfîrşit lucrarea, pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S’a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvîntat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S’a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise şi o făcuse.

Iată istoria cerurilor şi a pămîntului, cînd au fost făcute. În ziua cînd a făcut Domnul Dumnezeu un pămînt şi ceruri, nu era încă pe pămînt nici un copăcel de cîmp şi nici o iarbă de pe cîmp nu încolţea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pămînt şi nu era nici un om ca să lucreze pămîntul. Ci un abur se ridica de pe pămînt şi uda toată faţa pămîntului. Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărîna pămîntului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s’a făcut astfel un suflet viu. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.

Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua cînd a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu. I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvîntat, şi le-a dat numele de „om“, în ziua cînd au fost făcuţi. La vîrsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui, şi i-a pus numele Set.

Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pămîntul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S’a odihnit: de aceea a binecuvîntat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.

Aceasta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn vecinic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pămîntul, iar în ziua a şaptea S’a odihnit şi a răsuflat.“

Dar cît este de adevărat că Eu sînt viu şi că slava Domnului va umplea tot pămîntul,

Întreabă vremurile străvechi, cari au fost înaintea ta, din ziua cînd a făcut Dumnezeu pe om pe pămînt, şi cercetează dela o margine a cerului la cealaltă: a fost vreodată vreo întîmplare aşa de mare, şi s’a auzit vreodată aşa ceva?

Iată, ale Domnului, Dumnezeului tău, sînt cerurile şi cerurile cerurilor, pămîntul şi tot ce cuprinde el.

El ridică din pulbere pe cel sărac,Ridică din gunoi pe cel lipsit.Ca să-i pună să şadă alături cu cei mari.Şi le dă de moştenire un scaun de domnie îmbrăcat cu slavă;Căci ai Domnului sînt stîlpii pămîntului,Şi pe ei a aşezat El lumea.

Fundul mării s’a văzut,temeliile lumii au fost descoperite,de mustrarea Domnului,de vuietul suflării nărilor Lui.

căruia i-a făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Dumnezeul lui Israel, care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pămîntului! Tu ai făcut cerurile şi pămîntul.

A Ta este, Doamne, mărirea, puterea şi măreţia, vecinicia şi slava, căci tot ce este în cer şi pe pămînt este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalţi ca un stăpîn mai pesus de orice!

Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, şi pămîntul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tuturor acestor lucruri, şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta.

Zguduie pămîntul din temelia lui,de i se clatină stîlpii. Porunceşte soarelui, şi soarele nu mai răsare;şi ţine stelele supt pecetea Lui. Numai El întinde cerurile,şi umblă pe înălţimile mării. El a făcut Ursul mare, luceafărul de seară şi Raliţele,şi stelele din ţinuturile de miazăzi. El face lucruri mari şi nepătrunse,minuni fără număr.

Întreabă dobitoacele, şi te vor învăţa,păsările cerului, şi îţi vor spune; vorbeşte pămîntului, şi te va învăţa;şi peştii mării îţi vor povesti. Cine nu vede în toate acesteadovada că mîna Domnului a făcut asemenea lucruri? El ţine în mînă sufletul a tot ce trăieşte,suflarea oricărui trup omenesc.

El întinde miazănoaptea asupra golului,şi spînzură pămîntul pe nimic. Leagă apele în norii Săi,şi norii nu se sparg supt greutatea lor. Acopere faţa scaunului Său de domnie,şi Îşi întinde norul peste el. A tras o boltă pe faţa apelor,ca hotar între lumină şi întunerec. Stîlpii cerului se clatină,şi se înspăimîntă la ameninţarea Lui.

Duhul lui Dumnezeu m’a făcut,şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.

Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii, şi a zis: „Cine este celce Îmi întunecă planurile,prin cuvîntări fără pricepere? Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz, ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi. Unde erai tu cînd am întemeiat pămîntul?Spune, dacă ai pricepere. Cine i-a hotărît măsurile, ştii?Sau cine a întins frînghia de măsurat peste el? Pe ce sînt sprijinite temeliile lui?Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului, atunci cînd stelele dimineţii izbucneau în cîntări de bucurie,şi cînd toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie? Cine a închis marea cu porţi,cînd s’a aruncat din pîntecele mamei ei? Cînd i-am făcut haina din nori,şi scutece din întunerec; cînd i-am pus hotar,şi cînd i-am pus zăvoare şi porţi; cînd am zis: «Pînă aici să vii, să nu treci mai departe;aici să ţi se oprească mîndria valurilor tale?»

Uită-te la ipopotamul, căruia i-am dat viaţă ca şi ţie!El mănîncă iarbă ca boul. Uită-te ce tărie are în coapse,şi ce putere are în muşchii pîntecelui său! Îşi îndoaie coada tare ca un cedru,şi vinele coapselor lui sînt întreţăsute.

Cînd privesc cerurile – lucrarea mînilor Tale –luna şi stelele pe cari le-ai făcut,

Atunci s’a văzut albia apelor,şi s’au descoperit temeliile lumii,la mustrarea Ta, Doamne,la vuietul suflării nărilor Tale.

Cerurile spun slava lui Dumnezeu,şi întinderea lor vesteşte lucrarea mînilor Lui.

dar răsunetul lor străbate tot pămîntul, şi glasul lor merge pînă la marginile lumii.În ceruri El a întins un cort soarelui.

Al Domnului este pămîntul cu tot ce este pe el,lumea şi cei ce o locuiesc! Căci El l-a întemeiat pe mări,şi l-a întărit pe rîuri.

Cerurile au fost făcute prin Cuvîntul Domnului,şi toată oştirea lor prin suflarea gurii lui.

Ale Tale sînt cerurile şi pămîntul,Tu ai întemeiat lumea şi tot ce cuprinde ea. Tu ai făcut miazănoaptea şi miazăziua;Taborul şi Hermonul se bucură de Numele Tău.

Înainte ca să se fi născut munţii,şi înainte ca să se fi făcut pămîntul şi lumea,din vecinicie în vecinicie, Tu eşti Dumnezeu!

A Lui este marea, El a făcut-o,şi mînile Lui au întocmi uscatul: veniţi să ne închinăm şi să ne smerim,să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!

Tu ai întemeiat în vechime pămîntul,şi cerurile sînt lucrarea mînilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu vei rămînea;toate se vor învechi ca o haină;le vei schimba ca pe un veşmînt, şi se vor schimba.

Binecuvîntează, suflete, pe Domnul!Doamne, Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare!Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie! Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort. Cu apele Îţi întocmeşti vîrful locuinţei Tale;din nori Îţi faci carul,şi umbli pe aripile vîntului. Din vînturi Îţi faci soli,şi din flăcări de foc, slujitori. Tu ai aşezat pămîntul pe temeliile lui,şi niciodată nu se va clătina.

Cît de multe sînt lucrările Tale, Doamne!Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune,şi pămîntul este plin de făpturile Tale. Iată marea cea întinsă şi mare:în ea se mişcă nenumărate vieţuitoaremici şi mari.

Mari sînt lucrările Domnului,cercetate de toţi ceice le iubesc.

Fiţi binecuvîntaţi de Domnul,care a făcut cerurile şi pămîntul! Cerurile sînt ale Domnului,dar pămîntul l-a dat fiilor oamenilor.

Aceasta este ziua, pe care a făcut-o Domnul:să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!

Ajutorul îmi vine dela Domnul,care a făcut cerurile şi pămîntul.

Ajutorul nostru este în Numele Domnului,care a făcut cerurile şi pămîntul.

Domnul face tot ce vreaîn ceruri şi pe pămînt,în mări şi în toate adîncurile.

Pe Cel ce a făcut cerurile cu pricepere,căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe cel ce a întins pămîntul pe ape, căci în veac ţine îndurarea Lui! Pe Cel ce a făcut luminători mari,căci în veac ţine îndurarea Lui! Soarele, ca să stăpînească ziua,căci în veac ţine îndurarea Lui! Luna şi stelele, ca să stăpînească noaptea,căci în veac ţine îndurarea Lui!

Tu mi-ai întocmit rărunchii,Tu m’ai ţesut în pîntecele mamei mele: Te laud că sînt o făptură aşa de minunată.Minunate sînt lucrările Tale,şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!

El a făcut cerurile şi pămîntul, marea şi tot ce este în ea.El ţine credincioşia în veci.

El socoteşte numărul stelelor,şi le dă nume la toate.

Prin înţelepciune a întemeiat Domnul pămîntul,şi prin pricepere a întărit El cerurile;

Domnul m’a făcut cea dintîi dintre lucrările Lui,înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui. Eu am fost aşezată din vecinicie, înainte de orice început,înainte de a fi pămîntul. Am fost născută cînd încă nu erau adîncuri,nici izvoare încărcate cu ape; am fost născută înainte de întărirea munţilor,înainte de a fi dealurile, cînd nu era încă nici pămîntul, nici cîmpiile,nici cea dintîi fărîmă din pulberea lumii. Cînd a întocmit Domnul cerurile, eu eram de faţă;cînd a tras o zare pe faţa adîncului, cînd a pironit norii sus,şi cînd au ţîşnit cu putere izvoarele adîncului, cînd a pus un hotar mării,ca apele să nu treacă peste porunca Lui,cînd a pus temeliile pămîntului, eu eram meşterul Lui, la lucru lîngă el,şi în toate zilele eram desfătarea Lui,jucînd neîncetat înaintea Lui, jucînd pe rotocolul pămîntului Său,şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor.

Urechea care aude, şi ochiul care vede,şi pe una şi pe celalt, Domnul le-a făcut. –

Strigau unul la altul, şi ziceau: „Sfînt, sfînt, sfînt este Domnul oştirilor! Tot pămîntul este plin de mărirea Lui“!

Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfînt; căci pămîntul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele cari-l acopăr.

Stricaţi ce sînteţi! Oare olarul trebuie privit ca lutul, sau poate lucrarea să zică despre lucrător: „Nu m’a făcut el?“ Sau poate vasul să zică despre olar: „El nu se pricepe?“

„Doamne al oştirilor, Dumnezeul lui Israel, care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pămîntului! Tu ai făcut cerurile şi pămîntul!

„Cine a măsurat apele cu mîna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma, şi a strîns ţărîna pămîntului într’o treime de măsură? Cine a cîntărit munţii cu cîntarul, şi dealurile cu cumpăna?

„Nu ştiţi? N’aţi auzit? Nu vi s’a făcut cunoscut de la început? Nu v’aţi gîndit niciodată la întemeierea pămîntului?“ El şade deasupra cercului pămîntului, şi locuitorii lui sînt ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o mahramă supţire, şi le lăţeşte ca un cort, ca să locuiască în el.

„Ridicaţi-vă ochii în sus, şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte.“

Nu ştii? N’ai auzit? Dumnezeul cel vecinic, Domnul a făcut marginile pămîntului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care a făcut cerurile şi le-a întins, care a întins pămîntul şi cele de pe el, care a dat suflare celor ce-l locuiesc, şi suflet celor ce merg pe el.

pe toţi ceice poartă Numele Meu şi pe cari i-am făcut spre slava Mea, pe cari i-am întocmit şi i-am alcătuit.“

Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Celce te-a întocmit din pîntecele mamei tale: „Eu, Domnul, am făcut toate aceste lucruri, Eu singur am desfăşurat cerurile, Eu am întins pămîntul. Cine era cu Mine?

Aşa vorbeşte Domnul, Sfîntul lui Israel, şi Făcătorul său: «Vrea cineva să Mă întrebe asupra viitorului, să-Mi poruncească pentru copiii Mei şi pentru lucrarea mînilor Mele? Eu am făcut pămîntul, şi am făcut pe om pe el; Eu cu mînile Mele am întins cerurile, şi am aşezat toată oştirea lor.

Căci aşa vorbeşte Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu, care a întocmit pămîntul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit –: „Eu sînt Domnul, şi nu este altul!

„Ascultă-Mă, Iacove! Şi tu, Israele, pe care te-am chemat! Eu, Eu sînt Cel dintîi, şi tot Eu sînt şi Cel din urmă. Mîna Mea a întemeiat pămîntul, şi dreapta Mea a întins cerurile: cum le-am chemat, s’au şi înfăţişat îndată.

şi să uiţi pe Domnul, care te-a făcut, care a întins cerurile şi a întemeiat pămîntul? Dece să tremuri necontenit toată ziua, înaintea mîniei asupritorului, cînd umblă să te nimicească? Unde este mînia asupritorului?

Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi sîntem lutul, şi Tu olarul, care ne-ai întocmit: sîntem cu toţii lucrarea mînilor Tale.

„Aşa vorbeşte Domnul: «Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pămîntul este aşternutul picioarelor Mele! Ce casă aţi putea voi să-Mi zidiţi, şi ce loc Mi-aţi putea voi da ca locuinţă? Toate aceste lucruri, doar mîna Mea le-a făcut, şi toate şi-au căpătat astfel fiinţa», – zice Domnul. – «Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mîhnit, spre cel ce se teme de cuvîntul Meu.

Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu şi un Împărat vecinic. Pămîntul tremură de mînia Lui, şi neamurile nu pot să sufere urgia lui.“ „Aşa să le vorbiţi: «Dumnezeii, cari n’au făcut nici cerurile, nici pămîntul, vor pieri depe pămînt şi de supt ceruri. Dar El a făcut pămîntul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înţelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui.

«Eu am făcut pămîntul, pe oameni, şi dobitoacele cari sînt pe pămînt, cu puterea Mea cea mare şi cu braţul Meu întins, şi dau pămîntul cui Îmi place.

«Ah! Doamne Dumnezeule, iată, Tu ai făcut cerurile şi pămîntul cu puterea Ta cea mare şi cu braţul Tău întins: nimic nu este de mirat din partea Ta!

El a făcut pămîntul cu puterea Lui, a întemeiat lumea cu înţelepciunea Lui, a întins cerurile cu priceperea Lui.

El a făcut Cloşca cu pui şi Orionul, El preface întunerecul în zori, iar ziua în noapte neagră; El cheamă apele mării, şi le varsă pe faţa pămîntului: Domnul este Numele Lui.

El Şi-a zidit cămara în ceruri, Şi-a întemeiat bolta deasupra pămîntului; cheamă apele mării, şi le varsă pe faţa pămîntului. Domnul este Numele Lui!

El le-a răspuns: „Sînt Evreu, şi mă tem de Domnul, Dumnezeul cerurilor, care a făcut marea şi uscatul!“

Căci pămîntul va fi plin de cunoştinţa salvei Domnului, ca fundul mării de apele cari-l acopăr.

Proorocia, Cuvîntul Domnului despre Israel. Aşa vorbeşte Domnul, care a întins cerurile şi a întemeiat pămîntul, şi a întocmit duhul omului din el:

Dar dela începutul lumii, «Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască.

fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu.

La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n’a fost făcut fără El.

El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.

Nunul, dupăce a gustat apa făcută vin, – el nu ştia de unde vine vinul acesta (slugile însă, cari scoseseră apa, ştiau), – a chemat pe mire, şi i-a zis: „Orice om pune la masă întîi vinul cel bun; şi, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puţin bun; dar tu ai ţinut vinul cel bun pînă acum.“

«Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pămîntul este aşternutul picioarelor Mele. Ce fel de casă Îmi veţi zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă?

„Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi sîntem oameni de aceeaş fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi dela aceste lucruri deşerte la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pămîntul şi marea, şi tot ce este în ele.

Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pămîntului, şi nu locuieşte în temple făcute de mîni. El nu este slujit de mîni omeneşti, ca şi cînd ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile. El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr’unul singur, să locuiască pe toată faţa pămîntului; le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bîjbăind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: «Sîntem din neamul lui …»

În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, dela facerea lumii, cînd te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi;

dupăcum este scris: „Te-am rînduit să fii tatăl multor neamuri.“ El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care înviază morţii, şi care cheamă lucrurile cari nu sînt, ca şi cum ar fi.

De aceea, după cum printr’un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…

De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă, că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar ştim că pînă în ziua de azi, toată firea suspină şi sufere durerile naşterii.

Din El, prin El, şi pentru El sînt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.

totuş pentru noi nu este decît un singur Dumnezeu: Tatăl, dela care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sînt toate lucrurile şi prin El şi noi.

Apoi Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte; şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei. Nu orice trup este la fel; ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor.

De aceea este scris: „Omul dintîi Adam a fost făcut un suflet viu.“ Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă. Dar întîi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc, vine pe urmă. Omul dintîi este din pămînt, pămîntesc; omul al doilea este din cer. Cum este cel pămîntesc, aşa sînt şi cei pămînteşti; cum este Cel ceresc, aşa sînt şi cei cereşti.

Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întunerec“, ne-a luminat inimile, pentruca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.

şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile;

El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întîi născut din toată zidirea. Pentrucă prin El au fost făcute toate lucrurile cari sînt în ceruri şi pe pămînt, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpîniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El.

la sfîrşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvîntul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte,

şi iarăş: „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pămîntul; şi cerurile sînt lucrarea mînilor Tale.

Orice casă este zidită de cineva, dar Celce a zidit toate lucrurile, este Dumnezeu. –

Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvîntul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n’a fost făcut din lucruri cari se văd.

Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, cari vor trăi după poftele lor, şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de cînd au adormit părinţii noştri, toate rămîn aşa cum erau dela începutul zidirii!“ Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pămînt scos prin Cuvîntul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei, şi că lumea de atunci a perit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pămîntul de acum sînt păzite şi păstrate, prin acelaş Cuvînt, pentru focul din ziua de judecată şi de peire a oamenilor nelegiuiţi. Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sînt ca o zi.

„Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!“

şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pămîntul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă,

Şi am văzut un alt înger care sbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie vecinică, pentruca s’o vestească locuitorilor pămîntului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi ori cărui norod. El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pămîntul, marea şi izvoarele apelor!“